4,565 matches
-
70, deși nu există nici o siguranță asupra adevăratei paternități. La Ray, termenul nu este încă descărcat suficient de sensurile postmodernismului și nu întâmplător utilizarea lui în premieră autohtonă de către Cristian Livescu, în 1985, era doar o pură substituire a cuvântului postmodernism. Paul H. Ray a asociat transmodernismul cu sintagmele Integral Culture și cultural creatives, spre a cuprinde acel segment de populație americană promotoare a unei noi culturi de masă, integratoare. Este limpede, însă, că se comitea o eroare, căci în acest
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sintagmele Integral Culture și cultural creatives, spre a cuprinde acel segment de populație americană promotoare a unei noi culturi de masă, integratoare. Este limpede, însă, că se comitea o eroare, căci în acest sens transmodernismul nu diferea cu nimic de postmodernism 230. Dar să vedem în ce constă teoria lui Paul H. Ray. Studiile sale se bazează pe investigări începute încă din anii '70 și încheiate în ultimul deceniu al veacului trecut. El constata că în S.U.A au apărut
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se bazează pe investigări începute încă din anii '70 și încheiate în ultimul deceniu al veacului trecut. El constata că în S.U.A au apărut semne ale unei noi paradigme culturale, diferită de modernism, pe care n-o numește postmodernism nici după consacrarea mondială a termenului de către Lyotard. Schimbarea e comparată cu aceea remarcată de Ch. Dickens printr-o frază de la începutul prozei Povestea celor două orașe, având ca temă Parisul Revoluției Franceze: "Erau cele mai bune timpuri, erau cele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
al XX-lea, de New Age care a prins avânt după 1950, de psihologia umanistă, de curentele psihologice transpersonale, de ecologism și de feminism. Ar mai fi trebuit completat tacâmul cu ofensiva homosexualilor pentru ca să ne trezim din transmodernism în plin postmodernism. Totuși, Ray ne asigură că adepții acestei "noi subculturi", cu o nouă "viziune asupra lumii", ar fi "transmodernă", ca succesoare a modernismului. Dar tot un succesorat pretinde și postmodernismul. Realizând o statistică a celor trei tendințe în cultura americană contemporană
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tacâmul cu ofensiva homosexualilor pentru ca să ne trezim din transmodernism în plin postmodernism. Totuși, Ray ne asigură că adepții acestei "noi subculturi", cu o nouă "viziune asupra lumii", ar fi "transmodernă", ca succesoare a modernismului. Dar tot un succesorat pretinde și postmodernismul. Realizând o statistică a celor trei tendințe în cultura americană contemporană, autorul constată că 29% (44 de milioane de adulți) sunt tradiționaliști, 47% (81 de milioane) sunt moderniști, iar 24% (44 de milioane) ar fi transmoderniști. Tendința crescătoare, nouă este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
birocrației, apusul patriotismului statelor-națiuni; 2)sfârșitul cunoașterii moderne, al scientismului, al pozitivismului, al materialismului filosofic, al romantismului și al umanismului secular; 3)abolirea sistemelor politico-economice: socialism, comunism, capitalism; 4)sfârșitul formelor artistice moderne. Cu siguranță, unele dintre aceste "sfârșituri" aparțin postmodernismului, acelui sfârșit al istoriei prorocit de Francis Fukuyama, care și-a abandonat destul de repede fantasmele. În viziunea mea, transmodernismul are alte dimensiuni, deși unele dintre ele se regăsesc și-n dibuirile lui Paul H. Ray, mult prea încrezător că societatea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în februarie 2005 existau pe internet circa 200 de referințe la transmodernism, în doar trei săptămâni se ajunsese la aproape 700 de referințe. Și suntem abia la început. Abundența aceasta presupune, însă, apariția multor riscuri doctrinare, ca și în cazul postmodernismului, încărcându-se de sensuri contradictorii necontrolabile. Iată de ce e nevoie de a limpezi apele printr-o abordare de tip neoconfucianist, a "rectificării denumirilor" (tcheng ming). Se cuvine, așadar, a face o trecere în revistă a altor atitudini doctrinare transmoderniste cristalizate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
abordare de tip neoconfucianist, a "rectificării denumirilor" (tcheng ming). Se cuvine, așadar, a face o trecere în revistă a altor atitudini doctrinare transmoderniste cristalizate deja în lume. 5.2. Radical Evil. O altă posibilă confuzie decât cea dintre transmodernism și postmodernism, semnalată deja, e aceea dintre transmodernism și paramodernism. Ea se ivește în cazul ciudatului gânditor John Zerzan, inițiator al unei mișcări nihiliste radicale, anarho-primitivistă. Fost taximetrist (născut în 1944), cu studii la Standford din Berkeley, un rebel antiglobalist cu domiciliul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
John Zerzan a șocat lumea americană prin refuzul de a-și plăti impozitele la stat, prin opoziția față de proliferarea armelor de foc și a explozivilor, declarându-se "ultimul dintre marii salvatori ai libertății omului". A scris un eseu violent împotriva postmodernismului (La catástrofe del postmodernismo), iar dintre cărțile sale cea mai reprezentativă (tradusă în mai multe limbi) este Future primitive and other essays.231 El opune postmodernismului un transmodernism radical, ca inițiator al unei mișcări nihiliste anarho-primitivistă. De fapt, Zerzan practică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lumea americană prin refuzul de a-și plăti impozitele la stat, prin opoziția față de proliferarea armelor de foc și a explozivilor, declarându-se "ultimul dintre marii salvatori ai libertății omului". A scris un eseu violent împotriva postmodernismului (La catástrofe del postmodernismo), iar dintre cărțile sale cea mai reprezentativă (tradusă în mai multe limbi) este Future primitive and other essays.231 El opune postmodernismului un transmodernism radical, ca inițiator al unei mișcări nihiliste anarho-primitivistă. De fapt, Zerzan practică un bizar hiper-postmodernism în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
-se "ultimul dintre marii salvatori ai libertății omului". A scris un eseu violent împotriva postmodernismului (La catástrofe del postmodernismo), iar dintre cărțile sale cea mai reprezentativă (tradusă în mai multe limbi) este Future primitive and other essays.231 El opune postmodernismului un transmodernism radical, ca inițiator al unei mișcări nihiliste anarho-primitivistă. De fapt, Zerzan practică un bizar hiper-postmodernism în oglindă. Dacă postmodernismul se-ntoarce în trecut cu o detașare parodică, John Zerzan ia lucrurile în serios, bănuind că a existat un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cărțile sale cea mai reprezentativă (tradusă în mai multe limbi) este Future primitive and other essays.231 El opune postmodernismului un transmodernism radical, ca inițiator al unei mișcări nihiliste anarho-primitivistă. De fapt, Zerzan practică un bizar hiper-postmodernism în oglindă. Dacă postmodernismul se-ntoarce în trecut cu o detașare parodică, John Zerzan ia lucrurile în serios, bănuind că a existat un Eden "pre-lapsarian", o civilizație anterioară "căderii în reprezentare". Ostilitatea față de paradigma unei civilizații a reprezentării am întâlnit-o, dar dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
diferenței ontologice. Uriașul progres al Occidentului s-a făcut cu prețul nevăzut al pierderii credinței. Intelectualii hiperraționaliști ai Europei au militat constant pentru demagificarea lumii, adâncind antiteza monstruoasă religie / știință, până la pierderea totală a sensurilor cu care se mândrește, doctrinar, postmodernismul. Antitezele monstruoase înlesnesc întotdeauna apariția unui gol, a unui vid ființial, cum a observat Eminescu. În cazul Europei, acest vid lăsat de secularizare a fost umplut de numeroase secte religioase, dar mai cu seamă de cele două mari "religii" ateiste
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
actuală, antiteză monstruoasă, dintre Occident și Orient, ca operă a postmodernității, poate fi depășită, spre binele ambelor părți, numai printr-o mentalitate transmodernistă. O spune și un cărturar musulman, trăitor în Anglia, specialist în studii postcoloniale, descins el însuși din postmodernism 236, dar depășindu-l prin transmodernism. E vorba de Ziauddin Sardar, autorul unui incitant eseu politic dat publicității pe internet la data de 18.08.2004 (Islam and the West in a Transmodern World). Ziauddin Sardar ne atenționează că societățile
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe singura condiție "de supraviețuire pentru țările musulmane". Iată de ce postmodernitatea, ca negare a modernității constrângătoare, a putut fi privită de unii intelectuali orientali ca pe o nouă cale de salvare, nu însă și de tradiționaliști, care au resimțit că postmodernismul este o continuare mascată a modernismului. În consecință, l-au negat și pe acesta la fel de violent. Eroarea moderniștilor, trecută intactă la postmoderniști, e că au folosit excesiv mijloacele opresive, respectiv pe cele ale deriziunii, împotriva filosofiei tradiționaliste, simultan cu acumularea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
l-au negat și pe acesta la fel de violent. Eroarea moderniștilor, trecută intactă la postmoderniști, e că au folosit excesiv mijloacele opresive, respectiv pe cele ale deriziunii, împotriva filosofiei tradiționaliste, simultan cu acumularea bogăției naționale în din ce în ce mai puține mâini: În continuare, postmodernismul a marginalizat tradiția și culturile tradiționale, creând o mentalitate de asediu în comunitățile istorice". Trebuie remarcat că lucrurile seamănă destul de bine și cu cele ce se petrec în România de prin secolul al XIX-lea și până în anii de după revoluția
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe o înapoiere, trăind în trecut. Principiile esențiale ale tradiției sunt văzute drept cauza <<înapoierii>>, ca și cum ele, prin natura lor, nu ar fi capabile de schimbare. (...) Și în numele dezvoltării și progresului, cutumele tradiționale au fost dezrădăcinate, deplasate, suprimate și anihilate. Postmodernismul, pur și simplu, consideră tradiția ca fiind periculoasă; este adesea asociată cu esențialismul, privind înapoi la noțiunea puritană de societate bună, care a existat sau nu a existat în istorie". Dar acesta nu e și punctul de vedere al comunităților
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
un viitor transmodern". Așadar, transmodernitatea deschide o altă pârtie către globalizare, un climat fără hegemonisme ale forței brute, un climat natural și echitabil, în respectul pluralităților identitare ale popoarelor și indivizilor, în conformitate cu ritmurile arheale. Ziauddin Sardar face pertinente disocieri între postmodernism și transmodernism. Dacă postmodernismul este o prelungire crepusculară a modernismului, ca logică a "capitalismului târziu", început cu colonialismul și încheiat cu postmodernitatea, încât postmodernismul și tradiția au ajuns să semene cu doi tauri care scot flăcări pe nări unul contra
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
transmodernitatea deschide o altă pârtie către globalizare, un climat fără hegemonisme ale forței brute, un climat natural și echitabil, în respectul pluralităților identitare ale popoarelor și indivizilor, în conformitate cu ritmurile arheale. Ziauddin Sardar face pertinente disocieri între postmodernism și transmodernism. Dacă postmodernismul este o prelungire crepusculară a modernismului, ca logică a "capitalismului târziu", început cu colonialismul și încheiat cu postmodernitatea, încât postmodernismul și tradiția au ajuns să semene cu doi tauri care scot flăcări pe nări unul contra celuilalt, transmodernismul vine la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
respectul pluralităților identitare ale popoarelor și indivizilor, în conformitate cu ritmurile arheale. Ziauddin Sardar face pertinente disocieri între postmodernism și transmodernism. Dacă postmodernismul este o prelungire crepusculară a modernismului, ca logică a "capitalismului târziu", început cu colonialismul și încheiat cu postmodernitatea, încât postmodernismul și tradiția au ajuns să semene cu doi tauri care scot flăcări pe nări unul contra celuilalt, transmodernismul vine la timp spre a-i salva pe ambii, conciliindu-i într-un spațiu al transparențelor, comun tuturor antitezelor împăcate, dar gata
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a-i salva pe ambii, conciliindu-i într-un spațiu al transparențelor, comun tuturor antitezelor împăcate, dar gata oricând de disjuncții minore și majore. Transmodernismul nu invită la dispariția sau anihilarea nici uneia dintre părți, cum procedează extremismele contemporane. Sardar reproșează postmodernismului că a înlocuit realitatea cu "un ocean de imagini, o lume în care orice distincție între imagine și realitatea materială s-a pierdut", pretinzând, în chip curios, că pariază pe concret: "Postmodernismul vede lumea ca pe un joc video, croindu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dintre părți, cum procedează extremismele contemporane. Sardar reproșează postmodernismului că a înlocuit realitatea cu "un ocean de imagini, o lume în care orice distincție între imagine și realitatea materială s-a pierdut", pretinzând, în chip curios, că pariază pe concret: "Postmodernismul vede lumea ca pe un joc video, croindu-și calea de aici-acolo, purtând războaie în ciberspații, iubind într-o lume formată din biți. Spre deosebire, transmodernismul trece dincolo de modernitate, se ridică deasupra modernității și ne duce într-o altă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
joc video, croindu-și calea de aici-acolo, purtând războaie în ciberspații, iubind într-o lume formată din biți. Spre deosebire, transmodernismul trece dincolo de modernitate, se ridică deasupra modernității și ne duce într-o altă stare de existență. Astfel, spre deosebire de postmodernism, transmodernismul nu este o proiecție lineară. Îl putem înțelege mai bine cu ajutorul teoriei haosului. În toate sistemele complexe societăți, civilizații, ecosisteme ș. a. multe variabile independente interacționează în numeroase moduri. Teoria haosului ne arată că sistemele complexe au abilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din lume" din pricina simbiozei dintre modernitate și tradiție medievală, comitea o vădită confuzie, fiindcă Japonia este, în realitate, cea mai transmodernă țară din lume, chiar în spiritul percutantelor observații ale lui Ziauddin Sardar. Dar se vede treabă că deja în postmodernism Baudrillard putea descifra perspectiva transmodernă. Se pune acum întrebarea în ce măsură creștinismul poate fi compatibil cu transmodernismul, iar prin acesta Occidentul creștin și Europa creștin ortodoxă. Răspunsul nu poate fi decât unul: creștinismul este o religie transmodernă, prin excelență. Capitolul dedicat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
teologia trebuie să fie transmodernistă. J. J. Fanella (God Above Culture: A Primer on Transmodernism) subliniază și el presiunile care se fac asupra Bisericii de a căuta o cale de "transfer cultural și epistemologic de la modernism (obiectiv, științific, rațional) la postmodernism (relativ, experimental)". Acestora, teologia trebuie să le răspundă că Biserica este destinată unei alte căi, pe care el o numește transmodernism, ceea ce vrea să spună că Dumnezeu este "deasupra (trans) problemei paradigmelor umane". Le reproșează doctrinarilor modernismului și postmodernismului că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]