3,942 matches
-
fost executate fără judecată, restul fiind deportați în lagărele Siberiei. Un sentiment al trădării a apărut printre sprijinitorii celei [[A doua Republică Spaniolă|de-a doua republică spaniolă]]. În timpul [[războiul civil spaniol|războiului civil spaniol]], țările democratice au adoptat politica neutralității, în loc să sprijine guvernul liber ales al Spaniei republicane. În schimb, rebelii naționaliști au fost sprijiniți fățiș de [[Germania Nazistă]] și [[Italia Fascistă]]. În cel mai bun caz, familii din Franța, Belgia și Regatul Unit au adăpostit copii refugiați din Spania
Trădarea occidentală () [Corola-website/Science/304855_a_306184]
-
România și că în aceeași zi se va forma un nou guvern. El precizează că situația din România este o diversiune străină, pe care poporul român poate s-o depășească fără a fi nevoie de ajutor din afară. Se solicită neutralitatea URSS, insistându-se că România păstrează sentimente de prietenie față de Uniunea Sovietică și de celelalte state socialiste. Cea de-a doua întâlnire, cu atașatul militar chinez, nu a mai avut loc datorită situației create în urma fugii cuplului dictatorial. La ora
Ilie Ceaușescu () [Corola-website/Science/305621_a_306950]
-
a Craiovei părea de neoprit, în 1916 este terminată clădirea fostei Bănci a Comerțului, acum sediul Primăriei Craiovei, clădire patrimoniu, proiectată de arhitectul Ion Mincu. Insă aripa războiului avea să se desfacă iar deasupra prosperului și modernului oraș. În anii neutralității (1914-1916), Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al "Armatei I". În august 1916, în momentul intrării în război, Armata I avea un efectiv de 134.400 de oameni. Craiova se găsea, în ajunul intrării în
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
culturală. Izbucnirea primului război mondial a fost receptată în mod diferit de populația Craiovei, care nu împărtășea elanul ce caracteriza, în acele zile, societatea românească. Marea majoritate a craiovenilor condamna deschis războiul, ca aducător de mizerie. După doi ani de neutralitate, România intră în război (1916) de partea Antantei în speranța împlinirii idealurilor de unitate națională. Vitejia armatelor române nu a fost suficientă pentru a stăvili ofensiva armatelor germane și austro-ungare - bine pregătite, dotate cu tehnică de luptă și având experiența
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
în primul război mondial. A avut loc la Palatul Cotroceni. În seara zilei de 27 august () ambasadorul Edgar Mavrocordat a înmânat secretarului de serviciu la Ministerul de Externe de la Viena nota prin care România declara război Imperiului Austro-Ungar. După declararea neutralității, ca urmare a Consiliului de Coroană din 21 iulie 1914, a început o intensă campanie diplomatică de atragere a României în una sau cealaltă dintre taberele combatante. Îndată după declararea neutralității, s-a încheiat un acord secret româno-rus care promitea
Consiliul de Coroană din 27 august 1916 () [Corola-website/Science/306319_a_307648]
-
prin care România declara război Imperiului Austro-Ungar. După declararea neutralității, ca urmare a Consiliului de Coroană din 21 iulie 1914, a început o intensă campanie diplomatică de atragere a României în una sau cealaltă dintre taberele combatante. Îndată după declararea neutralității, s-a încheiat un acord secret româno-rus care promitea deja României Ardealul și ținuturile românești din monarhia habsburgică. Ion I. C. Brătianu anunța public obiectivul politicii românești într-un interviu acordat ziarului "Journal de Genève" la 19 mai 1915, declarând că
Consiliul de Coroană din 27 august 1916 () [Corola-website/Science/306319_a_307648]
-
condusă de Nicolae Filipescu, urmat și de Take Ionescu, ruptura materializându-se în mai 1915. Gruparea conservatoare rămasă sub conducerea lui Alexandru Marghiloman, care beneficia și de prezența lui Titu Maiorescu și Theodor Rosetti se manifesta însă pentru păstrarea unei neutralități favorabile Puterilor Centrale. Luările de poziție în favoarea intrării în război alături de Puterile Centrale, au existat, dar erau mai slab reprezentate. Principalul factor care se pronunța în această direcție era fostul prim-ministru și lider conservator Petre P. Carp. În vara
Consiliul de Coroană din 27 august 1916 () [Corola-website/Science/306319_a_307648]
-
Coroană din 21 iulie 1914, decizia Consiliului era mai mult formală. La Consiliu, pe lângă Regele Ferdinand I și principele moștenitor Carol au luat parte următorii: În interiorul Consiliului s-au confruntat trei opinii principale, respectiv intrarea în război alături de Antantă, păstrarea neutralității și intrarea în război alături de Puterile Centrale. Această ultimă opțiune nu s-a bucurat decât de sprijinul - ce-i drept vehement - al lui Petre P. Carp. Opțiunea neutralității a fost susținută de Alexandru Marghiloman, de Titu Maiorescu (singurul ardelean care
Consiliul de Coroană din 27 august 1916 () [Corola-website/Science/306319_a_307648]
-
au confruntat trei opinii principale, respectiv intrarea în război alături de Antantă, păstrarea neutralității și intrarea în război alături de Puterile Centrale. Această ultimă opțiune nu s-a bucurat decât de sprijinul - ce-i drept vehement - al lui Petre P. Carp. Opțiunea neutralității a fost susținută de Alexandru Marghiloman, de Titu Maiorescu (singurul ardelean care lua parte la Consiliu, care considera că românii din Transilvania nu doreau unirea cu România). Ceilalți participanți, în majoritate, s-au pronunțat în favoarea intrării în război alături de Antantă
Consiliul de Coroană din 27 august 1916 () [Corola-website/Science/306319_a_307648]
-
anul 1776 când, în urma încorporării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, a fost desființată, ca și alte mănăstiri, iar biserica ei a fost transformată în biserică parohială, situație în care se află și astăzi. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775
Ițcani () [Corola-website/Science/305813_a_307142]
-
rege indian a putut să-și impună voința asupra britanicilor. Războiul Revoluționar a dus la un conflict direct între Marea Britanie și Olanda.In 1780, britanicii i-au atacat preventiv pe olandezi pentru a-i opri să ia parte la Liga Neutralității Armate și pentru că îi sprijineau pe coloniștii americani.Razboiul anglo-olandez care a durat până în 1784 a fost dezastruos pentru economia olandeză. Așadar, Războiul de Independență american a fost mai degrabă un război mondial dintre măriile puteri coloniale (Franța, Olanda și
Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/305878_a_307207]
-
Kekkonen (n. 3 septembrie 1900, Pielavesi - d. 31 august 1986, Helsinki) a fost un politician finlandez ce a ocupat postul de prim ministru al Finlandei (1950-1953, 1954-1956) și mai târziu de președinte al Finlandei (1956-1981). Kekkonen a continuat politica de "neutralitate activă" a președintelui Juho Kusti Paasikivi, care este cunoscută sub numele de Linia Paasikivi-Kekkonen. Această politică a făcut posibilă menținerea independenței Finlandei și a negocierilor în paralel cu țările Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și acelor din Pactul de la Varșovia
Urho Kekkonen () [Corola-website/Science/305294_a_306623]
-
în România, precum și cel al încadrării în muncă și detașării străinilor”. În același sens, a susținut și o serie de discursuri pe teme juridice din care amintesc „Profesia de avocat în România; realități și perspective în cadrul procesului de integrare europeană”, „Neutralitatea politică a judecătorului, cerință constituțională” și „Stabilitate și inovație în drept. Rolul educației juridice în funcționarea sistemului judiciar”. În anul 2004, publică o succintă autobiografie, concepută sub forma unui interviu cu Alexandru Mihăilă, „Dialoguri în agora cu Ioan Chelaru”. 2006
Ioan Chelaru () [Corola-website/Science/305356_a_306685]
-
după ce Împăratul Roman Galerius a dat un edict de toleranță la 30 aprilie 311, care termina perioada de persecuție a creștinilor. În timpul pontificatului său, în anul 313, Edictul din Milano a fost aprobat de tetrarhii Constantin și Licinius, care declară neutralitatea în privința creștinismului ca și cult religios și restituirea proprietăților bisericii. Constantin i-a dăruit Papei Miltiade "Palatul Lateran", care va deveni pentru o perioadă lungă de timp Reședință Papală. În același an, 313, Papa Miltiade a prezidat Conciliul Lateran din
Papa Miltiade () [Corola-website/Science/305396_a_306725]
-
făcut din inițiativa arhiepiscopului Adolf din Colonia. Filip a fost încoronat la Mainz cu insignele imperiale, iar Otto la Aachen, locul tradițional al încoronărilor. Totul a degenerat în război civil, papa fiind curtat de fiecare fracțiune. După o perioadă de neutralitate, papa a scris nobililor germani, invitându-i la împăcarea taberelor, în caz contrar a promis că va susține pe acel candidat ce-i va fi mai devotat. Implicat în această dispută, papa a ținut să-și afirme de fiecare dată
Papa Inocențiu al III-lea () [Corola-website/Science/305428_a_306757]
-
1803, Legea lui Napoleon de Mediere restaurat parțial suveranitatea cantoanelor, și fostele teritorii afluente și aliate Aargau, Thurgau, Grisons, St Gallen, Vaud și Ticino au devenit cantoane cu drepturi egale. După Congresul de la Viena din 1815 se restabilește independența și neutralitatea permanentă. Valais, Neuchatel și Geneva s-au alăturat, de asemenea, Elveției,ca și cantoanele noi, extinzând teritoriul elvețian pentru ultima oară. Partidul Radical, alcătuit din burghezia urbană, care a fost puternică în cantoanele protestante, a obținut majoritatea în Dietă Federală
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
federale pentru apărare, comerț, și probleme juridice, lăsând toate celelalte aspecte pentru guvernele cantonale. De atunci, și până o mare parte a secolului al 20-lea, îmbunătățirea politică, economică și socială continuă a caracterizat istoria elvețiană. Marile puteri au respectat neutralitatea Elveției în timpul primului război mondial, deși Afacerea Grimm-Hoffmann s-a apropiat numindu-l în discuție. În timpul celui de-al doilea război mondial, Germania a vrut să-l invadeze, dar niciodată nu atacat. În conformitate cu generalul Henri Guisan, armata elvețiană s-a
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
amendament a fost rectificat în 1981. În 1979, parți din cantonul Berna au obținut independența, formând noul cantonul Jura, care a readerat la confederație. Rolul Elveției în Organizația Națiunilor Unite și organizațiile internaționale au contribuit la atenuarea preocuparea țării pentru neutralitate. În 2002, Elveția a fost ratificată oficial în calitate de membru al ONU - singura țară care unește după obținerea acordului printr-un vot popular. Elveția nu este un stat membru al UE, dar a fost (împreună cu Liechtenstein), înconjurată de teritoriul UE, de la
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
tunuri de câmp, patru baterii de tunuri antiaeriene, o companie de tancuri ușoare, patru comapanii de jandarmi și voluntari, două plutoane de soldați călare pe cămile și mai multe avioane de tipuri diferite. Dar, după capitularea Franței din iunie 1940, neutralitatea guvernului de la Vichy a permis italienilor să redirecționeze atacul lor spre colonia mai slab apărată - Somalia Britanică. Pe 18 iunie 1940, Legentilhomme a părăsit serviciul în slujba Regimului de la Vichy și s-a alăturat forțelor francezilor liberi. Somalia Franceză, colonia
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
vedere al părților) state, organizații, comunității, indivizi. Articolul alin. 1 și 2 din Legea 192/2006 reglementează medierea astfel: „"a reprezintă o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidentialitate. Medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile."” Mediatorii utilizează
Mediere () [Corola-website/Science/314042_a_315371]
-
va atrage atenția persoanelor care participă la mediere în condițiile art. 52 asupra obligației de păstrare a confidențialității și le va putea solicita semnarea unui acord de confidențialitate. Dacă, pe parcursul medierii, apare o situație de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparțialitatea mediatorului, acesta este obligat să o aducă la cunoștință părților, care vor decide asupra menținerii sau denunțării contractului de mediere. Mediatorul are dreptul să se abțină și să închidă procedura de mediere, procedând potrivit dispozițiilor art. 56, care
Mediere () [Corola-website/Science/314042_a_315371]
-
relativ încet, dar informațiile trimise Aliaților, sabotajele împotriva ocupantului și rețeaua proprie de comunicații s-au dovedit de maximă importanță pentru sprijinirea operațiunilor aliate pe toată perioada luptelor pentru eliberarea țării. Mai înainte de declanșarea invaziei germane, Olanda și-a proclamat neutralitatea. Olanda nu s-a implicat în nici un război de pe continentul european din 1830. În 1914, la izbucnirea primului război mondial, Olanda nu a fost atacată de Imperiul German, iar sentimentele antigermane nu au fost atât de puternice în rândul olandezilor
Rezistența olandeză () [Corola-website/Science/314051_a_315380]
-
noastră ca „popor latin de confesie ortodoxă” este de a face legătura dintre Occident și Orient. Pentru a reuși în această misiune trebuia să ducem o politică defensivă de echilibrare a influențelor marilor puteri cu care ne învecinam. De aceea neutralitatea era considerată de Eminescu principiul fundamental al politicii noastre externe. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea viața politică în Europa era dominată de așa-numita „chestiune orientală”, care consta în împărțirea între marile puteri a teritoriilor eliberate
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
mai important în redistribuirea puterii. Criza care a dus la izbucnirea războiului ruso-turc a început la 9 iulie 1875 prin răscoala antiotomană din Bosnia și Herțegovina. În România, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a inițiat demersuri diplomatice pentru obținerea neutralității și a independenței. Dar Carol I intenționa să obțină independența pe calea armelor, astfel încât la 31 martie 1876 guvernul conservator a fost obligat să demisioneze pentru a fi înlocuit de un guvern liberal condus de I.C. Brătianu, care agrea soluția
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
intrarea în război și de care parte. Naționaliștii italieni vedeau în Austria un inamic. În iulie 1914, asasinarea arhiducelui Ferdinand provoacă Austria să declare război Serbiei. Italia continuă să rămână neutră. Deși Partidul Socialist Italian își menține poziția tradițională de neutralitate, Benito Mussolini, unul din membrii săi proeminenți, se opune acestui punct de vedere. La scurt timp, Mussolini este demis din partid, dar își lansează propriul ziar și pledează pentru intervenția de partea Marii Britanii, Franța și Rusia. Italia intră în război
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]