3,752 matches
-
cu tendințe contradictorii. Dar, în ultimă instanță, se poate considera că dezvoltarea socială duce treptat la ameliorarea condiției umane. Din acest punct de vedere, evoluția societății reprezintă totodată și un progres. Care sunt criteriile progresului? Ele sunt și în teoria marxistă referitoare la condiția umană. Dar nu la nu set de valori strict subiective, ci la condiția umană înțeleasă în mod obiectiv ca oricare altă realitate. Omul are necesitățile sale specifice, care nu sunt creații subiective arbitrare, ci caracteristici obiective ale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
În teoria lui Marx, societatea este un proces progresiv, deoarece prin dezvoltarea sa sunt asigurate într-o măsură tot mai largă condițiile necesare vieții umane. Putem spune deci că dacă s-ar pune problema criteriilor ultime ale progresului social, teoria marxistă nu ar avea decât un singur răspuns: măsura în care sunt satisfăcute necesitățile umane. Societatea însă reprezintă un sistem complex, cu propriile sale caracteristici structurale. Satisfacerea nevoilor umane reprezintă motorul ultim al întregii ei mișcări. Dar ea are o logică
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o alta mai generală, care are ca termen ultim de raportare omul (progresivă), atunci modul de producție este un criteriu al evoluției, în timp ce satisfacerea nevoilor umane reprezintă un criteriu al progresului. Între aceste două criterii este însă postulată în teoria marxistă o relație pozitivă tendențială. Raționamentul marxist în privința criteriilor progresului social este simplu: dacă definim progresul social ca gradul în care sunt satisfăcute necesitățile umane, atunci este firesc să luăm drept criteriu fundamental al său gradul de dezvoltare al forțelor de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ca termen ultim de raportare omul (progresivă), atunci modul de producție este un criteriu al evoluției, în timp ce satisfacerea nevoilor umane reprezintă un criteriu al progresului. Între aceste două criterii este însă postulată în teoria marxistă o relație pozitivă tendențială. Raționamentul marxist în privința criteriilor progresului social este simplu: dacă definim progresul social ca gradul în care sunt satisfăcute necesitățile umane, atunci este firesc să luăm drept criteriu fundamental al său gradul de dezvoltare al forțelor de producție, al capacităților colectivității de a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
postindustriale (Bell, 1973) reprezintăo tentativă de elaborare a unui model explicativ și predictiv al istorieiumane. Teza fundamentală a acestei orientări este că economicul reprezintă sfera fundamentală a societății, de gradul de dezvoltare al căreia depinde dezvoltarea societății îngeneral. Spre deosebire de teoria marxistă, această orientare ia în considerație doar capacitatea economică abstractă a unei societăți. Istoria poate fi împărțită încâteva etape mari, în funcție de eficacitatea generală a procesului productiv, de ponderea pe care o au cele trei mari sectoare economice la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
acestora, a unui sistem de valori) care pot fi considerate drept termenul fundamental de raportare a oricărei transformări sociale pentru a determina dacă este, până la urmă, progresivă sau nu. Relativismul valorilor umane, afirmat fără nici o rezervă, este inacceptabil pentru teoria marxistă a societății. Chiar în măsura în care valorile variază în funcție de poziția socială concretă,în marxism există posibilitatea utilizării lor pertinente drept criteriu al progresului. O asemenea afirmație pare curioasă. Considerată însă din perspectiva teoriei marxiste a „subiectivității sociale” a ideologiei, ea încetează să
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
afirmat fără nici o rezervă, este inacceptabil pentru teoria marxistă a societății. Chiar în măsura în care valorile variază în funcție de poziția socială concretă,în marxism există posibilitatea utilizării lor pertinente drept criteriu al progresului. O asemenea afirmație pare curioasă. Considerată însă din perspectiva teoriei marxiste a „subiectivității sociale” a ideologiei, ea încetează să mai fie astfel. Să luăm un caz concret. Societatea feudală era evaluată în moduri diametralopuse de către diferitele clase și grupuri sociale care o compuneau. Pe de o parte, clasa feudalilor o considera
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sau chiar în cadrul aceleiași epoci. În aceste condiții, putem utiliza atitudinea colectivității, aprecierile lor ca un criteriu al progresului? Putem considera că ceea ce coincide cu aspirațiile unei colectivități sau ale unei clase sociale reprezintă în mod real un progres? Teoria marxistă face posibilă utilizarea orientărilor subiective ale colectivităților, chiar în condițiile în care există multă variație în ceea ce le privește, ca unul dintre criteriile progresului social (și, totodată, al evoluției). În primul rând, progresul se realizează prin modificarea formelor de organizare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
realizează prin modificarea formelor de organizare în raport cu noile condiții obiective care apar: dezvoltarea tehnologiei face ca formele de organizare a procesului social de producție să se învechească și să apară necesitatea unora noi. Acest proces este strict obiectiv. În teoria marxistă sunt aduse argumente în sprijinul ideii că subiectivitatea exprimă în formele sale proprii mecanismele obiective ale schimbării sociale. Astfel, formele de organizare care în mod obiectiv sunt în concordanță cu condițiile obiective, deci care sunt necesare, vor apărea ca pozitive
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
P. (1984), Probabilistic Metaphysics, Basic Blackwell, New York. Vandamme, F. (1987), „Emotion and cognition: An epistemological viewpoint”, în Communication and Cognition, vol. 20, nr. 213. Weber, M. (1969), The Theory of Social and Economic Organization, Free Press, New York. Capitolul 17 MODELUL MARXIST DE EXPLICAȚIE A SOCIETĂȚIItc "Capitolul 17 MODELUL MARXIST DE EXPLICAȚIE A SOCIETĂȚII" Privită ca multitudine de activități sociale reale, practice, societatea capătă consistență interioară. Fiecare activitate devine obiect al explicației, fiind diferită de imaginea din conștiință care îi corespunde. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
F. (1987), „Emotion and cognition: An epistemological viewpoint”, în Communication and Cognition, vol. 20, nr. 213. Weber, M. (1969), The Theory of Social and Economic Organization, Free Press, New York. Capitolul 17 MODELUL MARXIST DE EXPLICAȚIE A SOCIETĂȚIItc "Capitolul 17 MODELUL MARXIST DE EXPLICAȚIE A SOCIETĂȚII" Privită ca multitudine de activități sociale reale, practice, societatea capătă consistență interioară. Fiecare activitate devine obiect al explicației, fiind diferită de imaginea din conștiință care îi corespunde. Mai mult, această imagine conștientă nu reprezintă un model
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
obiectiv. Fiecare activitate interacționează cu celelalte în mod obiectiv. Această relație de determinare reciprocă este reală, obiectivă, în sensul că nu este o relație pe care o impune mintea omenească. Ajungem în acest fel la o teză fundamentală a teoriei marxiste asupra societății: determinismul reciproc al activităților, faptelor sociale. Fiecare este rezultatul influenței unei mulțimi de împrejurări, a activităților cu care se învecinează. La nivelul acestei interdependențe se realizează explicația. A explica un fapt social înseamnă a pune în evidență modul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o interacțiune complexă, de sistem. Doar profilul general al sistemului este dat de factorul economic. În rest, nu putem explica direct prin economic nimic. Explicația economistă (materialism vulgar sau economism vulgar, cum o denumea Engels) nu este în spiritul teoriei marxiste. În scrisoarea din 1894 către Starkenburg, Engels sublinia în mod explicit acest specific al teoriei marxiste: „Noi considerăm că, în ultimă instanță, condițiile economice sunt acelea care determină dezvoltarea istorică. Dezvoltarea politică, juridică, filosofică, religioasă, literară, artistică etc. se întemeiază
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
rest, nu putem explica direct prin economic nimic. Explicația economistă (materialism vulgar sau economism vulgar, cum o denumea Engels) nu este în spiritul teoriei marxiste. În scrisoarea din 1894 către Starkenburg, Engels sublinia în mod explicit acest specific al teoriei marxiste: „Noi considerăm că, în ultimă instanță, condițiile economice sunt acelea care determină dezvoltarea istorică. Dezvoltarea politică, juridică, filosofică, religioasă, literară, artistică etc. se întemeiază pe dezvoltarea economică. Dar toate acestea acționează totodată și una asupra celeilalte, precum și asupra bazei economice
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
rezolvarea unei ecuații simple de gradul întâi” (Marx și Engels, 1967, pp. 459-460). Interpretarea economist îngustă (un monism economic) a materialismului istoric își are originea, după părerea lui Engels, într-o oarecare măsură, într-o serie de caracteristici ale lucrărilor marxiste înseși: „De faptul că uneori tinerii dau laturii economice mai multă importanță decât i se cuvine, suntem vinovați în parte noi înșine, Marx și cu mine. Față de adversari a trebuit să accentuăm acest principiu fundamental pe care ei îl negau
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a particularităților lor, determinându-se totodată și importanța, profunzimea influenței fiecărui factor în parte. Nici una dintre aceste analize nu reprezintă o simplificare „economistă” de genul care, printr-o înțelegere îngustă a principiilor fundamentale ale materialismului istoric, au apărut la unii marxiști de mai târziu. Este adevărat, de asemenea, încă un lucru. Din punct de vedere teoretic, Marx a pus în evidență modul în care economicul determină profilul întregii societăți. Capitalul reprezintă, din acest punct de vedere, o analiză excepțională. Nici Marx
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
excepțională. Nici Marx, nici Engels și din păcate nici unul dintre continuatori nu a reușit să producă analize similare din punctul de vedere al complexității ale celorlalte sfere ale vieții sociale - politică, morală etc. De abia în ultimele decenii cercetările sociale marxiste au intrat într-o fază promițătoare pentru o dezvoltare rapidă și creatoare a perspectivei marxiste asupra societății. Caracterul de sistem al vieții sociale implică alte câteva teze fundamentale: în primul rând, nu există o societate abstractă, un model social universal
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
producă analize similare din punctul de vedere al complexității ale celorlalte sfere ale vieții sociale - politică, morală etc. De abia în ultimele decenii cercetările sociale marxiste au intrat într-o fază promițătoare pentru o dezvoltare rapidă și creatoare a perspectivei marxiste asupra societății. Caracterul de sistem al vieții sociale implică alte câteva teze fundamentale: în primul rând, nu există o societate abstractă, un model social universal, ci opluralitate de moduri distincte de organizare socială, fiecare cu profilul său distinct, cu mecanismele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Din această cauză, obiectul științei societății încetează să mai fie, în primul rând, societatea umană ca atare. Interesul se plasează pediferitele ei forme particulare de organizare, formațiunile sociale. Conceptul deformațiune socială joacă, din această cauză, un rol fundamental în teoria marxistă a societății, reprezentând unitatea esențială de analiză. Societatea „ca atare” nu este decât o abstracție. În realitate, ea este procesul istoric de trecere de la o formațiune socială la alta. Mecanismele, structurile, caracteristicile generale ale vieții sociale apar în forme specificate
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
face parte, să pună în evidență influențele structurale asupra sa. Din acest punct de vedere, descrierea structurală a societăților, a formațiunilor sociale reprezintă un cadru general necesar analizei fiecărui fenomen social în parte. Această exigență metodologică este distinctivă pentru concepția marxistă despre societate. Una dintre presupozițiile teoretice fundamentale ale acestei viziuni structurale asupra societății este că fenomenele sociale particulare nu reprezintă entități în sine. În mare măsură, semnificația lor este dată de poziția pe care o au într-o structură socială
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este dată de poziția pe care o au într-o structură socială concretă, de interacțiunea lor cu celelalte fenomene concrete. În acest sens, profilul structural distinct al unei societăți își pune amprenta asupra profilului fiecărui element component al său. Strategia marxistă de explicare a fenomenelor sociale este diferită de așa-numitul pluralism sociologic. Pornind de la insuficiența tentativelor moniste - este greu să explici multitudinea faptelor sociale prin variația unui singur factor determinant -, s-a încercat formularea unei strategii pluraliste. Raymond Aron este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
grad un fenomen social oarecare poate fi modificat în condițiile unei structuri date? Proiectele utopice de schimbare socială care nu țin seama de aceste constrângeri structurale sunt eliminate. Idealurile imposibile sunt identificate. Un exemplu de acest gen îl reprezintă analiza marxistă a fenomenelor politice. Pornind de la modelul abstract al unei formațiuni sociale de tip capitalist, nu putem face predicții foarte concrete în ceea ce privește organizarea sistemului politic. Unele predicții pot fi însă făcute: într-o formă sau alta, sistemul politic va trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
celelalte elemente. Funcția lor trebuie înțeleasă în cadrul sistemului social global, al cărui profil structural este dat de economic. Din această cauză, încercarea de a explica prin economic celelalte sfere ale vieții sociale reprezintă un reducționism care nu este propriu concepției marxiste asupra societății. Dar raportarea la sistemul social global poate constitui o bază de analiză. De exemplu, religia nu poate fi determinată doar ca formă ideologică de promovare a intereselor claselor dominante. Ea este și acest lucru, dar pe lângă aceasta ea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
să trecem la schițarea acestui model. Ceea ce se va încerca aici este o punere în ordine a diferitelor elemente componente, asamblarea cât mai clară cu putință a tezelor teoretice fundamentale ale materialismului istoric. Cea mai completă expunere a modelului teoretic marxist se găsește în „Prefața” lui Marx la Contribuții la critica economiei politice (1859). În acest text, el redă sintetic principalul rezultat la care ajunsese cu mai bine de 15 ani în urmă, prin regândirea critică a teoriei sociale hegeliene... Societatea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
producție reprezintă factorul dinamic fundamental. Ele se găsesc într-un proces cvasicontinuu de acumulare, de dezvoltare. În acest proces, există o serie de etape relativ distincte care generează anumite relații de producție. Este formulată aici o teză fundamentală a teoriei marxiste a societății: între nivelul și caracterul forțelor de producție și tipul de producție există o relație în concordanță; relațiile care se stabilesc între oameni în procesul de producție (relațiile de producție) sunt determinate de caracteristicile structurale ale forțelor de producție
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]