4,383 matches
-
vorba și în ceea ce urmează să experimenteze naratorul. Compatrioții vorbesc despre „impresii mirifice de la Paris” și verbigerația lor îl obosește. Există aici o modalitate de a deconstrui clișeul importantă pentru cineva care este extrem de sensibil la clișee, care operează cu clișee, le vehiculează în activitatea de ziarist ceea ce o dovedesc cu prisosință atât momentele și schițele, cât și comediile autorului. Două serii de clișee sunt puse în valoare, iar naratorul le subliniază prin accent ironic. Prima serie integrează sintagme precum „impresiile
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
modalitate de a deconstrui clișeul importantă pentru cineva care este extrem de sensibil la clișee, care operează cu clișee, le vehiculează în activitatea de ziarist ceea ce o dovedesc cu prisosință atât momentele și schițele, cât și comediile autorului. Două serii de clișee sunt puse în valoare, iar naratorul le subliniază prin accent ironic. Prima serie integrează sintagme precum „impresiile miri- fice”, „un potop de impresii și amintiri”, o colecție admi- rativ- exclamativă de locuri comune pe care le debitează conaționalii. Intemperanța este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
anumit tip de literatură sentimentală a amintirilor privilegiind momentul regăsirii locului natal, implicit al copilăriei ca vârstă de aur. Doi „mari clasici”, dintre care unul romantic, excelează în acest sens : Mihai Eminescu și Ion Creangă. Antiliric, naratorul expediază iritat aceste clișee ale emoției regăsirii, a răspunsului simpatetic din partea lui genius loci, deconstruind mali- țios- sarcastic acei topoi semnificativi ai absorbției nostal- gice în matcă, ai căderii delicioase în originar. Ruptura este deplină, alienarea totală, iar denunțarea clișeului devine expresia favorită a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
naratorul expediază iritat aceste clișee ale emoției regăsirii, a răspunsului simpatetic din partea lui genius loci, deconstruind mali- țios- sarcastic acei topoi semnificativi ai absorbției nostal- gice în matcă, ai căderii delicioase în originar. Ruptura este deplină, alienarea totală, iar denunțarea clișeului devine expresia favorită a dezrădăcinării. Atât amintirile de călă- torie la Paris ale companionilor, cât și amintirile din copi- lărie sunt puse sub semnul unei idiosincrasii comune a celui care nu-și găsește locul nicăieri, așa cum preciza Baudelaire acest nou
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu deambulația sa eratică, cu mișcările necontro- late, cu agitația permanentă. Nae este recipientul unei retorici compulsive, glosolalia sa se face ecoul tumultului discursiv din spațiul mediatic în care renaște personajul caragialian. Intemperanța îi aparține nu și bagajul vast de clișee jurnaliere. Aflăm cu stupoare că Nae a colindat toată noaptea de la o cârciumă la alta, fără intenția de a reveni acasă unde consoarta sa se află în chinurile facerii. Acest context deloc inocent constituie fundalul unei intimități devoalate lejer, prim-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sunt cocoloșite la temperatura molcomă a spațiului conjugal unde etatea a amortizat tensiunile amoroase. Răposata soție a lui Leonida pomenită evlavios nu provoacă nicio crispare consoartei care a înlo- cuit-o pacifist. Aceste „pasiuni” sunt la rândul lor confi- gurate după clișee mediatice, ziarul constituind resursa inepuizabilă de clișee și mediul nu doar informativ, ci și formativ al cuplului. Ziarul, această lentilă deformantă a cărei expresie o constituie o retorică grandilocventă repro- iectează cuplul într-o dimensiune a ficțiunilor compensatorii în care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
conjugal unde etatea a amortizat tensiunile amoroase. Răposata soție a lui Leonida pomenită evlavios nu provoacă nicio crispare consoartei care a înlo- cuit-o pacifist. Aceste „pasiuni” sunt la rândul lor confi- gurate după clișee mediatice, ziarul constituind resursa inepuizabilă de clișee și mediul nu doar informativ, ci și formativ al cuplului. Ziarul, această lentilă deformantă a cărei expresie o constituie o retorică grandilocventă repro- iectează cuplul într-o dimensiune a ficțiunilor compensatorii în care spiritul burghez se complace. Pasiunile politice ale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
expresia esențială a anga- jamentului întru exces al personajelor caragialiene. Lache caută combatanții opiniilor adverse, cei care „în numele principiilor moderne” refuză ideea introducerii pedepsei cu moartea. Invocarea „principiilor moderne” este o încer- care palidă, - citatul indică de fapt vehicularea unui clișeu, și nu aprofundarea unei idei - de a aduce discuția în zona reflecției juridice, pentru că Lache coboară abstractul ideii într-un concret cu ilustrări triviale. „Care va să zică, dacă vii și invoci principiile moderne, apoi, te rog, fă bunătate și le aplică dumneata
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
tale tot principii moderne este ?... Care va să zică toporul tot prin- cipii moderne, ai ?” Violența este aici instrumentalizată clar, coborâtă din planul abstract al motivației politice a unui gest criminal la planul concret al corpului delict : pumnal, topor. Conținuturile precare pe care clișeul le vehiculează nu mai au nicio relevanță. Nu acest conținut diminuat, cât clișeul este echivalat mecanic prin transpo- ziția pe care metafora o presupune. Însă sensul metaforei este invers, merge dinspre abstract spre concret, metafora este explicativă, face comprehensibil un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este aici instrumentalizată clar, coborâtă din planul abstract al motivației politice a unui gest criminal la planul concret al corpului delict : pumnal, topor. Conținuturile precare pe care clișeul le vehiculează nu mai au nicio relevanță. Nu acest conținut diminuat, cât clișeul este echivalat mecanic prin transpo- ziția pe care metafora o presupune. Însă sensul metaforei este invers, merge dinspre abstract spre concret, metafora este explicativă, face comprehensibil un conținut abstract, ne ajută să vizualizăm latura materială a violenței chiar dacă construcția presupune
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
consacrat lui Caragiale din Imaginarul violent al românilor . Chiar și în D’ale Carnavalului, frizerul întruchipează o formă de galanterie degradată desprinsă din commedia dell’arte, însă oricât de deformat modelul întruchipat de fantele de mahala, răzbat în comportamentul acestuia clișeele unui fin amoris trecut prin baia de acizi a mahalalei. În ceea ce privește filmul lui Pintilie, lăsând la o parte gustul îndoielnic al unor glume, drăcuiala devine monotonă, însoțind aproape fiecare schimb de replici, și chiar dacă înjurătura nu ajunge încă mai grosieră
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu sunt !Ă. Au devenit un fel de limbaj con- vențional, un repertoriu de semne și sloganuri, un soi de cifru, la care reacționăm previzibil” În Comèdii la porțile Orientului, Andrei Pleșu observă același lucru, autonomia pe care o dobândește clișeul și felul în care acesta se recomandă aproape obsesiv în spațiul mental-discursiv : „Citatul din Caragiale stă asupra noastră ca o fatalitate, ca o insomnie. Orice pățim, orice spunem, orice gândim în spațiul politic și social al României de azi se
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
magistrului” Printr-un decupaj recognoscibil la nivelul unei vulgate avem în dotare un bagaj de efecte și replici caragialești utilizate asemeni unor chei de lectură pentru diferite situații comice sau exasperant absurde. O parte din opera scriitorului, o serie de clișee, funcționează ca interpretant într-un spectru contextual larg. Atât de puternic funcționează prestigiul clișeului caragialian încât el autorizează uneori și colocvia- litatea și antilirismul poeziei optzeciste la un poet precum Ion Stratan. În poemul „Trei” din ciclul Pentameronul, Caragiale se
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de efecte și replici caragialești utilizate asemeni unor chei de lectură pentru diferite situații comice sau exasperant absurde. O parte din opera scriitorului, o serie de clișee, funcționează ca interpretant într-un spectru contextual larg. Atât de puternic funcționează prestigiul clișeului caragialian încât el autorizează uneori și colocvia- litatea și antilirismul poeziei optzeciste la un poet precum Ion Stratan. În poemul „Trei” din ciclul Pentameronul, Caragiale se insinuează prin clișeul memorabil : „Atunci feciorul este un stupid. Și ne-njură ?/ Grozav, coane
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
interpretant într-un spectru contextual larg. Atât de puternic funcționează prestigiul clișeului caragialian încât el autorizează uneori și colocvia- litatea și antilirismul poeziei optzeciste la un poet precum Ion Stratan. În poemul „Trei” din ciclul Pentameronul, Caragiale se insinuează prin clișeul memorabil : „Atunci feciorul este un stupid. Și ne-njură ?/ Grozav, coane. Parol, rezon, coane. Ce ură ! ! !” sau o probă de intertextualitate postmodernă cu Caragiale în poemul „Cinci” : „În beții, lupanare. Sînt Mațe- Fripte./ Privesc la comèdie, plîng./ Curat murdar. Căldură
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lupanare. Sînt Mațe- Fripte./ Privesc la comèdie, plîng./ Curat murdar. Căldură mare.” Mircea A. Diaconu relevă chiar un exces în demistificarea ludică a retoricii, reflex provenit, pe de o parte, din teama de a nu cădea la rândul său în clișeu, dar pe de altă, dintr-o fascinație față de acesta. „Or, înspăimântat că ar putea deveni prizonierul retoricii, al clișeelor, al procedeelor, Caragiale nu numai că le denunță, dar se lasă fascinat de regulile enunțării, ale propriei enunțări aparent nihiliste, în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în demistificarea ludică a retoricii, reflex provenit, pe de o parte, din teama de a nu cădea la rândul său în clișeu, dar pe de altă, dintr-o fascinație față de acesta. „Or, înspăimântat că ar putea deveni prizonierul retoricii, al clișeelor, al procedeelor, Caragiale nu numai că le denunță, dar se lasă fascinat de regulile enunțării, ale propriei enunțări aparent nihiliste, în așa fel încât aproape pulverizează lumea, creând un puternic efect al înstrăinării ei.” Aș înclina mai degrabă către a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
iremediabil generatoare de comic. Pornind de la stilistica propusă de Leo Spitzer ar trebui să identificăm etimonul stilistic al operei, acea recurență semnificativă. Ceva ne ajută în acest sens și anume ceea ce Anne Herschberg Pierrot numește clișaj ăclichage) ca practică a clișeului „la tentative de reproduire un modèle figé”, „la structure logique du cliché” redefinită ca „l’inté- gration à un thème d’un ou de plusieurs prédicatăs) défi- nitionnelăsă obligéăsă”, „comme intégration à un thème de constantes de prédicat”. „tentativa de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
structure logique du cliché” redefinită ca „l’inté- gration à un thème d’un ou de plusieurs prédicatăs) défi- nitionnelăsă obligéăsă”, „comme intégration à un thème de constantes de prédicat”. „tentativa de a reproduce un modèle figé”, „structura logică a clișeului” redefinită ca „integrarea într-o temă a unui sau mai multor predicat (e) definițional (e) obligatoriu (i), „ca integrare într-o temă a constantelor de predicat”. (trad. mea, A.M.) Sau cum pro- pune chiar Éric Bordas, clișajul este „ce que
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cumscrie reprezentările sociale vagi, recurențele familiare, ca loc geometric de emergență al ideologiilor. Efectul de clișaj este cel care atrage atenția, cel care străbate timpul și prin care Caragiale este adus în contemporaneitate. Situațiile asemănătoare le redescoperim mai ușor prin clișeele care le caracterizează. În ceea ce-l privește pe Caragiale, întrebuințarea clișeului nu numai că nu este inocentă, dar nu are valoare normativă nici măcar prin antifrază. În opinia mea, Caragiale nu intenționează să ne învețe printr-o ludică hygiène de lettres
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al ideologiilor. Efectul de clișaj este cel care atrage atenția, cel care străbate timpul și prin care Caragiale este adus în contemporaneitate. Situațiile asemănătoare le redescoperim mai ușor prin clișeele care le caracterizează. În ceea ce-l privește pe Caragiale, întrebuințarea clișeului nu numai că nu este inocentă, dar nu are valoare normativă nici măcar prin antifrază. În opinia mea, Caragiale nu intenționează să ne învețe printr-o ludică hygiène de lettres buna întrebuințare a locului comun. Caragiale nu practică o critică de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
felul în care deformarea limbii devine o sursă de expresivitate și un revelator pentru reflexul mentalitar. În studiul „Fonction du cliché dans la prose littéraire” din volumul Essais de stylistique structurale (1970), Michel Riffaterre decelează două modalități de întrebuințare a clișeului : 1. ca element constitutiv al scriiturii unui autor, marcă a literarității prin raport cu limbajul curent ; 2. ca o funcție mimetică a unor stiluri și idiolecte semnalat prin semne tipografice precum ghilimelele sau italicele, printr-un comentariu sau chiar de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
limbajul curent ; 2. ca o funcție mimetică a unor stiluri și idiolecte semnalat prin semne tipografice precum ghilimelele sau italicele, printr-un comentariu sau chiar de context. O didactică și sintetică trecere în revistă a întregii problematici a raportului dintre clișeu și literatură o avem în capitolul „Clichés, stéréo- types et littérature” din volumul lui Ruth Amossy și Anne Herschberg Pierrot, Stéréotypes et clichés. Langue, discours, société . Cel mai adesea, la Caragiale, clișeele provin din uzura unui aparat retoric utilizat în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în revistă a întregii problematici a raportului dintre clișeu și literatură o avem în capitolul „Clichés, stéréo- types et littérature” din volumul lui Ruth Amossy și Anne Herschberg Pierrot, Stéréotypes et clichés. Langue, discours, société . Cel mai adesea, la Caragiale, clișeele provin din uzura unui aparat retoric utilizat în exces. De fapt, avem o dublă deformare a limbajului la Caragiale, cea a unui tip de discurs romantic cu tropii caracteristici prin retorică, iar aici mai intervine o a doua deformare, mai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ceea ce oferă stabilitate și coerență începutului unei literaturi, opera sa proiectând și o dimensiune pedagogică mergând până acolo încât rolul autorului ca un critic al societății sale a devenit perfect reliabil pentru numeroase generații de istorici literari. În contextul abordării clișeului ca un fapt de discurs de către Ruth Amossy și Elisheva Rosen în Les discours du cliché ă1982Ă și din perspectiva unei lecturi poetice focalizate asupra dimensiunii intertextuale și a procesului generării textului literar în studiile mai noi ale lui Michel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]