KorAP: Find »[drukola/base=dulap & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...140 141 142 ...236 >

5,880 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

un pulover. Era ca un viciu, o hoție asumată, un tic nervos. Pentru a-și satisface permanent mania, ticluise până și-un nou concept vestimentar: puloverul de vară. Teroarea se dovedea de neimaginat. Dacă un bandit ne-ar fi forțat dulapul din dormitor, mormane de pulovere ar fi sărit direct peste el, acoperindu-l din cap până-n picioare: scurte, trei sferturi, trei sferturi și-un pic sau lungi; roșii, bleu, maro, bej, kaki, negre, fucsia, mov, albe sau vișinii; en cœur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
bej, kaki, negre, fucsia, mov, albe sau vișinii; en cœur, drepte sau col-roulé; cu nasturi, capse, cordon sau barete; diafane sau tricotate gros; dungate sau uní; din lână, polyacril sau mătase; îmbrăcate în parfum sau legături de levănțică. Invadatorii din dulap călătoreau însoțiți de eșarfe asortate, simple sau cu fire aurite brodate în țesătură. Maria le combina delicios, toamna, cel puțin, era o onoare să ies cu ea la braț: îi admiram puloverul maro, de mătase cu ochiuri, strâns discret pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
modă, cu-o gaură în deget și niște smocuri de blană lipite jur-împrejur) sau dilatatorul de păr (o sculă rotundă, cu un bulb în formă de conopidă, prin care ieșea aerul din foen). Nu mă imaginam făcând sex lângă un dulap de țară, cu bibelouri: uram cu-aceeași tărie piticii, îngerașii de lut, halbele mici de bere, pisicile de porțelan în rochii de mireasă și fructele de ceară sau sticlă înghesuite în vitrină. Detestam la fel de categoric interioarele muncitorești, mirosind a vișinată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sclerozei. După moartea lui, când am început să-i arunc bucățile peticite de viață veche, care mă fascinau și-mi făceau rău în aceeași măsură (fotolii roase, bufeturi ciobite, lăzi, perne, veioze, covoare deșirate, așternuturi pătate de urină), dintr-un dulap a căzut un dosar de piele, legat cu un șiret maro de pantof. L-am desfăcut și, dintre coperți, s-a revărsat pe parchet un morman de hârtii gălbejite: scrisori, acte, hărți. Le-am citit pe toate, dar n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe teren, prin „urmărirea comportării în timp a clădirilor“. Aveam cu toții fișele noastre, îndosariați în catastife pe care nu se așternea niciodată praful. Știam de la studenți că, în decembrie ’89, când ușa de la etajul 3 fusese spartă, revoluționarii descoperiseră un dulap cu aparatură de ascultare, zeci de role de magnetofon și-un vraf de dosare legate, cu mențiunea „Secret“ pe coperți. Acolo s-ar fi înșirat numele tuturor informatorilor din facultate: studenți și profesori, secretare, paznici, femei de serviciu - de la primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a spart tencuiala de la etajul 3 și-a smuls clopotul de-acolo, împreună cu un mănunchi de cabluri. După unii, cutia cu manetă mai ruginește și-acum la secretariatul mare (trebuie doar s-o întrebați pe doamna Albulescu, și vă deschide dulapul în care a încuiat-o). După alții, ea nici n-a existat vreodată, la fel ca povestea cu cablurile și clopotul. În fine, mai sunt unii (și parcă îmi vine să mă număr și eu printre ei) care au auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
care au auzit că, după ce-au fost trase afară, firele și clopotul au fost montate înapoi într-o noapte. Așa se face că ele zbârnâie și-astăzi, bine-mersi, la locul lor. Dacă are cineva drum prin secretariat și deschide dulapul metalic cu fișete, poate trage de manetă, să ne convingem cu toții. Nemulțumit de rezultatele primelor mele cercetări, am coborât la secretariate. Și aici, culoarele erau pustii. Doar afișele mari, printate-n corp 20, îți aminteau că ai nimerit bine, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
binișor, aveam mereu zâmbetul ăla fals-înțelegător pe față și-o oarecare popularitate în rândul bobocilor. Am rătăcit câteva zeci de secunde printre mobile, reglând raza lanternei. Din neatenție, m-am împiedicat de-un fotoliu pe care decanul îl pusese în dreptul dulapului, probabil ca semn. Nu merita să aprind lumina: n-ar fi fost strategic, riscam să fiu reperat de-afară. În plus, nu îmi garanta nimeni că mai funcționa vreun bec. De regulă, cum se încheiau orele, o mână grijulie tăia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
retezat o bucată de vreo doi metri între etaje: când ajungeai cu mâna acolo, brațul fugea în gol și urma căderea. Am împins fotoliul (nu mai conta, oricum îl mutasem fără să vreau din loc) și-am tras de clanța dulapului. Bineînțeles că nu s-a deschis, era încuiat cu yala. M-am aplecat, am vârât mâinile sub el și, opintindu-mă din răsputeri, l-am ridicat vreo doi centimetri, apoi i-am dat drumul pe podea. S-a auzit un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
L-am împins pe rândul lui, în exact același loc. Cheia s-a răsucit în broască și prima ușă s-a deschis cu binecunoscutul ei zgomot de lemn înțepenit și zdruncinat. Am ridicat cu grijă ușile metalice și-am împins dulapul din spate, amortizând mișcarea cu mâneca. Yala a clănțănit scurt, după care s-a fixat pe șanț. Dulapul decanului era din nou sigilat. Musafirul a introdus cheia și-n ultima încuietoare. Abia am apucat să sar sub birou. Cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ușă s-a deschis cu binecunoscutul ei zgomot de lemn înțepenit și zdruncinat. Am ridicat cu grijă ușile metalice și-am împins dulapul din spate, amortizând mișcarea cu mâneca. Yala a clănțănit scurt, după care s-a fixat pe șanț. Dulapul decanului era din nou sigilat. Musafirul a introdus cheia și-n ultima încuietoare. Abia am apucat să sar sub birou. Cu un ultim efort, am tras coșul de gunoi și l-am așezat paravan, în fața mea. Ușa s-a trântit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
un ultim efort, am tras coșul de gunoi și l-am așezat paravan, în fața mea. Ușa s-a trântit de perete și o fâșie de lumină a început să se plimbe prin încăpere. Fâșia a măturat biroul, a trecut peste dulap, examinând apoi rama ferestrei. „Uite-l, mânca-l-ar tata!“ Vocea suna antipatic. Corpul căreia îi aparținea s-a deplasat încet spre perete. L-am zărit în trecere: un bărbat în cizme verzi de cauciuc. „O rezolvăm noi acuma, stai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-n papuci. Seara, mă plimbam la braț cu Maria prin cartier: tot în trening, cu bentiță pe cap și adidași în picioare. În timpul liber, aveam aspect de infractor, nu de profesor universitar. Nu era vorba că-mi lipseau hainele; dimpotrivă. Dulapul nostru trosnea, tocmai comandasem un corp nou în Pajura unui meșter. Știam să mă asortez cu Maria la o cafeluță, o recepție, o piesă de teatru sau o ieșire în parc. Ea apărea mereu elegantă, feminină, invidiată. Știa să așeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
trebuia să ajungem. Nu purtam curea vișinie la pantaloni bleumarin, și nici șosete negre la pantofi maro. Nici măcar nu foloseam cămășile alea bleu-oficial, de birou, peste care funcționarii trânteau cravate galbene sau roz; primisem vreo trei și zăceau toate în dulap. Duminica mă îmbrăcam frumos, de sărbătoare, cu perechea bună de blugi. Explicațiile veneau din altă parte. Rămăsesem blocat într-o vârstă care nu-mi mai aparținea, dar pe care, inconștient, o duceam mai departe, ca și cum m-aș fi instalat definitiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
suntem de-acord că nimeni n-ar confunda cele două dosare. Și-am mai convenit și că e o totală prostie să le păstrezi în același loc, într-o singură instituție. Cu-atât mai mult cu cât locul e un dulap, iar dulapul îi aparține decanului...“ „Decanului, fostului decan, dracu’ știe. Nu pot să-mi imaginez că, de șapte ani, am avut în facultate, chiar sub nas, și dosarul profesional, și pe cel de Securitate. În mod normal, astea se țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
acord că nimeni n-ar confunda cele două dosare. Și-am mai convenit și că e o totală prostie să le păstrezi în același loc, într-o singură instituție. Cu-atât mai mult cu cât locul e un dulap, iar dulapul îi aparține decanului...“ „Decanului, fostului decan, dracu’ știe. Nu pot să-mi imaginez că, de șapte ani, am avut în facultate, chiar sub nas, și dosarul profesional, și pe cel de Securitate. În mod normal, astea se țin la Drept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
printre coperți. Am crăpat ușa catedrei, luminând de jur-împrejur. Sadoveanu, Filimon și Maiorescu dormeau laolaltă, lipiți de pereți; îi pândeau vazele cu mușcate și violete. Pe mese, lângă referatele uitate de studenți, sclipeau vreo două farfurioare de ceramică. Sus, pe dulap, o pendulă miniaturală, maro, stil chinezesc, secolul 19. O văzusem și-n „H“, dar pe-albastru. În dulap, câteva cărți și niște reviste „Almanahul Flacăra“. Cineva aranjase totul cu gust și perseverență, ca înainte să ieși la pensie. Până și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
îi pândeau vazele cu mușcate și violete. Pe mese, lângă referatele uitate de studenți, sclipeau vreo două farfurioare de ceramică. Sus, pe dulap, o pendulă miniaturală, maro, stil chinezesc, secolul 19. O văzusem și-n „H“, dar pe-albastru. În dulap, câteva cărți și niște reviste „Almanahul Flacăra“. Cineva aranjase totul cu gust și perseverență, ca înainte să ieși la pensie. Până și perdeluțele fâlfâiau cuminți pe calorifere. „Ce naiba e-aicea la voi?“, mi-a șoptit Mihnea. „Muzeul Satului?“ „Ușor.“, l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aude cineva.“ De data asta, m-a ascultat. I-am făcut semn să se-apropie și-am început să scotocim prin sertare. Nimic. Apoi pe rafturi, printre cărți și ziare. Tot nimic. Ne-am împărțit pe grupe: Mihnea lucra sub dulapuri și mese, eu trăgeam de covoare. Era aberant (oricum n-aveam decât o singură lanternă, așa că trebuia să ne-așteptăm rândul), parcă venisem cu deratizarea. I-am predat lanterna lui Mihnea și m-am tras deoparte. Pierdeam vremea aici, „frecam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o chiuvetă de pe vremuri, cu robinete în stea, colorate cu-o pastilă de faianță pe mijloc: roșu, pentru apa caldă; albastru, pentru aia rece. Nu le puteai confunda. Chiuveta fusese proiectată în formă de inimă și se închidea ca un dulap; dacă nu erai atent, capacul îți sărea singur peste degete. Le scoteai aurii de-acolo, turtite și iradiate, ca pe Cartoon Network. „Ei, cum vi se pare?“, i-am întrebat, fără prea mult entuziasm. Maria nu mi-a răspuns. „Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Kagran. Cucoana a fost extrem de amabilă și, după ce și-a dat seama că nu sunt nici electrician, nici hoț de buzunare (dar nici profesor de literatură: asta n-ar fi ghicit în vecii vecilor!), a scos dulceața de vișine din dulap și-o adresă din agenda de telefoane. Așa l-am descoperit pe inginerul Grosescu Marin, proprietarul singurului număr 172 care mă interesa din seria de 550 000 a primei săptămâni pe luna iunie 1972. Maică-sa mi-a arătat colecția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
montase cineva un cub într-un palat imperial. „Rezonabil.“, și-a început Maria verificarea. „Pat matrimonial pe suport din lemn de fag, veioze Ikea cu reglaj pe verticală, măsuță de plexiglas cu picioare nichelate, asortată la tubulatura noptierelor și-a dulapului. Ia să vedem și-n baie.“ Și-a aranjat paltonul sport pe umeraș în dulap, a încercat etajera cu degetul (nici un fir de praf), după care a apăsat comutatorul și-a băgat capul pe ușiță. Mi-o și imaginam analizând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
matrimonial pe suport din lemn de fag, veioze Ikea cu reglaj pe verticală, măsuță de plexiglas cu picioare nichelate, asortată la tubulatura noptierelor și-a dulapului. Ia să vedem și-n baie.“ Și-a aranjat paltonul sport pe umeraș în dulap, a încercat etajera cu degetul (nici un fir de praf), după care a apăsat comutatorul și-a băgat capul pe ușiță. Mi-o și imaginam analizând mediul, apoi combinând cremele ei minune, din zeci de cutiuțe aliniate sub oglindă. „Gresie, faianță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Înăuntru, nimeni. Patul era făcut, iar veiozele de pe noptiere schimbate. Am ridicat privirea: tablourile nu arătau la fel. Femeia lui Schiele dispăruse, iar în locul lui Kees Van Dongen apăruse un Vermeer. Vaporașele îmi dansau prin fața ochilor. M-am repezit la dulap și l-am deschis: nimic. Nici o haină, nici o valiză. Am trântit ușa de la baie, în căutarea săpunurilor noastre, șterpelite de pe tren. Nici unul. Podeaua fusese ștearsă și lustruită; nu lucea o picătură de apă. Perdeluțele trase. Dușul neatins. Prosoapele cu romburi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nici unghiurile, nici consistența pereților nu mai păreau aceleași. Brusc, m-au trecut transpirațiile. Am fugit pe culoar și-am împins cu umerii ușa lui Mihnea. A sărit cât colo, izbindu-se de perete. Toate hainele erau răvășite pe jos. Dulapul spart, noptierele răsturnate. Patul vraiște, cu așternuturile atârnând. Un cablu electric sucit pe pernă. Niște bucăți de cauciuc sub picioare. În baie, nimeni. Valijoara cu role zăcea în mijlocul camerei, despicată cu un cuțit pe toată lungimea. Nici o mișcare, nicăieri. Doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]