3,665 matches
-
era și ultima. Ceea ce-l izbi de la-nceput fu extrema ei slăbiciune, care-i scotea În evidență pomeții, brațele strâmbe. Pielea Îi era pământie, foarte Întunecată, respira cu greu, era vizibil la capătul puterilor; Însă deasupra nasului, care părea un cioc, ochii Îi străluceau În penumbră, imenși și albi. Se apropie cu prudență de silueta Întinsă. — Fii liniștit, zise Bruno, nu mai poate vorbi. Poate că nu mai putea vorbi, dar În mod vădit era conștientă. Îl recunoștea? Probabil că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lui erau foarte nefericiți. La un moment dat, s-au auzit triluri minunate și din palat a ieșit zâna cu o diadema pe cap și înconjurata de păsărele viu colorate. Dintre toate păsărelele, una era foarte frumoasa și purta în cioc un diamant. Bătrânelul s-a apropiat de zâna bună, s a înclinat și cu multă smerenie i-a spus: — Vă rog să mă iertați că îndrăznesc să vă cer autorul. O mare nenorocire s-a abătut peste satul meu. — Ce
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
un munte și razele soarelui nu ne mai încălzesc, s-a tânguit bătrânul. Zâna cea bună a ascultat cu atenție povestea bătrânului și i-a promis că îl va ajuta. A luat în mână pasărea cea frumoasă cu diamantul în cioc și i-a poruncit să zboare și să spargă zidul. Omul se întreba uluit cum va reuși mica făptură să facă asta. Pasărea măiastră și-a luat zborul spre înălțimi și a aruncat diamantul deasupra muntelui negru, ridicat de zmeu
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
de pești. Bunica cerca să mă lămurească, dar, cum nici la vîrsta aceea nu-mi plăcea adevărul, eu mă îndărătniceam: - Dar de ce nu-s crapi, bunică?... - De ce, așa! răspundea enigmatic bătrîna, cu convingerea unei fatalități. Tăceam impresionat. Păsăruici mărunțele, cu cioc ascuțit, săreau sprintene prin tufiș și foșneau în stuful risipit pe jos. Șezînd nemișcați, ele nu se speriau de noi și ne priveau cu curiozitate. Îndată ce simțeau că-s spionate, zburau țîrîind. Din mal curgea țărîna printre rădăcini. În patru
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Îmbrăcat. Fața albă și slabă, atît de topită că părea un simplu Înveliș de piele pe oase, se aduna Într-un nas mare și coroiat, astfel Încît aproape că nici nu se putea numi un chip omenesc, ci un mare cioc al morții, luminat de doi ochi strălucitori și lacomi și colorat pe laturi de două flamuri roșii arzătoare. Și totuși, În ciuda urîțeniei datorate bolii devastatoare, era un chip ce-ți rămînea În amintire și te impresiona, un chip de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pasiune. CÎnd călătorul se Întoarse la locul său, muribundul intrase deja În compartiment și se prăbușise pe pernele canapelei respirînd greu. Iar acum Își revenea treptat din starea de epuizare. O clipă tînărul privi atent chipul ce semăna cu un cioc, ochii Închiși și istoviți, Întrebîndu-se dacă omul acesta, aflat la un pas de moarte, văzuse Întîlnirea de pe peron, și ce Însemnătate ar mai putea avea pentru el acest lucru. Dar acea mască a morții era enigmatică, nu dezvăluia nimic, tînărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două pete de un roșu aprins, straniu și Înspăimîntător, semăna cu ciocul unei păsări uriașe. Omul parcă nici nu mai respira: În compartiment nu se auzea nici un sunet, nici o mișcare care să dovedească prezența vieții În afară de bătaia roților, scîrțîitul și foșnetul de piele al vagonului și armonia de sunete ciudat familiare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Înapoi de-a lungul culoarului, din vagon În vagon, prin trenul ce Înainta grăbit. CÎnd ajunse la loc, În compartiment, văzu că muribundul zăcea exact ca mai Înainte, Întins pe fotoliu, iar luna continua să-i lumineze fața, asemănătoare unui cioc uriaș. Omul nu-și schimbase poziția absolut deloc și totuși tînărul sesiză de Îndată o schimbare subtilă, fatală, imposibil de precizat. Ce să fie oare? Se așeză din nou și rămase un timp cu ochii țintă la făptura tăcută, fantomatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
altă viață. L X A doua zi am plecat din Herăstrău direct la liceu. Era prima probă a bacalaureatului. Am ajuns la 9. In jur de 10 a venit și șeful de comisie, un profesor universitar din Craiova, grăsuț, cu cioc roșcat și păr alb, chimist altminteri. Elevii fumau pe la colțurile clădirii. La picioare, fiecare grup avea o sticlă de votcă Cristal. - Dom profesor, poate nu ne lăsați să copiem!. - De ce să vă las, mă Gămane? - Pentru că nu vreți să dăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
place la Dunărea? - Nu. Vrea la Lido. - Am înțeles, acum îl trimit pe tatăl lui Sălcioiu să rezolve. Dintr-o sală iese o gogonea - e profesoara de tehnologie a comisiei. Vrea suc de roșii natural. Președintele se jenează, tremură din cioc: haideți doamna Fulga, chiar așa? aveți înăuntru tot ce vă trebuie! Gogoneaua e totuși nemulțumită de parastas: sunt anemică, domnule președinte! Ce știți dumneavoastră? În Universitate e boierie! Noi, în secundar, ne mâncăm viața cu golanii ăștia! Fac criză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu deservire non-stop. Așa, așa. Dă-le tu semnalmentele mele și roagă-i să trimită unul care să-mi semene în jur de orele 24 la nevastă-mea. O sosie, da. Vezi, spune-le că săptămâna asta mi-am lăsat cioc și am folosit Malizia verde. Chiar Saab mi l-a cumpărat. Hai, merçi, ești drăguță. Stai! stai! Aoleu, era să uit! Mâine la prânz, să trimită încă unul la Mary. Nu, nu expatul de la Connex, maică-mea, măi! aașa! Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ea? Cel mai greu a fost cu căldura. În autobuz toată lumea mirosea a transpirație și usturoi. Auzeam șoarecii ronțăind cărțile de la fundul cutiilor. Mătușă-mea se enervase așa de tare de când cu cârnații, că-i ieșiseră în cap multe umflături, „ciocuri” mici de reumatism, cum le zicea. Mai mult moartă decât vie, se dusese la poliție s-o reclame pe Zuza. Operațiunea „cârnatul” lua proporții. În cele din urmă o căutaseră reporterii de la Realitatea TV. Cu broboada peste gură, ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
reumatism, cum le zicea. Mai mult moartă decât vie, se dusese la poliție s-o reclame pe Zuza. Operațiunea „cârnatul” lua proporții. În cele din urmă o căutaseră reporterii de la Realitatea TV. Cu broboada peste gură, ea se plânsese de ciocurile reumatice și de cum îi fuseseră șterpeliți cârnații Trandafir. Vecinii de pe uliță îi ținuseră partea: au spus că toată viața fusese o femeie muncitoare, care vânduse mii și mii de franzele, care spălase și apretase mii și mii de perdele. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
apăsat de relele lumii. Se îmbrăcă în negru și, intrând în baie, își aranjă bretonul cu mașina de tuns. O fâșie de păr îi cădea peste ochiul drept și se prelungea până la bărbie. I-ar fi plăcut să-și lase cioc, dacă nu barbă, însă părul care îi creștea din față era atât de anemic, încât îl tundea regulat cu foarfeca. Nici măcar nu se mai rădea. Niște tuleie acolo. Peste noapte avusese vise erotice: se făcea că Leo pătrundea în apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sex dezlănțuit și să o însoțesc din când în când la Constanța, unde citeam pe plajă și ne hârjoneam printre valuri până dădeam jos trei rânduri de piele. Existau și neajunsuri: voia să mă rad în cap, să-mi las cioc și să port un fel de togă albă, până la călcâi; nu înțelegea sexul decât ca pe o călăreală contra cronometru; era complet dezordonată; mi se așeza în poală când mergeam la teatru sau la operă. Trăgeam nădejde însă că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
acum toba prin pădure? E meștera ciocănitoare, a răspuns mirării noastre moș Vuia. Pasărea asta e doctorul pădurii. Trece din copac în copac, ciocane prin scoarța lor și ascultă cu luare-aminte. Cum simte vreun viermișor pitit pe-acolo, bate cu ciocul până ce îl scoate afară și scapă pădurea de boală. Mi-e de mare ajutor! Acolo pe unde poteca noastră răzbatea într-o poieniță, am dat de o mare vânzoleală de pițigoi. Se aflau laolaltă mai toate neamurile lor: de la cei
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
doua mărgele, priveau în sus și-n jos pe ape. Mulțumit de liniștea din jur se sui pe un grind îndreptându-se către o moviliță. Moș Vuia ne făcu semn să ne uităm bine. Acolo e cuibul. Rățoiul dădu cu ciocul stuful la o parte și ouăle se arătară verzui. Se vedeau foarte bine, deși mai înainte ai fi putut să calci, peste cuib și nu le-ai fi văzut. După ce le cercetează cu luare-aminte, acoperi din nou cuibul și alunecă
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
prin apropierea străzii Cămătarilor, peștișori pe care îi ofereau ca pradă și scoteau țipete isterice de câte ori pescărușii coborau să-i înhațe din palmele lor. Spectacolul și veselia au încetat, însă, în ziua când un pescăruș și-a înfipt pe neașteptate ciocul în ochiul unui copil, umplîndu-i de sânge. În acel moment, toți au înțeles că asistaseră la un avertisment. Și, în locul curiozității, a apărut panica. Acum, pescărușii, veniți, se pare, de pe țărmul misterioasei mări de la miazănoapte, dorm, când se lasă întunericul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
necesității carnivorelor... ciclică, răzbunătoare vendetă; stavrizi, guvizi și minunatele scrumbii albastre, lufari ambițioși, neîntrecuți la gust, labani argintii egali orientați, chefali prăpăstioși cu zalele curgând ca niște râuri neîntrerupte; la rând urmau barbunii mustăcioși, dragoni cu spini paralizanți, zarganul cu ciocul și spinarea verde, fosforescentă; bogăția mării le arătau cambule, calcani și limbi de mare cu nasturii gustoși și pălămida roz-vineție, rechinii promițători și răpitori cu pielea întunecoasă și aspră; ultima a apărut regina, robustă cu aripile înfoiate încingând lanțuri brune
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
șapte luni (aproximativ o cincime din durata lor naturală de viață), un spațiu de cincisprezece centimetri pătrați fiecare. Jumulirea penelor și canibalismul erau obișnuite printre păsările ținute în asemenea condiții. SOLUȚIE: După ce a experimentat cu ochelari roșii speciali prinși de cioc (neutralizând culoarea, pasărea era astfel împiedicată să mai jumulească crestele roșii ale celorlalte), Dorothy i-a înlocuit apoi cu ochelari de cal, care pur și simplu le blocau vederea laterală. Când și acest procedură s-a dovedit greoaie, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
încinse, provocau bășici în gură: deasemenea, întrucât era necesar să se dez-ciocheze circa cincisprezece păsări pe minut, nu era întotdeauna posibilă o precizie absolută și au existat multe cazuri de nări arse și mutilări faciale. Nervii vătămați ai cioturilor de ciocuri aveau obiceiul să crească la loc, încolăcindu-se și formând neuroame cronice dureroase. Ca ultimă soluție, Dorothy a aranjat să se transmită muzică relaxantă în rețelele de cuști și în magaziile cu pui. Cel mai mare succes l-a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
iar eu sunt numai de-o șchioapă? Și nici nu se poate spune că ai fi cine știe ce frumusețe. Pascal își vâră un deget printre gratiile coliviei, în semn de prietenie. Hai, mușcă-mă, dacă vrei. ─ Chiu-hiu! Cinteza apucă zdravăn în cioc arătătorul astronomului și-l ciugulește ca pe-un os de sepie. Au! Ce peruș rău ești! Și Pascal își trage repede mâna. ─ Nu așa de tare! ─ Oamenii! Eu am pene verzi! Pene verzi albastre! Și nu sunt peruș, nu peruș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
L-au ucis ca să nu-i dezvăluie lui Galba că Valens și ceilalți îl îndemnaseră să se revolte împreună cu ei, îi explică bucătarul-șef. Nici ei nu s-au răzvrătit... Erau prea izolați, nu era bine - bucătarul-șef puse în ciocul fazanului câteva fire de cimbru. Dar Galba nu l-a pedepsit pe nici unul dintre asasini. — Capito fura așa cum fură toți - paharnicul gustă vinul. Ne-a nenorocit cu birurile lui, pe care le băga în buzunar ca să-și cumpere pământ cine știe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu o privire teribilă, pictat pe peretele din fața lui. În lumina tremurătoare a torțelor, reuși să distingă un trident și un gladius deasupra ochiului. Un rac și un șarpe îl amenințau din partea dreaptă. În colțul stâng, un corb își înfigea ciocul. O felină mică stătea chiar sub globul ocular, inofensivă. Mai jos, un câine și un homar păreau gata, cel dintâi să-și înfigă colții în ochi, dar fără să-l rănească, iar al doilea, să-l ciupească cu cleștii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ridicau, înalte, dincolo de prag. Vreme de două nopți, luna străluci puternic deasupra pădurilor. În cea de-a treia noapte, când corbii înțelepți ce au în grijă ciclul lunar începuseră, potrivit credinței populare, să micșoreze discul luminos, lovindu-i marginile cu ciocul, un om ieși pe furiș din satul batavilor. Câteva ceasuri mai târziu se afla într-o tavernă, în fața unei siluete masive înfășurate într-o mantie. În localul luminat de strălucirea câtorva lămpi și de focul din cămin nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]