4,264 matches
-
la o universitate din Franța. Taha Hussein povestește, de asemenea, despre profesorii săi pe care i-a avut la Universitate. Profesorii săi erau străini, despre care acesta spune că datorită lor viața la Universitate a fost frumoasă, dar și profesori egipteni, care îl fascinau. Taha Hussein, un student cu un imens potențial, în anul 1908 și-a câștigat un loc la universitatea din Cairo, ca mai târziu să aibă șansa de a studia literatură și istorie în Franța. Cu toate că nu cunoștea
Taha Hussein () [Corola-website/Science/313426_a_314755]
-
sunt strâns legate și influențate de cercetările din neuroștiințe. Mai multe descoperiri istorice atestă faptul că practici chirurgicale similare trepanației au fost efectuate încă din perioada neolitică de către diferite culturi în întreaga lume. Manuscrise din jurul anului 5000BC atestă faptul că egipteni aveau cunoștințe despre anumite simptome legate de probleme ale creierului. În Egipt, incepînd din perioada Regatului Mijlociu, creierul a fost cu regularitate îndepărtat în procesul de mumificare. În aceea perioadă se credea că inima este responsabilă pentru producerea inteligentei. Dupa
Neuroștiințe () [Corola-website/Science/313878_a_315207]
-
d. 17 martie 2012), numele său în limba arabă: بابا الإسكندرية شنودة الثالث , pronunțat Băbă al-Iskandarīyah Shinūdah at-Thălitha, a fost cap al Bisericii Copte Ortodoxe din Alexandria, cea mai importantă biserică creștină din Egipt având aderenți cca 90 % dintre creștinii egipteni (în jur de 11.000.000 de credincioși). Este cel de-al 117-lea Papă de Alexandria și Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul (titlul complet), fiind înscăunat în 1971. De asemenea, a fost
Shenouda al III-lea () [Corola-website/Science/313941_a_315270]
-
creștin interconfesional. Și-a dedicat scrierile, învățăturile și acțiunile pentru răspândirea și propagarea înțelegerii, păcii, dialogului și iertării. La momentul morții sale, era văzut drept unul dintre marii patriarhi ai Bisericii de Alexandria, un apărător al credinței și lider notabil egiptean al secolelor al XX-lea și al XXI-lea. Nazeer Gayed Roufail s-a născut în data de 3 august 1923, în satul Salăm, care din punct de vedere administrativ aparține guvernoratului din Asyut, din Egiptul de Sus, dar ecleziastic
Shenouda al III-lea () [Corola-website/Science/313941_a_315270]
-
șase ori. A condus un turneu cu ocazia jubileului de argint (18 mai - 20 decembrie 1996), în Europa, Canada, SUA și Australia. În timpul celor zece ani de papalitate, până în 1981, Papa Shenouda al III-lea a avut neînțelegeri cu președintele egiptean Anwar Sadat. Relația dintre cei doi s-a deteriorat din mai multe motive: Sadat era văzut de Shenouda ca un dictator în devenire, după acordul cu Israelul. În septembrie 1981, Sadat a anulat decretul prin care Shenouda devenise Papă, și
Shenouda al III-lea () [Corola-website/Science/313941_a_315270]
-
2011, un grup de islamiști, inclusiv salafiști, au atacat și au incendiat două biserici, Biserica Creștină Coptă Ortodoxă Sfântul Mina și Biserica Coptă a Sfintei Maria, din Cairo. Au rezultat cel puțin 12 decedați și 232 de răniți. Guvernele succesive egiptene au emis legi care au îngreunat libertatea de cult a creștinilor, și au limitat dreptul de a construi, sau chiar a renova biserici, menținând și punând în aplicare decretul otoman privind construirea și repararea bisericilor. Aceste guverne au restricționat și
Shenouda al III-lea () [Corola-website/Science/313941_a_315270]
-
o mitră de aur pe cap. Mulți lideri copți din întreaga lume s-au întors în Egipt pentru a-l omagia și pentru a alege un nou papă. Reacții din medii politice și religioase au apărut imediat, atât din spectrul egiptean, cât și cel internațional. Consiliul Suprem al Forțelor Armate a emis o declarație pe Facebook în care și-a exprimat dorința pentru păstrarea unității în Egipt , adăugând că, o dată cu această pierdere, țara ar trebui să se consolideze, pentru a putea
Shenouda al III-lea () [Corola-website/Science/313941_a_315270]
-
lui Saladin împotriva rivalului său Guy de Lusignan. Anarhia din regat nu odată adusese prejudicii musulmanilor, aceștia fiind, cu precădere, victimele feudalilor răzvrătiți. Ultima picătură au constituit-o atacurile repetate ale seniorului din Kerak (Krak), Renaud de Chatillon, asupra caravanelor egiptene în drum spre Mecca, ceea ce însemna o încălcare gravă a înțelegerii încheiată de Raymond cu Saladin. Acestea se petreceau în anul 1187, după ce opera de unificare musulmană fusese înfăptuită de către Saladin. Siria fusese concentrată în jurul Alepului, Egiptul în jurul orașului Cairo
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
1186 să se încoroneze rege si era de așteptat că el nu va continua politica regentului. Așadar, Saladin, sigur de forța și capacitatea sa militară, a deschis ostilitățile, ca totdeauna surprinzându-și adversarul prin bruschețea atacului. Cu o oaste numeroasă egipteană, el a pătruns pe teritoriul cruciaților, fără a le da timp să se dezmeticească, a înaintat, fără să întâmpine prea multă rezistență, până la lacul Tiberiada și aici și-a așezat tabăra de luptă. Primul lui gând a fost să atace
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
denumirea de "comisariatul public al Luminilor"; această stare de spirit lua naștere, de asemenea, și în peisajul Ermitajului. La scurtă perioadă dupa revoluție, Palatul de iarnă a fost consacrat lecturii, expozițiilor și proiectărilor de film. Prima expoziție permanentă a antichităților egiptene a fost deschisă în 1920; în 1922, Ermitajul era în întregime deschis publicului, intrarea rămânând gratuită timp de 5 ani. Până la jumătatea anilor '30, un muzeu al Revoluției din octombrie a fost instalat în Palatul de iarnă, alături de muzeul Ermitaj
Muzeul Ermitaj () [Corola-website/Science/314880_a_316209]
-
în 1862 de Franz Binder, cu obiecte aduse din regiunea cursului superior al Nilului Alb (regiunea Bhar el Ghazal), este una dintre cele mai valoroase colecții de profil din lume. La Muzeul „Franz Binder” poate fi văzută și o mumie egipteană cu sarcofag din lemn din Perioada Ptolemaică (peste 2000 de ani vechime), provenită din săpăturile arheologice de la Gamhud. Tematic, expunerea este structurată în două secțiuni. Sub titlul Din cultura și arta popoarelor lumii, expoziția permanentă (autorul concepției tematice: Maria Bozan
Muzeul de etnografie universală „Franz Binder” () [Corola-website/Science/314917_a_316246]
-
a căror influență a crescut pînă la a asigura o „Dinastie” paralelă cu cea oficială în vremea Dinastiei a XXI-a). Faraonul a încercat să desăvârșească opera organizatorică începută de tatăl său, să unifice din nou cele două mari provincii egiptene (Egiptul de Sus cu cel de Jos), să asigure o administrație eficientă și necoruptă, dar s-a lovit de obstacole insurmontabile. Progresele înregistrate au fost anihilate aproape în totalitate înspre sfârșitul Domniei sale de dificultățile financiare apărute ca urmare a cheltuielilor
Ramses al III-lea () [Corola-website/Science/314471_a_315800]
-
și stabilitate, mediu propice reluării unei intense activități comerciale. Se exploatează minele din Sinai și cele din sudul Canaanului (Timna, producătoare de cupru). Faraonul însuși patronează cel puțin o expediție în Punt menită să aducă produsele exotice solicitate de clasa egipteană rafinată (fildeș, aur, abanos, argint, animale exotice, etc). În ultimii ani ai domniei, însă, apare un lung șir de recolte slabe, favorizate după unele teorii de erupția concomitentă a unui vulcan islandez (Hekla) , care ar fi determinat răcirea climei. Ca
Ramses al III-lea () [Corola-website/Science/314471_a_315800]
-
Waset (astăzi Deir el Medina ) refuză reluarea lucrului în anul 29 al Domniei (cca. 1157 î.Hr.). Scribul Neferhotep descrie situația intolerabilă, accentuată de abuzurile administratorilor șantierelor și menționează lamentările lucrătorilor: „Ne este foame!” într-un papirus aflat acum la Muzeul egiptean din Torino. Cum a murit faraonul nu se cunoaște cu exactitate. Se presupune că nu din cauza "Complotului din harem", deși complotiștii au mărturisit utilizarea de diverse otrăvuri, vrăji sau incantații efectuate de practicanți ai " "Magiei negre"" asupra unor păpuși de
Ramses al III-lea () [Corola-website/Science/314471_a_315800]
-
îngrijorat de amploarea jafurilor comise de profanatorii de morminte, așa că a hotărât mutarea în siguranță a mai multor mumii regale. Mumia sa, care dezvăluie trăsăturile unui bărbat de cca. 65 ani, fără semne exterioare de violență, se află în Muzeul egiptean din Cairo, superbul său sarcofag din cuarțit roz la Luvru și capacul acestuia la Muzeul Fitzwilliams din Cambridge.
Ramses al III-lea () [Corola-website/Science/314471_a_315800]
-
este considerată „leagănul civilizației”, având în vedere dezvoltarea primelor civilizații umane, fiind locul nașterii scrisului și roții. Termenul de „corn al abundenței” sau „semiluna fertilă” a fost inventat de către arheologul James Henry Breasted, de la Universitatea din Chicago, în "Arhivele antice egiptene", circa 1900. Locul a fost numit astfel datorită solului fertil și formei sale de corn sau semilună. Actualmente, țările care posedă teritorii din fostul corn al abundenței sunt: Irak, Siria, Liban, Israel, Teritoriile Palestiniene și Iordania, plus marginea sud-estică a
Cornul abundenței () [Corola-website/Science/318381_a_319710]
-
a obligat pe Vryonis să se retragă, permițându-le astfel forțelor revoluționare elene să-și întărească pozițiile cucerite deja. Cretanii au participat în număr mare la revoluție, dar nu au reușit să se elibereze de sub dominația turcă datorită intrevenției forțelor egiptene. Creta avea o lungă tradiție a luptelor antiotomane. O răscoală a creștinilor de pe insulă din 1821 a fost înăbușită în sânge de turci, care au executat mai multe capete ale bisericii ortodoxe de pe insulă, considerați organizatorii și conducătorii rebeliunii. Sultanul
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
executat mai multe capete ale bisericii ortodoxe de pe insulă, considerați organizatorii și conducătorii rebeliunii. Sultanul Mahmud al III-lea a fost obligat să ceară sprijinul vasalului rebel și rival, pașa Egiptului, căruia i-a oferit controlul asupra „Pașalîcului Cretei”. Armata egipteană a debarcat pe insulă în 1824, iar Ibrahim și-a asumat obligația să înăbușe rebeliunea. Insula Creta a fost scena luptelor și atrocităților războiului cretano-egiptean între 1821 și 1828. În cele din urmă, musulmanii au fost alungați în fortificațiile orașelor
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
intestine, sultanul a cerut ajutorul unui dintre cei mai puternici vasali ai săi, Muhammad al Egiptului. Datorită războiului civil și problemelor financiare, flota elenă nu a mai putut să prevină cucerirea și prădarea insulelor Kasos, Psara în 1824 și debarcarea egipteană de la Methoni. În ciuda victoriilor navale inițiale, revoluția elenă a fost amenințată să fie înăbușită, fiind salvată doar de intervenția Marilor Puteri în timpul bătăliei de la Navarino din 1827. Revoluționarii nu au reușit să profite de primele lor succese din 1821, iar
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
revoluționari. Relațiile dintre cele două organizații au ajuns să fie foarte tensionate și s-a ajuns în situația în care să izbucnească un adevărat război civil între grecii susținători ai celor două autorități. Sultanul a apelat la vasalul său, liderul egiptean Mehmet să intervină. Mahmet Ali a fost de acord să îl trimită pe fiul său, , în fruntea unei forțe expediționare în Grecia, cerând în schimb să i se recunoască controlul asupra Cretei, Ciprului, Peoloponezului și Siriei. Mehmet își făcea deja
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
comanda lui Miaoulis au obligat corăbiile otomane din Golful Corint să se retragă, după un atac cu vase incendiare. Pe la mijlocul iernii, Ibrahim a părăsit Navarino, a traversat Golful Corint și s-a alăturat turcilor care asediau Missolonghi. Nici sosirea trupelor egiptene nu i-a ajutat pe otomani să străpungă apărarea grecilor după șase săptămâni de lupte. În primăvara anului 1826, egiptenii au reușit, după lupte care le-a adus pierderi importante, să cucerească regiunea mlaștinilor din apropierea orașului. În acest moment, legătura
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
tăiată, iar ruta lor de aprovizonare a fost blocată. În ciuda faptului că liderii turco-egipteni au oferit condiții acceptabile în cazul capitulării, grecii au refuzat să se predea și au continuat lupta. Pe 22 aprilie, grecii au hotărât ca atace liniile egiptene cu 3 000 de luptători, pentru a deschide o cale pentru evacuarea a aproximativ 6 000 de femei, copii și necombatanți. Un informator bulgar l-a anunțat pe Ibrahim despre intenția grecilor. Doar 1 800 de greci au reușit să
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
pentru a deschide o cale pentru evacuarea a aproximativ 6 000 de femei, copii și necombatanți. Un informator bulgar l-a anunțat pe Ibrahim despre intenția grecilor. Doar 1 800 de greci au reușit să-și croiască drum prin liniile egiptene. aproximativ 3 - 4 000 de femei și copii greci au căzut prizonieri și au fost transformați în sclavi, iar grecii care au rămas în oraș au hotărât să se arunce în aer cu încărcături de praf de pușcă pentru evitarea
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
-și ofere încă o dată oficiile de mediatori și, în condițiile în care turcii ar fi respins oferta, să intervină prin orice mijloace pentru oprirea ostilităților. Pe la sfârșitul lunii iulie 1827, în Grecia au ajuns veștile despre finalizarea echipării noii flote egiptene în portul Alexandria. Aceasta a început deplasarea spre Navarino, unde urma să se alăture restului flotei egipteano-turce. Această forță navală avea ca prim obiectiv atacarea Insulei Hydra și scoaterea flotei sale din luptă. Pe 29 august, Poarta a respins în
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
război britanice, ruse și franceze au intrat în Golful Navarino atât ca să se adăpostească de furtună, cât și pentru a împiedica ieșirea în larg a flotei turco-egiptene. Un ofițer de legătură britanic, trimis în misiune să ceară retragerea corăbiilor incendiare egiptene a fost împușcat mortal. Echipajul fregatei la bordul căreia se afla ofițerul britanic împușcat a răspuns cu focuri de muschetă. Egiptenii au răspuns lansând o ghiulea împotriva vasului amiral francez, „Sirene”, iar francezii au deschis la rândul lor focul. Bătălia
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]