KorAP: Find »[drukola/base=culoar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...140 141 142 ...209 >

5,205 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

de obicei, șapte treizeci, dar mă opresc, mă uit la ceas, e șapte și cincizeci de minute și trec ora exactă a semnării. Traversez hala cuptoarelor mari, salut din mers cîțiva muncitori pe care-i întîlnesc în drum, intru în culoarul de climatizare, mă uit la aparatele instalate la mijlocul peretelui să văd dacă o reglată bine clima, și mă îndrept spre ușa care dă în secția de prelucrare. În colțul celălalt al secției e un culoar prin care pot ajunge la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
întîlnesc în drum, intru în culoarul de climatizare, mă uit la aparatele instalate la mijlocul peretelui să văd dacă o reglată bine clima, și mă îndrept spre ușa care dă în secția de prelucrare. În colțul celălalt al secției e un culoar prin care pot ajunge la instalația de filamente, de care m-am ocupat de la faza de pilot și pînă cînd a intrat în ritm normal de funcționare. La două-trei zile trec să văd cum merge și ce mai fac muncitorii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
gîndesc bine, să-mi dau seama de cît sînt în stare să pun pe talerul balanței, balanță la care, pe celălalt taler, Livia pune atît de mult. Intru în sala compresoarelor, apoi ies pe ușa din celălalt capăt, străbat un culoar și mă opresc în fața ușii biroului meu, răscolind din mers buzunarele, căutînd cheile. Cheile nu-s. Rămîn un timp în fața ușii și mă gîndesc. Aseară am răscolit buzunarele în căutarea unei hîrtii, am scos cheile și le-am pus pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
punct. S-o punem. Vorbești ca-n filme. Pentru asta trebuie ani de studiu, investiții și capete luminate. Te-ai reîntors șef la filamente? Nu. Și ce cauți pe-aici? Ca de-obicei; să văd cum merge. Sărut mîinile! Pe culoar, în capătul dinspre scară, mă întîlnesc cu inginerul Florea, care îmi întinde, ca întotdeauna, o mînă prietenească. Salut, dom' Mihai! Vă salut, domnule Florea! Cel de săptămîna viitoare, anunțat la Radio-Iași, ești mata? Eu. Atunci, o înregistrez. Le am pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu doctorița Livia? Da. De unde știți de ea? V-am văzut împreună de cîteva ori. Să fie cu noroc! Nici nu știi ce mult înseamnă o familie!... Succes! Mulțumesc! Îi strîng mîna și pornesc pe scări în jos. Intru pe culoarul de la etajul opt și bat la ușa biroului în care știu că-i găsesc pe inginerii Petre Graur, Gică Lupu, Dan Luchian și Tudor Brăduț. Intru. Înăuntru, toți patru, la cele patru birouri, stau aplecați asupra lucrărilor. Hei, salut, amice

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
unde sta mai ca lumea, cu-atît mai mult cu cît vreo două luni voi merge în cîrje. Locuința ce-o voi primi la blocul-turn va fi tocmai ce-mi trebuie: două lifturi, alimentara în stînga, librăria în dreapta... În fața mea, pe culoarul de la parter, merg două femei spre colțul unde sînt ușile celor trei lifturi. Una din femei e inginera-șefă a combinatului, Brîndușa Roman; mă observă și-mi face un semn autoritar să mă apropii de ea. Am impresia că semnul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
plănuit trebuie să-mi aranjez un interior pe măsura oaspetelui de onoare, care va fi Livia. În pavilionul administrativ, la etajul doisprezece, ni se spune că șeful Serviciului plan lipsește și sîntem îndrumați la adjunctul șefului, o economistă. Mergem pe culoar înainte, pînă aproape de capăt și ne oprim în fața unei uși. Don Șef bate de două ori, deschide ușa și-mi face semn să intru eu întîi. Dintr-o singură privire am cuprins întregul birou: se cunoaște că aici lucrează femei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cîteva ședințe pe vremea cînd a fost numită ingineră-șefă... Biroul ei este la etajul doi, acolo unde sînt și birourile directorului economic, directorului comercial și directorului mecano-energetic. Bat la ușa Brîndușei și intru. Înăuntru nu e nimeni. Ies pe culoar și încep să mă plimb. Îl întîlnesc pe directorul economic, îl salut și-l întreb dacă știe pe unde e tovarășa Roman. Am fost împreună la un sfat tehnico-economic, îmi răspunde. Trebuie să sosească. Într-adevăr, peste cîteva minute, Brîndușa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
în mîini. Nu e în ordine, îmi spune Brîndușa, aruncînd formularele spre colțul biroului, trebuie să semneze și Aprovizionarea, că vă poate asigura la timp materia primă. Iau dosarul cu formularele, spun "mulțumesc", apoi "sărut mîinile" și ies. Abia pe culoar îmi dau seama cît de umil am putut fi! Dacă hîrtiile astea ar privi interesele mele personale, le-aș rupe și-aș presăra bucățelele la ușa Brîndușei. Cobor la parter, vreau să iau liftul și să urc la etajul cinci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
întotdeauna la femeia asta a fost doza mare de bun-simț. Este de puțin timp președintă, că cealaltă, care și-a pus cenușă în cap la plenară, a fost avansată la municipiu. Strîng mîna întinsă și ies. La cîțiva pași, pe culoar, e ușa secretariatului. Bat și intru, spunînd un "sărut mîinile" secretarei, care stă la biroul instalat în mijlocul încăperii. Aici am fost de nenumărate ori, iar secretara, femeie trecută de cincizeci de ani, cu capul alb, tip de moldoveancă blajină, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
asigurînd-o prin expresia mea fermă că e adevărat tot ce a auzit, schimb casca dintr-o mînă în alta, înclin capul domol și zic: La revedere, doamnă. Mă întorc și ies. Am grijă să închid ușa încet, apoi pornesc pe culoar spre scări, cobor treptele repede, fericit, cu sufletul ușor, felicitîndu-mă în gînd că am reușit să fiu rău, așa cum îmi propun de multă vreme: să fiu rău cu cei care merită. Cîteva etaje mai jos, pe scări, mă întîlnesc cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu sufletul ușor, felicitîndu-mă în gînd că am reușit să fiu rău, așa cum îmi propun de multă vreme: să fiu rău cu cei care merită. Cîteva etaje mai jos, pe scări, mă întîlnesc cu Graur tocmai voia să intre pe culoarul unde e Serviciul tehnic, dar mă observă și se oprește. He-he! rîde el spre mine. Uite-1 pe scriitorul nostru: vesel și conformist. Sînt vesel pentru că am început să fiu al dracului, îi spun, dar de ce crezi că-s conformist? Casca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mi scot casca de pe cap. O învelesc într-un ziar și-o bag într-o sacoșă de plastic, pe care o port întotdeauna la mine, în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite. Intru în curtea I.L.L.-ului, pătrund într-un culoar lung, cu cîteva uși în partea stîngă, bat la o ușă pe care scrie "relații cu publicul" și intru. Observ că înăuntru sînt și femei și bărbați. Cuprind dintr-o privire pe cele trei femei și spun "sărut mîinile", apoi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
așa că, la o adică, din toată discuția de azi din sala de consiliu se poate reține că "tovarășul Vlădeanu știa de la început că poate porni separatorul, dar..." Îi mulțumesc tehnicienei că mi-a permis să dau telefon și ies. Pe culoar, în fața mea, Brîndușa și Tamara merg spre scara centrală a pavilionului administrativ. Cînd încep să urce primele trepte, Brîndușa mă observă și-i face semn Tamarei, șoptindu-i: "o clipă!", apoi se întoarce spre mine. Tovarășe fizician, mi se adresează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
simt alt om, parcă mai bun, mai fericit, cînd sînt îmbrăcat cu haine noi, ori stau într-o cameră proaspăt văruită... Îmi face un semn de salut și pleacă spre interiorul combinatului, în direcția unde este clădirea separatorului. Intru pe culoarul de la parter al pavilionului administrativ, trec de scări și mă îndrept spre ușile celor trei lifturi. Un moment, merg și eu, îmi strigă o voce cunoscută. E Tamara capul ei brumat stîrnește viscol cînd trece pe lîngă mine. Intru după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ai spus acum! îmi șoptește, aruncîndu-mi o privire plină de ură, apoi pleacă. În urma ei, ușa metalică se închide încet. Apăs pe butonul etajului opt, unde cobor în grabă, mă uit la ceas e cinci fără cîteva minute -, pornesc pe culoar, bat de două ori la ușa biroului în care stă Graur și intru. Vă salut! le spun, înaintînd pînă la mijlocul încăperii. Ce naiba cauți aici?! se miră Graur. Nu știi că-n situații de astea trebuie să stea toți la locurile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Graur. Am să vin într-o zi la tine, mă uit o jumătate de oră cum cînți la pian și-apoi te înlocuiesc. Să nu amestecăm una cu alta! zice furios Luchian și-mi deschide ușa, invitîndu-mă să ies. Pe culoar, ultimii salariați de la etajul acesta trec grăbiți spre ieșire. Scara e plină de oameni care coboară de la etajele superioare. De lift, nici nu poate fi vorba. Eu mai rămîn, le spun celor patru care au ieșit în urma mea din birou

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să fie aici la ieșirea personalului. Mă uit cu jind la poartă și mă întreb la ce oră voi ieși pe ea... Ori... voi mai ieși?!... La dracu'! murmur. Am băgat aproape un milion în sistemele electronice de siguranță... Pe culoarul de ieșire a femeilor văd ultimele salariate, prezentîndu-și din mers, în fața portăriței, geanta deschisă. Ultima e Teona: are un mers calm și o ținută dreaptă, cu capul lăsat pe spate, atît cît buclele părului ei castaniu să-i atingă gulerul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
totul acum dacă i-aș fi întîlnit privirea doamnei Teona știu că nu pot trăi din plin fără să port în mine un gînd, o speranță... Grăbesc pasul și-i ajung pe cei patru, care s-au oprit in capătul culoarului de ieșire a bărbaților. Mihăiță, îmi întinde mîna Graur, succes! Zeii să fie cu tine! Lasă zeii! strigă la el Brăduț. Mai bine-ai veni și tu, că acum valorezi mai mult ca un zeu. Nu pot, v-am spus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
acolo, spun, înăbușindu-mi un căscat. Apropo: ce facem cu cafeaua, că mi-i somn. O bem vecine, sigur c-o bem! rîde Fulvia, urcînd scările înaintea mea, oprindu-se la etajul întîi. Stau la treizeci și trei, arată cu privirea spre culoarul din stînga. Chiar vreau să beau o cafea, altfel o să dorm prea greu și nu mă mai trezesc dimineață, la cinci. Vii? mă întreabă, arătînd cu privirea spre culoar, apoi strînge din umeri, ca o scuză la invitația adresată. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-se la etajul întîi. Stau la treizeci și trei, arată cu privirea spre culoarul din stînga. Chiar vreau să beau o cafea, altfel o să dorm prea greu și nu mă mai trezesc dimineață, la cinci. Vii? mă întreabă, arătînd cu privirea spre culoar, apoi strînge din umeri, ca o scuză la invitația adresată. Am așa, o stare..., că simt nevoia să schimb două-trei vorbe cu cineva... Vreau s-o pornesc spre garsoniera Fulviei, dar îmi amintesc de gripa care mă chinuie, mă gîndesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să mai beau o aspirină, să mă spăl pe față și să-mi schimb batista; cea din buzunar mi-e udă toată. Urc pînă la mine și vin imediat, îi spun. Bine. Stau la treizeci și trei, îmi reamintește Fulvia, pornind pe culoar, mergînd încet, ca după un drum lung și obositor. Prind balustrada în palmă și urc treptele anevoie, poticnindu-mă tot mai des din cauza durerilor care-mi cuprind mușchii sînt dureri atît de ascuțite, că-mi simt maxilarele încleștate, nici să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
da, o fi îmbietor, dar nu și cînd simți durerea răsucindu-se în tine ca un cuțit dușman. În capul scărilor, la ultimul etaj, etajul patru, mă opresc să răsuflu. Mă uit la ceas: unsprezece și cîteva minute. Pornesc pe culoarul din dreapta, spre capăt, cu gînd să mă spăl pe față, să-mi iau altă batistă și să cobor la Fulvia, unde nu voi sta mai mult de cinci sau zece minute. Merg încet, căutîndu-mi cheile prin buzunare. Dintr-o garsonieră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
nici un chef să șteargă peretele cu umărul din cauza îngustimii scărilor, așa că s-a oprit pînă trec eu. Mă lipesc mai mult balustradă și urc treptele în continuare, trecînd pe lîngă ea cu capul plecat, poticnindu-mă la fiecare treaptă. Pe culoarul etajului patru, merg încet, cu un ultim efort. Descui ușa, o deschid, aprind lumina și intru. "Sînt la mine acasă!", mă înfioară un gînd plăcut. Jos, lîngă ușă, mă așteaptă revistele din ultimele două săptămîni, invitația pentru premiera de alaltăseară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266

care Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu îl relata fiicei și ginerelui ei fără a bănui că era premonitoriu: „26 noiembrie 1956, luni. Am să vă povestesc ce mi s-a întâmplat chiar la spital. Ioana iese cu mine, mă conduce până la capătul culoarului, în dreptul unei scări. Încep să cobor treptele și dau peste un gnom - mă rătăcisem în aripa de endocrinologie - de vreo 12-14 ani, nebun și bâlbâit. Îl întreb: «Pe unde pot să ies?» (Eu și nemaipomenitul meu simț de orientare.) Îmi

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]