5,610 matches
-
ea nu a plătit, iar eu i-am reținut video deck-ul. M-a sunat pe mobil din oră-n oră În ultima săptămână, m-a insultat, a urlat la mine, m-a amenințat cu poliția, ce mai... un adevărat coșmar! — Îmi pare rău, te pot ajuta cu ceva? Întrebă Kitty. Niciodată nu o mai văzuse pe Desert Rose atât de Îngrijorată. — Nu, mulțumesc, mă descurc eu cumva. Coboară, te așteptăm ca să luăm micul dejun. Kitty se dădu jos din patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mai deșteaptă, capabilă să rezolve cele mai mari enigme ale omenirii, dar când era trează nu putea dezlega ghicitori simple, de exemplu cum se făcea că În țara asta până și peștii roșii erau grași. În lumina clară de-afară, coșmarul ei se risipea precum norii după ploaie. Cerul era senin. Mintea Îi era limpede. Lumea de dincolo de fereastră era frumoasă și liniștită, ca o mică grădină a raiului. Kitty se simțea În siguranță. Era ceva nou pentru ea, fie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
picioarele În zăpadă dacă ar fi rămas În New York. Se Întinse pe nisip, acoperindu-se cu pătura albastră, ațipi și visă o cursă nebunească de mașini pe acoperișul unor zgârie-nori futuriști. De data asta, visul nu se transformă Într-un coșmar. Când se trezi, vântul Îi suflase tot părul pe față și continua să țină ochii Închiși. Poate că dorm Încă, imediat se va transforma și visul ăsta În coșmar, Își zise ea. Apoi vântul Îi aruncă niște nisip pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
zgârie-nori futuriști. De data asta, visul nu se transformă Într-un coșmar. Când se trezi, vântul Îi suflase tot părul pe față și continua să țină ochii Închiși. Poate că dorm Încă, imediat se va transforma și visul ăsta În coșmar, Își zise ea. Apoi vântul Îi aruncă niște nisip pe față și Își dădu seama că totul era al naibii de real. Își curăță fața cu mâna și deschise ochii. Cerul era Înnorat și valurile stropeau țărmul, spărgându-se aproape de picioarele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mă iubește. Era Matthew. O să fim din nou Împreună! Desert Rose o privi cu o umbră de invidie În ochi. — Cred că pe mine cineva acolo sus mă urăște. Se duce naibii totul. Excursia asta s-a transformat Într-un coșmar. Văzând privirea Îngrijorată și fața umflată a prietenei sale, lui Kitty Îi păru imediat rău de explozia ei nerușinată de bucurie. — Îmi pare rău, zise și se aplecă peste masă, luând mâinile lui Desert Rose Într-ale sale. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
camera alăturată, așteptând-o, cu un zâmbet uriaș, În mijlocul patului. — Bună dimineața, iubito. — Bună dimineața, iubitule. — De ce ai plecat din dormitorul meu? Ea nu zise nimic, fericită să-l vadă, apoi se băgă lângă el În pat și-i povești coșmarul ei. Te simți de parcă te-aș fi răpit? o Întrebă el sincer Îngrijorat. Simți că te-aș fi furat din viața ta și te-aș fi Închis aici? Nu! Nu mi-aș dori să fiu nicăieri În altă parte acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
zise Kitty, simțindu-i supărarea. Nu pari prea veselă. Cum a fost la verișoara ta? — Nasol! Iar ne-am certat. — Iaaar? I-am povestit despre cearta mea cu Charlie și mi-a sărit În cap. Doamne, ce călătorie cretină! Un coșmar. Și asta nu e tot. Sunt foarte, foarte speriată. — De cine? — De poliție! murmură ea. — De poliție? repetă Kitty. — Femeia aia din New York mă tot pisează cu telefoanele. S-a dus la poliție. M-au sunat ieri, pe când mă certam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
degetele! În cele din urmă, un al treilea detectiv reuși să-i ia amprentele ca lumea. De Îndată ce terminară, Fitzgerald o luă din nou În primire pe Desert Rose. — Doamnă, sunteți arestată. Acum trebuie să fac actele. Abia atunci Începu adevăratul coșmar al lui Desert Rose. — Cum ai reușit să scapi până la urmă? Întrebă Kitty terifiată, după ce ascultase povestirea de groază a prietenei ei, din care nu lipsea nici vizita În miez de noapte la Bellevue Hospital. — A doua zi, la tribunal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
jefuită, mi-am făcut griji pentru tine. Desert Rose ridică din umeri. — N-a fost mare lucru, m-am descurcat. Am sunat-o pe verișoara mea și a venit ea să mă ia. Oricum, călătoria asta a fost un adevărat coșmar pentru mine. Tăcu, privind chipul radios al lui Kitty. Pentru tine a fost bine, pentru mine a fost rău. Kitty zâmbi, melancolică. — Da, a fost minunat. Nu te Întâlnești În fiecare zi cu dragostea vieții tale. Îți mulțumesc că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de lucru, Cu marea deosebire că munca din vis n-a dat niciodată o lucrare făcută, spuse Marta, La fel ca în viața cu ochii deschiși, muncești, muncești și iar muncești, și, într-o zi, ți se sfârșește visul sau coșmarul și ți se spune că ce-ai făcut n-a folosit la nimic, Ba a folosit, tată, Dar parcă n-ar fi folosit, Azi am avut o zi proastă, mâine vom gândi cu mai multă liniște, o să găsim o soluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fier le traversa craniul și le ținea înșurubate în piatră. Peretele netede din fundul peșterii se afla la zece palme de orbitele adâncite, unde globii oculari fuseseră reduse la un grăunte de praf. Ce e asta, murmură Cipriano Algor, ce coșmar e ăsta, cine sunt oamenii ăștia. Se apropie mai mult, plimbă încet lanterna peste capetele întunecate și scofâlcite, ăsta e bărbat, asta e femeie, alt bărbat, altă femeie, încă un bărbat, și altă femeie, trei bărbați și trei femei, văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dibuind, am reușit să ajung în zona cuștilor. Dar acolo visul meu s-a spulberat. Cuștile erau bine ferecate. Am plâns descoperind asta. În nopțile următoare, m-am trezit de câteva ori leoarcă de transpirație. Aveam fel de fel de coșmaruri. Mă visam vârât în cușcă, bătut cu biciul și mă deșteptam urlând. Când, într-o noapte, tata a apărut în prag îngrijorat, am fost gata să mă arunc în brațele lui și să plâng, ca să-mi liniștesc spaimele, dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai lega ura, nu ne mai lega nimic. Așa ne-am despărțit. Închisoarea îmi schimbase numai în parte existența, însă îmi schimbase cu totul visele. Paradisul din somn se transformase în infern. Nu mai aveam vise frumoase, ca înainte, ci coșmaruri. Aproape mă temeam să mă culc. În felul acesta, nemaiavând nici un refugiu, viața mă lăsa singur cu existența mea adevărată pe care o vedeam, acum, până în cele mai mizerabile amănunte. M-a încercat chiar gândul sinuciderii și dacă n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Și m-am întors în pat, descumpănit de propria mea obiecție, întrebându-mă dacă nu cumva o visam și pe ea. Dimineața l-am căutat pe Dinu și i-am povestit tot, mărturisindu-i că de mai multă vreme aveam coșmare noaptea. El m-a ascultat cu atenție. La sfârșit, mi-a sugerat să-mi notez un timp visele într-un caiet, explicându-mi că studiul lor permite diagnosticarea timpurie a unor boli pe care, cu mijloacele obișnuite, le putem descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceea ce îmi era interzis. „Ești un om norocos”, mi-a zis odată Dinu. „De ce?” l-am întrebat, sincer surprins. Mi-a înșirat câteva argumente. Că eram iubit (se referea la Marta atunci), că eram sănătos (nu-i povestisem încă despre coșmaruri, iar „ulcerul - zicea el - e o chestie de modă”), că făceam o meserie care-mi plăcea și, pe deasupra, mă lepădam ușor de păcate. Azi îmi vine să râd amar amintindu-mi de aceste argumente. Meseria mea? Ce meserie? N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
riscurile ei. Eram novice. Poate altădată... Când am trecut pe lângă Francisc și am ajuns pe coridoarele obișnuite ale azilului, mijeau zorii; ferestrele se înălbeau de o lumină murdară și mă simțeam obosit; parcă toată noaptea mă luptasem cu vedeniile unui coșmar strălucitor. 20 (Din caietul cu visuri) Bătrânul râse și împreună cu el mii de alți „el” s-au pornit să râdă în sala cu oglinzi. După care a repetat invitația. — Îndrăznește, domnule sculptor. Nu e nimeni aici în afară de noi doi. — Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o flacără”. „A înnebunit sculptorul”, a izbucnit într-un nou acces de râs Mopsul. „A înnebunit”, țopăia Filip lângă Dominic. „A înnebunit?”, a întrebat profesional Anton. „Da, a înnebunit”, a răspuns Arhivarul ținându-se cu mâinile de burtă. „Ai avut coșmare, domnule sculptor?”, m-a întrebat Aristide. L-am privit lung. Ce vroia de la mine? Nu-l chemasem, nu mă plânsesem de nimic. Se simți obligat să-mi dea lămuriri: „Domnul Andrei m-a trimis. Zicea că te-a auzit strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În el. Nu Încap prea multe dubii În ce privește alergătura mea nocturnă prin Paris și vedenia Turnului. Să ieși de la Conservatoire, după ce-ai văzut sau ai crezut că vezi ceea ce-ai văzut, să simți Întreg orașul ca pe un coșmar e normal. Dar ce anume am văzut la Conservatoire? Trebuia neapărat să vorbesc cu doctorul Wagner. Nu știu de ce-mi vârâsem În cap că acela era panaceul, dar așa era. Terapia cuvântului. Cum de am venit În dimineața asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de conferință. Vor deveni Închisori sau arene pentru gladiatori sau nave cosmice. În van. Întrebarea lui Maggie Încă plutește În aer. — Aiureli, nu mă băga În seamă. Greșeala mea. Voiam doar să rostesc „sîni“. Am observat că mă calmează. Am coșmare În care vorbesc plin de apomb În fața a mii de oameni și Îmi dau seama deodată că sînt gol pușcă, dar ceea ce e și mai ciudat, am... sîni. Așa că Îmi spun „sîni“, ca să alung neliniștea. Îi povestește lui Maggie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a trece printr-un astfel de interogatoriu. Așa e mai curat. — Florida. SÎnt mulțumiți acolo? — Cine, părinții mei? Nu, nu prea. Tata a fost țăran adevărat, un om scump la vorbă, credincios, mergea la biserică, tot tacîmul. Florida este un coșmar pentru el. Spune că e plină de evrei. Wakefield ridică o spînceană. Maggie se foiește stînjenită. — Știi, e unul din ăia. CÎnd ferma Începuse să meargă prost, s-a alăturat unei biserici care susține că sfîrșitul lumii este iminent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
deținut, deși poate fi expus. Dar noaptea, după ce oaspeții au plecat acasă, mai bine Întoarceți blestemata aia de operă de artă cu fața la perete, sau acoperiți-o cu o prelată, sau Încuiați-o În seif dacă nu vreți să vă dea coșmaruri. Valoarea de conținut a artei este proporțională cu volumul de neliniște pe care Îl produce În sufletul posesorului. Se dezlănțuie iadul pe pămînt. Oamenii Încep să-și caute portofelele pe sub scaunele din față. Unii dintre ei se și scarpină, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a avut vacarmul neîntrerupt asupra psihicului lui Wakefield. Începe să creadă că nebunul cu ciocanul a fost dintotdeauna acolo, că tortura nu se va sfîrși niciodată, ca toată viața lui de pînă acum a fost un vis, transformat acum În coșmar, punctat de Ciocan. Se hotărăște să opună rezistență, așa că Începe să urzească planuri. Îl studiază pe vecin, Îi observă mișcările și ține, Într-un carnețel, un soi de diagramă a venirilor și plecărilor acestuia. Într-o după-amiază o sună pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nu ajungeau pe prima pagină decât dacă una din domnișoarele de onoare era un tigru sau dacă fericitul cuplu își făcea intrarea ca la helischi. Francesca avea o bănuială că era mâna lui Jack Allen, redactorul-șef de la Express și coșmarul vieții lui Fran. Jack își făcuse ucenicia la ziarul tatălui ei și nu îi iertase niciodată faptul că era fiica șefului și că avea să-i moștenească tronul. După standardele lui Jack, nepotismul era ceva de neiertat și n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu-atât mai bine. Îi întinse o copertă neagră pe care o mâzgă verde-fosforescent se scurgea dintr-un craniu. — Nu vă faceți griji. Sunt doar efecte speciale. Rugați-l pe fiul dumneavoastră să vină să vă învelească dacă aveți un coșmar după. Jack râse. — Mersi. Sună perfect. Dar oricum tu o nimerești întotdeauna. Ar trebui să fii critic de film. Fața, altfel comună, se lumină, și ochii îi străluciră de plăcere. Întotdeauna aștepta cu nerăbdare ziua de marți, când venea Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ca să împăturească toate șervețelele în formă de nuferi, cum învățase la cursul pentru o Gazdă Perfectă. În fiecare ascunsese un minuscul stilou aurit, o aluzie extrem de subtilă la motivul prezenței tuturor aici în această seară. Așezarea la masă fusese un coșmar. Trebuia să-i dea lui Fran șansa de a ieși în evidență, fără a da impresia că o împinge în brațele lui Laurence Westcott, și totodată trebuia să separe cuplul de doctori generaliști pe care-l invitase și să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]