5,260 matches
-
uscat: ― Lumina!... Lumina!... Chiar în clipa aceea însă, parcă le-ar fi retezat un paloș de călău, razele muriră, și ochii lui Bologa se umplură de întuneric. Nu-și dădea seama ce s-a întîmplat. Tunurile băteau mereu, rar, cum poruncise dânsul. " Mi se pare c-am spart reflectorul", se gândi atunci, mirîndu-se cum a putut face el asemenea ticăloșie și bucurîndu-se că a făcut-o. Stătu buimăcit un răstimp, având conștiința că ar trebui să mai facă ceva și neputîndu-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
totuși avu o strângere de inimă. Alte focuri speriate izbucniră îndată, apoi iar altele, și în dreapta, și în stânga, tot mai depărtate. Bologa se liniști; erau, desigur, santinelele speriate... Pe la trei, spre a-și șterge orice urme de îngrijorare din suflet, porunci să se înalțe o rachetă, să vază și să se convingă. În lumina verzuie, terenul dintre tranșee părea mort. La dreapta, între sârmele ghimpate, zăcea cadavrul unui om. A fost ucis de acum două zile, pe când se întorcea din patrulare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Varga, surprins, îngăimă cu ochii mari: ― Atunci bănuielile mele... Atunci umbli cu gânduri de dezertare? ― Gînduri? murmură Apostol cu un surâs straniu. Gândurile sunt schimbătoare, Varga! Am însă o credință vie în suflet... asta, da! Și dacă ea îmi va porunci să trec... să... dezertez la inamic, adică la inamicul vostru, nu voi ezita nici un moment a-mi face datoria cea adevărată... De altfel, chiar voi, judecând cinstit și fără pornire, îmi veți da dreptate și mă veți aproba! Sunt sigur
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
putea citi cineva în sufletele tuturor ofițerilor, s-ar îngrozi de ceea ce ar descoperi. Cei mulți își ascund gândurile, pe când el barem e sincer. ― Astea-s prostii, prietene! zise Varga, după o pauză, cu glas schimbat și cu o veselie poruncită pe față. Mai bine haidem la generalul Karg, să ne miluim de un concediu! ― Așa-i... prostii... surâse Apostol îmblînzit. Prostii sunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele ale vieții... Varga porni înainte pe coridorul murdar și plin de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și curmă vorba, poftindu-l să continue cu altă ocazie, deoarece acum îl cheamă serviciul. Paul Vidor recunoscu bucuros că așa-i, dar așteptă să plece locotenentul înainte... Apostol Bologa, enervat de stăruința țăranului, trecu în cancelarie, luă schița frontului, porunci gradaților să-și vadă de lucru, pentru că el are niște treburi oficiale de rezolvat azi, și apoi ieși în ogradă în soarele tânăr și primăvăratic. Lumina și căldura îl îndemnau să se uite împrejur, fără să vrea, parc-ar căuta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu catifea albastră. Își scoase verigheta din deget și o puse în cutiuță, iar cutiuța o împachetă frumos și o sigilă cu ceară roșie. Apoi chemă pe Rodovica și o trimise cu scrisoarea și cu pachețelul la domnul avocat Domșa, poruncindu-i să i le dea chiar domnului în mână. Apoi ieși iar în cerdac și iar văzu inscripția pe mormânt și iar își aminti vorbele tatălui său: "...nu uita niciodată că ești romîn!" 8 Doamna Bologa pregătise o masă împărătească
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pierdem vremea de pomană, domnule locotenent, zise în cele din urmă Vidor cu dispreț. Muierea tot muiere, din lacrimi n-o scoți nici cu șase boi... De altminteri, ce să mai lungim vorba, că fata trebuie să facă precum îi poruncesc eu! Se mai uită o clipă în ochii lui Apostol, apoi se duse la el cu mâna întinsă, rostind apăsat: ― Mare cinste ne faci, domnule locotenent... De-acu numai să fie într-un ceas bun și cu noroc și să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iar spionii nu pot fi decât tocmai țăranii care, în ciuda poruncilor strașnice, se vâră mereu prin zona frontului. Așa au pus mâna azi-noapte pe trei și i-au adus între baionete la Făget. Generalul e atât de mânios, că a poruncit să-i spânzure pe toți trei, ca să dea o pildă strașnică. Mâine are să-i judece Curtea Marțială, și dacă generalul cel mare a poruncit, apoi de bună seamă că o să-i și spânzure... ― Cumnată-mea, săraca, a plâns ca o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trei și i-au adus între baionete la Făget. Generalul e atât de mânios, că a poruncit să-i spânzure pe toți trei, ca să dea o pildă strașnică. Mâine are să-i judece Curtea Marțială, și dacă generalul cel mare a poruncit, apoi de bună seamă că o să-i și spânzure... ― Cumnată-mea, săraca, a plâns ca o nebună de mila lor, sfârși groparul. Doi sunt din Făget, oameni cunoscuți, români, iar unul e de aici, de la noi... Bietul Horvat, domnule părinte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
numai cu jumătate de gură: aflase vestea de la însăși Ilona și nu putea pricepe cum să ia "domnișorul" de nevastă o țărăncuță și săracă, și proastă, când ar fi găsit atâtea fete de boier, numai să fi întins un deget. Porunci seara soldatului să-l trezească la vreme pentru înviere. Pe la miezul nopții se deșteptă în alintările Ilonei: ― Scoală, leneșule... Aide, să nu pierzi tocmai Învierea! Până să se dezmeticească, fata dispăru fără zgomot... Se îmbrăcă în grabă. Răcoarea nopții îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fundul de livezi și ogoare. În mijlocul gropii, ca un smoc de păr pe o chelie de perucă cu marginile răsfrânte, înnegrea o braniște. Mașina parcă nici nu mai atingea pământul... Plutonierul se uită iar înapoi, repede, crezând că locotenentul va porunci să micșoreze iuțeala. Apostol nu vedea nimic... Panglica sură, copacii braniștii... În câteva clipe automobilul înghiți cele patru sute de metri cât ținea păduricea, și totuși lui Bologa i se păru c-a mers o veșnicie, atât de bine a văzut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
păru atât de amar, că se înfricoșă. Merse spre poartă, ajunse în uliță și porni spre sat. Casele îl priveau cu ochi galbeni, mirați. Drumul mijea ca o chemare stăruitoare. Nici un gând nu-i lumina în minte, inima însă îi poruncea întruna: "Înainte!... Înainte!..." ca un comandant care nu îngăduie nici o șovăire. Îi lipăiau pașii pe uliță, parc-ar fi fost desculț, iar pintenii zăngăneau regulat, subțire și dulce, ca niște clopoței de argint într-o depărtare nehotărâtă. Întâi câteva siluete
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
va sosi prea curând. " În sfârșit... În sfîrșit!" îi bâzâi iar prin creieri drept răspuns la toate gândurile și simțămintele vălmășite. Apoi convoiul se opri într-o poiană. Varga păstră doi soldați pentru escorta prizonierului, iar restul patrulei, cu caporalul, porunci să se înapoieze la sectorul escadronului. Apostol, între cei doi soldați, porni după Varga, care acuma pășea mai repede și cu mai multă siguranță. În pădure drumul era larg, bun și cobora blând. Peste câteva minute cotiră după o coastă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
făcu schița, liniștit, cu conștiința împăcată, în vreme ce Apostol, pe colțul patului, își trudea zadarnic mintea să ghicească ce-o fi hârtia pe care i-a arătat-o locotenentul... După ce împachetă toate lucrurile prizonierului și le dete în grija telefonistului, Varga porunci soldaților să ia bine seama, să facă paza cu rândul și să nu piarză vremea degeaba pe aici... Vorbind cu soldații, își încheie cu băgare de seamă nasturii hainei, își potrivi casca, își puse mănușile căptușite și, fără să vrea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
privindu-l lung în ochi, cu îndemn și căldură, ca un părinte pe un copil nesocotit. De la ușă îi mai șopti: ― Voință, Bologa! Plutonierul salută și, îndată ce coborî Klapka, se repezi în odăiță, se uită împrejur, cercetător, înfricoșat. Pretorul îi poruncise, de repetate ori, să fie cu ochii în patru ca nu cumva prizonierul să se sinucidă. Acuma tremura să nu fi lăsat căpitanul vreo armă. Deși nu mirosi nimic suspect, zise rugător și moale: ― Să nu mă nenorociți, domnule locotenent
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acuma, plậngeți!” Numai că porunca domnului învățător a avut pentru mine exact efectul invers. Am izbucnit în hohote de rậs, singura de acolo, din careul acela disciplinat, lucru cật se poate de firesc pentru o logică elementară care nu poate porunci unei ființe cật de cật normale să plậngă așa, dintr-o dată, la comandă... Gestul meu la scos din sărite pe Domnul care mi-a arătat acolo, în fața careului “pe viu” cum se poate plậnge la comandă. Desigur, pentru el, președintele
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Cu zid împresurată. Și frate-meu ca Împărat Mi-a dat mie solie, Să merg la broaște ne-mpăcat, Să-i chem la bătălie - Să vedem cine-i mai tare. {EminescuOpIV 75} Și împăratul broaștelor, C-un oacaca de fală, Primi - porunci oștilor Ca balta s-o răscoale. Și am pornit război. Vai! multe broaște noi am prins - Îmi pare chiar pe rege - Și-n turnul negru le-am închis, Din insula cea verde. Spre sar-am făcut pace Și drumul broaștelor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Să țin numai la ceva oricât ar fi de mic... Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic. În manta nepăsării mă-nfășor dar și tac Și zilele vieți-mi în șiruri le desfac, Iar visurilor mele le poruncesc să treacă. Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă, Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii: Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Trec, pier în adâncimea iubirii ș-a genunii, Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii Ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
condiție a frumuseții. Din când în când, în viață ca și în artă se schimbă accentele. Acasă este locul unde simți cel mai bine fiorii absolutului. Suntem împinși în proiectele altora. Ca actori sau ca martori. Când simți nevoia să poruncești, începe cu tine! Numai sufletul nu are pretenție la spațiul locativ. Presa fetidă e ca un copil obraznic care suferă numai când îl ignori. Săracul moare de foame, bogatul - de greață. Emisfera nordică a Pământului este mai sătulă și mai
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
într-o sfeclă. Din când în când în viață ca și în artă se schimbă accentele. Acasă este locul de unde simți cel mai bine fiorii absolutului. Suntem împinși în proiectele altora, ca actori sau ca martori. Când simți nevoia să poruncești începe cu tine. Numai sufletul nu are pretenție la spațiu locativ. Presa fetidă e ca un copil obraznic care suferă numai când îl ignori. Săracul moare de foame, bogatul de greață. Emisfera nordică a Pământului este mai sătulă și mai
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
4. A Lui este înțelepciunea, și atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit? 5. El mută deodată munții, și-i răstoarnă în mînia Să. 6. Zguduie pămîntul din temelia lui, de i se clatină stîlpii. 7. Poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare și ține stelele sub pecetea Lui. 8. Numai El întinde cerurile și umblă pe înălțimile mării. 9. El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară și Ralițele, și stelele din ținuturile de miază-zi. 10
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
frigul, din vînturile de la miază-noapte. 10. Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheața, și micșorează locul apelor mari. 11. Încarcă norii cu aburi, și-i risipește scînteietori; 12. mișcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le poruncește El pe fața pămîntului locuit. 13. Îi face să pară ca o nuia cu care lovește pămîntul, sau ca un semn al dragostei Lui. 14. Iov, ia aminte la aceste lucruri! Privește liniștit minunile lui Dumnezeu! 15. Știi cum cîrmuiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
10. cînd i-am pus hotar, și cînd i-am pus zăvoare și porți; 11. cînd am zis: "Pînă aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ți se oprească mîndria valurilor tale?" 12. De cînd ești, ai poruncit tu dimineții? Ai arătat zorilor locul lor, 13. ca să apuce capetele pămîntului și să scuture pe cei răi de pe el? 14. Ca pămîntul să se schimbe, ca lutul pe care se pune o pecete și toate lucrurile să se arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
prima oară de o vie pe meleaguri ieșene. Când s-a oprit, l-am întrebat curios: Și când spunea Marele Ștefan Vodă acestea? Ascultă mai departe ce spune vodă și ai să afli. „Spre mai mare întărire a acestora am poruncit credinciosului nostru boier, Toma logofăt, ca să scrie și să atârne pecetea noastră la această adevărată carte a noastră”. „A scris Toader Prodan la februarie 6977 (1469)”. Întâi aș face o remarcă, dragă ieșene. S-o auzim! Multe documente ieșite din
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
ce înseamnă obișnuința cu un anumit fel de a vorbi? Nici nu bagi seamă când ceva se schimbă. Uite și aici: Panagu vinde “o ogradă de vii”. Cu această ocazie mi-am adus aminte de faptul că mai mulți voievozi porunceau ca stăpânii de vii să și le îngrădească, altfel... puteau să rămână fără viile din stăpânire. Apoi o îngrăditură însemna “o ogradă”, mai ales că acolo era și o casă. Să n-o iei ca pe o laudă, ci ca
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]