7,296 matches
-
inspira, cu siguranță, mai multă încredere decât chipul respingător a burgundului, dar mai ales fiindcă observase bine respectul supus pe care romanul i-l inspira comandantului gărzii. — Nu! Nu, îndurare! Pentru numele lui Isus Cristos, nu-i lăsa să mă chinuiască, domine! Romanul se încruntă. — Ești creștin? întrebă cu interes. Cu furie, Audbert își făcu de mai multe ori pe frunte semnul crucii. — Sigur, domine. Creștin botezat! Creștin botezat! O strâmbătură sarcastică se lăți pe obrazul rumen al lui Wolfhram. — Daaa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de triumf, iar el căzu pe pământ și fu târât o bucată; fu izbit dureros de arbuști, rădăcini, trupuri de soldați căzuți, arme abandonate, în timp ce vârfurile copacilor și norii păreau să se învârtejească deasupra lui, iar lațul, pe care se chinuia să-l țină deschis cu mâinile, îi strângea tot mai puternic gâtul protejat doar de eșarfa purpurie a cavaleriei. Degetele sale, prinse în laț, îl apărau de mușcătura frânghiei, însă, în același timp îl și sufocau. Totul se învârtea în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fugar puțin înainte de asediu... — Și de ce? — Trebuie... înghiți în sec; o să caute să deschidă porțile, ca să poată intra hunii. Cei doi ofițeri schimbară o privire plină de îngrijorare. Sebastianus mai întrebă câți oameni avea cu el Eudoxiu pentru acea acțiune. Chinuit de Metronius, care, ținându-l de păr, îi trăgea capul înapoi și îi împungea gâtul cu lama, Eucherius răspunse cu voce sugrumată: — Nu știu exact, dar Bassianus îmi spusese că ar trebui să fie vreo treizeci, împărțiți în mici grupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cetății și a oamenilor, ca o sinistră prevestire a morții, pe care urletele sfidătoare ale apărătorilor bastionului amenințat căutau să o alunge. Sebastianus îi studie cu ochii expertului: erau slăbiți, cu părul răvășit și cu bărbile lungi, în mod vizibil chinuiți de o lună de lupte și lipsuri: cu toate acestea nu aveau încă aerul de câine bătut tipic soldatului resemnat deja la gândul predării. Fiecare din ei își ținea alături arme. Văzu săbii ciuntite, securi tocite, țepușe fără vârf, buzdugane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Mandzuk, ca întotdeauna, înainta ținându-se la marginea coloanei aflate în marș. își simțea sufletul apăsat, și nu doar fiindcă, oricum ar fi privit situația, aceea era pentru prima dată că își vedea regele întorcând spatele dușmanului - era mai ales chinuit de un soi de resentiment sumbru împotriva destinului care se încăpățâna să-i joace feste. Mai întâi de toate, în confuzia bătăliei duse de ariergardă în fața Aurelianei, îl pierduse pe Kayuk, trecut prin tăișul săbiei de un catafract; un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și fuga în dezordine. îi împărțise în șase cohorte, două dintre ele formate din armoricani, oameni deosebit de duri și primitivi, cei mai mulți încă păgâni, veniți la chemarea unui anumit Brettanione, un uriaș cu pielea roșie, crud și bărbos, cu care se chinuise destul ca să se poată înțelege. Fiecare cohortă își alesese propriul duce. Milone era printre cei desemnați și era cel mai bun: după schimbul de pumni, deveniseră, dacă nu chiar prieteni, cel puțin buni camarazi și, curând, Metronius trebui să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Odolgan își repezea sabia cu furie scoțând mugete cumplite, cum făcea întotdeauna în luptă, în vreme ce Mandzuk, la o oarecare distanță, ținea stindardul verde, glorios, al lui Uldin, oferind oamenilor ce veneau din urmă un reper în mijlocul haosului acelei lupte sângeroase. Chinuiți de căldură și de oboseală, aproape toți războinicii, de ambele părți, își aruncaseră în iarbă armurile și luptau acum goi până la brâu și deci expuși la loviturile dușmanului. Alanii, extenuați de lupta ce dura de ore întregi și descumpăniți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în felul lui; nu așteptând aici fiindcă așa-i spunea cineva. Și, dacă era să evadeze vreodată, acum era momentul. Trucul prin care scăpase de gărzi nu putea fi repetat. Craig se concentră fizic și psihic. Se făcu că se chinuie să se ridice într-un genunchi. Apoi îngenunchie acolo, clătinând din cap, ca și când era încă buimăcit. Mormăi în cele din urmă: - Dați-mi o mână. Nu contase pe faptul că femeia îl va ajuta, deși chiar și asta era posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
la vârsta de treizeci și unu de ani, și corpul, tânăr ca vârstă, începu să se ofilească. La treizeci și cinci de ani, era un pitic cu ochelari, cu ochii suspicioși, de un albastru rece și o ură față de lume care îl chinuia, deși nu-și putea închipui din ce motiv. În decembrie 1973, la biroul său au fost aduse două dosare, pe numele Bill Smith și William Smith. Lui Bill, conform declarațiilor din document, i se tăiase brațul stâng de la cot. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
a unui viitor incert. Funambuli legați la ochi, clătinându-ne pe o funie care vine de undeva din întuneric și dispare în întuneric. Un nou pas făcut o nouă pagină în jurnal... Orbecăim timorați, pipăind cu piciorul prin noaptea vieții, chinuindu-ne nu întrebarea dacă vom sfârși sau nu este singura certitudine în acest haos ci cum vom sfârși. Se va rupe funia? îmi voi pierde echilibrul? Voi aluneca? Sau mă voi arunca de bunăvoie, nemaisuportând suspendarea? Cine sau ce mă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vei încerca să te întorci, să dregi ceea ce numai aici se poate drege... Cum să mă întorc? Poate ca strigoi! Văd că imaginația ta de fost îngrijitor de morminte îți joacă feste. N-ai grijă, nu voi veni să te chinuiesc pe tine. Dacă ți-e frică, pot să-mi fac chiar acum testamentul, în care să cer să mi se pună usturoi în gură și să mi se înfigă o andrea în inimă după moarte. îl completez în fața ta și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
culcuș, și... și cam atât. Puține, nu? Dar esențiale și obsedante. Ei bine, pușcăriașul susținea... mă rog, un mare filozof italian ar fi singurul om care are rezolvate aceste grave probleme existențiale. Singurul care nu mai e nevoit să-și chinuie mușchii și mintea, într-un efort zilnic, pentru a le soluționa. Apare un surplus masiv de energie vitală, eliberată de aceste lanțuri și cătușe... Lanțuri și cătușe pe care le preia trupul, interveni Filip. Corect! Dar lipsa libertății fizice este
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nu sunt rezolvate, dar sunt dublate de cele ale pușcăriașului. Gardianul începe prin a-l disprețui și termină prin a-l invidia. Singura lui șansă rămâne să-i înlesnească evadarea doar pentru a-l vedea și pe el cum se chinuiește în lume, cum își prostituează trupul și mintea pentru o bucată de pâine și un spectacol de circ, cum își caută adăpost nocturn sub un pod, zgribulit de frig, înfometat, nefericit și însingurat... Continui să-ți dorești să joci rolul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
surori siameze, comune de la talie în jos, dintre care una era îmbrăcată în negru și stătea posomorâtă, cu privirea plecată, iar cealaltă în rochie albă de mireasă, cu un buchețel de flori în mână, surâzătoare la brațul mirelui. Ceea ce mă chinuia însă atunci nu era, ca acum, metafora dedublării, ci cum va fi făcut bărbatul dragoste cu soția lui, când cele două surori aveau un singur pântec?..." "Ce simbioză ciudată între noi! Păzit și păzitor. Filip devenise imaginea mea răsturnată în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nevoile și nimeni nu avea dreptul să intre în atelier. O dată pe zi îi lăsam ceva de mâncare lângă trapa din curte. Toți am crezut că i-a luat vântul mințile și l-am lăsat în plata Domnului... Tata se chinui câțiva ani să repună pe picioare blănăria. Dar capitalul fusese irosit, vechii furnizori angrosiști de blănuri pierduți și o criză economică ne aduse în pragul falimentului. Părinții mei încercară un gest disperat. Au turnat gaz în prăvălie și în toată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
să cuprindă, prin stilul ce necesita, prin limba în care trebuia s-o scriu, prin felul cum trebuia s-o trimit, prin importanța pasului ce făceam, prin toate, a fost una din marile afaceri ale vieții mele, care m-a chinuit prin multele ezitări, analize psihologice, treceri de la frică la speranță etc. Într-o seară, fostul meu coleg a luat-o din mâna mea și a dus-o. Era pe la 9. Eu l-am așteptat jos, pe stradă, dedesubtul balcoanelor și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
încheie cu bine. Ființa încîntătoare de acum treizeci de ani, fata cu cozile pe spate plină de visuri și de iluzii, astăzi și-a întors privirile de la stele, și-a plecat capul spre pământ, apăsată de greutatea vieții. Nu-ți chinui inima că în anumite momente din trecut nu ai luat alte hotărâri, nu ai făcut alți pași, care te-ar fi dus în viață pe un drum mai bun. Orice pas făcut, orice hotărâre luată nu puteau să fie altfel
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai strâmtă decât a lui badea Vasile, trebuia să fiu mereu cu ochii în patru ca să nu ating picioarele tovarășelor mele și să nu le trimit fumul țigărilor în față. Fumul acesta, cu stupida nătângie a lucrurilor neînsuflețite, m-a chinuit tot drumul mai rău decât o ființă vie și rea: cu oricâtă putere i-aș fi imprimat direcția inițială spre dreapta sau spre stânga, el rămânea în trăsură, sau, cu o încăpățînare exasperantă și, parcă, voită, se întorcea înapoi, mergând
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în aceste momente de existența mea. Îmi era cu profunditate bine să stau aproape de ea și s-o păzesc. Și nu voiam să cuget nimic, pentru că simțeam că o idee inamică se încearcă să izbucnească în conștiință, ideea care mă chinuiește acum și se rezumă simplu detot: I-am sărutat mâna și brațul ca un amant... Cu ce drept? Cu dreptul învoirii ei postume? Dar ce putea sa facă? Putea aduce ea un afront, cu atât mai dureros cu cât faptul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
gimnaziu ia numai premiul întîi. Dar privațiunile existenței, nenorocirile familiei își pun dramatic pecetea pe sufletul său. Îi mor mama, sora, tatăl. Pneumonia tatălui îi cauzează o "curioasă psihopatie": muțenia, născută din frică. Hăituit de griji materiale, elevul se va chinui, va da meditații, își va impune regimuri severe de hrană, ca să-și cumpere, bunăoară, un volum de Haeckel. În ciuda tuturor lipsurilor, tinerețea sa e plină de idealuri generoase. Precumpănesc ocupațiile intelectuale, dar nu sunt disprețuite plăcerile: plimbările, escapadele nocturne, chiar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în chip de salut. — Mă întorc într-un minut, le-am spus. Nu reușesc să pun în funcțiune aparatele de aer condiționat. Butonul „Deschis“ părea să se fi blocat și meșteream de zor la el. Îmi amintesc că, în timp ce mă chinuiam cu butoanele aparatului, având chipiul încă pe cap, ceilalți se învârteau suspicioși prin cameră. Îi priveam cu coada ochiului. Locotenentul se apropiase de birou și examina o porțiune de zid de un metru pătrat pe care fratele meu și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Fadei se Îndură de el și Îl lăsa să bată toaca În locul pălimarului, când acesta zăcea mahmur, răsucindu-se de pe o parte pe alta În pat, Înjurând de cele sfinte și punând neputința sa pe seama reumatismului, care Începuse să-l chinuiască Încă din copilărie. Dispariția lui Onisei, după cum era de așteptat, stârnise multă vâlvă. Oamenii vorbiră vrute și nevrute, scornind tot felul de minciuni. Viața intimă a Mașei, cum se spune, fu scoasă la mezat. Până și puștii de o șchioapă știau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
râsete și zbenguieli. Babulea dormi dusă până la amiază, iar când se trezi din somn, Începu să povestească la toată lumea că În timpul somnului a vizitat cutia infernală și că a văzut acolo Îndeaproape și Îngerii, și demonii Îmbrăcați În odăjdii preoțești chinuind sufletele celor vii și celor morți. Mai povesti Îndelung despre răposatul ei bărbat Îmbrăcat În costum de mire, despre rochia ei de cununie, despre preotul cu armonică și șapcă și despre cristelnița plină În care fierbeau răposatul Tihon Niconorovici, alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cel care pe față te ungea cu lapte și miere și prin spate era mai parșiv ca un diavol!? Oare n-o schingiuise și el pe sărmana lui consoartă, Închizând-o chiar de săptămâna Patimilor În baia de aburi și chinuind-o ca pe Hristos!? Era atât de parșiv procletul, Încât, În loc s-o bată, o dezbrăca la piele și, Înarmat cu o pană de gâscă, o gâdila la subțiori, scrijelindu-i pe piele, cu litere slavone frumos aduse din condei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sfârșit. Văzând că-și pierde cunoștința, Pancratie Îi stropea fața Înălbită cu apă Îndoită cu oțet, strecurându-i totodată printre buzele care cereau Îndurare bucățele mici de prescură muiate În ulei și vin, ca la sfânta Împărtășanie. De ce-o chinuia astfel, nimeni nu știa. Evlampia era o femeie la locul ei, bună gospodină, cu credință În Dumnezeu, care Îi adusese pe lume doi flăcăi, unul mai frumos decât altul, de se mândrea tot satul cu ei. Bătrâna voia să descopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]