16,377 matches
-
rutieră mă umplea de admirație. Am vrut să i-o spun, dar m-am abținut: rigiditatea lui ostentativă nu merita complimentul. Un timp, am Încercat să uit de Întâmplarea cu bagajele, urmărind ce se petrecea afară, În proximitatea imediată a geamului mașinii care-și continua lupta inegală cu potopul și aglomerația. Am renunțat: monotonia peisajului se accentua pe măsură ce Înserarea ne Învăluia treptat, dar rapid, făcând inutil orice efort de identificare a traseului. Oricum, În pofida strădaniei taciturnului, În mai puțin de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ei, puse cafelele pe o măsuță și se strecură în celălalt fotoliu, așezându-se - e totuși cazul s-o spunem - turcește. Timpul trecea. Clipele zburau una după alta, focul duduia plăcut, buștenii se prăbușeau în sobă, cafeaua era naturală, pe geam se strecura lumina sfioasă a amurgului... Minunate clipe! — Povestește-mi despre tine - șopti Cosette, privindu-l cu ochii umezi. îndurerat, Broanteș îi explică prin semne situația obiectiva care-l împiedica să dea curs rugăminții ei. — înțeleg - răspunse cu blândețe Cosette
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
impulsul nelămurit de a se apleca și a o lua de acolo și câți intuiția strălucită de a o vârî brusc într-o călimară? Puțini, firește, și faptul e regretabil. Nici un obiect, decât poate colțurosul bolovan, nu sparge mai multe geamuri, nici o sabie nu taie mai adânc, nici un glonț nu perforează mai iute, nici o grenadă nu împroașcă mai bine, nici o palmă nu răsună mai tare, nici un drapel nu flutură mai demn decât o pană lăsată ușure în cerneală. Dacă acei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să se ghemuiască mai tare sub pătura zdrențuită și plină de pete. Nu credem a mai fi nevoie să spunem că asemenea stări trebuie combătute cu tărie, cu puterea exemplului personal. O săritură rapidă din pat, o fermă deschidere a geamului, lăsând aerul tare al realității să intre în aerul rece al camerei, câteva rapide mișcări de înviorare și putem obține imediat, după o prealabilă spălare pe ochi, imaginea reconfortantă a unei dimineți de octombrie în care șiruri-șiruri de personaje se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de după-amiază. Abia mai târziu, pe la orele 22, puteai auzi dintr-o gondolă singuratica voce de tenor a vreunui îndrăgostit bine dispus intonând o serenadă, dar el era rapid redus la tăcere de ploaia de roșii, pensule, șuruburi azvârlite de la geamurile învecinate de harnicii venețieni care trebuiau să prindă gondolele de dimineață. Noaptea venea senină. Deasupra orașului se ridica, precum un abur subțire, sforăitul puternic al Dogelui, însoțit de sforăiturile mai timide ale supușilor săi. Episodul 146 AMORUL LA VENEȚIA Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
canalete pe marginile căruia se înșirau masive clădiri pe piatră mucegăite. Pe locul gondolierului, mânuind cu dibăcie vâsla lungă, stătea signora Maxima, salutând în dreapta și-n stânga și schimbând vorbe cu zeci de venețieni care la ora aceea stăteau la geamuri și se bărbiereau. „Ce-ți mai face sciatica, don Lorenzo?” „Merge, merge”, răspundea cetățeanul Lorenzo. „Data trecută ai uitat să-mi plătești, Capucino!” făcu dojenitor signora spre un geam din care dispăru rapid un cap de bărbat frumos, cu mustață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vorbe cu zeci de venețieni care la ora aceea stăteau la geamuri și se bărbiereau. „Ce-ți mai face sciatica, don Lorenzo?” „Merge, merge”, răspundea cetățeanul Lorenzo. „Data trecută ai uitat să-mi plătești, Capucino!” făcu dojenitor signora spre un geam din care dispăru rapid un cap de bărbat frumos, cu mustață. „Mea culpa, signora!” se auzi dinspre geam. „Ce ți-ai mai pierdut, acum, Pasquale?”, întrebă signora un bust de marinar, ce stătea drept, falnic, pe malul stâng. „Ochiul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
face sciatica, don Lorenzo?” „Merge, merge”, răspundea cetățeanul Lorenzo. „Data trecută ai uitat să-mi plătești, Capucino!” făcu dojenitor signora spre un geam din care dispăru rapid un cap de bărbat frumos, cu mustață. „Mea culpa, signora!” se auzi dinspre geam. „Ce ți-ai mai pierdut, acum, Pasquale?”, întrebă signora un bust de marinar, ce stătea drept, falnic, pe malul stâng. „Ochiul drept, signora. Lângă Lepanto”. „Nu-i nimic, Pasquale. Ți-a rămas sufletul viteaz”. „Așa mă gândesc și eu, signora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Metodiu se uită după perdele, după dulap, Iovănuț se aplecă sub patul mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne, de după oglinda ovală, - mirosul se aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie. Sunt vecina de alături. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Episodul 212 îN CAMERA DE OASPEȚI Să intrăm și noi acum în odaia nici prea largă, nici prea scundă, nici prea luminoasă, nici prea sărăcăcioasă unde îi condusese cardinalul Damiani pe bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț. Lângă peretele opus geamului înalt, îngust, erau puse cap la cap două paturi solide, cu baldachin pe ale cărui mătăsoase perdele albastre erau cusute cu fir alb argintiu siluete de îngerași cu trâmbițe șezând șăgalnic pe norișori pufoși. Două fotolii renaissance, o masă gotică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
al poveștii pe care-o deapănă de-atâta vreme și să se cuprindă și ei de farmecul firii din jur, căci, orice s-ar spune, naratorii sunt și ei oameni. Din apartamentul modest, dar curățel unde locuiesc, naratorii privesc pe geam și se desfată cu luminoasa priveliște. La parterul școlii de vizavi se văd într-o sală busturile sobre ale pensionarilor reuniți într-o pașnică ședință de bloc. Alături de școală, în piață, s-au adus garoafe și tineri veseli cumpără buchet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să-l ajute puțin la o compunere despre primăvară. Tatăl-narator tușește îndatoritor și-i dictează apoi drăgălașei odrasle câteva cuvinte de început: „A venit primăvara. Păsările călătoare s-au întors toate din țările calde...” Iată însă că naratorii oftează, închid geamul, trimit copilul la mama și se așază la masa lor de lucru: din cețurile imaginației se limpezește cetatea Buda, spre care Dunărea se-ndreaptă ca un șarpe uriaș, leneș, purtând cu ea corabia grecului Georgios. Episodul 227 LIPSA DE CULTURĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cea mai rezistentă și mai rapidă dintre cămilele sale străbătea într-o zi doar a suta parte din distanța pe care o putea parcurge una din acele împuțite mașini? Își întoarse privirea spre cele trei jeepuri puternice, în ale căror geamuri se reflectau înmiit razele lunii, comparând grosimea cauciucurilor cu fragilele picioare ale cămilei sale preferate. Nu-și putu stăpâni un ușor zâmbet, căci se gândi că era ca furnica din poveste, care încerca să violeze un elefant. Ce avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
televizorului. Iar ai uitat că te afli În fața propriei tale ferestre Închise prin care vezi conturele prea albe ale obiectelor de afară, de un alb suspect, aproape cadaveric. O pulbere fină burnițează fără oprire albind băncile pensionarilor, tablele de șah, geamurile crăpate ale felinarelor cu neon, relicva unei cabine telefonice. Retrăiesc tulburarea mea din copilărie. Am revelația Comarnicului, zărit În goană de la fereastra unui tren de vacanță. Un oraș fantomă În care nu Îndrăznești să respiri sau să vorbești sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
unde se zbenguiau cinci maimuțe, după ce s-a uitat cîteva clipe la ele, a ales-o pe una bătrînă cu șezutul umflat ca o tumoră oribilă și și-a Înfipt de cîteva ori organul Înfierbîntat și noduros În carnea vie. Geamul e deschis. Aerul e ca roșcova, nici aspru, nici dulce. Mă Încăpățînez să scriu, deși În sufletul meu nu se cumpără nu se vinde. Femeia care dormea s-a trezit și-mi comunică fericită că a venit apa. CÎnd nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mie de amănunte stupide, dar indispensabile, care ne agresează. Pornirea dușului a fost un coșmar. Nici eu, nici Rudolf nu nimeream gaura În care să introducem moneda ca să facem dușul să funcționeze. Nu-ți mai spun că Rudolf a spart geamul de la bucătărie negăsind acel mic clenci la fel de miraculos ca formula „Sesam deschide-te!“. Iar radiocasetofonul cel nou cu două boxe, de care copiii nu aveau voie să se atingă, Rudolf l-a făcut praf Într-o săptămînă nereușind să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fată frumoasă grozave picioare avea Betty O’Connor de unde-i fraza asta parcă așa Începea povestirea pe care am scris-o de mult pe Ghica Tei unde s-a născut Tiberiu e acum o grădiniță casa noastră cu magazia În fața geamului unde l-am ținut o iarnă Întreagă pe Rex lupul mut pe mine mă iubea cel mai mult prima casă demolată de pe tot bulevardul și cîte pisici cred că În iarna aceea cînd ne-am cumpărat primul aparat de radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Sofie, Didy, cu jderii lor jigăriți aruncați leneș În jurul gîtului alături de soții lor impozanți: Domnul Daniol și Domnul Teodorovici, Domnul Marcoff și Savoff și Cutzifidi și Nebunelii, sonorități caraghioase, blazoane derizorii, azi Înghițite de o apă cețoasă, tremurătoare, prelingîndu-se pe geamurile vitrinelor de pe Lipscani, tulburînd liniștea ușor jenată a manechinelor goale. Altă lume Împărătește acum peste aceste locuri. La recepții se pot citi pe tăvița de argint cărți de vizită: Domnul și Doamna Puradel, Domnul și Doamna Procopsitu, Domnul și Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
aerul dicteul devine poruncă. Însuși Dumnezeu Îmi acordă În acea clipă sacră grația de a comanda În numele lui. E timpul să le spun mamelor petrecute de mult, alunecînd prin pînze freatice, mîngîind maluri și rădăcini, ivindu-se În Întuneric la geam fără chip, punînd Întrebări - Ana cea neagră și plină de tîlcuri și Eufrosina Cornelia cu vocea ei ca un clopot scufundat și Lucreția atît de tînără și fără de trup „El se va naște, ocrotiți-l!“ „El se va naște!“ le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
printemps m’a apporté Vaffreux rire de l’idiot.“ — Trebuie să plec, s-a făcut tîrziu. Mi-e teamă să nu trezesc bănuieli. Mai rămîi, nu mi-ai spus nimic de cețurile din portul Le Havre, de vioara mea. La geamuri sînt tot perdelele alea Îngălbenite și praful... Mai ții minte cum Îți scriai numele pe el? Apropo, ce mai face Antoine, Îmi promisese că-mi trimite... de ce taci? Îmi ascunzi ceva. Nu mai pot! Nu mai vreau! Te-am mințit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
predestinată de atracția lunii și dă-i cu poezia de parcă ne-am regula cu creierul nu cu liber liber ca la doisprezece ani oare cum or fi japonezele În pat și stewardesa asta Își tot freacă curul de mine pe geam nu se vede nimic clăbuci de spumă albă și ăsta de alături doarme de cînd am decolat cu batista aia galbenă de fetiță În mînă ce dracu o face cu ea un talisman om În toată firea nu ne putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și tăcerea asta la ceva eu care tot timpul ia zi măi Niki ce-ai mai făcut ce-ai mai auzit hai mă că tu ești Fox Movie Ton pare oprit deodată În gol ca un lift Între etaje pe geamurile astea nu se mai vede nimic numai profiturile noastre parcă am apărea la televizor și timpul stă cînd o să aterizăm o să fie tot seară ca acum o să fac un duș bun și o să cobor În restaurantul hotelului să-mi miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
somnul gîtului și-și continuă existența larvară mimînd ceea ce se Întîmplă dincolo de ușa Închisă; mici scenete aidoma celor de la cinematografele de cartier la care se rîde sau se plînge În hohote. Acceleratul de București-Constanța, fețe buhăite, guri căscate ca niște geamuri sparte cu pietre, palme mari asudate pe ușile compartimentelor, picioare lacome Înghițind Între ele patru, cinci geamantane deodată, culoarul umplut ca un maț de porc cu toate măruntaiele orașelor, tot dumicatul asta Împins spre veceu, spre deschiderea ademenitoare ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pic părul, dar afară o să ți se usuce cât ai zice pește. Nu ne-am mai oprit până la institut, dar sora îmi tot vorbea despre pace, de parcă ar fi vrut să sădească o sămânță în mine. Îmi arăta orașul prin geamul mașinii. — Acum poți să te uiți la locurile de joacă unde, când va veni timpul, ai să poți ieși din nou - mi-a spus ea. Iar eu am văzut bisericile, statuia eroilor, termocentralele și fabricile dintre care puteam să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și sub pașii tăi. Chiar și aici, sub asfaltul neted. Toți sunt niște eroi cărora trebuie să le fim recunoscători pentru faptul că mașina aceasta ne poate purta atât de lin. Iar eu căutam casa noastră cu fața lipită de geam. Cred că am și găsit-o. — Eu am încercat să-i sădesc sămânța în suflet, dar priviți cum se uită, s-ar putea foarte ușor să nu fi reușit - a spus însoțitoarea mea când m-a predat educatorilor. Dar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]