14,485 matches
-
informează într-o zi Traian Zecheru - Trăienel, cum îi spuneam noi. ― Ce vorbești, Trăienele dragule, apoi nu știi tu că eu am glasul ăl mai tare de pe aici? La ce bun tabla ta care mai e și strâmbă, dă-o dracului, data viitoare să n-o mai bați. Zis și făcut: data viitoare vine momentul, toți eram cu ochii cât cepele, Calboreanu trage aer cât să intre într-un poloboc sănătos și zice: ― Că Moldova nu este a mea (privește spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
al ei (Vasile era șeful mașinist), că n-a mers niciodată în străinătate, că... o asigur că voi fi cu ochii pe el, îmi mulțumește cu tragere de inimă, că mă știe băiat serios, căsătorit și șef la UTC, ce dracu’! La Paris, Vasile se ține scai de mine, i-a dat ordin Vasilica să stea pe lângă mine, așa face. Păi să mergem în Place Pigalle, Vasile dragule, și, împreună cu Johnny, ne ducem la fetițe. Cum le vede, Vasile rămâne foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și Vasile ăsta, și poc cu oala peste țeastă. ― Ce mi-ai făcut, dom’ Mihai, se plânge Vasile după vreo două zile. Asta nu-mi mai dă să mănânc. ― Păi, măi Vasile, chestiile astea nu le faci cu nevasta, ce dracu’! ― De ce? Chiar așa, de ce? PAGINĂ NOUĂ JEAN LOUIS BARRAULT Nu am dat mâna cu Jean Louis Barrault, dar am stat la doi metri de el, în sală, la un spectacol care nu însemna mare lucru, dar în care marele maestru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mă pomenesc gândind cu glas tare. Mă fac că mă gândesc la ceva, privesc cu atenție sala, pe sus, pe jos, pe pereți, trăgând cu ochiul să văd cam pe unde ar fi locul meu, îl văd și este, al dracului, tocmai la mijlocul unui rând, imposibil să ajungi acolo fără să te zărească plasatoarea. Nădăjduiesc să rămână un loc liber la margine de rând, rămâne unul, dar nu pentru multă vreme, ies din sală și intru pe partea cealaltă, tot dracul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dracului, tocmai la mijlocul unui rând, imposibil să ajungi acolo fără să te zărească plasatoarea. Nădăjduiesc să rămână un loc liber la margine de rând, rămâne unul, dar nu pentru multă vreme, ies din sală și intru pe partea cealaltă, tot dracul ăla, plasatoarele astea parcă erau clone, parcă se teleportau, acum nu era nimeni, acum apăreau din senin. Locul meu rămâne gol, luminat frumos, în mijlocul sălii, în mijlocul rândului, un rând lung, probabil cel mai lung din lume. Bate primul gong, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
doctorat, așa că nu mai insist acum (cu alte cuvinte, puneți mâna și citiți lucrarea!), dar ceea ce vreau să spun este că Lecoq a manifestat o teribilă răbdare cu noi, pentru că până și eu, deși aveam destulă experiență de teatru, sau dracu’ știe, poate tocmai de aceea, eram cu desăvârșire prost. Ne-a ajutat să înțelegem, ne-a așteptat, nu s-a enervat deloc. Un profesor desăvârșit, un imens profesor ce și-a închinat propria viață numai continuității, vieții speciale a breslei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
trupă nu are viitor, ne-a spus el. Mă uitam la el ca la un nebun și îl consideram arogant, distant, mă credea prost, mă gândeam, adică ce, nu am eu energia să mă bat cu toate greutățile, ei, pe dracu’, ăsta îndrugă vrute și nevrute. Ce dreptate a avut, dar probabil că întâlnirea cu el a fost numai așa, ca să aflu că, la o adică, mai sunt și alte păreri, dar eu trebuia să trec purgatoriul, trebuia să fac o trupă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dublă! ― Mă, ești nebun, spune într-un târziu Cotescu, las-o mai moale, că omorâm uteceul și tot nu intră în film chestia asta. ― De ce să nu intre? se minunează omul. ― Pentru că dacă dai în utece, dai în Nicușor, ce dracu’, te învăț eu? ― Hai, încă una și gata! ― Mai ții? mă întreabă Cotescu. ― Mai țin. Până la urmă secvența a căzut la vizionare, căci, oricât ar fi fost uteceul de ticălos, nu se cădea să-l iei la poceală. Așa s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
lui japoneze. Trebuie să știți că era renumit pentru ceșcuțele lui la care ținea ca la ochii din cap, ne-a și atras atenția să nu care cumva să scăpăm vreuna pe jos, că ne omoară. Pretorian, un oltean dat dracului, leagă o sfoară de toarta ceșcuței și o atârnă de degetul mic, apoi disimulează sfoara, bea cafeaua și când ajunge Moni lângă el, se face că scapă ceașca, asta se duce dracului până aproape de podea, Moni se face galben, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
jos, că ne omoară. Pretorian, un oltean dat dracului, leagă o sfoară de toarta ceșcuței și o atârnă de degetul mic, apoi disimulează sfoara, bea cafeaua și când ajunge Moni lângă el, se face că scapă ceașca, asta se duce dracului până aproape de podea, Moni se face galben, se face alb, dă să moară, amână chestia pentru câțiva ani, dar face o scenă de zile mari. Nu mi-am propus să povestesc despre Moni, pentru că ar trebui să scriu numai despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
spusese înainte de spectacol. Era destul de musculos, chiar foarte, dar ținea în vârful perșului o băbătie grasă, nevasta stăpânului lui (am aflat că la ei în circ așa li se spuneau ciracii maeștrilor). La un moment dat era să o scape dracului pentru că ea făcuse o altă mișcare și el nu era pregătit pentru improvizație, s-a opintit de am crezut că o să moară, i-a ieșit stomacul în afară de efort, dar a izbutit să redreseze băbătia și să ducă la bun sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
lasă, după al nu știu câtelea „încă o dată, concentrează-te”, o tăcere prevestitoare de multe. În liniștea asta se aude glasul lui Răducu, într-o moldovenească absolută: ― Concentrează-te, bă, în crucea mă-tii, că ’nebunim aici! S-a dus dracului repetiția, am râs ca proștii de nu ne mai puteam stăpâni, dar așa cuceream, încet și sigur, o redută pe care nu aveam s-o mai părăsim niciodată. Fata din Andros s-a jucat de 700 de ori. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
s-au „tras” la costume de mai mare dragul. Acolo să vezi minune, fata nu m-a lăsat din mână, a dansat numai cu mine și ce avansuri îi făceam, mamă, mamă, că doar eram un fel de expert, ce dracu’, aveam victorii nenumărate la activ, îl bătusem chiar și pe Johnny, ori se știe că Johnny era și el un maestru. Am bătut-o eu la cap să vină la hotel, înțelesesem că la ea nu se poate, că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
îl auzim pe Brancomir informându-se la Hudac cu glasul lui de clopot de catedrală: ― Monșer, s-a bâlbâit? Am fugit care încotro, au rămas Beligan cu Brancomir în scenă. ― Ce i-a apucat, monșer? întreabă Brancomir. ― Nene, se prăbușește dracului imperiul și noi stăm să ne întrebăm ce e cu ăia? Hai mai bine la o bere! Am sumedenie de astfel de amintiri, dar atmosfera era de fapt fabuloasă, iar spectacolul era o joacă de copii mari. Am făcut acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Faptul că îi aparține și ei o bucată de tramvai n‑o consolează deloc pe Anna. Doar mai aparține și altora. Unii se cred peste tot la ei acasă. Cu siguranță ăsta face și la el acasă același lucru, ptiu drace, ce oameni. Băiețelul Rainer mușcă icnind din coaja de brânză și se cramponează de ea ca lipitoarea. Nisip umed scrâșnește în maxilarele care nu sunt încă dotate cu toate măselele de minte. Hâc, stomacul se și întoarce pe dos, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Ăsta‑i singurul lucru prin care te deosebești de mase, fiindcă, în rest, îți lipsesc mijloacele materiale prin care ai prefera, bineînțeles, să te ridici deasupra lor. Rainer: Hai, că azi chiar îmi faci greață! Ce înseamnă oare banii, ptiu drace! Capul omului nu depinde de grija pentru hrana zilnică. De exemplu, claselor conducătoare le lipsește adesea spiritul necesar, pe când oamenii mărunți pot fi uneori foarte inteligenți. Sunt două lucruri distincte. Hans e de părere că numai esența omului contează. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
văzut‑o vreodată. Dacă josniciile astea n‑ar fi fost făcute de niște bărbați străini, aș putea spune că nu sunt chiar așa de nereușite din punct de vedere artistic, totuși intenția lascivă a acestor străini le distruge efectul. Ptiu, drace! Fiul strânge din dinți și tace, n‑are nici un rost să‑i ia apărarea mamei fiindcă tati o s‑o atace atunci și mai tare. Până la urmă o să se potolească. Albindu‑se, încheieturile degetelor lui Rainer se încleștează pe volan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
lui are tot ce se poate avea. În schimb, în jurnal scrie că prin renunțare va deveni mai bogat (incredibil!), va atinge niște culmi ale gândirii, unde - se poate citi negru pe alb - bate un vânt aspru, proaspăt, purificator. Ptiu, drace, astăzi orice lucru purificat nu mai înseamnă pentru el decât un curent subțire și rece ca gheața, care‑l supără la ochi. Cartea poștală cu imaginea Maicii Domnului din Lourdes stă ghemuită la picioarele Mântuitorului - de fapt acolo îi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și umilit în toate felurile posibile, până și de niște fete care după vârstă ar putea să‑i fie fiice, dar ele sunt copiii unor oameni care, din păcate, le‑au educat prost, încât au devenit niște tinere delincvente. Ptiu, drace, nu poți decât să le scuipi în ochi. În Linz nu există așa ceva. Să‑i scot pula din pantaloni și să i‑o strâng ca să‑l doară, întreabă Anna răvășită. Nu, lasă, îi răspunde fratele ei, conducătorul, cine altcineva, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nici pe ei spunând despre Pasolini sau despre Armani că aparțin Întregului mapamond. Iată unde-i hiba! Trebuie să ne punem Întrebarea dacă această atitudine este justificată sau nu. Monkey avea dreptate. Totuși, ascultându-l, simțeam cum mă apucă toți dracii. Monkey era frezat cu o creastă pe mijloc, vopsită În roz și albastru, purta o cămașă cu imprimeuri cum se purtau prin anii ‘60, asortată la o pereche de blugi-trapez, era Încălțat cu niște mocasini cum purtase John Harrisson acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
din ce În ce mai puternic. M-am Întors spre celălalt eu al meu care Își păstrase calmul și i-am zis: „În ritmul ăsta, o să ne Îmbolnăvim de schizofrenie, nu-i așa?“. La care el s-a luat de mine: „Dispari, du-te dracului, nenorocitule! Chiar de-am ajunge schizofrenici, tu ești singurul care ai să sfârșești distrugându-te. Eu o să rămân În viață, pentru că voi Înghiți excrementele acestei femei frumoase și am să-i beau urina. Dispari mai repede din fața mea!“... Am Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de dimensiunile unui penis de bebeluș, dar lui Yazaki asta i se părea cea mai tare partidă de sex pe care și-ar putea-o imagina. Gan Își scutură capul, cu o expresie care parcă vroia să spună „Uite-al dracului, Yazaki ăsta!“. Gândul acesta părea să-i facă o adevărată plăcere. Din când În când pufnea În râs, de parcă și-ar fi adus brusc aminte de ceva. Își amintea cu plăcere și cu nostalgie de acel Yazaki pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
în buzunarul de la haină. Am fluturat pistolul în direcția lui Bruno. — Și oricine mi-a trimis invitația va ști că port la mine o armă. — Dar dacă sunt mai mulți? — Rahat, Bruno, chiar nu e nevoie să-l desenezi pe dracu’ pe perete. Îmi dau și eu seama de riscuri, dar asta e afacerea în care suntem băgați. Ziariștii primesc buletine informative, soldații primesc misiuni, iar detectivii primesc scrisori anonime. Dacă aș fi vrut să am corespondență cu sigilii de ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mers niciodată așa de bine, așa că la ce ne trebuie o cheltuială în plus? Și oricum, în afacerea asta, reputația este cea care contează, nu rândurile apărute în ziarul Partidului. E clar că acest Rolf Vogelmann habar n-are ce dracu’ face. Gândește-te la toate cazurile cu evrei pe care le avem. Nici unul dintre clienții noștri nu citește genul ăla de porcării. — În sfârșit, dacă tu nu crezi că avem nevoie, Bernie... Ca de un al treilea sfârc. — Unii obișnuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
să-mi zici mie cuțu’. Da, maro pe dinafară, zise el. Nu știu ce culoare am pe dinăuntru, dar nu sunt roșu - nu sunt bolșevic. Dar nu sunt nici maro. Nu mai sunt nazist. — Rahat, în acest caz ești un imitator al dracu’ de bun. — Acum sunt un imitator. Trebuie să fiu ca să rămân în viață. Desigur, nu a fost întotdeauna așa. Poliția e viața mea, Gunther. Îmi place la nebunie. Când am văzut-o măcinată de liberalism în timpul Republicii de la Weimer, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]