8,706 matches
-
seminția lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbești astfel?" 22. Samuel a luat pe Saul și pe sluga lui, i-a vîrît în odaia de mîncare, le-a dat locul cel dintîi între cei poftiți care erau aproape treizeci de inși. 23. Samuel a zis bucătarului: Adu porția pe care ți-am dat-o, cînd ți-am zis: " Pune-o deoparte." 24. Bucătarul a dat spata și ce era pe ea, și a pus-o înaintea lui Saul. Și Samuel a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
mai zis: "Mă vor da locuitorii din Cheila pe mine și pe oamenii mei, în mîinile lui Saul?" Și Domnul a răspuns: "Te vor da." 13. Atunci David s-a sculat cu oamenii lui în număr de aproape șase sute de inși; au ieșit din Cheila, și s-au dus unde au putut. Saul, aflînd că David a scăpat din Cheila, s-a oprit din mers. 14. David a locuit în pustie, în locuri întărite, și a rămas pe muntele din pustia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David. 13. Atunci David a zis oamenilor săi: Fiecare din voi să-și încingă sabia!" Și fiecare și-a încins sabia. David și-a încins și el sabia, și aproape patru sute de inși s-au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalîcuri. 14. Unul din slujitorii lui Nabal a venit și a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: "Iată că David a trimis din pustie niște soli să întrebe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
le conduceau îndreptară spre el pistoalele cele mai amenințătoare pe care le înfruntase vreodată Craig. Câteva minute mai târziu, în casă, Craig văzu că se adunase toată banda: Amelia, Nesbitt, Yerd, Shore, Cathcott, Gregory, toți servitorii; în total, patruzeci de inși erau aliniați în fața unui adevărat arsenal de arme automate mânuite de vreo sută de femei. - Les, ești teafăr? Ochii albaștri al Anrellei erau neliniștiți, figura ovală era palidă și obosită. - Liniște! ordonă o femeie cu voce profundă. Dar Craig dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
și astfel să fie imortalizată puterea și civilizația avansată pe care și-o imaginase. Acest gând era ca o boală, ca o sete nestinsă care încă îl mai stăpânea șase luni mai târziu, când i l-au adus pe fermier. Insul era voinic și musculos. O întrebare îl frământa pe Jefferson Dayles, pe când stătea să asculte relatarea extrem de degajată a individului. Atenția îi era îndreptată asupra modului în care să o formuleze când vocea fermierului șuieră: - Cum ziceam, stătuse la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
se pot găuri zidurile masive. Mașinile așteptau la locurile de întâlnire stabilite, iar avioanele, fiecare cu pilotul lui, erau camuflate pe câmpul de pe care au decolat după aceea. Toate acestea se aflau în memoria lui Peters, ca și faptul că insul cunoscut sub numele de Bill Smith fusese lovit de un proiectil de mitralieră, pe când mașinile goneau dinspre închisoare. Fusese singura victimă - și fusese îngrijit atent. Zece zile zăcuse inconștient. Craig reflectă la aceasta pe când Peters se ducea după supă. Decise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
fost reproșat în mod eronat. "Pesimismul este iubirea arzătoare de viață și tânguirea că ea nu dă destule plăceri ori că nu i le poți stoarce îndestul și că se isprăvește odată" (p. 41). Concesiile față de opiniile femeilor ori ale inșilor mediocri,respingerea sincerității (deși criticul conferă acesteia, cum vom vedea, valoare estetică), reușita ipocriziei, indiciu al stăpânirii de sine, exersarea distanțării și călirea, toate acestea asigură confortul psihic. Să nu se înțeleagă greșit acest scepticism ori cinism inocent. Este vorba
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
autorul se plasează în alt timp, mai senin. El își construiește din amintire suportul ficțiunii, compensație a marasmului existenței, menținîndu-se într-o ambiguitate care să permită regretul. Această atenuare (escamotare) a durerii prezentului - de altfel, singura soluție reală a unui ins inteligent ca Ibrăileanu - poate să explice grava poezie a romanului. O neputință, o criză actuală sunt ferm ținute în frâu de un imaginar a cărui voință se îndreaptă spre confortul nostalgiei. Imaginarul se exprimă eseistic, nu analitic, deoarece eseisticul corespunde
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un spasm patologic al regiunii lombare și abdominale care mă face ca, în afara orelor de curs, să mă frâng din șale, să traversez strada în goană sau să mă vâr pe sub o mobilă ori de câte ori văd apropiindu-se de mine un ins sub patruzeci de ani. Dar nici una dintre aceste două particularități nu va funcționa acum. Ambele conțin o anumită cantitate de adevăr perfid, dar nu suficient. Pentru că tocmai acum, între paragrafe, am descoperit faptul ireductibil și înspăimântător că tânjesc să vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
lor. (O dată am auzit-o pe Elaine zicând cu voioșie că Boris Yeltsân e „rusul ăla care n-are chestia aia pe cap“.) Adevărata problemă e de personalitate. Invariabil, foștii elevi care se întorc să predea la St George sunt inși cu caractere suspecte - oameni care presupun că lumea de afară e un loc înfricoșător și că au găsit răspunsul în a sta deoparte. Niciodată nu vor fi nevoiți să se întoarcă acasă, pentru că niciodată n-au plecat. Câteodată îmi imaginez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ajungea trecând printr-o boltă micuță și, conducându-mă acolo, și-a trecut mâna în jurul taliei și s-a scărpinat alene pe bucata de piele de culoarea mierii care se vedea între tricou și pantaloni. Bărbatul din spatele barului era un ins aspru, cu o tichie de moș Crpciun pe cap și o rămurică de vâsc în spatele urechii. Țipa ininteligibil la colegii lui și la cei trei clienți care stăteau la bar. — E în regulă, Barry? a zbierat la un chelner care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
acasă cina: ciupercile, laptele, fructele de pădure. Curat ecologist, da’ habar n-aveam eu atunci de cuvântul ăsta. Știi când am încetat să mă mai fâțâi de una singură ca proasta-n codru? Când am dat din greșeală peste doi inși care făceau amor de viteză lângă un murar. Hotărât lucru, cred că din cauza aia nici acum nu mă pot uita la filme porno. Am avut un șoc de zile mari. Mă rog, bănuiam eu despre ce e vorba și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
e vorba și mai vorbeam și cu alți copii, dar șocul a fost și locul. Pe urmă, în buna și sănătoasa tradiție țărănească, nu era nimic tandru sau erotic în toată treaba, ci ceea ce Aurora L. numește „stilul drujbă”. Un ins se chinuia de mama focului să scape de oarece tensiune, iar femeia de dedesubt (că așa cere tradiția sănătoasă) părea supusă la caznă. Inserție up datată Am fost în piață la mine, la Mandravela, în Piața Sudului. Mi-am amintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în gât, că noi nu mai știm să fim buni, că suntem bolnavi de autocompasiune sau, eventual, de altruism genetic. Toți acei ani ne-au terminat minima deschidere la nevoile altora, a celor străini. Hoarde care ne băteam la cozi, inși care împingeam pe altul de pe scară ca să ne facem noi loc în autobuz, creaturi care își turnau colegii ca să se spele de câte un păcat sau să obțină o plecare în străinătate sau să avanseze în schemă. Un totalitarism hobbesian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
erai bun, a professional thinker, cum zice Bill. Dar când colo ce să vezi, „numai negri și ingleji” (vorba lui Mircea C. în Levantul , asta se trece la notă cultă). Când m-am înscris la admitere (una dură, de doisprezece inși pe loc), am văzut listele de repartiții: profesorat masiv la țară și în orașe muncitorești, în orașe „închise” (citește universitare), câteva catedre năucitoare la grădinițe. Voi, Mircea, ați plecat chiar fără iluzii, cu o facultate gata demontată. Mi-am tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dimpotrivă, pleacă și mai mulți. Avem apă, geamuri, electricitate, pace, transporturi, stabilitate politică, democrație.... Și tot nu se întorc. Kathy intervine și ea: - Am condus opt ani un program de doctorate în filosofie pentru profesorii din estul Europei. Erau 19 inși înscriși, toți foarte buni. S-a întors doar o bulgăroaică la Universitatea din Sofia. Restul sunt în Canada și SUA. No way. Nu puteți conta pe asta. Kathy e de departe mult mai comprehensivă. A trăit ani buni la Dubrovnik
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
îi citesc acum Poverty of Progressivism, o carte scoasă anul acesta, una pe care aș fi scris-o și eu dacă trăiam în SUA), m-a invitat la prânzul dat pentru Dahl la Tudor’s room: am fost cam opt inși cu marele political theorist și nevasta lui. Întâi, se ține superb: e un bărbat înalt și drept, nu are nimic gârbovit în ținută, are o figură plăcută, chiar frumoasă, și vorbește extrem de cald și de agreabil. Am vorbit amândoi destulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mulți săraci nu au cablu nici aici). Pe un canal e numai Bussines (valori bursiere, cotații la bursă) și altul e unul patriotico-religios de te doare capul: cântare țării și lui Iisus. Dar încontinuu. Din când în când apare un ins care povestește cum a luptat el undeva pentru America și că o iubește enorm, că și-ar da iar viața. Iar: „We pray Jesus” și tot așa. Oastea Domnului 24 cu 24 însoțită de Cântarea Americii, ca feliile în sandvici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vătuite când cu împroprietărirea din primăvara anului trecut. În oraș nu vorbea, pentru că „nu se știe cu cine vorbești”, spunea. Aceasta îi era gândirea încă de patruzeci de ani în urmă, când intrase în serviciu. De aceea trecea drept un ins indiferent, fără opinie, funcționar de serie, care nu deranjează pe nimeni; era respectat de toți pentru imparțialitatea purtării lui politicoase (de data acesta era vorba de structura firii lui îndatoritoare, iar nu de convenționalitate), la care se adăuga un abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Priveam terenul ca de pe puntea unui vas. Era ca la televizor: doi ași într-ale tenisului izbind mingea, totul numai nerv și agerime. La capătul opus al sălii mai era o fereastră. În spatele ecranului întunecat erau douăzeci sau treizeci de inși. Terenul însuși avea, probabil, înălțimea a trei etaje. O sută de dolari ora? Două sute? Trei? — Cine sunt ăia de acolo? am întrebat. — Chiar acum au venit și se uită. Îl vezi pe puștiul ăla? Jo’burg din Texas. Computerul l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
zice că-i taman dragul de Deggle în persoană ăl de-ți vorbește. Și se arăta extrem de încântată de ghidușia jocului ei de cuvinte. Atunci Vultur-în-Zbor își zăvora gura și își înăbușea gândurile. A doua îi aparținea chiar lui Deggle. Insul venea și pleca pe drumul său neștiut, se fâțâia când înăuntrul, când în afara vilei doamnei Cramm de pe coasta sudică a Maurispaniei, și de fiecare dată când pleca, își flutura mâna fără să zâmbească și spunea: „Etiopia!“ Era o glumă complicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
chef de un pic de exercițiu, madame. — Așa-mi place, Media, spuse madame Iocasta, lăsând cămașa de noapte să-i cadă pe podea. Devoțiune. — E o plăcere, madame, a răspuns Media, venind către ea. Stop. Domnul Norbert Page era un ins micuț. Purta ochelari bifocali mici, cu rame de argint. Mergea cu pași mici. Bea în cantități mici. Mâinile-i schițară mici gesturi nervoase când descoperi că ușa șopronului nu era încuiată. Alex devenea mult prea bun la mânuirea scobitorii aurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
grupului vesel. Va spune în sinea lui că o face pentru a elibera insula de tiranie. Poate că așa va fi. Poate că în realitate e mai interesat de Irina Cerkasova decât ar vrea să fie. Aceștia sunt cei trei inși care vor trece prin Poartă căci o voi lăsa deschisă. Flann O’Toole, cum ai observat în mod cert, are mâini foarte puternice. Mâini de ucigaș, își aminti Vultur-în-Zbor. — Figura cheie din toată povestea asta este Liv, spuse calm Grimus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în întreaga rasă umană. De aici fuga care a urmat, fuga de lume, refugiul în cărți și filozofii și mitologii, până când ele au devenit realitățile lui, prietenii și tovarășii lui, iar lumea n-a mai fost decât un coșmar îngrozitor. Insul monastric ce găsea frumusețea în păsări și povești. Apoi a apărut Trandafirul și șansa de a modela o lume, o viață și o moarte exact așa cum voia el și, bineînțeles, cum n-avea nici o considerație pentru cei din propria specie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
continua, scriind: „Se sufoca Rebreanu de preze nța în literatură a bătrânului Slavici sau de a mult mai puțin bă trânului (oricum „concurent” prestigios și incomod) - Sadoveanu? ... Programele și manifestările grozavelor „generaț ii” sunt opera (poate singura operă) a unor inși care și ‐au văzut apoi de treabă, s‐ au făcut avocați, diplomați, negustori, profeso ri etc. și au cam dispărut din literatură, deși de luptat au luptat, nimic de zis în privința asta, loc au cerut, cât mai mult loc, de
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]