6,770 matches
-
ieși pe culoar, urcă scările spre metereze și, odată ajunsă, se sprijini de zidul gros și rece, alături de straja care rămăsese nemișcată. De dincolo de dealuri se auzeau tropote. Se apropiau Încet, ca și cum caii și călăreții ar fi fost mult prea obosiți ca să mai vrea ceva, fie și Întoarcerea la Suceava. Dar se apropiau. Treptat, pe culmea dealului se iviră flamurile Moldovei, apoi cușmele oștenilor, și apoi un Întreg corp de oaste, de cel puțin trei mii de oameni, mărșăluind parcă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Întâmplă apoi? Cum mai pot eu exista fără tine? La asta te-ai gândit când ai rămas acolo, singur În fața LOR? Între ei și tine doar o biată spadă? Te-ai gândit? - Toată țara a sângerat, Erina... murmură Oană, din ce În ce mai obosit. Se lăsă din nou liniștea. Erina se gândi că, poate, nu ceea ce spusese era important. Că nu alesese bine nici cuvintele, nici momentul. Că totul era mult mai complicat decât putuse ea exprima. Că simțea o spaimă adâncă, inexplicabilă. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Altminteri, miracolul din deșertul Gobi nu se va repeta. Atunci știuse totul despre cei care voiau să-l ucidă. Îi urmărise din depărtare, așa cum călăreții arabi În burnuzuri albe urmăreau acum caravana. Știa câți sunt, ce arme au, cât de obosiți sunt caii, cum rezistă la căldură, care este momentul În care sunt convinși că În preajma lor nu se află nici un pericol. Când dorm cu străji cu tot și când sunt atenți. Știa că vor vrea să scurteze drumul ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
putut pricinui trimiterea unor curieri cu escortă la vreme de noapte. Apoi Erina luă cozonacul din cuptor și Îl puse pe masă. - Dar nu e gata.... observă Litovoi. - Parcă n-am stare să gătesc acum... spuse Erina. Poate sunt prea obosită. Fac altul mâine. - Foarte bine. Mâine va ieși un cozonac cum nu s-a mai văzut În Țara de Jos. Și, dacă mă gândesc bine, nici chiar În Țara de Sus. Dar căpitanului tot un vin bun i-ar pica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ochii voievodului erau Încercănați. Privirea Întunecată și grea. Erina simți cutremurarea unei vești rele, dar nu Întrebă nimic. Se afla lângă fereastră și abia atunci, din Sala sfatului,văzu ceea ce nu văzuse când intrase În cetate. Apărătorii În curte, nerași, obosiți. Mantiile albe cu semnul scutului și spadei stropite de sânge. Caii, obosiți și ei, unii tremurând de nesomn și de frigul dimineții. Lângă fântână, Ion Moț, așezat pe o treaptă, cu capul În palme. Arcașul Simion, făcându-și de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
vești rele, dar nu Întrebă nimic. Se afla lângă fereastră și abia atunci, din Sala sfatului,văzu ceea ce nu văzuse când intrase În cetate. Apărătorii În curte, nerași, obosiți. Mantiile albe cu semnul scutului și spadei stropite de sânge. Caii, obosiți și ei, unii tremurând de nesomn și de frigul dimineții. Lângă fântână, Ion Moț, așezat pe o treaptă, cu capul În palme. Arcașul Simion, făcându-și de lucru la harnașamentul calului, cu ochii În lacrimi. Pietro neștiind dacă să urce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sultanul să intre primul În sală. Pe chipul lui Ștefănel nu se citea nici o surpriză și nici o emoție În fața celui mai puternic om dintr-o mare parte a lumii. Sultanul trecuse de cincizeci de ani. Avea o față lungă, ușor obosită, cu o cută care Îi brăzda obrazul drept. Ochii mici și negri iscodeau chipul tânărului necunoscut care Îi anihilase pe Cei Patru. Se vedea că era contrariat, dacă nu chiar nervos de această schimbare, care se petrecuse independent de voința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
luminos, sigur pe el, cu ochii albaștri și coadă la spate... era fratele lui?? - Am ajuns... Îl trezi din gânduri vocea lui Angelo. Alexandru privi În jurul lui ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn lung și istovitor. Se simțea obosit. Apăsat de tristeți și de Întrebări. Era, Într-adevăr, În inima munților. Totul era alb și Încremenit. Călăriseră o zi Întreagă, iar acum se Însera. Ceața se ridicase și, de pe culmea unde ajunseseră, se zăreau corturi mari, Învelite În blănuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-se de coama calului și de trupul soțului ei. Hai, Murguleț... nu mă lăsa acum... Încă puțin... Calul necheză, ca și cum ar fi Înțeles că trebuie să alerge mai repede. Dar zăpada era groasă, iar goana cailor era grea. Erau cu toții obosiți. Iar săgețile continuau să șuiere. Alți cai se auziră pornind pe urmele lor. Poiana nu se mai sfârșea. - Hai, Murguleț... spuse din nou, cu glasul Înecat de lacrimi. Scoate-ne din valea asta a morții... Alți cai căzură, loviți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sceptiques, voyons... spuse Yves, descălecând și apropiindu-se de căruța În care se afla Oană. Cosmin! Mon vieux! Comment ca va? Căpitanul deschise din nou ochii la auzul vocii lui Yves. Încercă să zâmbească, dar trăsăturile chipului Îi erau prea obosite. Erau prea multe evenimente În doar câteva ore.Yves, aici... A doua minune a lumii... - E questo il capetano? Non e possibile... se auzi o altă voce, care, din câte Își amintea Oană, nu putea fi decât a bunului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
doi la fiecare punct cardinal, coborâți de pe cai, cu scuturile În mâna stângă și săbiile În mâna dreaptă. La capul căpitanului veghea Erina, cu sabia scoasă din teacă, iar În stânga lui, acolo unde inima se zbătea cu mișcări rare și obosite, se afla Alexandru. Din locul În care veghea, Alexandru nu putea vedea ansamblul bătăliei. Auzea doar zgomotele ei. Iar zgomotele erau o armonie perfectă. Artileria, cavaleria, lansările de săgeți, atacurile și falsele retrageri alcătuiau, pentru el, o simfonie strategică. Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o adunare a creștinilor Împotriva invaziei musulmane, pe care turcii preferau s-o vadă ca o adunare a Învinșilor Împotriva Învingătorilor. O adunare tăcută și umilă. Încet, lumea se risipi. Nimeni nu privise insistent spre cei doi țărani prăfuiți și obosiți abia sosiți de la câmp, care se Întoarseră, cu pași clătinați, privind În pământ. Întunericul se lăsase deja. Drumul spre Vaslui era luminat de făclii, iar trupele de infanterie continuau să se scurgă spre nord. Cei doi reușiră să traverseze drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Iar misiunea voastră a luat sfârșit. Vă ordon să vă Întoarceți la comandantul vostru suprem, În Alpii italieni. Veți primi alte misiuni. Cea din Moldova s-a Încheiat. Căpitanul Petru Ilaș privi În jurul lui. Apărătorii erau nerași de o săptămână, obosiți, asudați, tăcuți. Îi evitau privirea. Așteptau o soluție care nu mai putea veni de nicăieri. Războiul era pierdut. Se bătuseră ca niște nebuni, mulți dintre ei căzuseră sub iataganele oceanului turcesc, dar acum nu mai vedeau nici o scăpare. Singura victorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se vedea cu greu o mantie albă. Tatăl lor. Trupele intrau În noul dispozitiv. * Voievodul privi cu Îngrijorare umărul drept al lui Cosmin Oană. În mod vizibil, căpitanul avea dureri. Ajunsese până acolo, după zile de căutări. Era bolnav și obosit. Vedea cu greu. Nu Își putea mișca decât brațul stâng. Dar, chiar și așa, era cel mai bun strateg pe care Îl avea. Iar sosirea lui era un miracol. Îi acordase dreptul de a prelua conducerea bătăliei, fiindcă știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dă un semnal. Îl auzi, căpitane. - Nu l-am mai auzit niciodată, dar am Învățat În tinerețe ce Înseamnă. Amânăm atacul. - Nu Înțeleg... spuse voievodul. Timpul lucrează pentru Mahomed. Primește ajutoare. - Așteaptă semnalul meu, măria ta... spuse, cu o voce obosită, Oană. Îl voi da imediat ce Înțeleg unde vor lovi mongolii. - Vor lovi? De ce? Pe cine? - Nu mai există iertare după acest semnal. E capătul drumului. Cineva a permis folosirea lui, ceea ce Înseamnă că totul e aruncat În joc. - Cineva... - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
prea mult timp ca să trecem de achingii... - Câți erau? - Peste o mie... - De când nu pot trece o sută de Apărători de o mie de achingii? Ani de zile v-am antrenat ca să ajungeți acolo unde sunteți trimiși. Zi sau noapte. Obosiți sau odihniți. Era În joc viața fiului meu! Pietro! Viața lui Alexandru! Și tu Întârzii?! Pietro nu răspunse. Simțea că Oană e nedrept. Săgețile sale și ale lui Amir Îi salvaseră viața lui Alexandru. Dar nu era momentul să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cu obrajii de porțelan roz, era crispată și ochii mari albaștri, ochii de sticlă limpede, erau plânși; ondulările regulate ale părului oxigenat, auriu ca o perucă, erau deformate și corpul majestuos, plin, totdeauna conștient de statura lui bogată, sta lânced, obosit, învelit fără grijă în chimonoul de dimineață. Din când în când apuca brusc mâna Linei fără să spună nimic. Lina șoptea atunci cuvinte liniștitoare și îi lua pulsul. O invita să bea apă zaharată, în care turnase o lingură de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pricina dezordinei morale de acolo. Cu capul plin de migrenă, pe care-1 avea după astfel de primire, de masă și de somn, așezată pe marginea divanului, Mini nu închipuise nimic, stătuse amorțită subt impresia cuceritoare, pe când, undeva, înăuntru, în creierul obosit, în afară de voința ei, se adâncise, crescuse fără de probe convingerea că Mika-Le cea invizibilă, cea de obicei cu lotul neînsemnată, era nucleul ocult al tragediei. Se ridicase apoi silnic și privise afară, înlăturînd puțin perdelele grele de brocart grenat. Resemnată unei
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
coborât, grăbită, am lunecat de pe scara trăsurei și pe trotuarul sticlos, întocmai ca adinioarea, lin ca pe patine - și Mini surise misterios. Fratele meu, posac de nesomn, discuta nu știu ce litigiu despre etaj cu portarul gras și adormit. Eram așa de obosită încît nu puteam înțelege ce spun, și ușoara căldură din vestibul începuse a mă dezmorți, se vede: un fel de beție, specială desigur înghețaților și prin care încă deosebeam bucuria sosirei. Portarul trecuse într-o gheretă mică. Eu și urcasem
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de baga, gâtul lung, strâns în gulerul așa de bine scrobit încît adeverea plictiseala Linei, care trebuia să cumpere aproape unul pe zi și nu găsea decât anevoie așa de înalte. Redingota era periată de prea multe ori pe șeviotul obosit, și picioarele scheletice pluteau în pantalonul cu dunguțe gris, ținută doctorală de congres, pe care Rim nu o părăsea niciodată. Gloria lui erau ghetele de dimensiuni foarte mici față de un corp așa de lung, și subțiri ca și cum ar fi acoperit
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ei, era o dezmoștenită și ea, soția, o cerșetoare. De băieți 95 nu pomenea nimic. Erau duși în Germania pentru diplomă, deoarece nu fuseseră în stare să absolve liceul la București. Jelaniile astea sinistre durau nopți după nopți. Ziua, palidă, obosită, cădea în melancolie, mereu culcată, atinsă de o debilitare care făcea acum lenevirile necesare. Alteori se văi ta de urât, cerea să fie distrată și nu vrea să rămână singură. Lina, care venise necontenit, neglijîndu-și chiar spitalul, întîmpinase un ultimatum
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
grațioasă și nepăsătoare. Doru era absorbit de idei triste, dar nu aveau desigur între ei nici o complicitate. Se reîntoarseră. Lina profitase bine de timp. Păreau a fi terminat o conversație foarte animată. Lenora se culcase complet pe perini și părea obosită cu pleoape ușor vinete, închise. Lina era înăbușită, ca de obicei când vorbea mai mult. Biata Lina intra în ebulițiune repede, ca o cratiță de acelea care dau în fiert numaidecât. începu dezordonat serviciul ciocolatei cu lapte. Eliza se agită
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
trăiniciei, îm-pletindu-și din sucul ei propriu nodul inextricabil. Apoi se întoarse către Doru Hallipa. Ruralul Hallipa se strămuta la oraș. Trebuia să-1 primească în Cetatea ei vie, ca pe un senior rustic deposedat prin greșelile lui și care, prăfuit, hirsut, obosit, intra pe barieră, cu pușca pe umăr, în costumul lui de vânătoare, cu cizmele înalte de căprioară scâlciate de lungimea de un veac, parcursă de la cucerirea primei sfori de pământ de către doamna Calliope și până acum, când rămăsese un biet
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
o clipă. Își găsea de lucru fie în grădina de legume, fie în parcela de vie, fie la animale. Duminica organiza, împreună cu ceilalți liceeni, jocuri de volei sau de fotbal la baza sportivă a școlii și se întorcea acasă transpirat, obosit, dar fericit. Creștea și se împlinea ca un adolescent sănătos și viguros, sprinten și îndemânatic, sociabil și politicos. Treburile mă mânau deseori la Bârlad, ocazie cu care îl vizitam pe Săndel la școală. Directorul, dirigintele și toți profesorii cu care
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
văd și să mă emoționez prin contaminare afectivă fericirea adevărată apărută pe chipul adânc brăzdat al unei nonagenare, când a primit în bătătura pustie o cățelușă frumoasă foc și prietenoasă. Lumina de pe obrazul stafidit și sclipirile de lacrimi din ochii obosiți ai bătrânei mi-au prilejuit întâlnirea cu profundul și necesarul social din om iar în absența unor conviețuitori să aibă măcar un suflet iubitor și credincios de câine. Găini - se confesa cu durere în suflet mama Miluța - nu mai pot
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]