KorAP: Find »[drukola/base=jura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...140 141 142 ...323 >

8,051 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302

cazul lui, nu acoperea un număr excesiv de ani. Făcuse socoteala. Rezultatul dădea treizeci și trei de ani: durata vieții lui Iisus Hristos! Ca să vezi unde ajungeau să se ascundă rămășițele educației catolice pe care tatăl lui ținuse să i-o dea! Gladiatorii jurau să Îndure sabia, focul, lanțul, loviturile și moartea. François ar fi putut scrie un roman istoric despre jocurile care se desfășurau În arenă. Un roman despre gladiatori n-ar fi fost oare mai autobiografic decît un roman despre tatăl lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
cratiță din cuptor și a fost cît pe ce să se ardă. O trăgeai pe un teren fiebinte! — S-a Întors spre mine ca să-mi spună: „Dacă Îți pierzi credința, eu mă sinucid“. CÎnd Îi amintesc despre acest moment, se jură că n-a zis niciodată una ca asta. Ca să-i fac plăcere, sînt gata să admit că am născocit fraza asta. — Ceea ce contează nu e faptul că fraza este sau nu adevărată. Pentru dumneata, ea e adevărată. Ai crezut că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
ne-a fost de ajuns să ne Întîlnim ca să ne iubim. CÎnd Îi spun asta, protestează: — La Început, tu nu mă iubeai. Erai Încă subjugat de Ana Augustina ta! O găseai mai inteligentă și mai frumoasă ca mine. — Delphine, Îți jur că nu! — Nu uita de toate acele Maureen, Jennifer, Laura și cîte or mai fi fost. Între noi a fost o poveste de sex. O puternică atracție sexuală, dacă preferi cuvintele astea, prefăcut cum ești. Da, prefăcut! Îți amintești cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553

Vor vrea să le dăm banii înapoi. ă Dar Zoia, nu sunt ai noștri. Fața Zoiei deveni severă și îi răspunse pe un ton aspru: ă Nu trebuie să scoți niciun cuvânt despre asta la nimeni. Înțelegi? Auzi? Trebuie să juri pe viața Verei că nu vei scoate niciun cuvânt despre asta. Cum însă Lilia refuza cu îndârjire, Zoia continuă: Pe icoană, atunci. Trebuie să te juri pe sfânta icoană. ă Dar Zoia, nu vezi? ă Asta e o avere, strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Nu trebuie să scoți niciun cuvânt despre asta la nimeni. Înțelegi? Auzi? Trebuie să juri pe viața Verei că nu vei scoate niciun cuvânt despre asta. Cum însă Lilia refuza cu îndârjire, Zoia continuă: Pe icoană, atunci. Trebuie să te juri pe sfânta icoană. ă Dar Zoia, nu vezi? ă Asta e o avere, strigă Zoia cu disperare. șase mii de ruble! Destul ca să cumpărăm proprietăți. Am putea avea un apartament la stradă. Cu camere. și chiriași proprii. Am putea avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
am urcat în tren. Nu am stat în același compartiment cu el, dar nu l-am scăpat din priviri. Era în tren. L-am văzut eu în tren. ă și ce s-a întâmplat? ă M-am coborât la Tosno. Jur că am fost printre primii care s-au dat jos. I-am văzut pe toți care au coborât. ă și? ă Rataziaiev nu a coborât din tren. ă A decis să își continue călătoria? ă Dar iată care e lucrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
un din cărțile tale? ă Nu erau cărțile mele. Erau ale lui. ă Dar dumneata le-ai amanetat? ă Fie, recunosc. Îmi admit crima. Le-am furat de la el. I-am furat cărțile pe care le-am amanetat pentru bani. Jur că le-aș fi răscumpărat și i le-aș fi returnat. Odată ce aș fi avut destui bani. ă și cum intenționai să faci rost de bani? De la tatăl dumitale? ă Nu, eu... nu știu. Pe diferite căi. Goriancikov reușea întodeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
pe care acum i le arunca și Sofiei Sergheievna. și atunci i-ați dezvăluit fapta teribilă pe care Anna Alexandrovna a fost nevoită să o comită pentru a preîntâmpina o crimă și mai groaznică. Cuprins de o teroare absolută, Boria jură că va face orice îi veți cere dumneavoastră. „Trebuie să facem să pară ca o sinucidere,“ spuneți dumneavoastră. „Ajută-mă să leg sfoara asta de copacul ăsta. Ridică-mă. Așa, e bine. Ține-mă pe umerii tăi. Așa. E bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

-o pe Olga, dar rusoaica plecase. Alergă afară, sperând să o găsească În parcare. Nimic. Intră din nou În terminalul de sosiri. Se hotărî să sune de la un telefon public. Nu mergea. Încercă altul, apoi altul. Nici unul nu funcționa. Își jură ca avea să-și cumpere un telefon mobil la Întoarcerea În New York, cu abonament pe un an, chiar dacă mai stătea doar o săptămână. Avea să-și ia porcăria aia de telefon mobil. Bineînțeles, Își promisese asta de cel puțin o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
dormi, din dorința de a-i alina suferința. Desert Rose plânse, Își aminti de toată povestea cu Charlie, se Înflăcără și se supără din nou, se plimbă agitată, ca un Napoleon care pune la punct detaliile bătăliei de la Waterloo, Își jură să-l Învețe minte, apoi se Înmuie din nou și plânse ca un copil. Și tot așa, toată noaptea. Fața i se umflase, iar până dimineață nasul Îi părea turtit, din ochi nu mai rămăsese decât o dungă neagră pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

singuri observând ce se întâmpla în față. Al treilea grup, de intervenție rapidă, își lua sarcina să convingă cu o ploaie de pietre orice solitar îndrăzneț. Barajele erau făcute din pietroaie transportate cu roabele, pe care chiar unii dintre atacatori, jurându-se pe toți sfinții că n-au nici un amestec în cele întâmplate, ajutau după aceea să fie cărate pe marginea drumului, Oamenii ăștia strică bunul nume al cartierului nostru, noi suntem oameni cinstiți, spuneau, iar șoferii celorlalte camioane, nerăbdători să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
N-am mai cunoscut nici un câine care să se poarte așa, observă Marta, Cel mai rău, după toate astea, răspunse tatăl, ar fi să-mi spună cineva de aici că e câinele lui, Nu cred că va fi cazul, aș jura că Găsit nu aparține acestor locuri, câinii de turmă și de pază nu fac ce-a făcut el, După ce mănânc o să fac un tur să întreb, Profită ca să-i duci urciorul vecinei Isaura, rosti Marta fără să încerce să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
nu fusese în stare s-o ascundă. E foarte probabil că va încerca să ne păcălească spunând, de exemplu, că se obișnuise cu vizitele zilnice ale lui Cipriano Algor și că, deși din respect pentru adevăr, n-ar fi putut jura că sunt prieteni, oricum avea pentru el o anumită simpatie, mai ales din pricina nenorocoasei situații profesionale în care se afla bietul om. O minciună dintre cele mai nerușinate, cum este evident, de vreme ce, trecând de la dezvăluire la excavarea adâncurilor, ne vom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
în activitate, dacă n-ar fi posibilă stabilirea unei relații între acest comportament și gândul care i-a dat naștere, un gând care a urmărit-o tenace de când a intrat în apartamentul din Centru și pe care ea și-a jurat să nu-l mărturisească nimănui, nici măcar tatălui, deși îl are aici atât de aproape, nici, închipuiți-vă, propriului ei soț, în ciuda afecțiunii pe care i-o poartă. Ce i-a trecut Martei prin minte și a prins rădăcini, pe când pășea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

în asemenea momente când el mă ura. Și, în ciuda a tot ce se întâmplase, aș fi găsit poate tăria să mă căiesc dacă mi-ar fi zis pe nume. Dar nu mă striga, de multă vreme, „Daniel”. Evita. De parcă se jurase să nu mai rostească nici un alt nume de copil în casă în afară de cel al lui Dinu; sau, poate, ținea să-mi arate și în acest fel că socotea ziua mea de naștere o zi de doliu și că numai de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă refer. Suferea de migrene teribile și era o adevărată sărbătoare pentru mine să tropăi, când îl durea capul, în camera alăturată. De aceea trântea ușa și mă lăsa în pace. O singură dată l-am rugat din nou, după ce jurasem să nu-i mai cer nimic, să mă ducă într-o seară la circ. Doream din tot sufletul să văd de aproape animalele la care visam și pe care nu le zăream decât printre scândurile gardului. N-a vrut. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să ia un somnifer ca să poată readormi. Până la urmă am ajuns să-mi fac din cuștile animalelor de la circ un simbol. Tata vroia să mă vâre în cușcă, să mă îmblânzească. Eu țineam să rămân liber, sălbatec, nedomesticit. Și am jurat să fug de-acasă. Într-o seară, am ieșit pe poartă și nu m-am oprit decât în pădure. Ceva mai târziu am auzit voci și am zărit două felinare; mă căutau, mă strigau, tata îmi promitea că nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-i arunc cu creionul și cartonul în cap, dar, din fericire, m-am stăpânit. După ce a trecut pericolul, i-am zâmbit umil: „Vă mulțumesc, domnule, sunteți prea bun cu mine”. Clipa aceea mi-a decis cumva soarta. Mai întâi am jurat în sinea mea să ajung, într-adevăr, la Belle Arte. Apoi văzând pe mutra doctorului câtă plăcere i-au făcut vorbele mele, am înțeles mai limpede că nu puteam trăi ca o fiară neîmblânzită, în conflict cu toată lumea, și că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cu noroiul, care se transforma până la urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i salva de o moarte încă și mai scârboasă. Aflasem de la Domnul Andrei, care se jura că știa totul de la un pescar în vârstă întâlnit într-o zi pe țărm, că alții, înainte, se dedaseră acolo la adevărate orgii. Aduceau pe malul mlaștinei sticle de bere și se îmbătau. Pe urmă împușcau cerbii fără să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cumva totul și m-am certat: trebuia să ceri un bon pentru amintirile lăsate la arhivă, Daniel Petric! așa n-ai nici o dovadă, iar memoria ta poate cloci în golul lăsat alte amintiri!... Poate chiar așa a fost, dar nu jur nimic... Când am isprăvit, Arhivarul m-a condus până la ușă. Nu mai contenea cu mulțumirile. Camera ce-mi fusese repartizată era o încăpere îngustă, ceva mai mare decât celula pe care o avusesem la închisoare și, firește, mult mai potrivită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am zis și mi-am luat pardesiul, punându-mi la repezeală câteva lucruri într-o mică valiză de voiaj. O clipă, ajungând la poartă, am fost tentat să mă urc din nou pe acoperiș, dar îmi era lehamite. Puteam să jur că știam dinainte dialogul: „S-a dus leguma?” „S-a dus, dragule”. Dacă aș povesti cuiva ce se întâmplă nu m-ar crede. Sau m-ar disprețui. Poate și merit. 25 mai N-am plecat la salină. Deocamdată. Dorm noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sau despre ultimele cancanuri venite din cătun și în cele din urmă cineva spunea cuvântul fatidic: Bătrânul. Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva? De obicei se repetau lucruri vechi. Domnul Andrei se mai jura o dată că dăduse cândva mâna cu Bătrânul. „Ehe, e mult de-atunci”, ofta el cu ochii aburiți de amintiri nebuloase pe care nimeni nu le putea confirma, nici dezminți. Aproape sigur venea iarăși vorba despre faptul că Bătrânul ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
se aprindeau și îi simțeam ca pe niște mărăcini fierbinți. Tușeam tare ca să-l trezesc. El deschidea ochii și-mi surâdea. Doamne, cât îl uram atunci. După ce că mă ținea nedormit, mai și surâdea în bătaie de joc. Îl blestemam și juram să plec din azil. Dimineața, când marea ieșea din cețuri și dădeam cu ochii de stâncile de marmură, mă răzgândeam însă și iar o luam de la capăt. De obicei, pe la miezul nopții ieșeam din cameră și mă plimbam ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a trăit prin bordeluri asta îl ajută până la moarte? Stătea ca un păianjen uriaș pe trupul bietei fete și pentru că se făcea de rușine în fața celorlalți s-a înfuriat, a devenit violent și a lovit-o. Era ceva foarte scârbos, jur, domnule sculptor. Îmi venea să le strig: «Mă, nenorociților, dacă nu puteți lăsați fata în pace, n-o mai chinuiți». Dar îmi era frică. Erau atât de întărâtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să vrei. N-are rost să-ți legi soarta de soarta mea din moment ce eu am ratat ținta. A, da, în cazul că aș fi reușit, atunci aveai șanse să parvii, pentru că te-aș fi făcut colaboratorul meu cel mai apropiat, jur, intimul meu. Te-aș fi primit uneori seara în sala cu oglinzi, ți-aș fi oferit prilejul să dormi o noapte în cortul de tuareg, ca să te poți lăuda cu această cinste, și, cine știe, aș fi procedat poate ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]