6,411 matches
-
de către Grigore Al. Ghica Vodă. După cum ne informează actul de înființare, Ospiciul a fost destinat de voievod pentru săraci și bătrâni. În hrisovul de fondare, din 26 iulie 1855, se menționează: "...N-am socotit de prisos a întoarce a Noastră părintească luare aminte și asupra a marilor suferințe a acelor săraci ce au ajuns la slăbiciunea bătrânețelor și nu mai sunt capabili a-și agonisi zilnic hrană. Ne-au determinat dar a fonda un ospiciu pentru săraci, bătrâni și infirmi, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
efortul neobosit depus de V. Voiculescu pentru îngrijirea bolnavilor noștri. În fiecare dimineață făceam o vizită prelungită și aceasta, în afara prescripțiilor și intervențiilor terapeutice necesare, era însoțită întotdeauna de expresia unei adânci înțelegeri sufletești și a unor sentimente cu adevărat părintești. Pentru mine, aceasta a însemnat o școală și un exemplu de neuitat»... Activitatea depusă i-a adus recunoașterea calității muncii sale fiindu-i recompensată cu ordinul «Coroana României cu Spadă și Panglică de Virtute militară », decorație care se adăuga celei
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
categorie, care premerg minunatele descrieri semnate de Hogaș, Sadoveanu sau Vlahuță, în secolul trecut și pentru aceleași spații geografice. Din propria-i biografie, Gane selectează cu grijă aspecte și episoade de importanță diferită, legate, în primul rând, de copilărie, casa părintească (în care va locui mai târziu Artur Gorovei), familii, funcții și demnități publice, dar și pasiuni statornice (vânătoarea, în primul rând, prin care el premerge pe alți cunoscuți scriitori români cu acest hobby: Al. Cazaban, G. Topîrceanu, I. Al. Brătescu-Voinești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Curgeau repede și limpezi anii copilăriei ca izvorul de la munte; creșteam văzând cu ochii și dacă la învățătură nu eram tocmai cel din urmă, de sigur la oină26 și la țâc27 eram cel dintăi. Alergam ca un ogar în curtea părintească, care mi se părea cât lumea de mare, mă suiam ca o veveriță în copacii cu fructe coapte sau necoapte, mâncam bine, dormeam dus și în fiecare zi mi se rumeneau obrajii. Fiecare zi, fiecare oară, aș putè zice, era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
că în iarna acelui an, iarnă grea și viscoloasă, pribegise în Fălticeni de groaza ungurilor o sumă de săteni români din Transilvania. Doi dintre dânșii, oameni zdraveni, chipeși, cu un port deosebit de al nostru, au fost găzduiți în casa noastră părinteasca și adeseori sara, la gura sobei, ne istoriseau ei de bătăliele sângeroase dintre Bem, comandantul ungurilor și Puchner, comandantul austriacilor. Aceste strășnicii auzite din gura lor care le văzuseră aevea și spuse cum le spuneau ei într-un limbaj rustic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mi-au ridicat perdeaua iluziunilor de pe ochi, am simțit într-o clipa că s-a rupt firul cu trecutul și că de acum înainte o viața nouă, nu tot așa de îndemănatecă, începe pentru mine. Cu amarul despărțirei de casa părintească în inimă, cu nesiguranța zilei de mâni, mergând în întunericul necunoscutului, am plecat din Fălticeni la Iași într-o căruță de poștă, unde a încăput tot avutul meu. Nu erau tocmai vesele gândurile ce-mi treceau prin cap; dar la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
am rătăcit pașii tinereții și unde am întâlnit mulți spini și puțini trandafiri. Iată povestea încuscrirei mele cu arta. Eram un copilandru de 16 ani și viitoarele musteți întârziau de a răsări, în ciuda nerăbdărei mele. Peste drum de casa noastră părintească din Folticeni locuia un medic, Ion Diaconovici, bucovinean de origină, care, neavând copii, înfiasă o nepoată a sa din Cernăuți. Ea trebuie să fi fost cu vreo 7-8 ani mai mare decât mine și era natural să nu fiu eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
a lungul a trei milenii. Mesopotamia și civilizația sa se leagă de cele două fluvii, Tigrul și Eufratul, care izvorăsc din același loc, precum Oltul și Mureșul nostru. Să ne reamintim legenda celor doi frați ce-au plecat de la casa părintească, unul spre miazănoapte, Mureșul, altul spre miază-zi, Oltul. Cam tot așa izvorăsc, din Podișul Tibetan, cele două fluvii ale Chinei: Hunhe și Iantzî. India repetă cazul Spaniei, Gangele și Indusul nefăcând altceva decât să colecteze parte din ceea ce izvorăște din
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
să pună în valoare spiritualitatea poporului român (20, p. 14). Mai mult, P. Șpan susținea necesitatea legării conținutului disciplinelor școlare de mediul natural și social în care trăiau copiii, întemeierea educației din vatra școlară pe specificul celei primite în vatra părintească era o garanție a realizării unei educații naționale. Pentru aceasta era necesară o bună cunoaștere a poporului. P. Șpan stimulat poate și de lucrarea lui W. Wundt, Völkerpsychologie (Psihologia popoarelor) și-a înscris numele printre acei oameni de cultură care
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
va fi produsul unor realități biologice și istorice proprii: "pedagogia generală", care pretinde că are soluții pentru educația copilului de pretutindeni, urmează să fie înlocuită de etnopedagogie. Cercetările etnografice continua Mehedinți raționamentul său demonstrau că educația a început în "vatra părintească" cu munca, și anume cu îngrijirea plantelor și animalelor. Această realitate este întîlnită în fiecare gospodărie a țăranului român. Firesc era deci ca școala să continue activitatea copilului din familie și să-l pună în situația de a munci. Școala
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
De altfel, ei își manifestă opoziția față de orice forme educaționale colective. "Școlile și clasele tind totdeauna să egalizeze copilul; el devine pur și simplu unul printre ceilalți" (29, p. 219). Modul cel mai potrivit pentru "cultivarea eului propriu" este casa părintească unde poate pătrunde un profesor. Pentru existențialiști, condiția ideală a dezvoltării ființei umane o oferă educația cu preceptor; evident o "personalitate autentică", devotat copilului, fără preocupări metodice, dar capabil să stimuleze angajarea. Tipul ideal de profesor este Socrate; el nu
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
neam prost; fă-ți datoria responsabil pentru că altfel ți-ai bate joc de propriile alegeri. Fă-o plenar, nicidecum cu sferturi sau jumătăți de măsură.” Acum când privesc în urmă și adun retrospectiv întregul nostru tablou de pilde și învățăminte părintești, constat că părinții noștri și predecesorii lor adunau totul în cuvinte simple, fără scheme operaționale sofisticate, fără consiliere psihologic-pedagogică, așa cum ne-am obișnuit astăzi și cum desigur vremurile o cer. Însă trebuie să recunosc că și viața, mai cu seamă
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
mamii sale, Rebeca, a amăgit cu un blid de linte pe fratesău mai mare, Esau, făcându l să-i lase lui dreptul de primnăscut, ca să ajungă patriarh după moartea lui tătâne-său. Dar mai trebuia acum să primească și binecuvântarea părintească; Însă șireata de maică-sa, Rebeca, avu pentru asta grijă să-i pregătească lui bărbatu-său, bătrân și orb cum era, nu o fiertură sau iahnie de linte, de care se vede că era sătul, ci un vânat fript, după
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bucățele-bucățele, din gologan cu go lo gan, o exis tență oarecum artistă, vreau să zic cu cărți frumoase și esen țiale În rafturile noastre modeste și cu tablouri sau simple reproduceri bune pe pereți, așa cum nu văzusem În casa noastră părintească; și cu femei, mai ales, luate toate din dragoste, cunoscute din adolescență sau Întâlnite pe sălile universității. Sigur este că niciodată și nimeni dintre noi nu ne-am gândit În chip serios la o „carieră cu viitorul asigurat“, ci numai
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
poalele mamii din pricina Elenei care mă trăda, mizerabila, cu Gică. Elena era fata cuminte a unui cusător de dosare la minister și a unei bucătărese din casa generalului Lahovary, copilă cres cută, la fel ca frații ei, cu strașnică rigoare părintească, din pri cină că locuiau lipit de hotelul Duca, plin numai cu femei și cu perdelele mereu lăsate, din inima mahalalei noastre cu lume amestecată; crescuți apoi cu ifose mari de tot, fiindcă taică-său, cusătorul de dosare, se dădea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a fost o Liturghie liniștită, dar acasă am găsit furtună. Ionuț și Geanina s-au certat ca niște copii necopți la minte de la o... bluză roz. Țepoși amândoi, n-a vrut să cedeze niciunul. Am purtat, separat, câte o discuție părintească, Însă nu am certitudinea că dojana și sfaturile mele vor avea vreun ecou. Sunt ca două săbii ce nu pot intra În aceeași teacă și tare mi-e teamă ca Încropita lor căsnicie să nu alunece pe o pantă dezastruoasă
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
duși de Ionuț În beci. Și, decât să stea acolo, mai bine le dăruiește, la rându-i, altora. Așteptându-l, am ratat microbuzul de Hangani, așa că de la Văsiești am luat-o pe jos, făcând un scurt popas la fosta casă părintească și mai selectând câteva reviste și cărți. Din păcate, unele va trebui să le arunc la tomberon, Întrucât, În absența mea, au avut drept cititori... șoarecii, care au Început, școlărește, de la cotor! La 10,45 am pornit spre casa mătușii
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
la cea mai mică adiere de vânt. Inima era în ei cât puricele, dar nu recunoșteau că le este teamă. Se închipuiau eroi, erau mândri de ei înșiși, dar le venea să plângă când se gândeau că-și lăsaseră casa părintească: îngrijorarea îi cotropea - ce-i așteaptă de-acum încolo? Căutau să se încurajeze zicându-și că nu mai sunt copii, au împlinit optsprezece ani, se cade să se comporte aidoma unor bărbați adevărați, nu ca niște mucoși plângăcioși, ca niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a celui de al optulea fiu al familiei arendașului Costache Enescu și al soției sale Maria, fiica preotului Cosmovici? Fiind ultimul urmaș, care nu a murit de copil, ca ceilalți frați dinaintea sa, s-a bucurat mereu, din firească dragoste părintească, de împlinirea dorințelor și cultivarea stăruitoare a preocupărilor sale. Părinții îl alintau cu numele de Jurjac. Dar iată câteva rânduri reproduse de un comentator străin, și nu de un compatriot, Bernard Gavoty, care a remarcat sclipirea confesiunii, demnă de admirație
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
mama eroului, doamna Natalia , alerga într-un suflet de la câmp, de la arie, mereu cu aceeași lacrimă în batistă: „Credeam că l-ați adus pe Ilie”. Acum n-a mai avut cine alerga în întâmpinarea lui Ilie Ilașcu. A găsit casa părintească pustie, mormintele părinților—cu iarbă crescută pe ele (nu i s-a permis să fie prezent , chiar adus sub escortă, nici la înmormântarea tatălui ștefan, în 1998, nici la cea a mamei din 1999. în tot acest răstimp părinții lui
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
și sunt fericită că am luptat umăr la umăr cu Ilie. Am cunoscut pe acești bravi părinți, ștefan și Natalia Ilașcu. Dumnezeu să-i ierte, sunt plecați dintre noi, rămânând această casă pustie. Să nu uitați cărărușa aici, la casa părintească! Nu mai are cine să vă întâlnească, să vă deschidă poarta, din păcate... Oamenii pe toate le înțeleg nu la început, abia mai pe urmă își dau seama de multe și de toate. Sau poate, de toate, la sfârșit. E
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
aceeași zi, 27 iulie 2000. Au dorit să fie prezenți la acest moment de sfințire și comemorare Doina Boghian, Vasile Tănase, ambii de la Suceava, iar de la Iași, fiul meu Laurențiu Chirilă, Eugenia Prodan, Felicia Ignat cu fiul său. în fața casei părintești preotul Dumitru Merticaru, a strâns toți copilașii prezenți, fetițe și băieți, într-un cerc unde s-a cântat și s-a dansat HORA UNIRII. A fost un moment de Dumnezeire, pe care toți cei prezenți n-o vor uita și
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
vadă și să schimbe măcar câteva cuvinte cu domnia-sa. Luni, 7 mai, seara, fratele patriotului, prof.univ. Iurie Ilașcu, m-a anunțat telefonic că a doua zi, la ora 9, vom merge la Taxobeni, la mormintele părinților și la casa părintească. Marți, 8 mai, la ora 8,45, am ajuns în fața blocului unde avea locuința. Peste tot mașini, poliție, camere de filmat, se vedea clar că nu vor să scape nimic. Nu am urcat, am rămas să aștept în fața blocului să
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
cerbul, să fie tare ca pământul, „tare ca cerbul”, toate acele cusături ale mamei, rămase frumos prinse de perete în așteptarea fiului. Ilie Ilașcu a intrat plângând, sfios ca un copil, și tot plângând a ieșit din casă. De la casa părintească am revenit pe jos la cimitir, unde s-au făcut fotografii cu toată familia. Patriotul și-a luat rămas bun, de la cele două surori, de la rude, de la oamenii satului. Iurie Ilașcu urcă în mașina care se întoarce către Chișinău, iar
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
se trece în mare viteză vama din dreapta Prutului. Toți voiau să facă campanie electorală, speculând drama eroului, care avea doar două zile de așa-zisă libertate. După nouă ani de detenție, de cumplite chinuri, simulări de execuții, venea de la casa părintească, venea de la mormintele părinților săi. Avea nevoie de liniște sufletească, de clipe de reculegere. Un oarecare, nu merită să-i pomenesc numele, zicea: „Trebuia, imediat ce a trecut Prutul, să sărute pământul. ”Domnilor!... Patriotul venea din Basarabia, de pe sfântul pământ românesc
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]