3,942 matches
-
de prelucrare a fierului (fabrica Kolb), care produce printre altele sobe din fontă, bogat împodobite. După al 2-lea război mondial, între anii 1949-1953, în zonă se înregistrează acțiuni de rezistență armată anticomunistă (grupuri de partizani). Este un străvechi centru ceramic. Evoluția populației comunei Lăpuș, pe ani: <br clear=left> În anul 1857, așezarea avea 2.406 locuitori, distribuția pe confesiuni fiind: 428 romano-catolici, 1.929 greco-catolici, 3 protestanți, 36 de calviniști. Conform datelor recensământului din 1930 Lăpușu Românesc avea 3
Lăpuș, Maramureș () [Corola-website/Science/301580_a_302909]
-
DN 67 spre Tg. Jiu. Localitatea face parte din Geoparcul Platoul Mehedinți care este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a V-a IUCN (parc natural). Activități specifice zonei: creșterea animalelor, cultura grâu și porumb, prelucrare produse ceramice, argilă, cahle teracota, cărămidă, vase de lut, livezi de pomi fructiferi, vită de vie Floră locală este specifică lumii vegetale din arealul în care condițiile genetice ale vegetației se întrepătrund cu condițiile de relief edifice, topoclimatice.Este o floră luzurianta
Cocorova, Mehedinți () [Corola-website/Science/301601_a_302930]
-
terenuri: aga Constantin Bălăceanu (ginerele lui Șerban Cantacuzino) sau marele ban Dumitrache Ghica. Trebuie menționat că, între numeroasele mărturii istorice, un loc important îl ocupă ceramica și modelele romane prezente pe teritoriul comunei Fulga, după retragerea aureliană din [[271]]. Resturile ceramice răspândite pe teritoriul satului dovedesc „prezența locuitorilor acolo cu sute de ani în urmă fiind ca cele mai multe sate românești preexistente întemeierii statului.” Astfel, existența unei monede de argint de pe vremea lui [[Constantin cel Mare]] aflată în posesia unui locuitor al
Comuna Fulga, Prahova () [Corola-website/Science/301674_a_303003]
-
loc provin seceri de bronz și fier medievale. Pe "Drumul Cetății" este semnalată o necropolă din a doua epocă a fierului, ce conține fragmente de vase, o ceașcă celtică și o sabie. În incinta fortificației medievale s-au găsit materiale ceramice cu urme de arsură din epoca fierului și ceramică din secolul al VI-lea. În secolul al XIV-lea se construiește o bazilică gotică trinavată, cu Hramul "Sf. Maria". În anul 1485 biserica se reconstruiește aproape în întregime, din vechea
Moșna, Sibiu () [Corola-website/Science/301721_a_303050]
-
dacică și germanică. Zonele preferate pentru aceste locuiri au fost terasele Racteri și terasa înaltă a Seinelului. Pe locul numit Șuculeu a fost cercetată o așezare de olari unde comunitatea de daci din epoca romană a continuat să confecționeze vase ceramice. Cronologia așezării de olari nu este până în prezent clar definită dar se crede că începe încă din secolele I d. Hr. și se termină cândva în sec. IV-V d. Hr. În perioada medievală timpurie, apropierea vadului peste Someș a conferit
Medieșu Aurit, Satu Mare () [Corola-website/Science/301767_a_303096]
-
două coline în partea stângă a Văii Zalăului, aflându-se la o depărtare de 11 km de orașul Zalău, încadrându-se ca un sat de mărime medie a județului Sălaj. De pe raza localității s-au strâns în urma cercetărilor arheologice fragmente ceramice din secolele VIII-IX. În hotarele satului, în locurile "Nove" și "Pietriș", au fost descoperite vestigii arheologice. Prima atestare documentară o găsim la anul 1323, atunci amintindu-se de satul „Baldun”, denumirea localității derivând de la numele fostului moșier, Balduni Guch, proprietar
Badon, Sălaj () [Corola-website/Science/301772_a_303101]
-
vatra satului fiind găsite locuiri neolitice și eneolitice. Primele atestări documentare apar în anul 1257. În hotarul cu localitățile Barcea Mică și Sântuhalm s-a descoperit, pe malul Cernei, o așezare hallstattiană timpurie. Tot aici s-au mai descoperit materiale ceramice Coțofeni, române și medievale timpurii. a puțuli = a curăța (germ. putzen) a răcăși = a face curățenie a slobozi = a da drumul, a elibera a zmicura = a curăța boabele de porumb de pe știulete a zminti = a greși abros = prosop ai = usturoi
Bârcea Mică, Hunedoara () [Corola-website/Science/300538_a_301867]
-
de DN 76 care face legătura Oradea - Deva. Satul este atestat documentar la 1439 sub denumirea de "Brothuna" ce aparținea domeniului cetății Siria. Se pare ca vechimea așezării este mult mai mare deoarece în apropierea localității s-au găsit materiale ceramice și un topor de piatră, perforat, aparținând Culturii Cotofeni. În ceea ce privește toponimia locului există păreri diferite: după Coriolan Suciu, toponimia locului derivă de la ,brod<nowiki>"</nowiki> sau ,brad " , ce ar însemna ,umflatura, vârf", termen de origine preromana; Viorica Goicu, referitor la
Brotuna, Hunedoara () [Corola-website/Science/300540_a_301869]
-
Mureș, Transilvania, România. Monografia satului și datelor oferite de Repertoriul arheologic al județului Mureș ne indică localitatea ca fiind atestată arheologic din neolitic și că, pe teritoriul localitații au fost scoase la suprafață vestigii arheologice, monede și tezaure. Amintim fragmente ceramice din epoca bronzului și prima vârstă a fierului, descoperite pe terenul din apropierea bisericii ortodoxe. S-a descoperit întâmplător în 1869, într-un ogor, de către un țăran, un tezaur format din 200 piese, din care 198 monede dacice schyphate, încadrate de
Petelea, Mureș () [Corola-website/Science/300591_a_301920]
-
Mureș. Deși este atestat documentar în 1461, Maioreștiul are o istorie mult mai veche, mărturie stând urmele de civilizație descoperite de-a lungul timpului prin săpături arheologice. Au fost scoase la iveală unele substrucții de ziduri, țigle române și elemente ceramice pentru paviment în formă de 8, dovedind că pe cuprinsul localității au existat așezări rurale din Dacia română intracarpatica. Denumirea satului provine se pare de la un drum ! De fapt e vorba de o ulița îngustă formată pe vremea castrului român
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
din comuna Golești, sediul primăriei fiind la Poienița. În septembrie 1908, la Poienița s-a construit prima școală care încă mai există și astăzi. În urmă săpăturilor întreprinse pe teritoriul fostei comune Golești, s-au găsit fragmente de lemn carbonizat, ceramică Gumelnița (ce datează de pește 2500 de ani), precum și fragmente de sticlă și ceramică dacica și romanica. În prezent, exemplare din aceste descoperiri se găsesc în satul Golești, la Muzeul de Etnografie și Istorie, colecția Profesor Dan Dimulescu. În sat
Poienița, Argeș () [Corola-website/Science/300639_a_301968]
-
informarea locuitorilor din Stroești și la contactul direct al acestora cu noutățile din domeniile de preocupare ale fiecăruia. c) Organizarea de expoziții personale și de grup. Temele pe care s-au axat expozițiile au fost variate: obiecte de port popular, ceramică; obiecte din lemn; obiecte de cult, filatelie, fotografie, pictură. d) Publicarea de cărți, reviste, broșuri care au făcut satul cunoscut atât in tară cât și străinătate. Cel mai recent caz îl constituie revista „Șoptana”, publicație trimestrială a Societății Cultural Științifice
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
la organizarea unor expoziții inițiate de Societate și vernisate de obicei cu ocazia sesiunilor științifice anuale. Expozanții au fost fie din sat fie din alte localități. Temele pe care s-au axat expozițiile au fost variate: obiecte de port popular, ceramică; obiecte din lemn; obiecte de cult, filatelie, fotografie, pictură. Un rol deosebit de important l-au avut persoanele vârstnice din cele trei sate în organizarea Muzeului Satului Stroești - Argeș, cea mai tânără instituție muzeală de pe raza județului Argeș. Faptul că numele
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
cucuteniene cu inventar format din ceramică, unelte și arme (un topot trapezoidal din aramă), greutăți de lut ars de la războiul de țesut pe verticală. În urma cercetărilor arheologice de suprață, au fost găsite materiale feudale în locul Păltiniș- "Casa lui Stoica" (fragmente ceramice din secolul al XVII-lea, o râșniță; cercetări dr. Ion Mareș, Muzeul Bucovinei din Suceava). Sate și locuitori din zonă sunt amintiți în revistele din secolul al XIX-lea: „"Borzascii lui Mariș, Prăjășcii, Măzănăeșcii, la ținutul Bacăului, ocolul Tazlăului de
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
fi seceri sau pietre de moară folosite la măcinat; au perfecționat tehnicile de vânatoare și pescuit, prin apariția unor diverse tipuri de săgeți, harpoane etc. Pentru păstrarea și gătitul produselor una din cele mai importante evoluții tehnologice este apariția vaselor ceramice. Pentru construcția locuițelor s-au folosit cărămizi de lut, cum este cazul în Levant, Anatolia, Siria, nordul Mesopotamiei și în Asia Centală. În Europa locuințele sunt construite, în general, din lut amestecat cu materii organice pe structuri solide din lemn
Neolitic () [Corola-website/Science/300748_a_302077]
-
la lumină material arheologic care probează că a fost locuită în evul mediu între secolele X / XI - XVI . A fost dezvelita totodată o gospodărie țărăneasca alcătuită dintr-o locuința și o anexă, probabil grajd de vite datate pe baza materialului ceramic în secolele XI - XIII. În vederea dezvelirii ei a fost deschisă C2, cu dimensiunile de 6 x 6 m. A mai fost dezvelit un complex arheologic, respectiv o groapă menajeră, conținând un bogat material ceramic datând din secolul al XVI - lea
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
de vite datate pe baza materialului ceramic în secolele XI - XIII. În vederea dezvelirii ei a fost deschisă C2, cu dimensiunile de 6 x 6 m. A mai fost dezvelit un complex arheologic, respectiv o groapă menajeră, conținând un bogat material ceramic datând din secolul al XVI - lea. A fost întregit un vas ceramic, piesa având alături de valoare științifică și valoare muzeala. Cercetările de la Sânmartin de Beiuș au scos la lumină primele materiale arheologice medievale timpurii din depresiunea Beiușului. Gospodăria țărăneasca din
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
dezvelirii ei a fost deschisă C2, cu dimensiunile de 6 x 6 m. A mai fost dezvelit un complex arheologic, respectiv o groapă menajeră, conținând un bogat material ceramic datând din secolul al XVI - lea. A fost întregit un vas ceramic, piesa având alături de valoare științifică și valoare muzeala. Cercetările de la Sânmartin de Beiuș au scos la lumină primele materiale arheologice medievale timpurii din depresiunea Beiușului. Gospodăria țărăneasca din secolele XI-XIII este una din puținele complexe de acest fel, materialele rezultate
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
în nord-vestul României predomină cultura Otomani cu nucleul în Țara Crișurilor. Templul cu megaron de la Sălacea prezintă certe analogii cu monumente din lumea Egeică . Dacă în epoca bronzului zona defileului Crișului Repede de la Bălnaca spre Șuncuiuș apare intens locuită, inventarul ceramic pledează pentru o locuire anterioară epocii bronzului cu o continuitate până în prima vârstă a fierului inclusiv. Demne de semnalat sunt descoperirile arheologice întâmplătoare, care atestă prezența celților în acest areal geografic. Celții făceau parte din marea familie a popoarelor indo-europene
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
arheologic de la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului. În același loc s-a descoperit și un vas de lut dacic, ceea ce atestă locuirea în continuare a peșterii. De altfel, și în alte peșteri cum ar fi Lesiana ( Ungurului) fragmentele ceramice atestă continuitatea locuirii și în perioada prefeudală din secolele IX-XI d.Hr. În anul 1986, arheologii dr. Sever Dumitrașcu și dr Ioan Crișan, de la Muzeul Țării Crișurilor au început săpături sistematice pe Dealul Simionului în Bălnaca, unde au semnalat o
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
preponderent deluroasă, cu altitudini cuprinse între 450-550 m. Amplasarea localității în zona de deal-câmpie și climatul favorabil, au condiționat popularea și apariția unei așezări umane încă din cele mai vechi timpuri. Aici au fost găsite topoare din piatră găurită și ceramică din epoca neolitică. Cel mai vechi document istoric care atestă comunitatea săsească de aici datează din anul 1333, când listele unei conscripții papale înregistrează un "Johannes plebanus de Lekenche". Localitatea făcea parte în acea perioada din comitatul Dăbâca, moșia fiind
Lechința, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300880_a_302209]
-
cunoscut fiind Nicoras Terente zis Tere Fanii. Astăzi mai știu să lucreze doi bătrâni, Sabău Ioan și Nicoraș Iustin dar cererea pentru confecționarea spetelor a dispărut datorită industrializării. Olaritul nu se mai practică la Valea Neagră din anii 70.Exemplare ceramice aparținând acestui centru mai pot fi văzute la Muzeele din Beiuș și Oradea sau în colecții particulare.Ceramica de Valea Neagră era individualizată,față de celelalte centre din zonă,prin preferința pentru pasta mai groasă și mai ales prin verdele închis
Valea de Jos, Bihor () [Corola-website/Science/300879_a_302208]
-
de piatră cu gaură centrală pentru coadă, găsit în punctul „Lipoveni“, trei topoare de marnă, șlefuite, de formă trapezoidală, găsite în punctele „La nucăria lui Scutelnicu“ și „La Corneț“; pipe feudale, găsite în vatra satului, în punctul „După Livadă“, fragmente ceramice hallstattiene târzii, găsite în punctele „Corneț“; șase toporașe de silex de formă trapezoidală, în secțiune rectangulară, șlefuite total sau parțial (în rest cu urme de ciopliri), descoperite în punctele „În Văiugi“, „Corneț“, „Țarna Mare“ și altele (fig. 30). Pe teritoriul
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
nord-est a satului Corni, pe partea dreaptă a drumului județean Corni-Baisa, la circa 0,3 km (în dreptul locuinței lui Oniciuc Ion), pe terenul aflat pe stânga și pe dreapta drumului agricol care duce la Gura Goronei-Buda, s-au descoperit fragmente ceramice din cea de-a doua epocă a fierului (La Tène) și din perioada feudalismului târziu (sec. XVII-XVIII) și care se găsesc în colecția Muzeului Județean Botoșani cu numărul de inventar P. 56. La circa 1,3 km sud-vest de sat
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
nord-vestică a iazului, unde s-a descoperit o singură piesă de silex (un gratoar pe așchie), atribuită paleoliticului superior (fază neprecizată) și punctul Văiugi II-pe partea nord, nord-estică a Iazului Morii, unde s-au descoperit bucăți de chirpic și fragmente ceramice aparținând primei epoci a fierului (Hallstatt timpuriu) și probabil, începutul epocii migrațiilor (sec. III-IV d. Hr.), precum și perioadei feudalismului dezvoltat (sec. XV) și târziu (sec. XVII-XVIII). Tot aici s-a găsit și o piesă microlitică de silex atribuită cu probabilitate
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]