3,786 matches
-
pentru a ierna oile în Bărăgan sau în Dobrogea, râul era cunoscut sub numele de "Gălbinița" sau "Galbenul", având la bază același principiu descriptiv care a dat naștere și numelui de origine slavă. Limita bazinului hidrografic Ialomița, în zona superioară (cumpăna apelor) o constituie crestele masivelor muntoase Leota, Bucegi, Clăbucet și Ciucaș din Carpații Meridionali și dealurile subcarpatice. În zona inferioară, delimitarea bazinului hidrografic Ialomița este realizată la vest și sud de înălțimile din Câmpia Vlăsiei și Moștiștea, iar spre nord
Râul Ialomița () [Corola-website/Science/300048_a_301377]
-
vest.Cea mai sudică este formată din gnaisuri: roci de culoare deschisă, dure, în care benzi albe de cuarț și feldspat alternează cu benzi întunecate de mică neagră. Aceste gnaisuri se pot urmări din Valea Oltului, la Robești, prin localitatea Cumpăna pe Argeș (de unde își trag și numele de „gnaisuri de Cumpăna”), ajugând apoi să taie Creasta Muntelui Oticu (care unește Vârful Brătilei cu Muntele Iezer), în locul numit Colții Cremenii. Mai departe, spre est, ele urmează versantul sudic al Dâmboviței, apoi
Munții Făgăraș () [Corola-website/Science/300137_a_301466]
-
deschisă, dure, în care benzi albe de cuarț și feldspat alternează cu benzi întunecate de mică neagră. Aceste gnaisuri se pot urmări din Valea Oltului, la Robești, prin localitatea Cumpăna pe Argeș (de unde își trag și numele de „gnaisuri de Cumpăna”), ajugând apoi să taie Creasta Muntelui Oticu (care unește Vârful Brătilei cu Muntele Iezer), în locul numit Colții Cremenii. Mai departe, spre est, ele urmează versantul sudic al Dâmboviței, apoi o traversează și, prin Muntele Lerescu, ajung în Valea Bârsei la
Munții Făgăraș () [Corola-website/Science/300137_a_301466]
-
km. Până la construirea barajului și lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 km, a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala cabană Cumpăna). Drumul Național 7C (DN7C), supranumit " "(de la prefixul „trans-” + Făgăraș) leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania, străbătând Munții Făgăraș, cea mai înaltă grupă montană din România, făcând
Transfăgărășan () [Corola-website/Science/300261_a_301590]
-
lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 km, a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala cabană Cumpăna). Drumul Național 7C (DN7C), supranumit " "(de la prefixul „trans-” + Făgăraș) leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania, străbătând Munții Făgăraș, cea mai înaltă grupă montană din România, făcând parte din Carpații Meridionali. Este un drum asfaltat, ajungând în apropierea tunelului de lângă
Transfăgărășan () [Corola-website/Science/300261_a_301590]
-
Vâlcea. Proiectul aprobat atunci prevedea ca drumul să aibă o singură bandă de circulație plus acostament și, totodată, continuarea drumului în sud, spre Curtea de Argeș, pe conturul malului vestic al lacului Vidraru (care ar fi urmat să lege și noua Cabană Cumpăna, relocată în urma creării lacului de acumulare). În 1971 se hotărăște însă realizarea drumului conform normativelor de drum național în zonă montană (două benzi de circulație cumulând 6m și acostament de 1m, de pământ, cu supralărgiri și supraînălțări în curbe). După ce
Transfăgărășan () [Corola-website/Science/300261_a_301590]
-
la curtea regelui în 1506, în schimbul darurilor aduse cu acest prilej, domeniul Geoagiu, cu cele 24 de sate aparținătoare. Astfel, acest domeniu a devenit pe parcursul secolului al XVI-lea o oază pentru transfugii veniți din Țara Românească la vremuri de cumpănă. Pe teritoriul localității Stremț, a existat o cetate medievală, construită de Ioan de Hunedoara în peroada 1442-1445. Fiul său, Matei Corvin, rege al Ungariei, a dat această cetate voievodului Transilvaniei. Cetatea a fost distrusă în 1563. O problemă încă nedeslușită
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
teren, nu mai există însemnele de căpătâi. Dar, recent a fost ridicată o cruce. Lac glaciar de dimensiuni mici, este situat pe șeaua ce face legătura dintre Vârful Farcau și Vârful Mihailecu, la o altitudine de 1615 m. Fiind la cumpăna dintre bazinul Vinderel, de unde își trage și numele, orientat spre vest, își trimite apele spre est în bazinul Socolăului, pe abruptul din Groapa Julii, care îl desparte doar la 2 m de creastă. Lacul este așezat la obârșia pârăului Vinderel
Poienile de sub Munte, Maramureș () [Corola-website/Science/301585_a_302914]
-
urcă din albia râului Bistricioara, culmile Hurduga și Mucileanu, continuând cu Obcina Raiului până la vârful La Fag. De aici, tot la nord, urmează delimitarea de Comuna Borca prin Preluca Dreptului și Obcina Grințieșului, până la vârful Grințieșul Mare . Limta nord-vestică urmează cumpăna apelor dintre bazinele Grințieșul Mare - Bradu și Valea Seacă - Bărăsău, spre comuna Tulgheș. La sud și est, Obcina Schitului delimiteză comuna Grințieș de comunele Bicazu Ardelean și Ceahlău. Comuna este strabatută de în principal de DN15 care traversează Carpații Orientali
Comuna Grințieș, Neamț () [Corola-website/Science/301638_a_302967]
-
Siebenburgen- 1789". Sunt menționate astfel așezările Grinziescul Vălenilor, Grinziescul Buzeteskhiților și Kilibizo. Satul Grințieșul Mare este menționat pentru prima dată în 1794 în „Pomelnicul bisericii din Grințieș, întocmit de către Teodosie Zugravu. În 1792 Imperiul Habsburgic și-a împins granița dincolo de cumpăna apelor - la Prisecani în vestul comunei Grințies fiind instituite pichete de grăniceri și vamă. Prin danii succesive, pământul a intrat în posesia mănăstirilor, mari proprietari de pe raza comunei Grințieș fiind așadar mănăstirile, familia (1676-1855) boierilor Cantacuzini și familia (1855-1945) fostului
Comuna Grințieș, Neamț () [Corola-website/Science/301638_a_302967]
-
în zona localității Racovița, cercetătorii au recurs la studierea toponimiei și folclorului local pentru a putea stabili vechimea așezării. Astfel, se menționează în literatura de specialitate că denumirea locală „La Cetățuică” , dat ipoteticei întărituri de pe vârful de deal aflat la cumpăna apelor „Valea Lupului” și „Valea Mârșa” , ar fi făcut parte dintre „cetățile dacice puțin cunoscute astăzi” . Caracter dacic sau chiar roman i se atribuie și „Cetății” aflată la altitudinea de 846m în pădurea „Braniștea” , pe culmea care formează hotarul dintre
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
regele Ludovic I cel Mare plănuia campania italiană, scriind de aici scrisori prințului venețian Marco Cornuzzo. Pe aici au trecut oameni din familiile Rákóczi, Bethlen, Báthory. Principele Gheorghe Rákóczi I a marcat ca hotar între Remetea și moșia din Gurghiu cumpăna apelor din Muntele Vârful Crucii. Aceste locuri au fost vizitate - pentru vânătoare - de mai multe ori de prințul Rudolf moștenitorul tronului, fiul împăratului Franz Iosif; de Edward, prințul de Wales (Prinț de Saxa-Coburg-Gotha și Duce de Saxonia), care mai târziu
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
de el ar fi trebuit să țină și satul Coroiești și mai departe, pe la izvoarele râului Alb, o bună porțiune din masivul Retezatului. Pe temeiul informațiilor din documente și în pofida relațiilor de subordonare care se constată între familiile cneziale, la cumpăna secolelor XIV și XV satele Băiești, Râu Alb și Rușor poartă trăsăturile unor așezări importante și vechi. Soarta bisericii din localitate este una dintre cele mai nedrepte. Ștefan Moldovan s-a mărginit să afirme, aproape stereotip, că ,e una din
Râu Alb, Hunedoara () [Corola-website/Science/300556_a_301885]
-
schimbări de pantă, cu alunecări, unele în curgere, altele vechi stabilizate, cu rupturi și ogașe. Văile dintre versanți sunt: Pârâul de Câmpie (Ludușelul) și Valea Ranta cu afluenții lor, lățimea acestor văi fiind cuprinsă între câțiva metri până la 300-400 metri. Cumpenele apelor au o direcție nord-sud, cu excepția nordului localității unde direcția este est-vest. Teritoriul este așezat pe depozite sarmațian-panoniene, reprezentând umplerea neomogenă a Bazinului Transilvaniei. Formațiunile geologice sunt reprezentate prin argile marnoase, argile și marne cu intercalații de nisipuri și gresii
Sânger, Mureș () [Corola-website/Science/300594_a_301923]
-
o școală primară mixtă și două biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în aceeași alcătuire, făcând parte din plasa Argeș a aceluiași județ, și cu o populație de 1449 de locuitori. În 1931, apăruse pe teritoriul comunei și satul Cumpăna. În 1950, comuna a fost transferată raionului Curtea de Argeș din regiunea Argeș. În 1968, ea a revenit la județul Argeș, reînființat, preluând și satele Căpățânenii Pământeni și Căpățânenii Ungureni de la comuna Corbeni, din care primul a devenit reședința comunei; tot atunci
Comuna Arefu, Argeș () [Corola-website/Science/300602_a_301931]
-
1950, comuna a fost transferată raionului Curtea de Argeș din regiunea Argeș. În 1968, ea a revenit la județul Argeș, reînființat, preluând și satele Căpățânenii Pământeni și Căpățânenii Ungureni de la comuna Corbeni, din care primul a devenit reședința comunei; tot atunci, satul Cumpăna a fost desființat și comasat cu satul Arefu. În comuna Arefu se găsește ansamblul cetății Poenari, monument istoric de arhitectură de interes național, datând din secolele al XIV-lea-al XV-lea, alcătuit din cetatea propriu-zisă, un donjon, amenajări defensive
Comuna Arefu, Argeș () [Corola-website/Science/300602_a_301931]
-
prin acțiunea vântului, care transportă praful fin până la distanțe mari) - deluvială (acțiunea apelor curgătoare, care au rol important în transportarea și acumularea lui) - pedologică sau eluvială (datorită prefacerilor pe care le suferă o scoarță de alterare de tip eluvial, de pe cumpenele de ape și versanții cu înclinări mici) - fluvio-glaciară (din acumulările fluvio-glaciare de la periferia calotelor de gheață, unde au acționat intens apele provenite din topirea ghețarilor) Ținând seama de geneza diversificată, loessul se clasifică în următoarele tipuri: - eolian, existent în general
Relief petrografic () [Corola-website/Science/300770_a_302099]
-
văilor propriu-zise și pe unele terase mai vechi - fluvio-glaciar situat în zonele marilor câmpii deltaice și fluvio-glaciare - deluvial existent în regiuni de câmpii piemontane, câmpii joase, depresiuni, văi mult lărgite - proluvial întâlnit în perimetrul conurilor de dejecție - eluvial pe sectoarele cumpenelor de ape, suprafețele și versanții cu înclinare slabă Aproape fiecare din tipurile genetice de loess prezintă caractere proprii, care pot fi puse în evidență pe baza analizelor complexe (mineralogice, granulometrice), aceste trăsături specifice fiind rezultatul condițiilor distincte în care a
Relief petrografic () [Corola-website/Science/300770_a_302099]
-
află în sud-vestul județului Bihor, la 84 km de Oradea, încadrându-se în ținutul Munților Codru-Moma, situată pe limită dintre cele două unități de relief (Munții Codru-Moma și Munții Bihorului) că o punte formată dintr-o zonă de dealuri la cumpăna dintre Crișul Alb și Crișul Negru. Populație 2960[1] locuitori Climă comunei și a satelor apartinatoare este temperat continentală. Cantitatea de precipitații diferă de la un an la altul. Vegetația pe teritoriul satelor comunei Lunca este în funcție de sol. În satele Lunca
Lunca, Bihor () [Corola-website/Science/300857_a_302186]
-
estică. Aceasta înseamnă că localitatea se găsește la jumătatea distanței între Ecuator și Polul Nord, în mijlocul zonei temperate, unde nu se resimt căldurile ținuturilor tropicale și nici gerurile prelungite din zona polară. Amplasarea localității în culoarul amintit în imediata apropiere a cumpenei carpatine, a oferit posibilitatea ca în ambele sensuri să se deschidă spre bazinul Someșul Mare și cel al Bistriței Aurii, condiții naturale de circulație, înlesnite de văile urcânde și trecătorile relativ joase, în timp ce în lateral către nord-vest și sud-est, culmile
Lunca Ilvei, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300882_a_302211]
-
are nici o legătură cu atestarea vreunei localități componente. În secolul XIX a existat un sat cu denumirea „Șchiaua” dar acesta era actualul sat Căldărușa din comuna Urleasca. Satul „Șcheaua-Nouă”, fostul nume al actualului Constantin Gabrielescu avea să fie întemeiat la cumpăna dintre secolele al XIX-lea - al XX-lea, prin crearea unui nou amplasament în care au fost mutați toți locuitorii din fostele cătune aflate în zona actualei localități (Crestezul, Mototolești și Burta-Encei). De altfel chiar atribuirea numelui de „Nouă” avea
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
lista monumentelor istorice din județul Brăila, ca monumente de interes local, ambele clasificate ca monumente memoriale sau funerare și aflate în zona satului Tătaru. Crucea de piatră din fața fostului CAP Tătaru datează din secolul al XIX-lea, iar fântânile cu cumpănă de la marginea satului din secolul al XIX-lea. Localitatea Dudești face parte din comuna Dudești, care este învecinată la nord cu teritoriul comunelor Zăvoaia și Cireșu, la est cu orașul Însurăței și comuna Bărăganul, la sud cu Bărăganul și Roșiori
Comuna Dudești, Brăila () [Corola-website/Science/300961_a_302290]
-
desființată și inclusă în comuna Slujitori-Albotești, denumită Zăvoaia. În 1968, comuna Zăvoaia a redevenit parte a județului Brăila, reînființat. Singurul obiectiv din comuna Zăvoaia inclus în lista monumentelor istorice din județul Brăila ca monument de interes local este fântâna cu cumpănă, aflată la sud-vest de biserica din satul Zăvoaia, fântână ridicată în secolul al XIX-lea și clasificată drept monument memorial sau funerar.
Comuna Zăvoaia, Brăila () [Corola-website/Science/300997_a_302326]
-
29' longitudine estică. Suprafața bazinului, de 459 km², reprezintă doar 0,16% din cea a țării și are următoarele limite: în N-NE - Valea Moldovei îl desparte de Podișul Moldovei, în V - Culmea Stânișoarei, în N - interfluviul ce reprezintă și cumpăna apelor care separă râurile Bogătași-Suha Mare de Slătioara și Râșca Mare, iar la S - înalțimile Culmii Pleșului, care constituie și limita administrativă între județele Neamț și Suceava. (2) Comuna Râșca, al cărei nucleu artistic, cultural și spiritual este Sfânta Mănăstire
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
epigrafice din epoca romană: un leu funerar, un gragment de relief infățișând un personaj uman, câteva mici piese sculptate, diferite fragmente epigrafice. Delimitând structuri teritoriale organizate pe văi, străvechiile linii de hotar din Transilvania Evului Mediu timpuriu erau situate pe cumpenele de ape. Pe aceste limite dintre diferitele bazine hidrografice erau situate fortificații de hotar ( "indagines",„pasarici”), puncte de straja si locuri de trecere. Acestea din urmă erau denumite "kapu", termen care provine și numele văii Căpușului, prin care se făcea
Comuna Mănăstireni, Cluj () [Corola-website/Science/300338_a_301667]