4,886 matches
-
unei lumi în derivă, ci o atitudine ludic-intelectuală în fața degringoladei valorice. Un articol întreg 253 reprezintă, de pildă, o ironică descriere a "intelectualilor". E o combinație savuroasă între modul parodic, prin analogia cu geneza și evoluția sectelor religioase, și cel ironic, anunțat încă din incipitul retoric: "Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! Avem destui". Urmează povestea "capuținiștilor" (= secta intelectualilor, definită în contrast cu marea masă a "profanilor"), care aveau sediul la
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
n.n.] fac ploaie și vreme bună, ei tarifează prețurile succeselor și decernă laurii, ei condamnă, îngădue sau încununează în literatură, în teatru, în arte, în știință, în fine, în tot: ei! ei, intelectualii!" Procedeul caracterizării hiberbolice trimite, iarăși, la stilul ironic arghezian, bazat pe acumulare, întâlnit, mai ales, în polemica antiiorghistă. Până la final, regimul ficțional al apologului suspendă orice legătură directă cu sensul veritabil. Chiar și retoricul uz al prozopopeei, prin care cititorul, ca interlocutor virtual, ar solicita, în manieră socratică
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de pamflet politic care combină ironia prin antifrază și zeflemeaua neagresivă, "glacială și nepăsătoare fața de obiect"255, și care simulează, cu o naivitate perfidă, acceptul ironistului față de deciziile politice ale adversarului său. Doar titlul lasă să se înțeleagă dispoziția ironică a autorului, prin trimiterea la unul din personajele clasice ale literaturii comice din toate timpurile: nebunul. În cel mai general sens, nebunul e definit printr-un comportament aberant, în raport cu normalitatea care, la rândul ei, e dată de comportamentul majorității. Delirul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ci pe care și-o asumă, în mod solidar-creator. Arghezi, așa cum am văzut, se situează în contiguitatea comică a ilustrului său contemporan și predecesor, însă există câteva aspecte (alături de cele deja menționate, și anume modalitatea comică dominantă, parodică, la unul, ironică, la celălalt, precum și dispoziția umorală non-agresivă și agresivă) care indică, foarte limpede, desprinderea și sensul traiectoriei individuale a autorului Spinilor de hârtie. Individualitatea artistică a comicului arghezian nu rezidă în ocurența variantelor formale, aceasta ținând de demersul pamfletar, în genere
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
favorită este a retorsiunii, polemistul plasându-se pe terenul advers, pentru a-i divulga vulnerabilitatea. Din acest unghi, "Cu prilejul revoluției chineze" este un text antologic de respingere polemică, bazat, aproape exclusiv, pe citarea tip bumerang, citarea comentată prin glosa ironică și / sau ficțională și citarea complinită (M. Angenot). Iată una din mostrele incriminatorii, pensate de Arghezi din discursul iorghist: "... ei [chinezii, n.n., M.S.] s-au lăcătuit ca un învățat în cămăruța lui, ori ca o țesătoare în odăița ei, ca să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca o serie de fluvii vărsate unul într-altul, poporul se bucură căci își zice pe latinește: Habemus Iorgam numele incomparabilului cetățean al spațiului și al Ungro-Valahiei"290. Prozopopeea (un procedeu retoric, prin care Arghezi vehiculează, aproape întotdeauna, un conținut ironic), atașată la final, împinge neverosimilul la extrem și constituie sursa unui umor de calitate, în care poanta e construită gradat. Omnisciența și omnipotența adversarului sunt exprimate perifrastic (acel "chiar ceva mai mult" e, de fapt, sursa ridicolului), mizând pe efectul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al unei dezbateri amicale cu lectorul său: "Nu-mi răspundeți că le style c'est l'homme căci tot domnia sa pierde". Enunțul traduce, totodată, prin uzul falsei prolepse, intenția de a para, în avans, o eventuală obiecție, fie ea și ironică, din partea unui destinatar imponderabil, în care se poate regăsi chiar un alter ego al polemistului. Considerată, la modul general, de Marc Angenot drept cea mai uzitată dintre figurile dialogice, prolepsa argheziană, deși frecvent întrebuințată în polemica antiiorghistă, depășeste limitele elocvenței
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
asupra erorii, imposturii, relei-voințe a adversarului, fie că polemistul recurge, într-o manieră laconică, la simpla prezență a ghilimelelor descalificante (Marc Angenot) sau a particulei sic!, pentru a arăta că orice comentariu e de prisos, fie, în sfârșit, că glosează ironic sau malițios în marginea ideii sau cuvântului advers inserat, citarea polemică presupune ruptura fragmentului, deci o decontextualizare forțată și introducerea lui "într-un nou context a cărui logică îi este ostilă și îi schimbă perspectiva, îi răstoarnă intențiile"299. Astfel
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ci și în jocul disimulărilor, al echivocului și paralelismului revelator, pe care le induc, în special, ironia, sub toate formele ei, și parodia, ambele fundamentate pe o dubă enunțare. Așa cum am arătat în partea teoretică a demersului nostru, în enunțul ironic, din perspectiva aceluiași Ducrot, enunțiatorul se plasează antagonic în raport cu locutorul, prin faptul că spune un lucru și lăsă să se înțeleagă un cu totul altul. De pildă, în enunțul "[N.Iorga, n.n.] cheamă la judecată un gazetar care s-a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
am visat"". Aici, uzul exclusiv al asteismului și diasirmului întreține o bună-dispoziție relaxată, păstrând intenția polemică, dar atenuându-i manifestarea. Dacă enunțarea se menține, de la prima până la ultima frază, în registrul comicului subversiv, înscriind textul în categoria largă a pamfletului ironic, în alte cazuri, cum e, spre exemplu, "Neamul românesc și Facla jidovească", polemistul alternează registrele și trece de la limbajul referențial și tonul neutru, din incipit, la "dubla enunțare", fie prin falsul acord, fie prin diversele forme ale ironiei, pentru a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tribună, mizând pe forța asertivă a unei expuneri sentențioase. Aici, degetul întins acuzator ne arată o altă față a polemistului, aceea, nedisimulată și gravă, a moralistului și a criticului sceptic într-o lume a căror valori s-au inversat; tonul ironic și/sau satiric au fost abandonate, în favoarea retoricii de tribună, care exploatează forța de persuasiune a anaforei: "N-avem încă un Abecedar, după ce am avut un "Semănător", un "Cuget Clar", un "Neamul românesc". Ar trebui să avem un abecedar pentru
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
and the reader as well. This double ironic attitude has not been noticed and, therefore, neither been exploited exegetically so far. Arghezi is not pitiful and contemplating save for the initial phase, whereas in his great poetry he is structurally ironic and metaphysical." This observation comes to welcome our endeavour underpinning this thesis, which, although focused exclusively on the journalistic prose, is still supporting the coagulating idea of a structural polemical nature of the artist, and, equally, of his work in
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Baudelaire lui Manet. În pictura modernă, autoreferința se intensifică odată cu autorul Olympiei, chiar dacă, în ciuda frumoasei butade a lui Malraux, el a făcut și portretul lui Clemenceau, nu numai pe-al său20. Ea s-a desăvârșit, probabil, în focul de artificii ironice prin care canibalul vizibilului, cel mai mare prădător de forme al nostru, a făcut pictura occidentală să treacă de la autonomie la autofagie. Odată cu el, al doilea și al treilea grad par să-i fi dat o lovită fatală primului. Precum
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
tehnocrație: fiecare eră este o organizare ierarhică a Cetății. Și a prestigiului de care se bucură fabricantul de imagini. Căci nu aceeași carismă vine de sus (pietate), din interior (genialitate) sau din afară (publicitate). Idolul este solemn, arta serioasă, vizualul ironic. Nu se cultivă aceeași așteptare față de o mijlocire (era 1), o iluzie (era 2) și o experimentare (era 3). Se produce un fel de destindere treptată a spectatorului. O lentă dezangajare a fabricanților. Ocupați cum sunt la început să celebreze
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
întoarcerii la valorile fizice elementare și primordiale (grăsimea și pâsla lui Beuys, de exemplu). Neoprimitivismul, privat de vitalitățile simbolice care făcea să radieze imaginile sacre, caută cvadratura cercului: contactul fără comunitate. Niciun corp brut nu vorbește de unul singur: solilocul ironic al indicelui în stare pură, oricât de comic sau ironic s-ar vrea, seamănă cu o tăcere de moarte. Scrierea la începuturi Până la apariția foarte recentă (acum patru mii de ani) a primelor procedee de notare lineară a sunetelor, imaginea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
începuturi, teatrul și cinematografia). De ce "imaterialele" n-ar da naștere într-o zi unei estetici originale, după exemplul materialului fotofilmic de altădată? "Noile imagini", cantonate până acum în efectele speciale, genericele televizate sau jocurile video, oferă, indiscutabil, exaltante posibilități ludice, ironice și fantastice, reînviind miraculosul vechilor texte prin trucaje impecabile. Integrând abstracția în audiovizual. Un nou baroc la orizont? Invocarea acestor noi imagini împotriva vechilor tabuuri ale autenticității, misterului și sufletului nu ar fi un ritual fără rost. Dar orizontul ar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să-ți dea un rezultat negativ atunci când este ridicat la pătrat. Rădăcina pătrată a unui număr negativ părea a fi un concept ridicol. Descartes credea că aceste numere sunt chiar mai rele decât numerele negative; a dat și o denumire ironică rădăcinilor pătrate ale numerelor negative: numere imaginare. Denumirea aceasta a dăinuit și, în cele din urmă, simbolul pentru rădăcina pătrată a lui -1 a devenit i. Matematicienii specializați în algebră îl iubeau pe i. Aproape toți ceilalți îl urau, însă
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
monoteismului». «Monoteismul» este un adevăr care se cere pătruns, nu o relație în care să fii angajat.“ Cu alte cuvinte, „idolatria“ s-ar cuveni să indice devierile din cadrul „monoteismelor“, aplicarea descriptivă cu privire la alte tradiții fiind oarbă și neîntemeiată. în mod ironic, utilizarea neadecvată a termenului dă seamă de ignoranța și de necunoașterea, în medii teologice și scolastice, a altor tradiții, în condițiile în care „idolatria“ dă, de fapt, contur neregulilor „din interior“, aruncate însă nedrept asupra altor religii („din exterior“), care
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
de care dispune: "Acesta este punctul în care trebuie să introducem distincția dintre simptom și fantezie, pentru a arăta modul în care ideea că am trăi într-o societate post-ideologică este avansată puțin prea repede: rațiunea cinică, cu detașarea sa ironică, lasă neatins nivelul fundamental al fanteziei ideologice, adică nivelul pe care ideologia structurează realitatea socială însăși"459. Totuși, așa cum se poate observa, și în condițiile în care acceptăm o astfel de caracterizare a ideologiei, "fantezia" operează pentru a acționa în
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
de o parte, a argumentelor tezei sale și prin afirmarea, pe de altă parte, a unei "renașteri a istoriei" gândită din perspectiva noilor schimbări sociale survenite la scară globală. Astfel, deși apreciază că începutul noului mileniu a debutat, "în mod ironic", prin anunțarea a două "sfârșituri", cel al ideologiei și cel al istoriei, Daniel Bell susține că ele nu au nimic în comun 464. Mai mult decât atât, consideră teoreticianul american, avem de-a face cu o "reluare" a istoriei, caracterizată
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
vedea). Ci numai pentru că îi este dor să fie iarăși liber. Întrebat de Prospero ce anume voiește de este atât de supărat: „Cam ce poftești, mă rog?“, Ariel răspunde, jenat, dar nu foarte tare: „Păi, libertatea...“ (Face parte din contrastele ironice ale piesei felul în care Caliban, crezându-se ca și scăpat de Prospero, cântă, exultând: „Caliban / Scapă de tiran, / Are-un nou stăpân. / — Libertate, ura! Ura, libertatea! / Libertate, ura, libertatea!“) Conlucrarea cu Prospero, îngrădindu-l, dădea exuberanței sale un conținut
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
vedea). Ci numai pentru că îi este dor să fie iarăși liber. Întrebat de Prospero ce anume voiește de este atât de supărat: „Cam ce poftești, mă rog?“, Ariel răspunde, jenat, dar nu foarte tare: „Păi, libertatea...“ (Face parte din contrastele ironice ale piesei felul în care Caliban, crezându-se ca și scăpat de Prospero, cântă, exultând: „Caliban / Scapă de tiran, / Are-un nou stăpân. / — Libertate, ura! Ura, libertatea! / Libertate, ura, libertatea!“) Conlucrarea cu Prospero, îngrădindu-l, dădea exuberanței sale un conținut
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
pare că cei două mii cinci sute de ani în care democrația a fost discutată, dezbătută, sprijinită, atacată, ignorată, instituită, practicată, distrusă, și apoi uneori restabilită nu au condus la un acord asupra unora dintre întrebările fundamentale privind democrația. În mod ironic, însuși faptul că democrația are o istorie atît de îndelungată, a contribuit la confuzie și dezacord, întrucît "democrație" a însemnat lucruri diferite pentru diverși oameni, în diverse timpuri și locuri. Într-adevăr, pe parcursul a lungi intervale din istoria omenirii, democrația
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
în acest capitol, democratizarea nu se afla încă pe un drum ascendent către prezent. Au urmat suișuri și coborîșuri, mișcări de rezistență, rebeliuni, războaie civile, revoluții. Timp de cîteva secole, ascensiunea monarhiilor centralizate a devansat evoluțiile anterioare chiar dacă, în mod ironic, tocmai aceste monarhii au contribuit la crearea unor condiții favorabile democratizării pe termen lung. Privind înapoi la ascensiunea și declinul democrației, este limpede că nu ne putem baza pe forțele istoriei pentru a ne asigura că democrația va avansa mereu
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
trăiau de mult timp în Lumea Nouă, asimilarea a lăsat locul intervenției prin constrîngere, colonizării forțate, izolării față de nucleul societății. De asemenea, societatea americană n-a putut asimila mulțimea de sclavi afro-americani și nici pe urmașii acestora care, în mod ironic, ca și indienii, locuiau pe acest continent cu mult înaintea sosirii celorlalți imigranți. Barierele de castă impuse pe temeiuri rasiale au reprimat efectiv asimilarea. O nereușită oarecum similară a avut loc la sfîrșitul secolului al XX-lea cînd au sosit
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]