5,205 matches
-
cu ochii pironiți în albul tavanului- un tavan pe care îl urmărea în cele mai mici neregularități ale lui -, cu buzele strânse peste dinții albi, mici și ascuțiți, și pe urmă, clipind des și mărunt, lăsând să-i scape printre pleoapele întredeschise sclipiri de răutate ; o privire piezișă, mulțumită de nereușita lui pe care putea s-o contemple. — Nu te mai tot zgârma atât, uite cum ai ajuns s-arăți... îi zise Vica și-i arătă cu degetul îngroșat și zbârcit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care doar ea în lume i-o simte - a determinat-o să-i treacă atâtea cu vederea ! A fost tolerantă cu el din diverse motive, dar de înțeles doar în ultimul timp a reușit să-l înțeleagă... Are încă sub pleoape acea noapte de Crăciun - ultimul Crăciun pe care l-au mai făcut împreună, cu Muti încă bine și cu dragul de Tudor în țară. Dragul de Tudor era cu prietenii, cu gașca, cum își spuneau ei, la ski, pe munte
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la o parte pudriera, pulverizatorul, scoate din étui-ul lui rujul și își desenează apăsat câte o cruce pe fiecare obraz. O cruce roșie-închis în dreapta, o cruce roșie-închis în stânga, apoi se dă câțiva pași înapoi. Ce ciudat poate să arate... închide pleoapele ca să nu mai vadă nimic și întinde automat rujul pe pomeți. Și acum se dă câțiva pași înapoi. Ei, da, uite, parcă ar fi mai bine. Un pic de ruj doar, și parcă ar fi alta. E drept, că mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și aștepți în fața ușii, fără să mai îndrăznești să suni și a doua oară. Cine oare ți-a adus în față ochii albaștri apoși ai mamei- ce bine știi rețeaua de zbârcituri dimprejur și cele câteva punctișoare albe, semănate pe pleoapele cu marginea umflată, printre genele rare... O privire ce mizează pe patetismul ei ca să te mustre fără cuvinte, pentru că altfel ea își face de lucru, ca de obicei, la gherghef și nu îți comunică decât o veste anodină : că a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mult decât pe acest necunoscut coleg care, cu inteligență și încăpățânare, își vede mai departe de distinsa lui revistă de filologie, în vreme ce, în jurul nostru, lumea arde... Rotunjesc cu grijă fiecare literă, silindu-mă să nu iau în seamă nici arsura pleoapelor, nici fierbințeala uscată a palmelor, nici obișnuita lipsă de chef cu care mă lupt de la o vreme. Gheridonul este mult prea jos, astfel că scriu gheboșat, într-o poziție nesănătoasă, și totuși nimic nu mă poate decide să schimb încăperea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Și ceea ce părea a fi viața lui - un neînsemnat fragment, luminat de o rază întâmplătoare, un colț al uriașei tapiserii pentru care cât trebuie să te dai înapoi ca să poți vedea întregul ? Un înțeles adânc și poate definitiv flutura prin fața pleoapelor lui strânse, pierind derizoriu după spasmul iubirii care avea să-l arunce la mal - o făptură terestră, cu simțurile astupate ! Și ce dimineață albastră intra prin fereastra deschisă, deasupra acoperișurilor de ardezie ale vechiului burg ! Nimic nu are să reușească în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
gheridon. Evident, persoana care îl atrage cel mai mult în salon este Profesorul. Dar interesul Profesorului este acaparat în întregime de micuța Yvonne, care și-a găsit în fine o ocupație mai liniștită. Cu degețelul întins, Yvonne împinge nasul, ochii, pleoapele lui Papa, iar Papa se sperie și se ferește. — Nevinovat ! Pas du tout... Există nenumărate reproșuri ce ți s-ar putea aduce... insistă Sophie. De pildă, văzându-ți de mai multe ori comportarea, m-am întrebat : oare de ce acest domn
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aprins în ochi. Totuși, o tăcere îngrijorată s-a țesut în penumbra salonului, la această oră neliniștitoare a zilei, entre chien et loup. Cel mai tare s-a întunecat la față Profesorul Mironescu, care își tamponează îngrijorat fruntea pleșuvă : fierbințeala pleoapelor îi lasă impresia că febra i-a urcat deodată, periculos de mult. Va mai întârzia aici câteva clipe, apoi va merge să se repauzeze în dormitor și să-și schimbe, pentru sindrofie, ținuta. Ați văzut-o cumva la înmormântare și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai răspunde cu bunăvoință la absurda întrebare a Profesorului. El, din păcate, nu s-a gândit până acum la această temă de discuție, numai că pe viitor - dacă vom mai avea viitor - va găsi explicațiunile cuvenite. Profesorul își strânge contrariat pleoapele peste ochii fierbinți : așadar s-a înșelat când, surprinzând asupra sa privirea neliniștită a junelui, a presupus că acesta intenționa să dialogheze ! Un malentendu ? Desigur, numai că în ciuda explicației ce și-o dă, nemulțumirea continuă să persiste în sufletul magistrului
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
știi ce ? Acu du-te dincolo și bea-ți cafeaua și lasă-mă să spăl vasele io... Stai și dumneata, că toată ziua te-ai obosit... Dacă, așteptând să se răcească puțin cafeaua, te așezi pe canapea și îți lași pleoapele să coboare - te miri singură cât de repede începe mintea să ți se împăienjenească a somn... Da, o oboseală atât de mare... O istovire pe care o simți în fiecare fibră, în vreme ce gândurile își încetinesc rotirea - fibre haotice, care vibrează
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
doar cineva care stă nevăzut alături, care te urmărește, și nici telefonul nu sună măcar. Trosnește doar boazeria casei, doar scara, e târziu, e tot noapte, tot liniște, tot n-a venit și, desigur, nici nu va mai veni vreodată... Pleoapele grele s-au lăsat tot mai jos, tot mai jos, genele rare nu s-au lipit. A mai rămas o mică deschizătură prin care ochiul, orb și mort, privește sufrageria fără s-o vadă. Și totuși, în spatele pleoapelor, tot sufrageria
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
veni vreodată... Pleoapele grele s-au lăsat tot mai jos, tot mai jos, genele rare nu s-au lipit. A mai rămas o mică deschizătură prin care ochiul, orb și mort, privește sufrageria fără s-o vadă. Și totuși, în spatele pleoapelor, tot sufrageria o vede, tot înșirarea solemnă a scaunelor în jurul mesei olandeze, rotunde, în mijlocul căreia aburește ibricul cu cafea, prea fierbinte încă. Ce însemnează această solemnă invitație a scaunelor, pline de simț al datoriei, care, în orice caz, n-au
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Hai la groapa cu furnici Ba-i aici, ba nu-i aici... Altfel, de ce să ții o pătură de cele patru colțuri și să vâri un om în ea ? Și cum să-l pui înăuntru, cu asemenea gesturi firești - când pleoapele lui deja s-au lipit, moi, aproape lunecoase, la fel și buzele s-au lipit... — Numa să ție covertura, zice unul. Nu numai lui, la toți le este teamă că n-o să țină sub trupul uriaș și greu pe care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vîrstă, cu familii și mulți copii, lucrînd În civilie ca sondori sau prin diverse uzine și fabrici ori ca șoferi de basculante pe șantiere. Cel mai nefericit e Patrana, are o figură de Silvester Stalone În Rocky 1, cu o pleoapă ca de porumbel căzută pe ochi și gura un pic strîmbă, mic și nervos, dar greoi, ca și cum Rocky În interpretarea lui ar suferi un pic de reumatism și de o formă ușoară de afazie - În vorbirea lui apar foarte multe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sau era Înalt?) și pleșuv (sau avea o claie dezordonată?), Îmi amintesc saboții lui albi (avea saboți?). Îmi amintesc că am văzut cu ochiul stîng lampa pe care mi-a băgat-o În față, după ce a reușit să-mi dezlipească pleoapele umflate, pe care se Închegase sîngele (asta e adevărat, nu am cum să Încurc așa ceva). Apoi mi-a cusut arcada. Îmi amintesc că un craniu s-a plimbat prin fața mea - sper din toată inima că era o radiografie. Îmi amintesc
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că, spre deosebire de tine, umblau cu o torță la ei. Pentru o clipă se face liniște. — Auzi, dar tu insinuezi că put, zic, ridicînd brațul și Încercînd să-mi apropii nasul de subțioară. — Tu? Nu știu, ăăău... visam... Puți a grătar. Pleoapele i se trîntesc la loc, grele. Ciudat? Nu cred că ăsta e cuvîntul. Nu, nu e ciudat, luna asta nimic n-a fost ciudat. Pentru că e aprilie. Cerurile au fost mai furtunoase, mirosul din dormitor mai acru și promisiunile din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Patrana n-a suflat o vorbă cît a durat filmul ăsta care se cheamă Teorema... nu știu ce l-a pătruns mai tare, stilul neorealist de sub care se Întrevede o metaforă ciudată sau somnul. Pentru că micuțul Patrana nu are ochi, are niște pleoape, care sînt În cea mai mare parte a timpului pe jumătate lăsate, așa că pare că doarme chiar și cînd e treaz (la fel cum pare că e treaz cînd doarme). În ultimele două săptămîni, la Hefaistos În atelier s-a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
îi erau prelungi, ca ai lui Brian, de un albastru mai închis, și se îngustau, dându-i un aer de pisică, ori de câte ori era îngândurată sau emoționată. În timp ce Brian obișnuia să facă ochii mari și să se holbeze.) Își farda discret pleoapele dar nu folosea niciodată ruj de buze. Avea o gură prelungă, conștient mobilă. Părul bogat, neted, frumos tuns, era de un blond ușor argintat, încă lucios și strălucitor, deși nu-l vopsea. Nu se preocupa niciodată de îmbrăcăminte când era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dădea uneori ghes să ia un taxi până la aeroportul Heathrow și să cumpere un bilet pentru Tokio. Vedea cu ochii minții fața inteligentă, blândă, iubitoare a tatălui ei și simțea din nou lacrimile afurisite, gata să se reverse peste bariera pleoapelor. — Ți-am aranjat atât de drăguț camera, îi spuse Gabriel, și o să-ți aducem ce cărți ai să dorești, nu-i așa, Brian? Și trebuie să te simți liberă, independentă, nu ține seama de noi. Știi, ai nevoie de odihnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
al cărui chip calm, auster, grav, cu buzele țuguiate și ochii meditativ plecați (creatura gândea) i se părea mult mai spiritualizat decât chipul chinuit al celui crucificat. Preotul se așezase pe un scaun cu speteaza dreaptă și rămăsese țeapăn, cu pleoapele pe jumătate închise și mâinile relaxate pe genunchi. În timp ce mintea măruntă îi divaga, el respira adânc, conștient de mișcarea aerului, de pulsarea lui lentă care devenea mai înceată... tot mai înceată... Întuneric în care o bucurie independentă de el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dac-aș putea sta măcar de vorbă cu oamenii, dac-aș putea gusta și eu un strop de fericire, dacă lucrurile ar fi și pentru mine obișnuite. Ochii ei de cățel se umplură din nou de lacrimi. Își închise încet pleoapele, strivind sub ele alte lacrimi. Deodată, Diane deschise ochii și lacrimile îi secară subit, de parcă s-ar fi retras la sursă. Sări în picioare, agățându-și unul din tocurile înalte în șalul scoțian. Tom sări și el. Ce este? George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ce-a mai îmbătrânit, și-i țeapănă și parcă bolnăvicioasă. Și i s-a încovoiat spatele și pielea-i atârnă, pătată și uscată, de parc-ar fi murdară, și colțurile gurii îi cad în cele două șanțuri de pe margini, și pleoapele-i sunt maronii și buhăite și de ce naiba și le-o fi boind așa! Arată patetică, îți face milă, niciodată până acum n-am văzut-o în halul ăsta!“. George zâmbi, își încreți nasul ca Zet, își arătă dinții pătrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
În casă plutea o lumină domoală, gălbuie. Într-un colț, o lampă slabă ilumina icoana calmă, strălucitoare, care reprezenta botezul lui Hristos. (Părintelui Bernard nu-i plăceau imaginile mai chinuite, mai contorsionate.) În fața lui, statuia lui Buddha Gandhara medita cu pleoapele plecate și buzele ușor țuguiate. Fața de o austeră frumusețe îmbina calmul orientului cu o îngândurată tristețe, elenistică. Părintele Bernard îl iubea pe Buddha pentru că nu era un judecător al faptelor lui. Nu-i acorda nici o atenție preotului și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îngândurată tristețe, elenistică. Părintele Bernard îl iubea pe Buddha pentru că nu era un judecător al faptelor lui. Nu-i acorda nici o atenție preotului și nu avea pretenția să fie ridicat în slăvi. Dar părintele Bernard, care nu medita întotdeauna cu pleoapele plecate, îi acorda, în schimb, foarte multă atenție lui Buddha. În ce privește meditația, există două școli de gândire. Unii învățați cer să-ți golești mintea de orice gând. Alții îți îngăduie circuitul unor gânduri întâmplătoare, pe care trebuie să ți le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zbârcite, spongioase și poroase, bătrâne, ca resturile de piei și de zgârciuri ce nu pot fi gătite și se aruncă la gunoi, sau ca un maldăr de plante moarte, putrezite, lipsite de lumină. Ochii erau pieriți pe sub glugile crețe ale pleoapelor. Nu era o față, ci o masă haotică de cărnuri care se pleoșteau pe locul unde ar fi trebuit să fie o față. Pielea era groasă și acoperită cu pete decolorate, mânjită de o brumă de barbă căruntă. George își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]