3,971 matches
-
dispus să-i caute un loc de muncă bun lui Mauricio, ca să nu fie nevoit să trăiască din veniturile soției sale. — Ai o inimă de aur, domnule! - exclamă doña Ermelinda. — Nu mai rămâne acum, doamnă, decât să o convingeți pe nepoata dumneavoastră asupra adevăratelor mele intenții și, dacă scoaterea de sub ipotecă a casei a fost o impertinență, să mă ierte. Mi se pare însă că nu mai e loc de cale-ntoarsă. Dacă ea vrea, le voi fi eu însumi naș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sunt eu primul, nu-i așa? Acum se pune problema să mă prindă pe mine-n plasă, nu? — Da’ nici n-a zis așa ceva! Nu, dar ghicesc eu. — Ei bine, te înșeli de la un capăt la altul. Căci tocmai după ce nepoata mea mi-a spus tot ce ți-am repetat adineauri, când i-am sugerat și-am sfătuit-o ca, dacă tot s-a certat cu trântorul ei de logodnic, să se străduiască să te câștige pe dumneata, ei, mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fără să vrei, desigur, cine sunt eu, cine este Ermelinda Ruiz y Ruiz. — De-ar fi așa... Da, așa e, așa - și rosti vorbele astea cu un asemenea accent, încât nu lăsa loc niciunui dubiu. Păi atunci..., atunci..., spuneți-i nepoatei dumneavoastră că-i accept explicațiile, că-i sunt adânc recunoscător pentru ele, că voi continua să-i fiu prieten, un prieten leal și nobil, dar numai prieten, da?, nimic mai mult decât prieten, doar prieten... Și nu-i spuneți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
că, dacă nu, sărmănuța n-o să mă creadă, o să regrete... Fapt e că am de gând să plec într-o călătorie lungă și îndepărtată... — Înainte, de rămas-bun... — Bine, o să vedem... Se despărțiră. Când doña Ermelinda sosi acasă și-i povesti nepoatei sale conversația cu don Augusto, Eugenia își zise: „E alta la mijloc, n-am niciun dubiu; acum chiar că trebuie să-l recuceresc.“ Augusto, în ce-l privește, rămas singur, începu să se plimbe prin încăpere, spunându-și: „Vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe o bancă, distrus. Curând după aceea, îngenunchea și se ruga. La ieșirea din biserică i se părea că se liniștise, dar era o liniște teribilă, înăbușitoare. Se îndreptă spre casa Eugeniei, unde-i găsi pe bieții ei unchi consternați. Nepoata le comunicase printr-o scrisoare hotărârea ei și nu se mai arătase toată noaptea. Perechea luase un tren care plecase la căderea serii, la foarte scurt timp după ultima întrevedere a lui Augusto cu logodnica lui. Și-acum ce facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
diabolică la gândul că Eugenia avea să-l înșele până la urmă pe Mauricio. „Dar nu cu mine, gata“, își spuse cu glas foarte încet, astfel încât abia să se audă el însuși. — Bine, domnilor, regret cele întâmplate, și mai ales pentru nepoata dumneavoastră, dar sunt nevoit să mă retrag. — Înțelegi doar, don Augusto, că noi... - începu doña Ermelinda. — Evident! Evident! Dar... Situația nu se mai putea prelungi. Augusto, după ce mai spuse câteva vorbe, plecă. Era înspăimântat de sine însuși și de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vârstă ca mine, între femei care vin din trecuturi de familie, dezrădăcinate din rădăcini foarte adânci, cu farmec și plumbi aristocratici. Uite că am trecut Oceanul ca să simt Bătrâna Europă, cea pe care nu o am în rădăcinile mele de nepoată de țărani și a doua generație cu școală. Este genul acela de aer inconfundabil care îl enervează pe A. și scoate înclinația de stânga din el. Dar pe care, în experiența mea de aici, sper să îl înțeleg. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dor și de Transilvania. Îmi dau seama că, fiindcă în căsuța nouă nu am stat, de ea nu îmi e dor în apropierea Crăciunului. Îmi e dor de vremea când eram ca Maria: toți trăiau, și eu mai eram încă nepoată. Sunt în America, un loc unde atunci nu am apucat să visez că voi ajunge. Între oameni despre care nu știam nici că îi voi putea citi, darămite să îi cunosc, să îmi fie prieteni și că mă vor citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Petrit Sinani, Istorii din vremea lui Enver Hodja, Laussane, 1992. Petru L., Vise verzi pe pereți, București, 1985-2004. Popa Timișan, Corecții pentru fetițe rebele, Sâncrai, 1960. Renate W., Între realism și Dona Quijotism, București, 1993-2004. Tata Tovică, Șut, Șup și nepoată, Sâncrai, 1995-1974. Tovarășii: inspectori și activiști, Calea cea bună, București și Riga, 1978-1989. Tovarășii de joacă, Jocuri și învățuri, Sâncrai, Hunedoara, București, 1955-1969. Ursula, On Friendship Without Borders, Lodz, 1992, Sinaia, 1998, Manchester, 2003. Valeriile, Femeile care nu le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
așezăm printre plantele cu frunze mari, vreau să-ți spun ceva, Samantha. Vom avea un musafir. Aha, zic, făcând eforturi să nu zâmbesc. Nathaniel stă lângă mine și încearcă să-mi dea jos espadrila cu piciorul pe sub măsuța de cafea. — Nepoata mea o să vină mâine să stea la noi câteva săptămâni. Vine ca să aibă parte de puțină liniște și relaxare la țară. Are de lucru și e foarte important să nu fie deranjată, așa că domnul Geiger și cu mine am invitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fi Melissa Davis de la Freshwater. Ar putea fi Melissa Christie de la Clark Forrester. Ar putea fi Melissa Taylor, care s-a ocupat de fuziunea DeltaCo. Am petrecut ore întregi împreună în aceeași cameră. O să mă recunoasă pe loc. — Este... o nepoată dinspre partea dumneavoastră, doamnă Geiger ? arunc în treacăt, când Trish se așază. O cheamă tot Geiger ? — Nu, o cheamă Hurst. Melissa Hurst. Nu-mi sună în nici un fel. — Și unde lucrează ? Te rog, Doamne, să lucreze în străinătate... — Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Nishapurul a fost primul meu popas În viață, nu-i În firea lucrurilor să fie și ultimul?” Acolo va trăi de atunci Înainte, Înconjurat de câțiva apropiați, de o soră mai mică, de un cumnat Îndatoritor, de nepoți, de o nepoată, mai ales, care va căpăta cea mai mare parte din trandrețea lui tomnatică. Înconjurat, de asemnea, de cărțile sale. Nu mai scrie, dar citește neostenit operele maeștrilor săi. Într-o zi În care stă așezat, ca de obicei, În odaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
neputință. I-am mulțumit pentru sfat, m-am Întors să plec, dar el mă opri: Un ultim lucru. V-ați Încrucișat ieri, pe când se pregătea să plece, cu o tânără persoană, i-ați vorbit? — Nu, n-am avut prilejul. — Este nepoata șahului, prințesa Șirin. Dacă, din cine știe ce motiv, În fața dumneavoastră s-ar Închide toate ușile, trimiteți-i un mesaj și amintiți-i că ați văzut-o la mine acasă. Un cuvânt din partea ei, și multe dintre piedici se vor netezi. XXIX
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de prost observator ar fi fost. Cealaltă soluție era aceea de a-i trimite, conform sfaturilor lui Djamaledin, un mesaj disperat prințesei Șirin. I-am vorbit În acest sens „mamei” mele, care mi-a dat dreptate; auzise vorbindu-se despre nepoata șahului asasinat, se spunea că era receptivă la suferințele oamenilor sărmani, propuse să-i ducă o scrisoare. Problema era să găsesc frazele pe care aș fi putut să i le adresez, fraze care, deși Îndeajuns de explicite, să nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
stavilelor dărâmate. De teamă să nu vină alți oaspeți, să nu se apropie alți servitori, ne-am ridicat, și am urmat-o printr-o alee acoperită, o ușiță nebănuită, o scară cu treptele sparte, până În apartamentele bătrânului șah, pe care nepoata sa le luase În stăpânire. Două canaturi grele s.au Închis, am tras, un zăvor masiv, și ne-am găsit singuri, Împreună. Tabrizul nu mai era un oraș rupt de lume, ci lumea lâncezea la depărtare de Tabriz. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
buzunarul pantalonilor, scoase bancnota, se întinsese puțin, strecurase cei 10 lei bacșiș în buzunarul halatului ei albastru. Toate la locul lor, ce i-o fi cășunat grasului? Tocmai dom’ Teodosiu?!, doar o știa, fuseseră vecini și l-a ajutat Steluța, nepoata ei, când cu necazul ăla de era s-o pățească Ortansa, nevasta lui dom’ Gică, pentru medicamentele luate din spital cu kilogramele și vândute pe sub mână. Percheziție, liste cu persoanele și medicamentele implicate, de nu era Steluța, să vorbească unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în spatele lunganului, să nu fie luat în seamă. — Ce ai lucrat tu? — Ha, chelner, dom’ doctor. — Bravo, Ionel, bravo. Să vii vineri. Vivi Ionel revine vineri la consult. Acum, să intre Vlădescu Dragoș. Ușa deschisă inchisa, a intrat Vlădescu Dragoș: nepoata lui Gulliver. Fața enormă, dospită, rotundă, umedă. Gura mare, roșie, ochii holbați. Părul cânepă, strâns în coc. Fusta trasă sus, peste burtă, dezgolind coloanele abundente ale picioarelor albe și umflate. Sandale, laba piciorului imensă. Piciorul, un corp în sine, independent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Mircea Grigorescu m-a trimis acasă la maestru, să iau câteva portrete de-ale sale de pe perete, pentru a ilustra paginile dedicate dramaturgului, de către revista România Literară. Ajuns acasă la celebrul scriitor, am fost Întâmpinat de secretara sa, Anicuța Chendi (nepoata ardeleanului), o femeie ușor trecută,dar căreia-i luceau ochii precum la codobaturi. Mi-a spus cu o drăgălășenie cam zaharisită, că maestrul doarme, dar dacă-i las gaj buletinul, pot să-mi aleg de pe perete unul sau două portrete
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
români interbelici. Am ales un Iser și un Ross. Le-am dus la redacție, după ce i-am mulțumit amazoanei. Joi a apărut pagina cu cele două ilustrații. Vineri, i le-am dus Înapoi maestrului, dar nu lam putut vedea, deoarece nepoata lui Ilarie mi-a spus că nu se simte bine. Peste o lună a murit. Era prin toamna lui 1972... Mai târziu,o prietenă vârstnică mi-a confirmat pitorescul marelui scriitor. Era un mare iubitor de viață, de cărți, de
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
au trecut p’aici? Da’ de Goncea, nu zice nimic? De pă timpul când era lent major sau ce-o fi fost, căpitan la raion? Tace acu, că-i general și a intrat în neamul lor? A ajuns cumnată cu nepoata lui Goncea, de-asta tace? Preotul îi făcu smn să-și țină gura. Își trecu de câteva ori arătătorul peste buze, ca și cum s-ar fi șters de urmele cocoșlui. - Nu mai dondăni atâta, că te-aude Sorin! E cu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
severă de anemie pernicioasă care îl țintuia la pat. Popa dădu să spună că-l întâlnise pe Emilian chiar în acea dimineață în gară. O așteptase pe Ruxandra la trenul cu care venise și el. Ruxandra era și ea o nepoată de-a lui Soporan. Vroia să deschidă o coafură în sat. Prefectul se opunea, pe motiv că-l compromite în ochii celor de la partid. Aranjase să-i amenajeze o subunitate a Brutăriilor reunite „Brandaburlea & Brandabulea.“ Emilian îi promisese ferm că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sau demență, ceva în sensul acesta, pe fundalul unor tracasări la tribunal. Îl și duseseră, de altfel, la sanatoriul doctorului Wintris. Cel care murise, D.M.M., fusese funcționar la CEC-ul din Tr. Venise în oraș să se înscrie, el și nepoata sa, Combinata, pentru o excursie în Portugalia. Se vorbea că intenționau să se căsătorească la Lisabona, fata fiind catolică practicantă. Circula și zvonul că, de fapt, Combinata era strănepoata din flori a lui Carol II care, în timpul manevrelor regale din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în programul de reașezare și optimizare a agriculturii. Studiaseră cei de la Bruxelles specificul economic al zonei și ajunseseră la concluzia că optimă era stimularea creșterii struților. Primarul pornise afacerea. Îl ajutase și Țongu cu relațiile lui. Mai investise și o nepoată a secretarului Carăbine de la cancelaria guvernului și până la urmă reușiseră să cheltuiască toți banii de la Comisie. Emilian își pusese termopanele și terminase în felul acesta vila de la Gura Lelii. Cheful de după inaugurarea struțăriei îl făcuseră la Țongu, la vilă. Popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
împreună și apoi le trimiteau la cules. Lent, plictisit, mai mult parcă din inerție, Burtăncureanu urcă treptele Bibliotecii. Traversă holul unde trona un portret în mărime naturală al generalului Goncea, un fel de ctitor al Bibliotecii. El cumpărase clădirea de la nepoata farmacistului Edelstein, stabilită în Maroc, după ce o ajutase să reintre în posesia clădirii. Pusese gratuit casa la dispoziția celor de la cultură pentru mutarea Bibliotecii, după ce vechiul sediu, palatul Kir Ioanidis, fusese revendicat de moștenitorii acestuia, cu o procură semnată chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fost atunci, da mai p-ormă nu’ș cum, pă parcurs, m-a plăcut Macatist, plotonerul Brandaburlea-Claxon, șoferul tovarășului maior Goncea, că maior era p-atunci, nu știu cum s-a făcut de m-a plăcut, că era însurat cu Macronela, o nepoată a tovarășei Aspsia, fată de la țară, fără carte Macronela, cam dusă de cap, avea și somnambulism, adică ieșea noaptea din odaia unde dormea și zicea că vrea să se ducă acasă la ei, la Șoptireanca, Macatist a luat-o că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]