4,697 matches
-
mori. Cum vrei. Epopeea unui bacil Un titlu respingător, o lume înspăimîntătoare, un roman misterios și pasionant, care răspunde încă o dată marotei contemporane, poate franceze cu deosebire, a (auto)biografiilor erudit romanțate, de preferință, reunind toate ingredientele aventuri, revoltă, entuziasm, melancolie, poezie necesare unei reușite narative capabilă să cîștige un mare premiu literar. E cazul volumului Peste&Cholera (Ciumă și holeră, 2012), de Patrick Deville, care le-a sedus pe toate juratele Premiului Femina. Formidabila epopee este construită în jurul unui om
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
atrăgător pentru primii oameni din moment ce nu s-au mulțumit cu el, și nici o lume destul de satisfăcătoare din moment ce aspiră la alta. Mai rău, lenea neutră în care se scălda Adam s-a transformat treptat în "lene tragică ce are drept nume melancolia" (IE). Singura reacție atunci cînd conștiința futilității devine insuportabilă e să nu faci nimic, susține gînditorul român, să nu practici nici o meserie sau, cel mult, pe cea de rege, precum Solomon, căci munca frenetică nu e decît negarea sensului eternității
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
postmodernității, care este imensul proces de distrugere a sensului, egal distrugerii anterioare a aparențelor"435. Sensul are nevoie de fundamente pentru a se construi; într-o epocă transparentă și lipsită de profunzime, acesta este "înghețat", deschizând calea nihilismului și a melancoliei, drept trăsături de bază ale omului postmodern. În locul dispărutului "mod de producție", Baudrillard începe să teoretizeze "modul de dispariție" a mai multor instanțe moderne: sensul, socialul, istoria, evenimentul, singularitatea etc. În această nouă configurare, definițiile se dovedesc imposibile, Baudrillard prezentând
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
la fel s-a vorbit și despre textele postmoderne ale lui Baudrillard că transmit ideea unei deconstrucții a lumii moderne lipsite de patetism, și într-un anume sens contaminată de o "voioșie" nietzscheană, completată totuși de un sentiment acut de melancolie ("melancolia este calitatea inerentă a modului de dispariție a sensului [...]. Toți suntem melancolici." 437). De asemenea, așa cum carnavalul face apel la o gamă largă de strategii și procedee ca parodia, grotescul, râsul, la fel și "carnavalul postmodern" se recunoaște în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fel s-a vorbit și despre textele postmoderne ale lui Baudrillard că transmit ideea unei deconstrucții a lumii moderne lipsite de patetism, și într-un anume sens contaminată de o "voioșie" nietzscheană, completată totuși de un sentiment acut de melancolie ("melancolia este calitatea inerentă a modului de dispariție a sensului [...]. Toți suntem melancolici." 437). De asemenea, așa cum carnavalul face apel la o gamă largă de strategii și procedee ca parodia, grotescul, râsul, la fel și "carnavalul postmodern" se recunoaște în scene
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
distincția dintre real și hiperreal, luând hiperrealitatea drept măsura corectă și întreagă a realității. În același mod, dacă aplicăm această idee teoriei baudrillardiene, putem să-i găsim anumite justificări, având în vedere că Baudrillard relaționează constant acest stadiu cu nostalgia, melancolia sau cu o anumită formă de nihilism, dar acestea sunt departe de a fi considerate "mistice", în pofida valorizării, în anumite etape ale operei sale, a schemelor premoderne de existență. Teoria hiperrealității și a simulacrului a suscitat multe reacții și critici
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
model perfect inclusiv pentru simulacrul de ultim nivel, în calitatea sa de imaginar care nu este nici adevărat, nici fals, ci doar o "mașină de simulare". Dacă europenii au mania diferențierilor, americanii par a eluda distincțiile fără regret, nostalgia și melancolia fiind asumate doar ca tonalități ale culturii europene, drept rezultat al presiunilor finalităților induse de istorie, de apartenența la un cod axiologic. "Furioasa hiperrealitate" a Americii a mai fost descrisă și de către Eco în Travels in Hiperreality; americanii sunt caracterizați
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu acuitate un diluviu de orori, nu sunt decât rareori terifiante; simpla enumerare sau amalgamare a unor incidente belicoase și a consecințelor acestora nu poate propulsa narațiunea în galeria terifiantului beletristic. O astfel de încatenare nu înspăimântă, ci produce doar melancolie sau compasiune. Pentru a se atinge pragul terorii, trebuie respectate anumite convenții diegetice, condiționate, în egală măsură, de perspectiva naratorului față de evenimentele prezentate și de atmosfera pe fundalul căreia se țese intriga nuvelei sau a romanului. În natura acestor convenții
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
care vorbește mai mult despre esența limbii decât natura „hermeneutică“, „anagogică“ a sunetului. Și aceas tă scriitură este cea care aruncă asupra lumii o cortină melan colică. Nu este locul aici pentru o dezvoltare a considerațiilor lui Ben jamin despre melancolie. Mai degrabă, o consecință este im por tantă: aceea că melancolia presupune o privire concentrată asu pra obiec telor, neintențională, care le salvează prin cunoaștere: „Die Melancholie verrät die Welt um des Wissens willen. Aber ihre ausdauernde Versunkenheit nimmt die
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a sunetului. Și aceas tă scriitură este cea care aruncă asupra lumii o cortină melan colică. Nu este locul aici pentru o dezvoltare a considerațiilor lui Ben jamin despre melancolie. Mai degrabă, o consecință este im por tantă: aceea că melancolia presupune o privire concentrată asu pra obiec telor, neintențională, care le salvează prin cunoaștere: „Die Melancholie verrät die Welt um des Wissens willen. Aber ihre ausdauernde Versunkenheit nimmt die toten Dinge in ihre Kon templation auf, um sie zu retten
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
salvarea carac terului său trecător. Viața pe care o sesizează privirea me lan colicului nu este o plenitudine ideală, ci constituie tocmai ca rac terul muritor, decă zut al lumii; ea este sesizată „în amurg“, în clipa dispariției sale. Iar melancolia ca afect dialectic are ca obiect tocmai această viață. 1.3.2. Imaginea dialectică și lumea urbană Secolul al XIX-lea pierde din vedere alegoria ca formă a limbajului, dar îi transferă puterea dialectică asupra imaginilor noutății: „Wie im XVII
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
medieri caracterul anticipativ al speculativului, precum și încercarea, denunțată deja de mulți comentatori, de „imanentizare“ a trancendenței. Pentru Benjamin, negativitatea experienței dialectice este infinită, tocmai pentru că această transcendență, care „pune în discuție“ limitele lumii, nu este decât fragmentar sesizată în lume. Melancolia alegoristului, nu siguranța filozofului speculativ este sentimentul care descrie situarea în acest univers al revelației persistente, dar niciodată completă, obiectivă. Al doilea capitol vizează o altă coordonată a conceptului „ex pe rienței“: cea teologico politică. Odată cu aceasta, experiența devine o
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Pirgu““) se transformă pe nesimțite, sub auspiciile aceluiași geniu al pragurilor, Pirgu, în inevitabilul duel. Dacă Pirgu întruchipează gestul politic al experienței ur bane, pe care am descris-o în capitolele anterioare, Pantazi tri mite la cel teologic. Povestirile sale, melancolia evadării și pu ternicul, persistentul vis al mării de mult nemaivăzute îl transformă în profet al trecutului și salvator fără noroc al aces tuia; întâlnirea cu Ilinca-Wanda, eșuată, îi marchează decisiv destinul în carte, ca, de altfel, și pe al
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
între secesionism și arta lui Rodin / 185 VI.2. Universul chimeric al lui Paciurea / 199 Capitolul VII. VII.1. Spectrul decadentismului: la Femme Fatale / 213 VII.2. Florile răului: tentația și maleficiul estetizat / 223 VII.3. Figuri ale reveriei și melancoliei: simbolismul ca état d'âme / 230 VII.4. Muzica înainte de toate orfismul decadent / 241 Capitolul VIII. VIII.1. Kimon Loghi simbolistul / 251 VIII.2. Ștefan Luchian între secesionism și impresionism / 265 VIII.3. Cecilia Cuțescu-Storck ecouri prerafaelite / 274 Capitolul IX
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
amploarea pe care o ia o altă temă romantică, ceea ce ar completa teza lui Mario Praz conform căreia decadentismul nu reprezintă decât o prelungire a romantismului în datele unei exces al dimensiunii erotice pe linia de evoluție sadiană a acestuia. Melancolia, una dintre temele specific romantice, cunoaște prin decadentism o metamorfoză, transformându-se în spleen, în langoare, în lassitude. Nu termenii însă descriu starea, ci noua état d'âme este cea care edifică termenii prin nuanțări și recontextualizări. În primul rând
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
una dintre temele specific romantice, cunoaște prin decadentism o metamorfoză, transformându-se în spleen, în langoare, în lassitude. Nu termenii însă descriu starea, ci noua état d'âme este cea care edifică termenii prin nuanțări și recontextualizări. În primul rând, melancolia este medicalizată, este transformată la rândul ei în simptom, parte mai largă a unui complex nevrotic pentru a fi în cele din urmă înregistrată ca fenomen patologic. Din această relație cu patologicul în forme mai mult sau mai puțin poetizate-estetizate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ei în simptom, parte mai largă a unui complex nevrotic pentru a fi în cele din urmă înregistrată ca fenomen patologic. Din această relație cu patologicul în forme mai mult sau mai puțin poetizate-estetizate decurge într-o primă instanță decadentismul. Melancolia devine mai puțin acea caracteristică fin-de-siècle ca proiecție a unei contemplatio morosa a imperiilor de la marginea decadenței sau a declinului Occidenului, cât o formă de reverie care recuperează conținuturi afective complicate, difuze, conjugate sub semnul feminității. Acest fapt construiește diferența
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
caracteristică fin-de-siècle ca proiecție a unei contemplatio morosa a imperiilor de la marginea decadenței sau a declinului Occidenului, cât o formă de reverie care recuperează conținuturi afective complicate, difuze, conjugate sub semnul feminității. Acest fapt construiește diferența față de simbolismul occidental unde melancolia constituie un simptom al declinului vast, generalizat, o proiecție imaginară a lui fin du monde sau finis latinorum, sau doar fin de l'ancien régime. Acest personaj generic al melancolicului cristalizat adesea în persoana unui ultim vlăstar al aristocrației muribunde
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
imaginară a lui fin du monde sau finis latinorum, sau doar fin de l'ancien régime. Acest personaj generic al melancolicului cristalizat adesea în persoana unui ultim vlăstar al aristocrației muribunde trăiește într-un regim estetizant, izolaționist, de catastrofă delectabilă. Melancolia, în contextul sensibilității decadente, devine paradoxal un sindrom carceral, un complex estetizant ca în poemul Christinei Rossetti, Cine mă va izbăvi? (1866), pe care Khnopff a ales să-l ilustreze selectând un vers edificator, I lock the door upon myself
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
verticalele făcute de firul care suspendă o plasă și a corpului subțire al bărbatului. În cazul celeilalte pânze, Fiul risipitor, gestul mâinilor îl găsim repetat la pescar, gest de frângere a mâinilor de o mare putere de evocare. O anumită melancolie răzbate din aceste tablouri, melancolie ce se erijează într-un liant al compoziției. Rapetti consideră acestă melancolie ca fondatoare pentru viziunea artistică a lui Puvis de Chavannes, în acord cu pesimismul veacului. Plasarea subiectului său într-o atemporalitate care reunește
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
suspendă o plasă și a corpului subțire al bărbatului. În cazul celeilalte pânze, Fiul risipitor, gestul mâinilor îl găsim repetat la pescar, gest de frângere a mâinilor de o mare putere de evocare. O anumită melancolie răzbate din aceste tablouri, melancolie ce se erijează într-un liant al compoziției. Rapetti consideră acestă melancolie ca fondatoare pentru viziunea artistică a lui Puvis de Chavannes, în acord cu pesimismul veacului. Plasarea subiectului său într-o atemporalitate care reunește statuarul și simbolicul generează o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pânze, Fiul risipitor, gestul mâinilor îl găsim repetat la pescar, gest de frângere a mâinilor de o mare putere de evocare. O anumită melancolie răzbate din aceste tablouri, melancolie ce se erijează într-un liant al compoziției. Rapetti consideră acestă melancolie ca fondatoare pentru viziunea artistică a lui Puvis de Chavannes, în acord cu pesimismul veacului. Plasarea subiectului său într-o atemporalitate care reunește statuarul și simbolicul generează o armonie stranie, în acord cu insolitarea melancolică. Avem aici un tardiv reflex
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
intitulat Muzica, proiectat pentru casa Tache Ionescu. Artistul realizează o pictură de atmosferă, de o rezonanță arcadică, imprimând personajelor, un tânăr care cântă ascultat de o femeie îngenunchiată într-un decor de grădină sălbatică, un aer de visare și reținută melancolie. Pictura reflectă o profundă interiorizare, a cărei dimensiune este recuperabilă din atitudinea și expresia concentrată a personajelor absorbite de farmecul muzicii. Paula Constantinescu detectează un reflex literar al picturii germane, menit a accentua aici o sensibilitate simbolistă, cu toate că pictorul nu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o încețoșare a imaginii. În cazul celor două schițe pentru Vara, fundalul acvatic, ambianța estivală, efectul de siluetă amintesc de celelalte tablouri cu caracter simbolist ale lui Petrașcu, de desfășurarea unei atmosfere care predispune la visare. În Toamna, anotimp al melancoliei și al reflecției nostalgice în registrul sensibilității simboliste, accentul simbolist se precizează mai ferm cu ajutorul unui personaj așezat la o masă, într-o atitudine meditativă, cu o carte în față și cu o vioară alături. Cele trei elemente configurează un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
servind drept tipsie-suport al capului său în urma uciderii sale de către Menade, act crud pe care-l regăsim aici prin aluzia mutilării oculare a Speranței. G.F. Watts realizează astfel o interesantă sinteză între diminutio capitis a lui Orfeu, ca erou al melancoliei, și imaginea unui erou damnat, fără speranță, cuprinsă în cadrul global al dramatizărilor simboliste pe această temă. Speranța stă pe o sferă care plutește pe ape, imagine a extensiei universale nu a Speranței, ci a scepticismului cu privire la posibilitatea acesteia de a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]