4,972 matches
-
mincinoasă, lipiciul pare să reziste, pare că multe lucruri trebuie să reziste. Apoi o desfaci și îți dai seama că lipsesc o grămadă de lucruri, rămân doar două-trei fleacuri. Ei bine, pentru mine, printre cele două-trei fleacuri, se află o farfurie adâncă de cârciumă cu trei arancini pe ea. Când mă aflam în oraș, îmi lipseau cinele mamei tale. Dar, stând în picioare, gol în mica mea baltă, îmi plăcea gustul acelei absențe. Era gustul singurătății, al unei mâini ascunse între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sfârșit, fiecare lucru era din nou la locul lui, reușeam să supraviețuiesc mai ușor între pereții aceia pentru că păstrau amintirea ofensei mele estivale. Cred că era aceeași plăcere pe care o simte un chelner murdar, atunci când scuipă pe furiș în farfuria unui client prea pretențios. O bubuitură surdă și îndepărtată intră pe fereastră străpungând tăcerea. Poate se schimbă timpul. Cu o seară înainte lăsasem un scaun pe terasă. Mi-am îmbrăcat halatul și am ieșit să-l iau. O pasăre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu ardoarea unui adevărat prieten, încerca să pătrundă în vizuina profundă în care eu călătoream fără chef. O făcea deja de câtăvă vreme. Eu, tăcut, distrat, mă repezisem la aperitiv cu o furculiță violentă, dar apoi l-am lăsat în farfurie, fără să mai comand nimic. Manlio încerca să fie alături de mine, îmi lua cu împrumut dispoziția și între timp ciugulea din diverse farfurii, ardei, urdă prăjită, broccoli căliți. — Tu umbli la curve? Nu se așteaptă la o asemenea întrebare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Eu, tăcut, distrat, mă repezisem la aperitiv cu o furculiță violentă, dar apoi l-am lăsat în farfurie, fără să mai comand nimic. Manlio încerca să fie alături de mine, îmi lua cu împrumut dispoziția și între timp ciugulea din diverse farfurii, ardei, urdă prăjită, broccoli căliți. — Tu umbli la curve? Nu se așteaptă la o asemenea întrebare, nu de la mine. Zâmbește, își toarnă de băut, plescăie. — Umbli sau nu? Dar tu? — Eu umblu. — Nu cred. Cine știe unde e cu gândul, poate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a întors ducând ceva în tricoul făcut pungă și a intrat în bucătărie. Prin ușă o vedeam apărând, când întreagă, când doar cu un braț, cu o șuvită de păr. Se întindea spre un raft și scotea o oală, o farfurie. Spălase roșiile cu multă atenție, una câte una, și acum, aplecată desupra tocătorului mișca în grabă un cuțit, mărunțind condimentele. Ținea lama lipită de degete cu multă siguranță. Și descopeream cu uimire că Italia era o gospodină curată și precisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mâini. O puse pe masă. Pe spaghete se afla un buchețel de busuioc în formă de floare. Mă servi, apoi se așeză în față mea cu mâinile sprijinite pe masă. — Dar tu nu mănânci? — Mai târziu. Am vârât furculița în farfurie, mi-era foame, nu-mi aduceam aminte de când nu-mi mai fusese atât de foame. — Îți place? — Da. Spaghetele erau cu adevărat bune, Angela. Cele mai bune spaghete din viața mea. Mâncam sub privirea atentă a Italiei, care nu pierdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și zâmbitoare în deschizătura ușii și nici nu mă invită să intru. — Cum de ești aici la ora asta? — Așa. M-a luat de mână și m-a tras înăuntru: — Vino. Nu se mai temea de mine. Fusese suficientă o farfurie de spaghete. Mă integrase în infima ei normalitate, ca pe maimuța din poster, ca pe câinele orb. Ferestrele erau larg deschise, ziua pătrundea în cameră. Scaunele erau puse pe masă cu picioarele în sus și pavimentul strălucea de apă ici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
jos a biletului era urma de ruj a unui sărut. Am sărutat sărutul acela. M-am dus în bucătărie și am aprins focul sub cafetieră. Am deschis ușița de la dulap și am privit cât de ordonat așezase lucrurile în interior, farfuriile una într-alta, paharele mici, cele mai mari, pachetul de zahăr și cel de făină închise cu un cârlig din lemn pentru rufe. Ascuns în spatele ușii se afla un calendar cu o singură pagină. În cele două luni de abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se opriseră în casa mea? Și când mă gândesc că a fost o vreme când înrudirea cu familia aceasta de perfecți imbecili mi se părea un splendid pas înainte! La cină am dus cu greu furculița la gură. Drumul de la farfurie până la gură devenise extraordinar de lung. M-am ridicat de la masă să mă duc în baie. În coridor, terrierul soacrei mele a țâșnit dintr-un colț arătându-și colții. Am ridicat piciorul și l-am lovit. S-a îndreptat șchiopătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un castron cu prune învelite în șuncă afumată. Elsa i-a invitat pe prietenii noștri la cină. Operasem până târziu, cu multe probleme și câteva absențe în sala de operații, pentru că din septembrie au reînceput grevele. Am aruncat cheile pe farfuria de abanos din hol și am auzit vocile care proveneau din salon. M-am strecurat în baia de serviciu și mi-am spălat fața înainte de a merge acolo. Ciao, ciao, ciao. Lovituri pe spate, sărutări. Adieri de parfum, șuvițe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
scuză-mă, și îndepărtează puțin trabucul. — Trebuie să-ți vorbesc. Mă privește și pufnește, răsuflarea îi este urât mirositoare. — Ai o față de zombi, ce s-a întâmplat? — Au sosit pastele. La masă nu ascult pe nimeni, mănânc, mă uit în farfurie și înfig furculița, beau un pahar de vin, mă întind spre supieră și mă servesc din nou. Mi-e o foame de lup. Atmosfera este încărcată de zgomote, de voci. O macaroană a căzut pe fața de masă, o iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un loc care nu mai există, a fost șters de pe fața pământului, iar cele patru camere, baia, bucătăria, vor trăi numai în mintea mea. Tot ceea ce părea etern acum nu mai este. S-a făcut scrum scaunul w.c.-ului, scrum farfuriile, scrum paturile. Nu mai există nici o urmă a trecerii noastre, parfumul familiei mele a dispărut pentru totdeauna. Ce caut eu aici? mă gândesc. Mă agăț de închizătoare, singurul lucru rămas, micul mâner de alamă... mă urcam pe scaun să ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Un vânt care s-a iscat pe neașteptate, un praf care mă orbește. Închid ochii și mă las maltratat. Nu mă pot gândi la nimic, e prea devreme. Mănânc crema de zahăr ars din câteva înghițituri, apoi pun degetul în farfurie, îl moi în lichidul din zahăr maro și îl duc la gură. — Când ai aflat? — Aveam o mică întârziere, m-am dus să cumpăr dopuri pentru urechi, pentru că le uitasem acasă, și am cerut și un test de sarcină. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întinsă pe pat cu câinele lângă ea. Crevalcore ridica ușor capul, ea nici măcar atât. Își ținea pricioarele strânse, avea o expresie absentă: — A, tu ești... spunea. În bucătărie nu mai era nimic de mâncare, ieșeam și îi cumpăram câte ceva. Clăteam farfuria câinelui și goleam înăuntru o conservă. Îi cumpărasem și o sobă, dar o găseam întotdeauna stinsă. Deschideam ferestrele să intre puțin soare. În casă stagna un aer nesănătos, de lume bolnavă. Veneam acolo fără chef, frânt de oboseală. Veneam pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dacă i s-ar fi făcut foame în timpul nopții, aș fi mers în bucătărie să fur ceva, un pic de pâine, o felie de tobă. Și aș fi privit-o ca o iubire în noapte cum mănâncă. A vomat în farfurie. Efortul a surprins-o, i-a înroșit fața, o venă întunecată i s-a umflat pe frunte. A luat șervetul și l-a dus la gură. — Scuză-mă. I-am strâns mâna nemișcată pe masă, o mână prea caldă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
exemplar din Bucuria de a găti, pătat cu așteptările și ingredientele câtorva sute de cine, stătea deschis pe bar. Scaunul înalt din colț purta urmele unei lupte cu mâncare pasată. La un capăt al mesei de formica se afla o farfurie cu macaroane cu brânză întărite. Trebuie să fi fost o cină care îi dăduse multă bătaie de cap soției mele. De obicei, aruncă resturile de la masa copiilor până ajung eu acasă. Poate vederea lor sau faptul că mi-am amintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mi-am amintit de doctorul Gabor m-a purtat din nou la Marseilles. Niciodată, nici chiar înainte de război, nu mai văzusem atâta mâncare. Oale imense cu supă, coveți cu salată, plite pline cu carne, pește, pui și legume, munți de farfurii cu plăcinte colorate ca niște pietre prețioase și torturi cu frișcă. Era câtă mâncare voiam, atât de multă încât aproape credeam că într-o zi va fi de ajuns. În scurtul răstimp pe care l-am petrecut la Marseilles, devenisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
încorsetate în rochiile lor negre, când îmi făceam loc cu tava mea de metal în fața rândului, „mâncăciosul“. De partea cealaltă a plitelor, fețele lor transpirate și îmbujorate se întreceau în rânjete gata să mă înfulece pe când îmi terminau de umplut farfuria. Și eu le lăsam. Le făceam practic o favoare. Am ridicat paharul fiicei mele, pe jumătate plin cu lapte, și l-am golit. Nici măcar prima mea pretenție din prima seară la Marseilles nu mi-a pătat reputația: —Vrea un pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Femeile din spatele maldărelor de mâncare și-au coborât privirea. Furia și-a pierdut din ardoare și pumnul ei s-a desfăcut. Și-a luat tava și s-a dus la masă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Am pus farfuria și paharul fiicei mele în chiuvetă și am rămas uitându-mă pe fereastră în timp ce apa curgea peste ele. Mimozelor pe care le plantasem cu un an înainte le mergea bine. Soția mea își dorise un castan, dar ceva din mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
se răsuci spre ușă. Căldura și umezeala îi transformaseră părul într-o claie dezordonată. Îmi arătă zâmbetul de copil hrănit cu lapte. Asta, doctore Gabor, înseamnă „ieșit din comun“. —Spune-mi cum a fost la doctor! mă rugă soția. Duceam farfuriile goale pe blatul din bucătărie în timp ce ea își îndeplinea rutina familiară. Curățare, clătire, aplecare, curățare, clătire, aplecare. Spăla vasele înainte să le pună în mașina proiectată special ca să le spele, la fel cum făceau toate nevestele de pe stradă. De obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ori pe săptămână, uneori cu câte o fată sau cu încă un bărbat, dar de obicei era singur. Ziarele, documentele și broșurile îi țineau companie. Mai aruncam și eu un ochi pe ele în timp ce îi serveam cina și îi luam farfuriile goale: „Îndrumar pentru Administrația Federală a Construcțiilor“, „Prefabricate și rata construcțiilor“, „Finanțarea prin ipotecă - o soluție pentru producția de înaltă calitate“. Într-o seară, m-a surprins când mă uitam la ele. —Noul val al viitorului. A lovit ușor broșura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
penisuri și vagine și relații sexuale, și ne îmbrâncim, ne pălmuim și ne lovim cu picioarele, el mă înjură și mă trimite în mansardă fără cină, unde stau și îmi ascult ghiorăielile mațelor și zgomotele de la masă, discuțiile și zăngănitul farfuriilor de sub mine și îmi doresc să îl văd mort, deși știu că acesta este un gând nesăbuit având în vedere circumstanțele. E un prost, îmi spun eu cu îngâmfare, un idiot mai mare decât Pfeffer. Cel puțin Pfeffer și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
sticlă cu lapte, un castron cu spaghete acoperit cu o folie cerată, un borcan pe jumătate plin cu mâncare pentru bebeluși. Terminasem deja o pulpă și spaghetele, când Madeleine deschise ușa. Clipi în lumina puternică. Privirea ei se plimbă de la farfurie la castron, la sticla banchetului meu obscen de îmbelșugat și apoi la mine. —Ești bine? mă întrebă cu blândețe. Îmi era doar puțin foame. Ochii ei se deschiseră larg la vederea borcanului cu mâncare pentru bebeluși. Cred că eram pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
luat masa. Erau ca niște oglinzi din cauza întunericului. Am ridicat paharul în cinstea fiului meu. Silueta din fereastră ridică și ea paharul. Am băut amândoi. Am pus paharul pe bar și am luat din frigider caserola din teflon cu friptură, farfuriile Corning Ware pline cu fasole verde și cartofi. Madeleine își pregătise bagajele cu câteva săptămâni înainte și se asigurase că frigiderul era aprovizionat cu mâncare ca să am cu ce mă hrăni cât timp era plecată. Foamea mea devenise mai moderată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
înainte și se asigurase că frigiderul era aprovizionat cu mâncare ca să am cu ce mă hrăni cât timp era plecată. Foamea mea devenise mai moderată, dar reputația ei se păstrase. Instrucțiunile erau lipite cu bandă adezivă pe diversele oale și farfurii ca să îmi spună cum să le încălzesc. Am urmat indicațiile, apoi m-am întors în sufragerie și mi-am umplut iar paharul în timp ce așteptam să se încălzească cina. Când mâncarea a fost gata, am pus-o într-o farfurie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]