11,536 matches
-
pare învins. Damfurile localului, atât de îmbietoare: acreala berii răsuflate, jegul pardoselii nespălate, râncezeala micilor, fumăraia de Carpați și Mărășești, amestecate, revărsate, ca dintr-un șip atunci desfăcut, cu sudoarea trupurilor ostenite de-atâta băut. Neabătuta beție din multilaterala noastră dezvoltată, tot ce ne-a mai rămas, băutul întruna, zi de zi, ceas de ceas, halbă după halbă. „Ăsta-i damful ce-mi place“, mormăi victorios că, în sfârșit, e pace în mine. După două beri, știam că voi găsi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îngerilor. Dar păpușile au vrut să afle ce era sub giulgiul acela în care le învăluise Olarul. Și l-au tot sfâșiat, l-au tot sfâșiat până n-a mai rămas decât smalțul ultim. Spunea Ester că d-aia multilateral dezvoltata noastră e așa de aiuritoare: ne sfâșiase sufletele și ne adusese la smalțul ultim. ...Îmi frământ doar sufletul, lutul fumuriu al zilelor, căutându-mă. Știu că sunt ascuns în bulgărele acela inform. Nu știu încă să mă descopăr, să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cel mai normal lucru. M-am suit în primul troleibuz și am coborât la „Favorit“. Abia se deschisese restaurantul și mă gândeam că-i firesc să văd cum este această nouă ctitorie a socialismului care biruise iarăși în multilaterala noastră dezvoltată. Am văzut. M-am îmbătat. Pe drumul de întoarcere spre cămin, am nimerit la barul „Melody“. Am plecat de acolo dimineața, mergând, cum îmi place când străzile sunt pustii, prin inima Bulevardului, spre Universitate, țanțoș nevoie mare că am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o reîntâlnesc câțiva ani mai târziu la „Havana“ în bar. Abia se deschisese localul, în semn de cinstire a tradiționalei prietenii româno-cubaneze. Fusese Fidel Castro nu cu mult timp în urmă în România și își exprimase nedumerirea că salahorii multilateralei dezvoltate nu au un loc anume unde să fumeze havane și să bea celebrul „Havana Rom“. Mai ales că era convins că românii lui Ceaușescu se deprinseseră să fumeze în mod curent havane, după ce, an de an, zeci de ani, brigăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acele zile să cred că puteam dărui ceva scrisului meu, constatai scârbit că, de fapt, salba ta nu era decât un șir de tinichele și cioburi colorate, nici măcar mărgelele intens colorate care ar fi putut ademeni pe băștinașii multilateralei noastre dezvoltate. Eram într-un impas grozav. Golisem sticla de votcă. Gândurile posomorâte mă copleșeau cu întrebări pe care nu aveam cui să le împărtășesc. Bumbu terminase monologul și acum fredona un fel de schelălăituri, încurajându-se de unul singur, „așa, taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
locuri de muncă autentice mi s-au părut, ani la rândul, cârciumile. Acolo, în tovărășia prietenilor mei sau a cunoscuților ocazionali, simțeam, credeam că lucrez într-adevăr la ceva autentic, durabil. Nu era, desigur, opera de desăvârșire a societății multilateral dezvoltate (deși, mai poți să știi...), nu erau părticele din elanurile uriașe ale clasei muncitoare de a îndeplini cincinalele în câte patru ani, maximum patru ani și jumătate, nu erau nici măcar formidabilele eforturi ale agricultorilor de a obține, an de an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fel de episcop care oficiam, sub fulgi și în părăsirea acelei curți, printre vrejuri de flori uscate, printre tufe de trandafiri înghețați, o slujbă tainică doar pentru mine, pentru neputințele mele, pentru bicisnica mea viață în atât de luminoasa multilateral dezvoltată, pentru iertarea mea de la un Dumnezeu pe care, în acele clipe, nu-L simțeam că are habar că mai sunt și eu pe Lume. Mergeam împleticit, ca un bețiv care a rătăcit drumul spre casă și face în neștire aceiași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mea. Fără dureri, fără bucurii, fără spaime, tristeți, gânduri spre un altceva, decât automatismele unui trup inert. Purtat sau purtându-se pe sine doar în virtutea unor legi pe care le urmam la fel de inert, prelins printre cioburile vieților din multilaterala noastră dezvoltată. Nu mă interesa, din tot ceea ce îmi povestea el, decât faptul că reușisem să vând desenele acelea. Toate celelalte, ale întâmplării, nu le luam în serios, nu le credeam, nu le vedeam ca făcând parte din același unic, inepuizabil text
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
SF-uri. Iată, dintr-odată, mi s-a dat miracolul de a trăi, pe bune, într-o lume virtuală. Lumea de joi, în timp ce aceea de marți încă se chinuia să se împlinească undeva, în urma mea, zvârcolindu-se în burta multilateralei dezvoltate. Chiar dacă saltul în timp nu era cine știe cât de mare, pentru început realizarea mi se părea copleșitoare. De multe ori m-am gândit la clipa aceea, la fracțiunea de clipă a revenirii în Lume. Nu pot s-o compar cu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
frecventasem asiduu. Mi-o recomandase un fost coleg de liceu, Goran, student la Arte Plastice. Mă întâlneam cu el acolo și cu alți de-ai lui plănuind revoluționarea modului de reflectare a realității socialiste în arta contemporană din multilaterala noastră dezvoltată. Pentru documentare, plănuiam să facem un tur al României în căruță. Goran făcea rost de atelaj (cu coviltir) de la un fierar din satul lui, eu trebuia să închiriez caii de la vărul N. Și Atleta, nepoata unui secretar de la secția economică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vieții, că o face mai suportabilă, mai amuzantă. Că merită, într-adevăr, să trăiești. Într-o beție continuă? Am trecut beat prin marile momente ale comunismului național și nu le-am admirat splendoarea pe deplin. Beat am rătăcit prin multilaterala dezvoltată, lălăind uneori, cu patos și sughiț, cântecele epocii, folclor și deznădejde, întru slava ei. Nu m-au primit însă în nici un cor, neavând volum pe măsură. Mai îmbătam și coriștii de lângă mine, și dirijorul, cu damful meu. Beat, am bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
băut doar suc de roșii diluat cu apă de la chiuvetă. A trebuit să mă dezintoxic apoi la „Caneaua spartă“ (sub Arsenal) trei zile, șnur, program complet, zi-lumină și alcoolurile cele mai proletare scoase pe piață, în disperare, de către multilaterala noastră dezvoltată... Beat am intrat și în tranziție. Dezmeticit, acum, când coborârea a început, văd că nici măcar amintiri nu am prea multe. Regrete cu atât mai puțin. Îmi pare rău, cu o jale pe care nici un alcool nu mi-a putut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ori, o perfidă manipulare. Îmblânzești ticăloșia vremii de azi prin dulcea justificare a unor simpatici dezorientați. Nu mai trăim de mult în Caragiale. Suntem în plin Ionesco și tindem să ne stabilim definitiv în Urmuz. La ultimele alegeri din multilaterala dezvoltată, cred, sâmbătă noaptea fusesem la un chef. Antren deplin, cu lăutari țigani, cu ciuleandre înfocate și cu acea nepăsare a timpului pe care îl trăiam. Dimineața, când s-a spart cheful, am plecat spre casă, gândind să mă duc pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de a fi viu), precum în cetățile de demult, „Dormiți, cetățeni, totul e în ordine. Beat mort, mă-ntorc acasă“, adăugam plin de mândrie. Multe nu erau în ordine pe străzile acelea, în viețile acelea, în Țara mea, în multilateral dezvoltata noastră tot mai peticită. Preferam să beau, să nu văd, să hălăduiesc în căutarea bucuriei din fiecare clipă, atâta câtă era, amăgitoare bucurie, chiar dacă, mai apoi, tot șirul acela de clipe, de zile, de luni sau de ani, adunate, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în sorbul patimii de a-i ucide doar. Mi-era atunci scârbă de mine, de timpul meu care ucidea țărani, de toate jocurile mele scriitoricești, de neputința mea de a ajunge vreodată până la sufletul acestui neam din oropsita noastră multilateral dezvoltată. Plecam dintre ei rușinat, biruit, căutând drumuri în noaptea orașului pe care să mă pierd, de parcă aș fi fugit de mine însumi. Nu m-am întrebat însă niciodată dacă, într-adevăr, chiar am vrut să fug vreodată de mine... Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tale. În acele nopți de rătăcire prin piețe, bând alături de acei țărani veniți să vândă și să-și apere mărfurile, am cunoscut o Românie pe care, probabil, ani mulți de trăit în rosturile mele de zi cu zi din multilateral dezvoltata nu mi-ar fi dezvăluit-o niciodată. Era România de dincolo de cuvinte. Era România oropsiților doar pentru faptul că încă se îndârjeau să urmeze rosturi și legi venite de dinaintea lor, dintr-un timp în care doar Dumnezeu însemna un reper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
căutat între cunoscători. Se întâmplase că tot cam pe atunci vreo câțiva dintre foștii desantiști recuperaseră manuscrisul romanului colectiv pe care se porniseră mai demult, pe la mijlocul anilor ’80, să-l scrie împreună și reușiseră, abia după marea permutare din multilateral dezvoltata, la finalul mileniului, să-l publice. Autobuzul de Însurăței se chema romanul acela colectiv și avusese un succes enorm. Prin acel soi de coincidențe care face ca viața să se suprapună literaturii, toți eroii din roman, inclusiv păguboasa aceea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bine, mumuloi nebunel? O mângâie transpus. Ketty surâse, ducându-i mâna la buze, sărutându-i-o îndelung, toropită, și pe față, și pe dos. Nu știam ce să-i răspund. La câte minuni se întâmplau atunci în România de după multilaterala dezvoltată, cele povestite de popa Țandără păreau, totuși, flecuștețe. Era rândul meu să-i spun povestea anilor de când nu ne mai văzuserăm. Nu găseam cuvintele cu care să încep. Am dat să mormăi ceva, dar popa mi-a luat-o înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era prețăluită cu puțin peste banii dați unui băietan venit de trei-patru ani direct din facultate la Arhiva Cinematografiei. Nu avea acel flăcău nici măcar vârsta anilor mei trudiți de când îmi începusem falnica și peticita carieră de vechi lefegiu al multilateralei dezvoltate și, mai apoi, al tranzitoriei curvăsăreli, ajuns în cele din urmă la Arhiva Cinematografiei. N-avea de ce să-mi fie rușine de mizeria aceasta, din moment ce mi-o înduram, lună de lună, an de an, ca și cum atinsesem pragul împlinirilor ultime. Înjuram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
text?“. Era o cerere către vidanjorul-șef, curățitorul haznalelor, să-mi desfunde privata din fundul grădinii. Făcusem imprudența să-i dau acelui șef o carte de-a mea. O și citise, împărtășindu-mi chiar că sunt „al dracului, cu simțul dezvoltat al miștoului românesc, străbun“. Acum, când mă are la mână cu cererea prost redactată, se simte dator să mă atingă: „La talentu’ dumneavoastră nu e posibil să scriți așa. Io n-am talentu’ ce-l aveți, da’ tot v-arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lung odgonul, cu atât ni se pare că suntem mai liberi. Nu era a mea ideea. Citise Ester cam despre așa ceva în Dostoievski și îi plăcea să-mi curme entuziasmele, când mă pomeneam lăudându-i cine știe ce poleială a multilateralei noastre dezvoltate care îmi luase ochii: „Odgonul, Simioane, odgonul când ai să-l simți?“. Când am simțit odgonul, rămăsesem fără Ester. Fugisem de ea în bicisniciile istoriei mele. O clipă, cândva, crezusem că, jucându-mă cu funia clopotului din clopotnița unei biserici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deasupra unui cinematograf, „București“ sau oricare altul. Locuia acolo cineva, cândva. Și tot cândva, de la acea fereastră, în târziu de noapte, priveam Bulevardul pustiu, un râu secat, cu bezna ducându-se și ea în jos. Scursoarea de timp a multilateral dezvoltatei. Un timp buhăit, răzbuzat... Scriind la cartea aceasta, coborând întru Luminare, aproape că mă simt biruit de puterea textului de a mă ordona, de a mă descrie ca pe un altul. Eu sunt doar naratul, naratorul se află mult depărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la „Spicul“, era deschis. La dulciuri, n-aveau decât lichior de cafea. Una dintre cele mai mari rușini ale băuturilor naționale - lichiorul de cafea! Asta născociseră comuniștii spre a-i umili pe bețivanii autentici, pe singurii profesioniști altruiști din multilaterala dezvoltată: lichior de cafea! Să-i azvârle astfel pe acești mucenici ai alcoolurilor grele spre mari filosofii existențiale, toate având drept materie primă pentru cerebelul lor doritor de beții pure umilința resemnării, „bine că-i și asta“. Cum puteai să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
alcoolurilor grele spre mari filosofii existențiale, toate având drept materie primă pentru cerebelul lor doritor de beții pure umilința resemnării, „bine că-i și asta“. Cum puteai să te mai miri atunci de veselia în care se prăbușea devotatul multilateralei dezvoltate când reușea să-și ia rația lunară de raționalizate și, pe deasupra, bonus, o pungă de tacâmuri de pește pe sub mână! Astfel ne îmbrobodeau cu asemenea zoaie de alcooluri până și în Sfânta Zi de Paște. Eram în disperare de conștiință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
blocase în buzunarul de la spate, cealaltă căuta un fel de idei pe după ceafă, ai răbdare, aș fi vrut să-i spun aceluia din oglindă, urâtule, supăratule, speriatule, mă car, numa’ să strig să vină destinu’ să mă scoată, că multilaterala dezvoltată e după ușă, mă așteaptă, nu întârzii p-aici prea mult, nu voi mai apuca să mă recomand, că șutul metafizic mă va arunca spre marile mistere cosmice ale vomei, mă voi prăbuși în neagra, hulpava gură a haosului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]