3,749 matches
-
ascultat nici un comunicat la radio, n-am văzut nici un jurnal de actualități. Războiul era tot atât de departe de grijile mele ca războiul peloponesiac. Spre rușinea mea, spaimele și derutele provocate de mișcările frontului mi-au fost cu desăvârșire străine. Nu-mi păsa ce se întîmpla cu Europa. Sufeream pentru moartea Annei Karenina sau pentru melodrame de duzină, umblând prin toată lumea, de la ecuator la pol, și prin toate timpurile. Revăd trenurile înghețate, cu tancuri și soldați, îndreptîndu-se spre front, din zilele când plecam
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
De ce sunt un prost?" am întrebat-o. Pentru că nu știi să visezi". 17. La cincisprezece ani, aveam, prin urmare, lumea mea. Școala devenise o anexă. Nu mă mai interesau notele. Nici frustrările nu-mi mai ulcerau sufletul. Nu-mi mai păsa că eram considerat o "curiozitate" sau un "antipatic", un "încuiat", fiindcă nu luam parte la agapele colegiale și n-aveam nici un prieten, purtîndu-mă ca un adolescent fără adolescență. Lumea mea nu era, totuși, nici ea ferită de contradicții. Pe la șaisprezece
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Liviu, funcționar vremelnic pe la Regia tutunului. Nu exista lumină electrică, nu exista apă curentă, nu exista foc. De altfel, nu exista nici sobă. Îmi făcusem din "straiul" de-acasă un sac polar în care mă vâram iarna și nu-mi păsa că pereții odăii erau reci ca ai unei peșteri. Neplăcut era doar faptul că, ieșind din sacul polar, trebuia să pun piciorul pe podeaua de lut, care "ardea ca gheața". În mijlocul odăii, în puținul spațiu rămas liber, se afla o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
era departe; uitând unde se află gâfâind, întărâtați ca două animale flămânde se căutară scoțându-și ce veșminte aveau de prisos; se uniră într-o frenetică, profundă și neașteptată repezeală, agonizând de încordare; dorința îi ascunse până nu le mai păsă de nimic. În depărtare se auzeau nedeslușit grohăiturile mistreților de tundră, împletit cu geamătul lor, distributiv, amestecat cu șoaptele chinuite din chemările greierilor; perechea stoarsă de nerăbdări știa că se află la adăpostul clipelor nesfârșite intrate în galeria rătăcirilor! Pasiunea
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
seama de glumă și a răsuflat ușurată. Profesiunea liberă dar dependentă de voința ei era respectată. Au abordat alt subiect interesant și stresant pentru ea, vârsta. Acum se oferea scrupuloasă cu tot amalgamul de vicii dar fără popou; nu-i păsa de vârsta fragedă, era expertă în amoruri... până la o limită! Unul dintre meseni ieși afară pe hol și-i zări pe cei doi amorezi, așezați pe o băncuță. Făceau preocupați schimb de telefoane și adrese. El avea un zâmbet lăbărțat
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
dar mamă-sa nici nu a vrut s-audă, - Tu cu plămânii tăi imediat te poți îmbolnăvi! și astfel a pierdut ultima șansa să devină un posibil viitor mare solist în muzica de cameră! Gloria îl ocolea dar nu-i păsa, din clasa X-a va scăpa de muzică și desen! Era mulțumit și așa nu avea nici un talent! Mergeau cu profesorul la teatrul din parc, în sala de spectacol le preda orele de cultură muzicală; teoria era interesantă, viața muzicienilor
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Cu toate astea se descurcă, lui îi dă șase... i-a teza colegului de bancă, îi evaluase lucrarea cu 7... nu i-ar fi dat nici 5, dar în definitiv nu îl lăsa corigent, asta era important și nu-i păsa. Se uită pe tezele la două colege, care erau notate cu 8 si 9, după el nu meritau 4. I s-a făcut lehamite... îi vedea fața profesorului și îl categorisea, un libidinos! Kemi, Ion și Magi au fost notați
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
unii, ghinioniști în dragoste! N-a mai vrut să mă vadă niciodată... nu știu de ce! Dar eu...? Aerul rarefiat al dimineții era neobișnuit de rece și limpede însă eu acumulasem căldură, poate sufletească; mergeam descheiat la haină și nu-mi păsa. De la stație, din Mătăsari am trecut pe lângă o curte unde un câine hămesit, pândea tăcut să mă sperie; îl știam! Era prietenul meu! Clădirea căminului mă aștepta nemișcată ca un monstru diluvian cu mai multe capete, cu intrări-ieșiri și două
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
instrucțiuni numai din America și nimeni nu-mi acordă nici cea mai mică atenție când propun ceva la ședințele redacționale. Nimeni nu mai dă nici doi bani pe literatură, pe adevărata literatură și singurele... valori de care par să le pese sunt cele care pot să le mărească profitul. Își mai turnă apă în pahar și dădu pe gât o înghițitură zdravănă ca și cum era whisky curat. Fii atent acum - o să râzi. O să te prăpădești de râs, nu alta. Am citit zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lăturalnică. Dragă Michael, fii îngăduitor cu amintirile nesăbuite ale unui om bătrân. Cei mai frumoși ani ai vieții mele s-au dus. Mi-au rămas doar amintirile. Trase pe marginea drumului, la aproape un metru de curbă, fără să-i pese că fundul mașinii era în plin trafic. Am ajuns. Ajunsesem în fața unei mici case construită în pantă, într-o zonă mai puțin selectă a Islingtonului. M-a condus în cele din urmă înăuntru, am urcat câteva trepte neacoperite cu covor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Era o cameră mare Nu: mult prea plicticos. Era o cameră luxoasă? Prea era un clișeu. O cameră fermecătoare? Prea afectat. Era o cameră mare, fermecătoare, luxoasă. Era fermecător de luxoasă. Era mare și luxoasă. Ca să fiu sincer, puțin îmi păsa ce fel de cameră era. Probabil nu-i interesa nici pe cititorii mei. Mai bine să trec peste toate astea și să urnesc lucrurile. O trase agresiv spre pat Nu, nu era bine. Nu voiam să sune a viol. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-ți ucizi fratele... Numai familia mea putea face așa ceva. Când s-a întâmplat, mi-am dat seama pentru prima dată cum erau cu adevărat: și după aceea, ce importanță a mai avut că m-au închis? Nu mi-a mai păsat ce se întâmplă cu mine. Oftă din nou, și mai adânc. Mi-a stricat războiul. O spui de parcă te-ai fi bucurat de el. — Dar bineînțeles că mă bucuram de el, spuse Tabitha zâmbind. Toți ne bucuram. E greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mușca totuși niciodată, nu el, pe oaspetele întârziat ce cutează să o pornească prin noaptea de iarnă, singur, mult după trecerea ultimului autobuz. E de mirare cum izbutește să doarmă cu burta pe zăpadă, pe gerul ăsta, fără să-i pese. Răsuflarea i se încheagă în perii din blană, încununând-o cu țurțuri străvezii. Oamenii îl lasă mai departe să doarmă, se uită doar la el. Își suflă în pumni, își trag căciulile și mai bine peste urechi, se bat peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cît despre acelea care nu l-ar duce la aceasta, să se ferească de ele, dacă-i este cu putință. Dacă aceasta nu este posibil, să se lase în voia lor fără prea multă grijă. De asemenea, să nu-i pese dacă va merita faima rea a acelor păcate fără de care i-ar fi greu să păstreze statul; căci dacă cercetăm lucrurile cu atenție, vom observa că unele scopuri care ni se arată a fi virtuoase, ne-ar duce la pieire
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pe loc faima de om meschin. Deci un principe nu poate să practice această virtute a dărniciei, în așa fel încît ea să fie cunoscută, fără ca aceasta să nu-i dăuneze. Iată de ce, dacă este prudent, nu trebuie să-i pese de faima de om meschin pe care și-ar face-o, deoarece cu vremea oamenii îl vor socoti tot mai darnic întrucît vor vedea că, făcînd economie, îi ajung veniturile pe care le are, că se poate apăra împotriva celui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
altuia; dimpotrivă, prilejurile de a vărsa sînge sînt mai rare și ele trec mai repede. Dar cînd un principe este în fruntea armatelor și are sub comanda lui un număr mare de soldați, atunci mai ales nu trebuie să-i pese în nici un fel de faima cruzimii lui; căci armatele n-au fost niciodată strîns unite și gata de acțiune, dacă nu au avut în fruntea lor oameni care să se bucure de această faimă. Între faptele demne de admirație ale
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
strivite de roți. Mirosul aducea cu cel al verbinei și-i plăcea mireasma asta de rouă În zori, ferigile, copacii negri În ceața dimineții, În timp ce mașina Își croia drum prin locurile neumblate care semănau cu un parc. Nu-i mai păsa de cei doi din spate, se gândea doar la bivoli. Bivolii după care umblau Își petreceau ziua Într-o mlaștină noroioasă, unde nu-ți putea ieși nici o lovitură, Însă noaptea ieșeau să pască la loc descoperit - dacă reușeau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Dacă Înțelegi cum se-ntâmplă ceva, asta nu-nseamnă că trebuie să-ți și placă. El putea trece peste orice, se gândi, pentru că nimic nu te poate răni atunci când nu-ți pasă. În regulă. Și nici acum n-o să-i pese de moarte. Ce nu putea suporta era durerea. Adică suporta durerea ca oricine, dacă nu ținea prea mult, cât să-l epuizeze, dar În cazul său fusese ceva care duruse Îngrozitor, Însă Încetase exact când el credea că o să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu piste bune și după aia prin cârciumi, să mergem chiar peste drum, la Oberland, sau sus, la Valais, prin tot Engadine, și să nu ne punem În rucsac decât echipamentul, mai multe pulovere și pijamale și să nu ne pese de școală sau mai știu eu ce. — Da, și să trecem așa prin Schwarzwald. Doamne, toate locurile mișto. — Acolo ai fost toamna trecută la pescuit, nu? — Da. Mâncară ștrudelul și băură restul de vin. George se rezemă de perete și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
șapteșcinci de centime. S-ar fi simțit mai bine dacă-i lăsa doar șapteșcinci de centime. Un franc elvețian face cât cinci franci francezi. Domnul Wheeler se-ndrepta către Paris. Era foarte atent cu banii și de femei nu-i păsa deloc. Mai fusese În gara asta și știa că n-ar fi avut unde s-o ducă pe fată. Domnul Wheeler nu-și asuma vreun risc vreodată. PARTEA A DOUA DOMNUL JOHNSON POVEȘTEȘTE TOTUL LA VEVEY În cafeneaua gării era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
văzut niciodată un om atât de avar... Vă aduceți aminte că ne plătea din ce în ce mai puțin? De când a venit Vitellius, lucrurile s-au mai schimbat... deși, după mine, se arată binevoitor ca să atragă armata de partea lui, nu pentru că i-ar păsa de noi. Eu cred că, în taină, visează să devină împărat și să-l înlăture pe Galba. Dar cine era Capito? îl întrebă în șoaptă Listarius pe Lucilius. — Era guvernator aici, în Colonia, înainte de Vitellius. Se spune că i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era. Îl părăsise. Ce simțea era nu numai disperare, ci și altceva, mai îngrozitor. Era o indiferență cumplită - avea inima înghețată. Nimic nu mai conta pentru el, nici măcar arta vindecării, căreia până atunci îi dedicase viața lui. Nu-i mai păsa că e medic. Nu-i mai păsa de cei din jur. Putea doar să stea la soare... Nu mai voia să trăiască, dar nu avea curaj să se sinucidă. Nu-i păsa nici măcar că Vitellius, ucigașul, se oprise tocmai acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
numai disperare, ci și altceva, mai îngrozitor. Era o indiferență cumplită - avea inima înghețată. Nimic nu mai conta pentru el, nici măcar arta vindecării, căreia până atunci îi dedicase viața lui. Nu-i mai păsa că e medic. Nu-i mai păsa de cei din jur. Putea doar să stea la soare... Nu mai voia să trăiască, dar nu avea curaj să se sinucidă. Nu-i păsa nici măcar că Vitellius, ucigașul, se oprise tocmai acolo, în orașul unde ajunsese și el, ducând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atunci îi dedicase viața lui. Nu-i mai păsa că e medic. Nu-i mai păsa de cei din jur. Putea doar să stea la soare... Nu mai voia să trăiască, dar nu avea curaj să se sinucidă. Nu-i păsa nici măcar că Vitellius, ucigașul, se oprise tocmai acolo, în orașul unde ajunsese și el, ducând urna cu cenușa Velundei. Oftă și privi în jur, amețit din cauza oboselii. Se uită absent la mulțimea care invadase orașul în acele zile de sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
slăbi strânsoarea. Știa să calculeze exact clipa aceea dintre viață și moarte. Instructorul se clătină, ducându-și mâna la gât. Era orbit de furie și de ură. — Ticălosule! N-ai idee ce mult aș vrea să te omor! Nu-i păsa că cei din jur îl auzeau. — Aș vrea să te omor nu pentru că ești trufaș și nepriceput, ci pentru că l-ai lăsat pe Vitellius să-ți scape! Nu trebuia să-l lași... Trebuia să-l ucizi! — Taci, Hyrpus! interveni neliniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]