KorAP: Find »[drukola/base=frământa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...140 141 142 ...190 >

4,726 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

planuri să fie deodată un corp în spațiu, nimic altceva. Nu există moarte neînsemnată, tocmai pentru că se produce o singură dată și definitiv, orice altceva e neînsemnat. Nimic nu e mai real, niciodată, ca moartea. Gândurile astea aveau să-l frământe insistent câteva zile. Și nu numai ele. Pentru că se gândea, privind strălucirea pâlpâietoare în care se îmbrăcau acoperișurile, arborii, strada, orașul, că între spiritele noastre și lumină trebuie să existe o legătură, că lumina însăși palpită ca o inimă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Apoi că trebuie operat pentru că durerile sunt mult peste suportabil. Și apoi că operația va avea îndată loc. Dar toate acestea într-o cadență susținută, fără timp de dezmeticire. Aproape în clipa următoare, ea se afla deja pe coridoarele spitalului, frământându-și mâinile, trasă la față, speriată sau îngrozită chiar și așteptând; și apoi se afla la capul patului, urmârindu-l cum respiră și pândindu-i tresăririle care s-o convingă de încă existența lui; apoi câteva ore acasă, cu cafele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de ce aș face-o!?“, apucând să spună Andrei. „Ascultă-mă pe mine, ascultă ce-ți spun. Ia-l așa, de-o parte, numai voi doi, și spune-i. Atinge-l la coarda sensibilă: uite ce-i, mă, Radule, eu mă frământ zi și noapte - și chiar te frămânți, nu-i așa? -, nu mai dorm ca lumea, am coșmaruri, nu visez decât că o să ajung pe drumuri. Tu cunoști atâția oameni, încearcă să faci ceva pentru mine. Așa trebuie să vorbești. Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Andrei. „Ascultă-mă pe mine, ascultă ce-ți spun. Ia-l așa, de-o parte, numai voi doi, și spune-i. Atinge-l la coarda sensibilă: uite ce-i, mă, Radule, eu mă frământ zi și noapte - și chiar te frămânți, nu-i așa? -, nu mai dorm ca lumea, am coșmaruri, nu visez decât că o să ajung pe drumuri. Tu cunoști atâția oameni, încearcă să faci ceva pentru mine. Așa trebuie să vorbești. Asta-i părerea mea. Nu știu dacă ceilalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nimic. Apoi a izbucnit: „O, Doamne! Cred că știu ce gândești și de asta mi-era cel mai teamă și de asta nu credeam că o să fii de acord. Da, știu sigur ce gândești, o, Doamne, știu sigur“, și își frământa cu palmele mâinilor încrucișate peste piept brațele învelite în șalul de lână. „Gândești că te-am forțat să spui asta. Gândești că te-am forțat să fii de acord. Te-am prins într-un moment slab și la ananghie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fii de acord. Te-am prins într-un moment slab și la ananghie și te storc cum vreau eu și fac un schimb cu tine. O, Doamne, știu că asta gândești, sunt convinsă că asta gândești!“. O privea cum își frământă brațele, cum își agită privirea de colo-colo, mișcându-și într-o parte și în cealaltă capul. „Nu răspunzi“, i-a zis din nou. „De ce naiba nu răspunzi? Pentru că am dreptate, asta e! Pentru că acum gândești așa cum ți-am spus eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
stare să mai atingă acele trepte. Dacă Domnița ar fi fost de față, l-ar fi lămurit, din moment ce și numai gândul la ea îl liniștea în clipele de mare încrâncenare. Nu i-ar fi putut spune Ioanei Sandi ce-l frământa. O simțea foarte aproape de el, dar la suprafață, niciodată nu se arătase deosebit de interesată de adâncurile lui. O oboseau repede frământările cuiva, ea voia să zburde, să se distreze, să râdă, să se simtă bine, cum zicea, viața asta-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mie de nopți și de zile până în clipa când Domnița a trebuit să plece. Venind la el în târziul nopții, după ce își făcuse de lucru prin alte părți, vizite de rămas-bun, primiri de sfaturi, și rătăcise o vreme pe străzi, frământându-și mâinile, temându-se cumplit de ultimele clipe. Privindu-se. Discutând fleacuri. Privindu-se cu încordare. Aruncându-se de gâtul lui, încolăcindu-i grumazul și umerii cu brațele-i subțiri peste care i se revărsau pletele blonde, șoptindu-i „nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-se de gâtul lui, încolăcindu-i grumazul și umerii cu brațele-i subțiri peste care i se revărsau pletele blonde, șoptindu-i „nu sunt în stare acum nici măcar să fac dragoste“, apoi descleștându-se brusc și ținându-l la distanță, frământându-și mâinile, stăpânindu-se, mergând agitat prin camera îngustă, stăpânindu-se. Așezându-se iarăși pe marginea patului, alături de el, întinzând mâna și atingându-i cu buricele degetelor obrazul, zicând: „Nu vreau să plec, băiatule, înțelegi?“, repetând vorbele și el incapabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
la multe.“ Ioana Sandi se oprise o vreme din scris, cu un capăt al pixului între dinți, cu privirile pierdute pe perete. Hotărâse să-și continue jurnalul, de parcă și-ar fi adresat scrisori ei înseși, cu toate nedumeririle ce-o frământau. Avea să alăture și paginile astea celor aflate deja la Andrei Vlădescu, cu aceeași rugăminte să nu le citească. Poate într-o zi avea să i le ofere ea însăși, dar acum nu trebuiau citite de nimeni. Erau gânduri prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
în timp ce le punea și după aceea, de parcă ar fi fost muncită de un gând sau de o forță din afară care se arăta mai puternică și o obliga să acționeze și ea trebuia să asculte pentru că nu putea altfel; se frământa, atunci se frământa și arăta chinuită și suferea și parcă îi era milă de ceva, de ea sau de el, și cu expresia asta pe chip se lipise de el și îi spusese sărută-mă și mângâie-mă; iar brațele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și după aceea, de parcă ar fi fost muncită de un gând sau de o forță din afară care se arăta mai puternică și o obliga să acționeze și ea trebuia să asculte pentru că nu putea altfel; se frământa, atunci se frământa și arăta chinuită și suferea și parcă îi era milă de ceva, de ea sau de el, și cu expresia asta pe chip se lipise de el și îi spusese sărută-mă și mângâie-mă; iar brațele lui erau paralizate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fi fript limba. Și acuma începi... Nu pricepi că n-are nici un rost să-mi spui asta sau să mai aflu asta? Nu pricepi?“ Dar Andrei Vlădescu continua să vorbească, stând pe marginea sofalei, cu mâinile așezate pe genunchi și frământându-și-le. „Nu vreau să pleci. Nu vreau să ne despărțim. Bine, n-o să mai spun vorba asta, dacă văd că-ți displace ori îți face rău. Dar vreau să rămâi lângă mine. Simt că trebuie și că ne va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
el. Se simțea cu mâinile legate. De parcă simțurile l-ar fi încălecat și l-ar fi supus cu o nemăsurată greutate și după plăcere vine durerea și nu mai e liber. Voia să-și recapete libertatea și spiritul lui se frământa și se încovriga și izbucnea între legături și odgoane, ca o inimă energică palpitând într-un spațiu sufocant de strâmt. Se învârtea în capul lui un gând pe care nu mai știa unde îl citise, că pieri totdeauna prin eul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ar fi trebuit să știe că întreaga lui criză nu-i decât spaima nedefinită și inconștientă că își pierde platoșa pe care și-o făurise de-a lungul anilor. Și nu înțelegea. Și atunci din nou îl cuprindea revolta, se frământa și gemea și vedea lume multă, o ura pe Ioana Sandi și pe urmă îi cerea iertare în gând, se ura pe el însuși și pe urmă își zicea că nu se poate împotrivi propriei firi, și se simțea teribil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
în aproape, foarte logic. „Să zicem că-i iubire ce simți“, spunea Victor Ciobanu. „Eu nu cred, dar poate că e și un fel de iubire. Să zicem, deci, că ar fi. Oricum ceva este, și încă grav, din moment ce te frămânți atât și suferi atât. Dar să luăm pe rând tot ce mi-ai povestit. Spui că nu te-ai certat niciodată cu ea. Și acum, dintr-odată... Dar asta nu înseamnă nimic. Dimpotrivă, într-o ceartă, sau o discuție mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fuseseră, și buni și răi în același timp. Nu-l deosebea nimic de ei și întreaga vină îi aparținea. Nici măcar vină. Pentru că, de l-aș fi văzut atunci, aș fi strigat la el: pentru o fufă, pentru o fufă te frămânți atâta de parcă s-ar prăbuși lumea? Ce ți s-a întâmplat și ce ți se întâmplă? În jurul tău sunt drame adevărate, oameni care mor și tu nu înțelegi nimic și plângi pentru o fufă! Au stat oameni în închisoare pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

dar tot ne-am rătăcit. Deja Își Îndreptase atenția de la băieți la avantajele ce ar putea fi obținute din situația În care se aflau. — Jim, tu știi unde ne duci? — Woosung. Am fost acolo la un Country Club, Basie. Basie frămînta Între degete animalele de hîrtie. — Mergem la Country Club, le spuse el băieților. Dacă Jim va fi În stare să-l găsească. — Stai să ajungem la rîu, Basie. Atunci e fie la est, fie la vest. Englezul cu părul blond-roșcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879

veți vedea de drum; căci pentru aceasta treceți pe lîngă robul vostru." "Fă cum ai zis", i-au răspuns ei. 6. Avraam s-a dus repede în cort la Sara, și a zis: Ia repede trei măsuri de făină albă, frămîntă, și fă turte." 7. Și Avraam a alergat la vite, a luat un vițel tînăr și bun, și l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă. 8. Apoi a luat unt și lapte, împreună cu vițelul pe care-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871

3. Rîul va mișuna de broaște, ele se vor sui, și vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit și în patul tău în casa slujitorilor tăi și în casele poporului tău, în cuptoarele și în postăvile de frămîntat pîinea. 4. Ba încă broaștele se vor sui și pe slujitorii tăi." 5. Domnul a zis lui Moise: "Spune lui Aaron: "Întinde-ți mîna cu toiagul peste rîuri, peste pîraie și peste iazuri, și scoate broaște din ele peste țara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
pentru urmașii lui după el. $29 1. Iată ce vei face pentru ca să-i sfințești și să-Mi împlinească slujba de preoți. Ia un vițel și doi berbeci fără cusur. 2. Fă, cu făină aleasă de grîu, niște azimi, turte nedospite, frămîntate cu untdelemn, și plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn. 3. Să le pui într-un coș, și să le aduci împreună cu vițelul și cei doi berbeci. 4. Să aduci apoi pe Aaron și pe fiii lui la ușa cortului întîlnirii, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
jertfești pe altar: doi miei de un an, în fiecare zi, necurmat. 39. Un miel să-l jertfești dimineața, iar celălalt miel seara. 40. Împreună cu cel dintîi miel, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floare de făină, frămîntată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline fără drojdii, și o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin. 41. Pe al doilea miel să-l jertfești seara și să aduci împreună cu el o jertfă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304

inertă. În Când ne vom trezi din morți, totul gravitează în jurul ambivalenței statuii, al dublului ei statut de operă moartă și, totodată, vie. Mai mult artist decât om, spune Irene (modelul, iubita și inspiratoarea sculptorului), lui Rubek îi plăcea „să frământe lutul umed și viu”, să vadă cum din materia brută se năștea treptat un „copil”, în pieptul căruia părea că bate o inimă, „copilul nostru”, rod al dragostei și al freneziei creatoare. Va veni însă și vremea când, anticipând o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
încheiat definitiv, unde trupul continuă să rămână prizonierul trecutului și al amintirilor sale. Acesta este, așa cum subliniază Strindberg în Visul, domeniul poetului, al poetului crucificat, răstignit între pământ și cer: privirea lui se înalță spre bolta cerească, în vreme ce mâna lui frământă lutul din care va modela statuia, dublul material. Iată contradicția profundă trăită de Strindberg, contradicția dintre atașamentul față de materie și dorința de a se elibera de apăsarea ei. Iată și de ce teatrul este pentru dramaturgul suedez spațiul prin excelență al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

Nu! Lasă-l! Îl faci mai târziu. Acum vreau un masaj. Ivan se execută, dar nu avea nici un chef. Nu așa! Dă zdravăn, omule! Așa, cu palma, cu pumnul, că nu sunt din paie. Dă tare, Ivane! Și Ivan îl frământă cu palmele, îl bătu bine cu pumnii, îl șfichiui cu degetele, îi trase pielea, rulând-o apoi de la șale spre umeri cu unghiile, atent la sunetele pe care le scotea generalul. Ele îi indicau întotdeauna dacă nimerea exact pe dorința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]