4,003 matches
-
tare bun. Avea și el o droaie de copii (nu le știu exact numărul). Se retrăgea în cele din urmă, spunând că se va odihni puțin, ca la noapte să-și poată face serviciul cum trebuie. Când într-o vară, potolindu-se ploile și văzându ne ogoarele cu grâu și secară gata să se scuture, ne-a chemat numaidecât la coasă. El își lua două ajutoare (bărbați tineri) și mama mergea cu 4-5 femei, pentru legat snopii și adunat în clăi
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
și omogenizam compozițiile, ca în final să iasă ce-am dorit. La cuptor nu mă băgam. Tata aducea "lemne de copt" (mai lungi și subțiri), mama făcea focul, care ardea până se făcea un jar strașnic. Se lasă sa se potolească, se trăgea cu cociorva jarul la o parte, se golea vatra și apoi se încerca cuptorul cu o mână de sare. Pe o lopată cu coadă lungă se puneau pe rând tăvile și se dădeau la cuptor (pentru cam vreo
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
a turnat în căzănel amestecând mereu, timp de 8 ore. Făceam cu rândul la amestecat (mama, Oltea și cu mine, cu o lopată de lemn lungă), ca să nu se prindă de ceaun. Mama avea grijă ca focul să fie moderat, potolindu-l cu vătraiul. Când era aproape gata de fiert, Oltea a pus parfumul de levănțică, continuând să amestece. Apoi, luând căzănelul de cele două torți, au turnat amândouă compoziția în niște "forme" de lemn, cu grijă să nu se stropească
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
o experiență. Vom zbura cu un avion JAL-777 300-JAPANESE AIRLINES ultramodern, nou introdus pe liniile aeriene, Paris-Narita; Narita-Paris. Ca și data trecută, când am urcat la bordul avionului, m-au podidit lacrimile din cauza emoțiilor intense. După ce bătăile inimii s-au potolit, m-am uitat în jurul meu... luând seama la tot ceea ce mă înconjoară, mai ales la fețele oamenilor, tovarăși de zbor cu noi. Japonezii sunt veseli, glumesc, avionul pare a fi „ceva” obișnuit pentru ei. Îi privesc cu admirație, iar liniștea
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
Constantinopol Împreună cu alți cruciați. O credință naivă și puternică Îl Împinsese să străbată Europa pentru a elibera Sfântul Mormânt. Dar pe drum se Întâmplaseră atâtea, de neînțeles pentru mintea lui onestă. Cruciații nu așteptaseră Întâlnirea cu necredincioșii pentru a-și potoli setea războinică. Drumul lor fusese pre sărat cu jafuri, cu cadavre ale fraților lor creștini din această parte a lumii. Plătiseră și ei, ce-i drept, un tribut sângeros. Istrul oglindise În apele lui atâtea fărădelegi la Semlin, lângă Belgrad
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cupele de argint și să toarne În ele vinul care Îi plăcea cu deosebire ducelui: un vin aspru, tare, ușor amărui, o licoare minunată pe care numai viile lui Hildebrand de pe malul Rinului Îl produceau. Mai târziu, după ce bărbații Își potoleau setea și-și scuturau praful de pe veșminte, doamna casei, Împreună cu Însoțitoarele ei, apărea din nou În sala mare. Acolo, Rishawa ședea de-a dreapta lui Bertold pe estradă, și ducele Îi oferea curtenitor un strop de vin și o bucățică de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vrei?“ Își spunea ea. „Are caracterul tatălui ei. De la un sânge atât de ilustru și de cutezător, nu poți să aștepți altceva. Păcat numai că nu-i băiat. Ce tânăr cavaler desăvârșit ar fi ajuns... Oricum, cu vârsta se va potoli. Când o să Înceapă să-i bată și ei inima pentru vreun tânăr... Doar nici tatăl ei n-a fost scutit de blestemul dragostei. Oho, știm noi...“ Astfel trecură cei mai liniștiți ani din viața micii prințese. Apoi, Într-o zi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bine decât cu unul singur. Oricum, v-am spus că nu cred să fie omul nostru. Ce poftești, Ambrosius? Voiai să ies la ei și să le urez drum bun? Sau ce? Ce-mi tot cauți pricină? Vrei să te potolesc așa cum știu eu? Ți am mai spus să-ți ții gura, altfel o să-ți pară rău. — Ce mi-ai spus? Nimic nu mi-ai spus! Lasă-mă pe mine să stau de pază În josul cărării. Eu am ochi de mâță
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o doamnă de viță nobilă și rău am făcut. Nu ești decât o bastardă și vei fi tratată ca atare. Nu meriți să fii soția unui Opfingen, vei fi amanta lui, da, pentru așa ceva ești destul de bună! și apoi vei potoli pofta slugilor mele, așa cum s-a Întâmplat cu slujitoarea ta. Ha, Ha, ha, izbucni el Într-un râs plin de răutate. „Nu pot să spun că oamenii mei n-au avut o noapte plăcută. Mititica era plină de farmec. Cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ce Înseamnă să mă disprețuiască! Îi aruncă lui Adalbrecht o privire de gheață și adăugă: Nimeni să nu Îndrăznească să mi râdă În față, Înțe legeți, nimeni! Auzind aceasta, stăpânul de pe Stouff se ridică sprinten și puse mâna pe spadă. — Potoliți-vă, izbucni Otto, cu o voce dură care-i făcu pe cei doi adversari să-l privească surprinși. Potoliți-vă! Nu, zău, credeam că am de-a face cu bărbați În toată firea, nu cu niște scutieri nevârstnici și nechibzuiți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să mi râdă În față, Înțe legeți, nimeni! Auzind aceasta, stăpânul de pe Stouff se ridică sprinten și puse mâna pe spadă. — Potoliți-vă, izbucni Otto, cu o voce dură care-i făcu pe cei doi adversari să-l privească surprinși. Potoliți-vă! Nu, zău, credeam că am de-a face cu bărbați În toată firea, nu cu niște scutieri nevârstnici și nechibzuiți ca doi cocoși. știți bine c-ați mers prea departe ca să vă dezbinați acum. Nu există drum Înapoi. Vă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tineri nu se puteau aștepta la nici o clemență din partea lui, dar dintre două rele trebuia ales cel mai mic. „Oricum“, Își spuse, „cei doi nu sunt de față și, până când Îi vom avea aici, vom găsi o modalitate să-i potolim furia. În fond e un suflet nobil și apoi Își iubește prea mult fiica ca s-o trimită la mânăstire...“ Dar ducele Bertold plecase cu noaptea În cap la vânătoare, i se spuse. Nu-l așteptau decât către seară, când
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și să fii cu desăvârșire mut. — Preacuvioase părinte, n-am Îmbătrânit de pomană ca negustor cinstit și bun creștin. Fii fără grijă, buzele mele sunt pecetluite. Dar, te rog, Îngăduie-mi Încă o Întrebare, ultima. De ce, după ce lucrurile s-au potolit, nu te-ai Întors la Reims, unde te aștepta o situație strălucită, un scaun de episcop și poate chiar mai mult? Monahul ridică din umeri: — La ce bun? Luptele pentru putere și intrigile m-au scârbit totdeauna. La ce servesc
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
astfel că starețul porunci să se pună șaua pe cal și, cu o iuțeală de necrezut, porni de Îndată, Însoțit de doi frați, spre Freiburg. Mai cu seamă Bodo primi veștile cu o tulburare pe care nimic n-o putu potoli. Sihastrul, care tocmai venise la căpătâiul său, Împreună cu jupânul Urs, Încercă să-i spună totul cu fereală, dar tânărul sări ca ars din pat, deși era Încă foarte slăbit. — Cum credeți că pot sta aici liniștit, când Adelheid e În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tul Heinrich III (+1056ă le-a promis ducatul și i-a dat principelui Bertold I un inel, ca mărturie pentru această promisiune [...]. După moartea sa, văduva lui i-a dăruit ducatul suab rudei sale Rudolf von Rheinfelden. Pentru a-i potoli mânia lui Bertold, l-a făcut În 1061 duce de Kärnten. Astfel prinții Zähringer aveau acest titlu, dar nu și ducatul, pentru că cei din Kärnten nu au vrut să recunoască dom nia unui duce străin.“ Există numeroase infor mații privitoare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
foloseau pentru ornarea temeliilor sau pentru pietruirea căilor de acces din gospodării. Înainte ca șoseaua să intre în pădure, apăru hanul Braniște despre care știam că fusese locul preferat de popas al lui Sadoveanu, pe când hălăduia pe acolo. Mi-am potolit setea cu o apă minerală la local, căutând - frără succes - semne ale trecerii pe acolo a scriitorului. Mergeam printre brazi înalți, pe munte în sus, și-mi testam rezistența fizică. Aș minți dacă n- aș reunoaște că la plecare fusesem
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
mai urma și a doua zi, când trebuia să plec. Am profitat de fotoliul din veranda casei, să citesc la aer curat, "Refugiile” lui Augustin Buzura (de fapt, atunci am început cartea). Când în sfârșit, Sfântul Ilie și-a mai potolit norii, m-am plimbat prin sat, revăzând mănăstirea și casa episcopală, care se construia prin 1965- 1966. A doua zi, din fericire ploaia se opri ș-am putut merge spre Agapia, pe un drum neasfaltat care se desprindea din șoseau
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
îmi stârniseră interesul. Ajunsesem la jumătatea distanței, când îmi apăru în față un deal cu o pantă impresionantă, pe care trebuia s-o urc numaidecît pe două roți. Numai că, ajuns în partea cea mai înaltă, când încercam să-mi potolesc respirația și ritmul bătăilor inimii influențate de efortul teribil, dezamăgire: urma alt urcuș mai lung (vreo 3 kilometri) dar, ce-i drept, cu înclinația mai potolită. Nevoit să cobor de pe bicicletă, eram mulțumit la gândul că măcar la întoarcere voi
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
camera ei. Două vecine bătrâne îi privegheau corpul pentru a-i ține de urât cu lumânările aprinse la căpătâi. Frații mei mai mari Mircea și Lică se întorseseră de la școală și trăseseră, ca de obicei, la bucătărie, pentru a-și potoli foamea. Dar bapțea noastră își abandonase pentru totdeauna postul plecase într-o lume mai bună. Pentru ce, Doamne, m-ai lăsat să fac asta? Eu am vrut să o salvez pe Silvia și nicidecum s-o omor pe bapțea. De ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
patruped, anumite disfuncționalități în sistemul pe care-l considera ireproșabil și perpetuu. Bunăoară, observase că în crăticioara lui nu i se mai punea cu regularitate apă proaspătă, fapt ce-l determina să se deplaseze tocmai în spatele grădinii pentru a-și potoli setea din pârâiaș. E drept că, în vremurile bune, adică atunci când ploua pe toată lungimea cursului său, pârâiașul curgea vesel și zglobiu în albia lui curată cu nisip auriu. Uneori, când ploua mai mult, devenea nervos și lovea cu înverșunare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lor constituiau dovada palpabilă a emoțiilor intense în fața demersului nostru artistico-religios. Transpuși în focul creației interpretative cu substrat teologic, n-am sesizat faptul că monstruoasa creatură metalică, pe nările căreia țâșneau ciclic jeturi cu aburi clocotitori și cenușă incandescentă, își potolise oarecum elanul maratonist și manifesta vădite semne de agonie. Mircea, te rog, uită-te pe gemuleț și vezi ce se întâmplă, zise mama. Mircea s-a ridicat de la locul lui și s-a apropiat de gemulețul cu gratii, privind afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
într-o coloană lungă de o jumătate de kilometru, asemenea unei anaconde gigantice stând nemișcată în așteptarea prăzii, copii, femei și bătrâni înaintau somnambulici și lunatici sub soarele arzător al Câmpiei Bărăganului spre ciutura fântânii cu cumpănă, pentru a-și potoli setea. Soarele, ca un dictator nemilos, își trimitea oastea de săgeți furibunde spre creștetele celor din coloană, într-o încercare sarcastică și disperată de lichefiere a creierelor. Siluetele înalte ale femeilor, cu capetele ascunse sub marame negre, te duceau cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cât a ținut efectuarea acestei operații, își are explicația în faptul că, exceptându-i pe bărbații apți de muncă, restul deportaților îl constituiau copiii, femeile și bătrânii. Însă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, acum erau în sat destule fântâni care să ne potolească setea, care să ne scutească de efortul și umilința de a străbate doi kilometri până la singura fântână din zonă, de a sta în picioare sub arșița soarelui și în praful fierbinte al drumului, într-un șir de oameni așezați unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ce s-a întâmplat? Spune! Babica, babica mea cea bună... s-a dus... Și a început să plângă copilărește, cu sughițuri neîntrerupte, care-i zguduiau corpul. Mircea s-a aplecat, l-a cuprins cu brațele pe după umeri, încercând să-l potolească. Îmi pare atât de rău, o, Doamne! Țile! Țile! Țile! Copiii aceștia sufereau. Se aflau în fața unei realități crude, a unei lecții dure. Omul este pe acest pământ doar în trecere, drumul e scurt, iar la capătul lui ne așteaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
care brusc se instituie un fel de magnetism care agregă și coagulează direcțiile, șirurile de idei noi și de gânduri, fluxurile de cuvinte, firul epic și fragila atmosferă lirică... încep să caut foaia de hârtie sau pagina de fișier... se potolește furtuna, se găsesc soluții stilistice, scriu, scriu, scriu...liniștea cucerește ființa pe măsură ce energia scrisului o armonizează din nou... Cea mai puternică prezență când scriu e aroma cafelei, muzica de Bach și de Mahler, de care sunt dependentă, atmosfera biroului meu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]