5,154 matches
-
poetului, care nu-i dă dreptul la un sistem (veritabil obstacol pentru atâtea generații de cercetători) ar putea releva, pe de altă parte, ideea unei organicități, a unui arheu, a unei ontologii, în gândirea eminesciană. Acesta e subiectul studiului [Modelul ontologic eminescian, Editura "Porto-Franco", Galați, 1992] conceput de profesorul de la Huși, Theodor Codreanu, un împătimit cercetător și partizan al păstrării neștirbite a valorilor spirituale eminesciene. Cartea era gata în 1989 dar, ne atrage atenția autorul, a devenit mai acut actuală în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
față, că eminescianismul este departe de a fi anacronic, că vizionarismul poetului nostru este extraordinar de fecund și de modern și sub aspectul "rațiunii practice", atât de contestate de către ultimii detractori. Dar pentru asta trebuie început cu începutul, cu gândul ontologic, izvorul întregii creații eminesciene și chintesența modelului cultural național". Cum am mai spus, Eminescu nu este autorul unui sistem filosofic adus la cunoștința contemporanilor printr-un studiu ori prin prezentarea orală a ideilor în toate articulațiile lor. Există însă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
-și întrebarea dacă Eminescu a meditat pe cont propriu asupra ființei, ori a făcut-o în mod nesemnificativ, autorul ajunge la conceptual de arheu și-i recunoaște poetului o ontologie originală alăturându-se lui Noica: "Eminescu a recurs la transformarea ontologică a conceptului, așa cum a procedat Platon cu Ideea". Arheul eminescian este ființa însăși în generalitatea ei (Sein și Dasein) iar exemplele relevante ale unității acestei lumi sunt embrionul și ghinda care cuprind în ele, "brațele, ochii, creierul, întreg organismul viitoarei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
văd de ce ar fi suspectate de subiectivitate partizană. De la demonstrația teoretică exegetul accede spre praxis pentru a semnala, în partea a doua a studiului, câteva serii cu aplicație practică (aici prin formularea "rațiunii practice" se ține aproape de Kant) a viziunii ontologice eminesciene. Nu e vorba aici despre literatură, căreia i se rezervă meritul major de a fi element probator în mai toate cazurile, cât de trăire, de viață, ce acele chestiuni presante pentru societatea românească asupra cărora Eminescu și-a spus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, D. Cantemir, Tudor Vladimirescu, Al.I. Cuza, a unor oameni politici precum, I.C. Brătianu cărora Codreanu îi adaugă pe Eliade, Noica, Cioran. Eminescu a avut o forță magnifică a integrării tuturor cunoștințelor într-o viziune ontologică fără egal. Ar fi de ajuns să amintesc că, înaintea lui Noica și Cioran, Eminescu vedea "miracolul românesc" prin biruința asupra "fiarei interne", că înțelesese corect "cauzele" subistoriei românești ("împrejurările din afară și defectele caracterului nostru național") care, aș adăuga
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sacrificare a lui Eminescu (Editura Macarie, Târgoviște, 1997, 175 p.), o performanță în sine dar și prin comparație cu alte izbânzi naționale. Autorul nostru s-a impus atenției, în ultimul deceniu, prin contribuțiile sale eminescologice (Eminescu Dialectica stilului și Modelul ontologic eminescian), așezându-se relativ repede în primele rânduri ale exegeților moderni ai poetului nepereche. Criticul hușean este citat în bibliografia problemei, este adesea luat ca reper și, desigur, judecățile sale răspicate nasc nu o dată reacții polemice. Provocarea valorilor este o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
trecutului pot fi provocate în fiecare clipă, prin noi și noi interpretări critice, din unghiuri de vedere inedite, inconformiste, chiar "eretice". "Critica pe care o practic mărturisește cu franchețe Theodor Codreanu în introducerea la cartea sa ar putea fi numită ontologică, tinzând către o metodologie totalizantă, fără a fi o preluare a idealului de critică totală vizat de G. Ibrăileanu sau G. Călinescu (...). Critica ontologică absoarbe elemente ale tuturor formelor critice cunoscute, supunându-se totodată principiului interdisciplinarității, evitând, însă, eclectismul. Principiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o practic mărturisește cu franchețe Theodor Codreanu în introducerea la cartea sa ar putea fi numită ontologică, tinzând către o metodologie totalizantă, fără a fi o preluare a idealului de critică totală vizat de G. Ibrăileanu sau G. Călinescu (...). Critica ontologică absoarbe elemente ale tuturor formelor critice cunoscute, supunându-se totodată principiului interdisciplinarității, evitând, însă, eclectismul. Principiul unificator, în poetica oglinzii, îl constituie abordarea hermeneutică a mitului despre Narcis și Echo, dintr-un unghi de vedere nemaiîncercat până astăzi. Mitul grec
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
interdisciplinarității, evitând, însă, eclectismul. Principiul unificator, în poetica oglinzii, îl constituie abordarea hermeneutică a mitului despre Narcis și Echo, dintr-un unghi de vedere nemaiîncercat până astăzi. Mitul grec devine la fel de important ca mitul lui Oedip pentru psihanaliză. Dar critica ontologică este altceva decât critica arhetipală sau psihocritica, deși se slujește și de cuceririle lor. Sunt de acord cu Freud și cu Mircea Eliade că gândirea mitică ascunde experiențe fundamentale ale ființei umane. Mitul lui Oedip (transformat de psihanaliză în "complexul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de psihanaliză în "complexul lui Oedip") este unul dintre cele mai profunde ale antichității. Dar toată osatura construcției psihanalitice se bazează și pe un abuz de interpretare. Tragedia lui Oedip nu poate fi descifrată doar prin erotism, ci are rădăcini ontologice mult mai cuprinzătoare. Cheia ne-o oferă un alt mit străvechi al lui Narcis și al nimfei Echo. Interesant că și-n psihanaliză narcisismul ocupă un loc privilegiat. Descoperirea celor două forme de narcisism (primar și secundar) de către psihanaliști ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
iulie-6 august 1997 Sergiu ARJOCA 4 Un "de ce" dureros Cu Dubla sacrificare a lui Eminescu (Editura Macarie, Târgoviște, 1999, dl. Theodor Codreanu își înscrie pentru a treia oară numele în eminescologie (după Eminescu. Dialectica stilului, "Cartea Românească", 1984, și Modelul ontologic eminescian, Porto-Franco, 1992 cărora li se poate adaugă Provocarea valorilor, Porto-Franco, 1997, o carte unde Eminescu ocupă un loc important), dânsul devenind un portdrapel al generației medii în eminescologie (este născut în 1945). S-a vorbit deja despre Huși ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ci implică trăire metafizică oarecum. Dl Th. Codreanu însuși ne atrage atenția asupra acestui fapt, prin cărțile anterioare are d-sale. "Literatorul", nr. 1-2, 2-16 ianuarie 1998 Constantin TRANDAFIR Despre "Cabala antieminesciană" După Eminescu Dialectica stilului (1984) și după Modelul ontologic eminescian (1992), Theodor Codreanu revine cu a treia carte despre marele poet: Dubla sacrificare a lui Eminescu. În legătură cu prima, critica a avut cuvinte bune de spus, de la Edgar Papu și AI.Piru, la Adrian Marino și George Munteanu, de la Zoe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de la Zoe Dumitrescu-Bușulenga la Mihai Cimpoi, de la Solomon Marcus la Dan C. Mihăilescu (cei mai mulți, cum se vede, eminescologi). Cartea este rezultatul unui remarcabil efort hermeneutic, o exegeză bine articulată despre modernitatea poetului, o "lectura sincronică, simultană, totalizantă" (Adrian Marino). Modelul ontologic eminescian vine să susțină perspectiva ontologică în interpretarea modernă a operei lui Eminescu, într-adevăr un mare poet al Ființei. E o noua etapă în eminescologie după dispariția generației lui G. Călinescu și Perpessicius (încheierea ediției definitive, reconsiderarea anilor de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de la Solomon Marcus la Dan C. Mihăilescu (cei mai mulți, cum se vede, eminescologi). Cartea este rezultatul unui remarcabil efort hermeneutic, o exegeză bine articulată despre modernitatea poetului, o "lectura sincronică, simultană, totalizantă" (Adrian Marino). Modelul ontologic eminescian vine să susțină perspectiva ontologică în interpretarea modernă a operei lui Eminescu, într-adevăr un mare poet al Ființei. E o noua etapă în eminescologie după dispariția generației lui G. Călinescu și Perpessicius (încheierea ediției definitive, reconsiderarea anilor de boala a lui Eminescu și revalorificare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
altfel spus, comandoului antieminescian, e nevoie să i se opună o campanie a adevărului. Deocamdată, însă, din păcate, Theodor Codreanu e lăsat să facă figură singulară, e drept cu o rară vehemență luptătoare. Începutul s-a produs încă din Modelul ontologic eminescian unde se atrăgea atenția, în Argument, despre înmulțirea detractorilor lui Eminescu după 1989. "În avalanșa de etichetări de care s-a "bucurat" Eminescu, în ultimii ani, următoarele revin cu obstinație: "feroce antidemocrat", "antisemit", "fascist", "protolegionar", "execrabil om politic", "reacționar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fost luat în serios de critica stagnantă, stăruie să dovedească modernitatea poetului, împinsă până la similitudinile frapante între teoria relativității a lui Einstein și perspectiva crono-spațială a lui Eminescu, care e altceva decât apriorismul kantian. Poezia avu întâietate în adeverirea viziunii ontologice și a celei cosmologice. Theodor Codreanu le dă o replica pe cât de dârză pe atât de convingătoare, celor care contestă modernitatea lui Eminescu fixându-l în schema tradiționalistă. Hotărât lucru, poetul scrie modern: chiar și când apelează la formele folclorice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
el nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul nației românești pentru care a trăit și pentru care a fost sacrificat, în tăcuta complicitate a câtorva personaje malefice. Pe temeiul acestui adevăr care îmbracă la Eminescu un caracter ontologic, ființial, construiește Th. Codreanu a doua parte a impecabilei sale demonstrații despre sacrificarea arheului național, organizată în zilele noastre de o noua "galaxie Grama", care lucrează acum nu ocult, ci fățis la demolarea atât a poetului, cât și a gânditorului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sete de cunoaștere tot în dorința-i infinită de descoperire a adevărului. Dar cum vocația sa era aceea a poeziei, datele științific-filosofice au fost încorporate în operă. Scrisoarea I, Luceafărul, Sărmanul Dionis au dublat, cu o viziune cosmologică, viziunea sa ontologică, creând o artă poetică uimitoare, dătătoare de stupefacții nu numai pentru cititorul neprevenit, ci și pentru criticul mai puțin avizat. De aici sterilitatea discuției despre modernitatea sau tradiționalismul poetului care l-ar scoate din secolul nostru și din locul său
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
eminescologia, atât prin ceea ce susține, cât și prin reacțiile pe care le va provoca. O carte care va impune și mai mult numele eminescologului Theodor Codreanu, cel cunoscut din Eminescu Dialectica stilului (Editura Cartea Românească, București 1984) și din Modelul ontologic eminescian (Editura Porto-Franco, Galați, 1992). "Deșteptarea" (Bacău), nr. 2951, 7 februarie 2000 Adrian COSTACHE O carte... provocatoare I. Profesorul Theodor Codreanu de la Liceul Teoretic "Cuza Vodă" din Huși este unul din acei intelectuali speciali care amintesc de învățământul preuniversitar din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Bucovina literară", nr. 5-6, mai-iunie 2000 VARVARIENII, GALAȚI, EDITURA PORTO-FRANCO, 1998 Simion BOGDĂNESCU Theodor Codreanu Prozator și poet de idei Am acum lămurita încercare de a rosti prin pană despre scriitorul-profesor Theodor Codreanu, critic literar prestigios (Eminescu Dialectica spiritului, Modelul ontologic eminescian, Provocarea valorilor, Dubla sacrificare a lui Eminescu, Eseu despre Cezar Ivănescu), maiorescian în logica internă a interpretării creației, intenționând și reușind, în genere, o critică totală. Dar dumnealui, deși crede că a eșuat ca prozator (a debutat cu romanul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
TRANSMODERNUL, IAȘI, PRINCEPS EDIT, 2012 [EDIȚIE REVĂZUTĂ ȘI EXTINSĂ] Constantin TRANDAFIR Direcția națională Harnicul și vigurosul scriitor Theodor Codreanu ne "amelință" (vorba cronicarului) demultișor cu întemeierea unei poetici a oglinzii. Deocamdată critica pe care o practică ar putea fi una ontologică, tinzând către o metodologie totalizantă, după propria-i apreciere. Criticul e interesat cu precădere de straturile de adâncime ale operei, pe care le distinge printr-o situare energică în plan ideologic bine articulat, un fel de mise en abîme, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
C.T. printr-un soi de tehnică a contrapunctului) și la Timpul asasinilor (carte semnată de Cezar Ivănescu și Stela Covaci, despre "adevărul" în legătură cu Labiș). Evident, toate acestea merită o discuție specială. Se va avea în vedere tot grila de lectură ontologică și polemismul vehement, dar de perfectă urbanitate. "Sinteze" (Bacău), nr. 6, 10 februarie 1999 Constantin CULBEȘAN "Cezar Ivănescu" Sintezele pe care ni le doream atât de mult la un moment dat, fie asupra unor perioade ale literaturii contemporane, fie asupra
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în dramatica sa evoluție, suprem aliniament de angajare nonconformistă, văzând în Nicolae Labiș, cel al ultimelor sale producții poetice, un poet care "evolua rapid și ireversibil spre anticomunism") și a altor judecători oportuniști, în demersul cărora temeiul "revizuirii" nu este "ontologic" (nici măcar moral), ci ideologic. Este un ideologism de semne, întors, care se vrea "anticomunism", dar e la fel de intolerant ca și prolecultismul de altădată. Un exemplu edificator în acest caz îl ilustrează intervențiile lui G. Grigurcu, critic ce se ilustrează înainte de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este îngăduit să gândim și să înfăptuim. Soluția este una naționalistă și internaționalistă în același timp: conviețuirea, într-o armonie cât mai deplină, a aspirațiilor interne cu interesele prietenilor și neprietenilor din celelalte părți ale lumii. În cartea sa Modelul ontologic eminescian (apărut la Editura Porto-Franco din Galați, în anul 1992), Theodor Codreanu a dezbătut pe larg problema și a sugerat urmarea celor mai fertile soluții culturale în impasul început odată cu evenimentele din 1989. Aici, ca și acolo, modelul de urmat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
inovează tipare formale/strofice noi care-l feresc de manierismul tradiționalist. E vorba de-o "despărțire sporitoare", nu demolatoare cum le place deconstructiviștilor să spună ori de câte ori au prilejul. Poetul, chemat de arheitate se întoarce la izvoarele gândirii eminesciene, la rădăcinile ontologice ale actului creator "pe terenul limbii și al spiritualității românești" (p. 124). În acest fel, despărțirea de eminescianism devine complementară întoarcerii la eminescianism. Exemplificând teroarea istoriei prin conflictul din Miorița și prin soluția ciobanului moldovean, Cezar Ivănescu se situează de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]