4,695 matches
-
său acoperit de maramă brodată cu aur părea că undoia în lungi și dezordinate bucle blonde ca aurul, ochii săi stinși de vreme păreau că lucesc ca două flori vinete, iar buzele sale sânte, galbene și închise păreau, rozate, a murmura vorbe, pe când haina cea plină de falduri și roșie devenea în ochii mei painjeniți albă ca gazul cel alb. In biserică, în locul maicei lui Dumnezeu, eu priveam, prin lacrimile mele amare de amor, pe acel chip drag inimei mele, pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nalță rotindu-se în sus, în nori, speriat de prezința mea. Românul și-ntinse flinta și punctul cel negru, ce plutea, din aer și dete foc - atunci, rostogolindu-se prin aer, căzu vulturul cu turturică cu tot în prăpastie. - Răzbunarea! murmurai eu. De ce să mor pîn-a nu-l răzbuna. După aceea am vreme și de murit și de trăit de voi vrea. Împlui groapa cu țărână, frânsei o ramură verde dintr-un arbor și-o aruncai peste mormânt - și, fluierând printre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
brodat cu negru zăcea capul cel palid cu răsfiratele bucle negre ale moartei. Caii îmbracați în negru mergeau în pas după melancolicu [l] tact al marșului de moarte preoți în haine de mătase roșie și verde brodată cu aur citeau murmurând înaintea, carului funebru. 12 fete îmbracate-n alb și voalate cu alb păreau triști îngeri ai durerei ce acompaniau pe angelica lor soră la mormânt. Angelica lor soră! Haina de atlas albă spânzura afară din sicriu, mînile mici și unite țineau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ningeau pe noi ca o ploaie de picături de aur. Noi dormeam pare-că, deși vedeam totul, ea părea albă ca argintul, iar o mână a mea era pusă pe nevrute între sânii ei rotunzi și dulci. "Ce frumoasă ești, Poesis", murmuram visînd! "Ce mult te iubesc", șoptea ea, încunjurîndu-mi gâtul cu brațele albe, vorba ei era tremurătoare, dulce asemenea muzicei ce espiră, ochii pe jumătate închiși erau numai voluptate, numai mâna mea simțea cum inima-i zbate asemenea valului vergin. Și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ceva. Apoi sări de pe scaun și luă sacul pe care Ruben l-adusese, îl dezlegă la gură, scoase și distinse * pe masă ce era în el... erau straie purtate de Domn, cari odată de mare preț or fi fost. Levy murmură în barba pe care și-o ridica[se] cu mâna la buze. Pe uliță nu era nimeni. Luna apusese, părea că inima nopții își scursese sângele luminos, căci era întuneric... Cercă dacă ușa-i bine închisă, întinse o cergă veche
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cavaler, îngenunche lângă el și-i sărută mînile. Fetele cele tinere aduseră o cunună de laur și i-o așezară pe frunte, ea-l luă de mâni și-l duse în capul mesei, unde șezu de-a stânga lui. - Angela! murmură el uimit. Oricât de-ncet ar fi spus-o, ea auzi, își plecă ochii cuvioși și surâse. {EminescuOpVII 244} Servitorii intrară spre a servi la masă - o muzică fermecătoare le mângâia auzul. El era mut de mirare și răspundea prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și pin toate aceste forme tremura cercul roșu și făcea să joace formele negre pe firul ei roșu... - Am înțeles... Oglinda se auri... și cerul se adânci în infinitul ei... Regele se văzu iar... o clipă suspendată... - O, Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope [? ]... o umbră. Regele ieși și trânti ușa după sine... Oglinda singura. se-ncreți ca suprafața unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot și plâns... țiuit, urlet... suspin și un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
arzătoare, ce acoperea c-o pânzărie diafană câmpiile cu flori, ce desparte oștile norilor, ce lustruiește oglinzile mărei eterne, el se visa îmblînd cu ea de braț... și sufletul ei îi ghicea cugetările... Și de câte ori trecea pe lângă ea... buzele ei murmurau încet era amor [? ]... capti [va]vre * [? ]... ah! cine ar fi putut-o ști? Odată, după sfârșitul unui bal, ea ședea pe un colț de sofă... el s-apropie de ea... Ochii ei cei mari străluceau de dulci lumini... pieptul ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nimic... nimic... In mijlocul paraclisului negru și nalt era zidit catafalcul îngreuiet de un sicriu și asupra întregului era aruncat un lințoliu de catifea neagră cusut cu stele de aur... în noaptea solitară arde o singură făclie... nici un preot nu murmură cu glasul măsurat * rugăciunile morților, numai cîte-o rază se fură asupra înălțărei mortuare și din formele ce transpar cunoști că sub lințoliu e un cadavru... Deodată o ușă [de] spijă se deschide și [apare] un înalt chip de femeie. Rochia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe care el îl auzise ades când era mic... îi veni să plângă... - Mamă! strigă el... - O, trăiește! trăiește! auzi acum tare. Mamă-sa s-apropie de el și-i acoperi fața de sărutări... - Copilul meu... dulcele meu copil... - Trăiesc, murmură el dezolat. Va să zică n-am murit... Nimicul cel plin de mângâiere n-a cuprins ființa mea chinuită. - Taci, taci! Vorba ta e un blestem... Vei trăi... pentru mine... Vei însenina fruntea ta etern întunecată de cugetări aspre... vei fi om
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fier... Nici o mișcare în acele membre zvelte și nalte... numai fața lui roșită de nebunesc * entuziasm, numai buzele lui subțiri se mișcau în declamațiune... Cortina căzu... De Lys prinse pe Cezara-n brațe, care era aproape să leșine. - Ce frumos e! murmură ea zâmbind... atât de trist, atât de resignat, cu atâta amor totdeodată. Angelo se retrase-n cabina lui... Era ostenit... ostenit de sărutarea ei, de îmbrățișarea ei nervoasă. Îi era ca și când l-ar fi bătut cineva... - Angelo, răsună vocea ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
omăt... chicot, râs, veselie... Toată natura naivă și bucuroasă că trăiește, numai [el] întunecat, nefiind bucuros de viața lui, el cu naivitatea lui pierdută, cu ochii adânci, cuminți, însă fără de speranță... "Și se zice că nu e fericire-n lume", murmură el. O fată rumenă și grasă, într-o scurteică blănită și cu mînele-n muf, trecu de brațul unui tânăr, chicotind, surâzând din când în când cu șireție, uitîndu-se c-o galișă voioșie și pe ascuns în fața companionului ei... ochii ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
masă vom ședea la cafea, vom vorbi nerozii... apoi, adaose încet abia mișcîndu-și buzele, apoi... zic și eu, de... vom avea copii... un băiet frumos ca tine, icoana ta, s-o fetiță ca mine... Ah vom fi fericiți... - Da, fericiți! murmură el încet și-ntunecos. "O, Cezara! Suflet de demon, gândi el, cum citești în sufletele omenești... cum vezi în ele scris viitorul, cum pricep zâmbetul tău de despreț de ieri. " - Dar tu pari trist, dulcele meu amic... de ce? - Sunt obosit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
atunci abia vei vedea ce va să zică iadul pe pământ... A! pîn-acum n-ai nici idee... Pîn-acum melancolia ta și coloarea neagră sub care privești lumea sunt teorii sure pe lângă realitatea ce te așteaptă... - Voi suporta inevitabilul... - Adio, Angelo... - Cezara!... Cezara, murmură el încet plecîndu-și genunchii la ea... te iubesc... nu poți tu ierta... - Ce să iert? Te iubesc eu?... Ea ieși repede din casă. - Lilli a venit apoi la mine, trimisă chiar de tatăl său, ca să-mi ceară din nou scuze
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și își puse mâna ei rotundă și plină pe inima lui... și simțea cum bate din ce în ce mai încet, mai liniștit... Cezar adormise... adormise... Ea se sculă în genunchi. Ochii ei mari să rotunjiră. Îi venea să plângă, își mușca buzele... Oh! murmură ea.. și tu, și tu! Ce frumos e! Amândoi ne-am suit de pe pământ, singură m-oi reîntoarce... Trebui, trebui... Ea s-așeză pe el... Îl mușca cu sărutările ei... îi încălzea mînile în sân... Copilul meu... dulcele meu copil
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
El se sculă și o privi. Numai Împăratul Saharei, leul, privește astfel, o dată în viața lui, când iubește. O strînse-n brațe și se duse-n lume. Adio, stea - amor, tot! Noaptea era clară, tăcută, mare. Numai valurile sfinte ale Gangelui murmurau lin ca înțelepciunea vremilor. Simbol uriaș al timpului. Paria se uită lung în el, și-l înțelese. Auzi vorbirea sântelor sale origini, înțelese ce este aceea ce mișcă cele trecătoare ale pământului. Își sfărmă arfa de o stâncă și se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
căci aduc saci albi cu miere și făină, ba țin câte o iarbă în gură, cu care să apere de razele soarelui capul miresei. Clopoțeii albaștri a florilor sună de liturghie, albinele cântă ca lăutari, bondarul în veșmânt de catifea murmură pe nas ca un popă bătrân, {EminescuOpVII 322} fluturii, don juanii grădinelor, vin în cârduri la nuntă - ci ceea ce nimeni n-aude a auzit miniaturistul meu, o nuntă în taina firei. Dacă se uită la icoană, zice că a zâmbit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
propagandist al Partidului raportează că atunci când a luat cuvântul În sinagogă - din Însărcinarea C.D.E. - și a Încercat să-și prezinte „partitura”, publicul l-a Întrerupt: „Când conform tezei vorbitorul a ajuns la punctele antisioniste, bărbați și femei au Început să murmure și să bată În pupitre...”3 La Templul Voința din xe "București"București, reprezentantul oficial F. xe "Stopler"Stopler recunoaște că enoriașii nu l-au lăsat să-și termine discursul: „...când am Început să arăt acțiunea lui Ben-xe "Gurion"Gurion
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
și cine nu este clovn într-un moment sau altul al existenței sale? metamorfozează o situație tensionată, tragică chiar, în situație comică. Bufonul înșeală cenzura. Pe un ton glumeț, el proferează adevăruri pe care curtenii nu îndrăznesc nici măcar să le murmure. Dintr-o trăsătură crudă de condei, uneori rizibilă, caricatura reproduce o idee sau un personaj de care nimeni nu și-ar putea bate altminteri joc. "Omul care rîde este puternic printre cei puternici", subliniază Sartre vorbind despre personajul Garcon, un
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Îl reface energiile spiritului. Într-un poem (Întristarea) se arată, În stilul celui, mai fidel lamartinism, scîrbit de zgomotul cetății. Vrea liniștea, singurătatea naturii. Evaziune cunoscută: „Scîrbit peste măsură De zgomotul cetății Eu caut În natură Un loc făr’de murmură Supus singurătății.” Acest loc este schitul cu tăcerea mormintelor și șoapta rîului apropiat. Aici petrece poetul acele, „dulci (...) ceasuri de extaz și gîndire”, aici ideile sînt „drepte și Înalte”, la sunetul clopotului „credința se deșteaptă În omul rătăcit”. Dumnezeu Însuși
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura ’N umbră se stinge.” Simțul acustic, „plastica dinamică” (G. Călinescu), știința acumulării de elemente dizlocate pentru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge, murmură etc. În discursul liric intră, În număr mare, elementele fantastice. Macabrul romantic află, aici, un teren liber. Nagodele cu lungi și strîmbe rituri, șase legioane de diavoli trec cu „turbilioane de flăcări infernale”, călare pe cavale cu perii vîlvoiați. Mii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ajuns și slinoasă. Da, văd pe chipurile voastre că v-a îngrozit, este oleacă mai realistă decât celelalte, dar am vrut să rezum în ea torturile și batjocura și poate că am exprimat și cruzimea. Foarte impresionant, plină de forță murmura tipograful răsfoind hârtiile. Am presupus că era mult prea personală, dar durerea poetului știe să se transforme, odată cu trecerea timpului, în durerea tuturor, știe să purifice cititorul zugrăvindu-i tristețea și răul, fărădelegea și moartea. Cu siguranță. Acestea din urmă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
puterile, Tommaso, luat de amețeală, ca să nu cadă se sprijinise de balustrada unui pod, chiar în fața Catedralei Nôtre Dame: "Cine știe cum e acum Catolica mea...". Trecea multă lume și se uita la el, surâdea auzindu-l vorbind de unul singur și murmura câte-o frază pe care Tommaso abia de o pricepea: "Acești parizieni vorbesc prea repede, la Stilo, în schimb, noi târșâim frazele ca și cum am fi vrut să ne rezemăm pe silabe". Revedea zilele copilăriei și pe cele din temniță, imaginile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Casele s-au făcut după aceea. Oamenii nici nu se întreabă cum se poate ca soarele să apună fără să răsară... Orașul nostru e o lume cam aplecată într-o rână. — De-acuma o să-mi pară rău în fiecare dimineață... murmură ea. — O să te duc odată la castel, când o să ieși din schimbul de noapte. Urcăm pe creneluri. O să vezi ce n-ai mai văzut... Aurica se opri, încurcată. Ajunsese la cabină, Petrache sui până în dreptul ei, lățind brațele cât s-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]