3,846 matches
-
ca atunci când puștoaicelor, după Îmbrățișări amoroase, li se Înfundă urechea de bătăile repezi ale inimii. La Început florile fură azvârlite una câte una, apoi În buchete, apoi jerbele trimise din mână‑n mână, ca la o clacă de flori, de la capelă până‑n zona cimitirului săracilor, unde brusc se răreau crucile și unde lespezile de granit și monumentele de bronz luau locul Însemnelor de piatră și al crucilor de lemn putred. Și nimeni nu va ști vreodată ce anume Îi va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În pântece Îi Înflorea, ca dintr‑un bulb, o necunoscută plantă otrăvitoare. Enciclopedia, Într‑unul din paragrafele finale, relatează și despre desfășurarea ceremonialului Înmormântării, numele preoților care i‑au cântat Prohodul, descrierea coroanelor, lista celor care l‑au Însoțit de la capelă, numărul lumânărilor aprinse pentru sufletul lui, textul ferparului din Politika. Discursul ținut de Nikola Bešević, vechiul lui coleg de la Direcția de cadastre („Tovarășul Djuro a slujit patria cu cinste atât Înainte de război, apoi În timpul ocupației, cât și după război, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
calmă, cu o voce tăioasă, de nesuportat. Constantin i-ar fi sfărâmat gura, să n-o mai audă. Se uită după ceva, s-o lovească. Se întoarse spre scaun și văzu boarfele de pe el : cămașa de pânză groasă a roșcatului, capela, vestonul cu galoane de caporal, geanta de curier nouă-nouță, făcută din toval gălbui și încuiată cu un lacăt mare, centura cu baioneta prinsă de ea... Roșcatul sărise din pat, își trăsese pantalonii, se încălța cu o viteză uluitoare. Constantin apucă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
biserici. Numai că flăcările erau negre... O clipă, se uită înnebunit. Apoi împinse cât putu de repede mânerul și aruncă centura cu baionetă cu tot. Roșcatul o culese de pe jos și se încinse cu ea. Își îmbrăcase vestonul, își luase capela și geanta din cuier. Lui Constantin i se păru o clipă că nu mai avea baionetă. „Poate a pus-o în geantă“, se gândi el. Roșcatul se întoarse spre Lilly. „Am onoarea să vă salut“, îi spuse el. „Afară cu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
țin companie. Între timp, continuați să-mi povestiți... Antoni Fortuny, pe care toată lumea Îl numea pălărierul, o cunoscuse pe Sophie Carax În 1899, În fața treptelor catedralei din Barcelona. Tocmai făcuse un legămînt dinaintea Sfîntului Eustachie, care, dintre toți sfinții cu capelă particulară, avea faima de a fi cel mai harnic și cel mai puțin năzuros cînd era vorba să acorde miracole amoroase. Antoni Fortuny, care Împlinise treizeci de ani și plesnea de burlăcie, voia o soție și o iubea deja. Sophie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că eu nu vreau accidente. Tramvaiul urca aproape În ritmul unei plimbări, mîngîind umbra șirului de arbori și iscodind peste zidurile și grădinile unor locuințe asemenea unor castele, pe care eu mi le Închipuiam populate cu statui, fîntîni, grajduri și capele secrete. M-am aciuat pe o latură a platformei și am deslușit silueta turnului de la „El Frare Blanc“ decupîndu-se printre copaci. Apropiindu-se de colțul de la Román Macaya, tramvaiul Își Încetini mersul pînă cînd se opri aproape cu totul. Conductorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
A avut vreo șase, dar au rămas numai două, alea cu cioc, cumpărate de la Neamț. N-a știut că-s carnivore și le-au hărtănit pe alea mai mititele, de apă dulce. La demisol, unde nu s-a mai construit capela și-a rămas numai un soi de fundație și doi stâlpi, a atârnat pe pereți diplome de excelență, crose de golf, măști din Bucovina, gravuri, câteva icoane vechi și-un tablou mare, cu el în redingotă, cu papion la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
oasele mele bătrâne... Îmi arată mâinile cu bonturi. - Mergi matale și te închină mai ’nainte pe la icoane, pe la Născătoarea, pe la sfinți, vezi mortu’, până termin eu aici. Of, de-aș muri, să scap odată de blestematu’ ăsta de mucegai... În capelă sunt doar vreo cincisprezece oameni, în jurul unui sicriu de brad. Masa cu pomul mortului, cu mere și prune înfipte-n țepușe, cu struguri pe-o tabla albastră de plastic, cu prosoape flaușate, chinezești, legate la lumânări, cu sticla de vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
carnețel într-o mână și-o batistă cu lumânare în cealaltă. - Din partea lui, Dumnezeu să-l ierte, a lui Costache, nepot de văr... iau lumânarea. - Aha, e bine! Ești avocatul? - Nu, profesorul. De ce? - Ai pus ceva bani pentru lumină și capelă? - Nu, dau acum... întind trei sute. - Ajunge. La cei din partea lui Costache le dau la poduri cămăși și la cei din partea Tincăi le dau pături. La bărbați, de femei se ocupă Dana. Și-avem mai multe cămăși. Se uită la verigheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
imense care păreau mușuroaie de termite. Sau vor fi fost tot morminte? N-aveam de unde să știm. Ne obișnuisem cu ele și treceam ca printr-un imens cimitir păgân de vreo jumătate de oră, când ne-am pomenit în fața unei capele, părăsită de multă vreme probabil, după felul cum arăta. Ultimele pete albe de var cădeau de pe zid, iar înlăuntru, printre pietre, crescuse iarba și-și făcuseră șopârlele cuib. Când am intrat, o mulțime de șopârle speriate ne-au trecut printre
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mergem mai departe. Era o problemă chiar drumul de întoarcere. Am trecut prin dreptul colibei fără să mai intrăm. O clipă, am vrut să înnoptăm acolo, pe urmă ne-am hotărât să încercăm să ajungem la gară. Nici la capelă nu ne-am oprit. Când am ajuns însă în partea acoperită cu ferigi a povârnișului am regretat. Se însera și, cu siguranță, n-aveam cum să mai ajungem în noaptea aceea în gară. În plus, nimerisem acum într-o zonă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că nu era totul vis. În prima noapte, am nimerit într-o mare livadă de măslini bătrâni și fără rod. Ocolisem parcă terenul cu mărăcini și, din întîmplare, descoperisem un drum care nu mai trecea pe la coliba părăsită și pe la capelă. În mijlocul livezii era o casă dărăpănată. Am încercat să mă apropii, dar n-a fost chip din pricina unor câini care se zbăteau în lanț, gata să mă sfâșie. Degeaba m-am învîrtit, degeaba am strigat. N-a ieșit nimeni. Mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
risipesc. Așa că, iată sentința în procesul nostru, domnule profesor. Ridică-te în picioare s-o asculți. "Cele două manguste imperfecte sânt condamnate să plece imediat și să caute dincolo de pădure un drum." Nu, nu protesta. Sentința e definitivă." 27. Până la capela părăsită totul a fost ca și prima oară. Și chiar la capelă părea că nimic nu se schimbase. Șopârlele au fugit și acum printre picioarele noastre când am pătruns înlăuntru; același Christ pictat binecuvânta, pe cupola cu tencuiala cojită, un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
picioare s-o asculți. "Cele două manguste imperfecte sânt condamnate să plece imediat și să caute dincolo de pădure un drum." Nu, nu protesta. Sentința e definitivă." 27. Până la capela părăsită totul a fost ca și prima oară. Și chiar la capelă părea că nimic nu se schimbase. Șopârlele au fugit și acum printre picioarele noastre când am pătruns înlăuntru; același Christ pictat binecuvânta, pe cupola cu tencuiala cojită, un liliac adormit; și abia când ne-am uitat la altarul de cărămidă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Makutsi se uită în sus, de parcă ar fi vrut să scruteze tavanul pe care-l spărsese. Dar nu văzu decât scândurile familiare din tavan, plin de urme de muște și vălurit din cauza căldurii. Dar, în momentul acela, nici măcar tavanul din Capela Sixtină n-ar fi putut fi în ochii ei mai splendid, mai plin de speranță și bucurie. CAPITOLUL DOISPREZECE O noapte la Gaborone Singură în casa ei din Zebra Drive, Mma Ramotswe se trezi, cum i se întâmpla adesea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
radio, an de an, Festivalul Wagner, de la Bayreuth, mai citeai Bătrînul și marea? - aproape te Îndrăgostiseși de Spencer Tracy, după ce văzuseși și filmul. Îl mai vedeai tu pe Isus În Cina cea de taină, mai mergeai să te rogi În Capela Sixtină? - ai fost acolo În cîteva rînduri, să privești Judecata de Apoi, asta te-a Înverșunat, pînă ne-ai omorît de mii de ori pe toți, și buni, și răi, ai distrus, În mintea ta, toată planeta, dar uite că
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
în ceea ce privește călătoria în Brazilia și toate cele, ei bine, nu am părăsit nici măcar o dată Cercul Polar de când ne-am cazat la Chateau. Nu vreau să spun că Luca L. nu era un contract important, dar Zach se purta de parcă picta Capela Sixtină. Pe cuvânt, de-abia mă mai suporta lângă el. De fiecare dată când făceam vreo referire la sex, îmi răspundea: „Nu mă mai hărțui!“ sau îmi dădea o replică la fel de răutăcioasă. Mă făcea să mă gândesc la cele câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
aș fi într‑un safari! Cobor din mașină, plătesc șoferului și mă îndrept spre ușa masivă, intrigată la culme. În aceeași direcție merge și o femeie în vârstă, care pare să știe bine drumul, așa că o urmez pe coridorul spre capelă. În clipa în care intrăm mă cuprinde o senzație incredibilă de sfințenie, aproape euforică. Poate e datorată mirosului îmbătător din aer sau muzicii de orgă, dar categoric simt ceva extraordinar. — Mulțumesc, soră, îi zice femeia în vârstă călugăriței și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cuprinde o senzație incredibilă de sfințenie, aproape euforică. Poate e datorată mirosului îmbătător din aer sau muzicii de orgă, dar categoric simt ceva extraordinar. — Mulțumesc, soră, îi zice femeia în vârstă călugăriței și se îndreaptă spre partea din față a capelei. Eu rămân pe loc, ușor transpusă. Soră. Uau. Sora Rebecca. Și un veșmânt din acela încântător care parcă plutește și un ten limpede de invidiat, tot timpul. Sora Rebecca a Sfântului... — Te‑ai rătăcit, draga mea? mă întreabă o călugăriță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
a Sfântului... — Te‑ai rătăcit, draga mea? mă întreabă o călugăriță din spatele meu și tresar. Vrei să vezi Tripticul Bevington? — Ă, zic. Îhm... da. Neapărat. — Acolo e, îmi arată cu mâna și mă apropii încet de partea din față a capelei, sperând să‑mi dau seama ce o fi Tripticul Bevington ăsta. O statuie, poate? Sau un fragment de... tapiserie? Însă, în clipa în care ajung lângă femeia în vârstă, văd că se uită cu atenție la un perete întreg de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nu? E de‑a dreptul... Știți ceva, cred că o să ies puțin la aer să mă plimb... Mă retrag repede, înainte să mai apuce să zică ceva. Mă strecor pe lângă strane, întrebându‑mă ce să fac acum, când observ o capelă micuță, într‑un colț. Reculegere spirituală, citesc pe un mic afiș din apropiere. Un loc în care să stai liniștit, să te rog și să afli mai multe despre credința catolică. Îmi bag capul, prudentă, în capelă și văd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
când observ o capelă micuță, într‑un colț. Reculegere spirituală, citesc pe un mic afiș din apropiere. Un loc în care să stai liniștit, să te rog și să afli mai multe despre credința catolică. Îmi bag capul, prudentă, în capelă și văd o călugăriță bătrână stând pe scaun și brodând. Îmi zâmbește și îi răspund și eu, cu un surâs nervos, după care intru. Mă așez într‑o strană de lemn închis la culoare, încercând să nu scot nici un scârțâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sunt, spun. Voiai să vorbim despre ceva anume? — Îhm... nu neapărat. Mângâi cu duioșie strana pe care stau și îi zâmbesc prietenos. E foarte frumos sculptat, nu? Toată mobila pe care o aveți e așa frumoasă ca asta? — Suntem în capelă, zice călugărița, aruncându‑mi o privire ciudată. — Știu! Dar știți, o gramadă de oameni au strane acasă, în zilele noastre. Sunt foarte la modă, am văzut chiar și un articol în Harpers... — Copila mea... Călugărița ridică o mână pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
capăt religia clasicismului, Îmi dau seama foarte bine că toată istoria rătăcirilor lui Ulise a fost spusă pentru a i se Întoarce spatele, pentru a descoperi ceea ce o neagă. După cum, singurul lucru care m-a deconcertat În frescele de pe plafonul Capelei sixtine a fost lipsa de ambianță. Trupurile nu se scaldă acolo În peisaj. N-au nevoie de atmosferă. SÎnt suspendate parcă În gol, atît de orgolioase, Încît trăiesc singure, ca statuile, În lumina iradiată de carnea lor. Valurile mă izbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cîtă să lumineze victoria brațelor păroase ale eroului. Se insinua În această părere și un oarecare dispreț romantic. Mai tîrziu mi-am dat seama că Heracles s-ar putea ascunde sub mușchii oricăruia dintre sfinții pictați de Michelangelo pe plafonul Capelei sixtine. Și dacă aș Întîlni o statuie a Afroditei, cum mi-am imaginat-o adesea, cu părul lung, prolix și cotropitor, un păr torențial și absurd semănînd cu stînca din care se desprinde corpul și, de fapt, roca Însăși nefiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]