4,088 matches
-
vis râzând. Mama mea Lea spunea că mă visa în fiecare noapte. Că vorbeam una cu alta ca două vechi prietene. - Erai foarte înțeleaptă și-mi spuneai ce să mănânc ca să-mi facă bine la stomac sau cum să-i potolesc pe Ruben și pe Simon care se certau mereu. Eu îți povesteam despre tatăl tău Iacob și despre mătușile tale. Tu îmi spuneai despre celălalt tărâm unde lumina și întunericul erau încă împreunate. Ne simțeam așa de bine împreună că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
iar în jurul lui iarba și tufele erau la pământ, ca după o luptă. Ruben a alergat înapoi la noi și a cerut țipând o haină ca să-l acopere și apoi l-au cărat pe brațe pe deasupra apei. Vaietele s-au potolit când a fost adus Iacob, fără simțire, atârnând în brațele fiilor săi, cu piciorul stâng într-o poziție nefirească de parcă nici n-ar mai fi fost atașat de corpul lui. Inna s-a precipitat și a pus să fie ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ca să-i înmoaie inima și ce animale aveau să fie ascunse de lăcomia fratelui. Mamele mele nici nu începuseră să împartă odoarele și să pregătească darurile pe care tata voia să i le pună sub ochi lui Esau ca să-i potolească mâinia. Acum iată era prins în capcană și se afurisea că-și pierduse atâta timp cu gândul la demoni și îngeri care-l abătuseră de la treburile lui. Corturile noastre erau expuse și nici nu aveam pe unde să fugim pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fiii destul de rar, se lăuda deseori cu priceperea și sănătatea lor. - Băieții mei au cei mai frumoși dinți pe care i-ai văzut vreodată, spunea ea solemn, pentru că gura ei era o ruină și mesteca magheran toată ziua, ca să-și potolească durerile. Ani de zile, Meryt îmi povestise toate detaliile vieții ei, în speranța că o să-i spun și eu câte ceva despre mine. Până la urmă, a renunțat să mă mai întrebe, dar niciodată n-a încetat să mă cheme să asist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
seara aceea o idee: să mă furișez într-o noapte în circ, după terminarea spectacolului, și să eliberez animalele din cuști. Tot mai des mă așezam la spărtura din gard prin care se vedea bine cortul circului. Așteptam să se potolească toate zgomotele, să se stingă luminile și atunci puneam la punct planurile mele cutezătoare. Când m-am socotit pregătit, m-am hotărât, profitând de împrejurarea că tata era ocupat cu Luchi, să trec la fapte. M-am strecurat, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu bufnița aia bătrână care se ascunde între oglinzi, poate e ăla care ți-a smuls ție limba, Profetule. Măsurați-vă cu el, nu cu o femeie fără apărare, târâie brâu ce sunteți”. Pescarii așteptau cu capetele plecate să se potolească ocările care semănau cu un puhoi de primăvară ce târa un mâl greu de vorbe cu el. În cele din urmă n-au avut încotro, s-au ridicat cu toții de la mese și au plecat, lăsând-o singură în fața cafenelei; ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în masa de care mă sprijineam. Atunci Profetul mi-a aruncat o privire neagră și cât eram de beat tot am citit în ochii lui că dacă mai făceam scandal se va scula de la masă și va veni să mă potolească pentru a-și bea cafeaua liniștit. Cu mâna lui grea ca o lopată, Profetul ar fi putut să mă strivească la fel cum strivea portarul muștele. Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
motiv de îngrijorare. Nu cumva trebuia să plătească și el pentru prostia mea? I-am explicat cum am putut mai bine ce fusese în capul meu. Și acum ce ai de gând? m-a întrebat el. — Aștept. — Ce? — Să se potolească psihoza. Și dacă nu se va potoli? — Adică tu crezi că... — Eu nu cred nimic, mă întrerupse, nervos, Dinu. Te-ai jucat cu lucruri cu care în general nu te poți juca nepedepsit. Roagă-te să nu fie curiozitatea Mopsului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plătească și el pentru prostia mea? I-am explicat cum am putut mai bine ce fusese în capul meu. Și acum ce ai de gând? m-a întrebat el. — Aștept. — Ce? — Să se potolească psihoza. Și dacă nu se va potoli? — Adică tu crezi că... — Eu nu cred nimic, mă întrerupse, nervos, Dinu. Te-ai jucat cu lucruri cu care în general nu te poți juca nepedepsit. Roagă-te să nu fie curiozitatea Mopsului mai puternică decât teama de un blestem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răbdare!” Bănuiesc că e bătrâna meșterului. Afurisită femeie, scoală oamenii cu noaptea în cap! Dacă nu mă trezea ajungeam poate la sfârșitul visului, însă a ciocănit în somnul meu ca într-un ou până l-a crăpat... „Stai că vin, potolește-te!”... N-are cine să fie altcineva. Și va trebui să ies de sub pături, pe frigul ăsta, văd că nu renunță, bate întruna, fără să se descurajeze. Parcă e surdă. Dacă muream, mă obliga să vin de pe lumea cealaltă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vâslașului. Iahuben se întoarse spre vâslaș și abia acum zări pe slujbașul de lângă ei. Voia să spună ceva și nu știa ce. Grăi la întîmplare: - În Ta Nuter viața-i frumoasă... Robul rome îl privi cu scârbă. Biciul nu-l potolise, parcă îl întărîtase mai mult. Auta se uită și el la acest rob și simți cum îl doare și pe el trupul, deși nebătut. Vâslașul aruncă printre dinți: - Poți să spui de trei ori că lupul e capră, lapte de la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
săvârșise, muntele cel mai înalt din pragul punții de pământ care lega insula de azi de întinsa țară vecină începu să scuipe foc și noroi fierbinte din gura lui ridicată peste nori, și mari cutremure zguduiră glia. Când muntele se potoli, iar oamenii, trecîndu-le spaima, începură să umble din nou pe locurile vechi, văzură că la poalele Muntelui de Foc unde fusese înainte câmpie, acum băteau valurile mării în stânci; vechea punte de pământ o înghițise marea. Auta strânse cu degete
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țară mai frumoasă decât Atlantida și stăpânii ei veți fi voi! le-a spus Puarem. Iar când au coborât pe țărmul țării Ta Kemet și au aflat câte mii de corăbii le înghițise marea, oamenii au plâns și s-au potolit, fără să mai întrebe ceva. Totuși, mai mult de douăzeci de mii de soldați și mai ales meșteșugarii care nu putuseră fi prinși n-au venit la corăbii, dorind mai degrabă să moară lângă neveste și copii, decât lângă Puarem
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lanțuri dintr-un ținut aflat între miazănoapte și răsărit, apoi cine știe cum dobândind libertate de la stăpânul său, lucru care nu se mai întîmplase în Atlantida. El izbuti să curme certurile celor care căutau să-și scape viața din cumplitul potop, îi potoli, îi învăță ce să-și ia cu ei din sărăcăciosul avut pe care-l pierdeau și-i împărți pe corăbii. Erau vreo douăzeci de corăbii, cele mai multe pescărești, alte câteva mai mari, militare. Întinseră pânzele și plecară, mai apucând să vadă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și să-l îmbrățișeze. Simți că nu se poate stăpâni și lăsă plânsul să izbucnească. Fără să știe pentru ce, plânse și Nefert. Străinul își încorda ochii, părând că se gândește la altceva, dar îl privea țintă pe rob cărunt. Potolindu-și în sfârșit plânsul, Auta suspină: - Te-am crezut mort, prietenul meu drag... Bine că te-am găsit! Acum ai să vii cu noi, Mai-Baka. CAPITOLUL XXIX Părăsindu-și coșul cu pește, Mai-Baka îl urmă pe Auta ca un câine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei cum ai fost cu Valukaga? Mai bine să taci și să le mulțumești că ne-au scos din robie și să fii mândru că ne poartă cu ei prin văzduh. Și Ntombi tăcu, învățîndu-l și pe Mai-Baka să-și potolească limbuția. Ajunseră în sfârșit pe podiș, lângă marea luntre. Dar când văzu pădurea aproape, Mai-Baka iarăși uită de povața nevestei și-i ceru lui Auta îngăduința să se ducă să vâneze ceva pentru cină. Și spre mirarea lui, Auta nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Burne-Jones (fiul lui sir Edward), romancierul William Norris și Gosse. Pe lângă plata unor mai vechi datorii de ospitalitate, se gândise că ar putea fi interesantă o dezbatere a montării cu câțiva prieteni binevoitori, după ce agitația premierei se va mai fi potolit. Intenționse să Îl invite și pe Du Maurier, dar hotărâse că nu era corect să Îl oblige să facă o a doua călătorie de la Hampstead la Londra În numai două zile. — Mă gândeam la o friptură de miel? propuse dna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
deosebire Înfricoșător, dublată de Întoarcerea de dincolo de mormânt pentru a le reclama sufletele, dar știuse instinctiv că Îngroșarea răului, explicitarea lui grosieră avea să diminueze efectul. Povestirea „ținea“ pentru că natura actului de corupere nu era specificată, iar manifestările supranaturale erau potolite, adaptate contextului casnic al unei idilice case de țară - ar fi putut fi (după cum spunea dna Grose, realista menajeră) Închipuirile febrile ale unei guvernante tinere și influențabile, care era și narator și unic centru al conștiinței. După cum Își dăduseră seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
acel moment lupul suflă peste hrana sa până când aceasta se transformă într-un inel fermecat. Și inelul începu să se rostogolească până ce se izbi de un copac vrăjit, înflorit. Prințul luă și sorbi, la povața lupului, din flori și își potoli setea. Petalele îi fură hrană ce îl unse la inimă de fragede și bune ce erau. Merseseră ei ce mai merseseră și în cale le apăru o fată preafrumoasă care îi întâmpină. Prințul îi răspunse respectuos la salut și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să mă dezmorțesc. Îndată. Cât ai clipi, prind momentul și iau pistolul. Înapoi! Nu știu de ce nu i-l bag pe gat, altcuiva i-aș face mult măi rău. Pune-ți cătușele. Vorbesc serios. Imediat, și atunci îi țintesc piciorul. Potolește-te, e un test. Pistolul e descărcat. Trag și nu se întâmplă nimic. Iată-l pe cel plin, îmi spune. Înapoi. Cineva sosește la ușă. El se încruntă. Îmi spune: Te rog să nu faci prostii si să fii calmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să te văd. Iar acum îți pot spune și că nu vreau să mor. Știu, îmi răspunde. Vocea îi este plăcută, netedă, scumpă. Tăcere. El își vede de treabă. Eu încep să plâng. Vine și mă mângâie ușurel. Hei, hei potolește-te. Trece. Nu-i mai țin mite chipul. Și el s-a acoperit iar. Vreau să te văd. Nu, nu se poate. Bine. Mă ia în brațe și mă urcă scările, le coboară, intrăm în mașină. În urmă rămâne clădirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
unui bloc înalt avea canapeaua cu spatele la hol și fața la geam. Perdeaua, covorul persan, prezența televizorului, vraja perfectă, plușul, privirea lui ce nu-mi provoca nici un fel de inhibiții, ci îmi mulțumea constant, acea nevoie de a fi cu el, potolită în promisiunea lui că așa fură urmate de un sărut, o apăsare fină pe buzele mele. Țineam amândoi ochii deschiși, fapt ce nu diminua farmecul, ci împreună cu lumina albă a zilei, liniștea incitantă, era și mai plăcut. Atingerile sale îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pe banda a doua a Căii Victoriei. ...Carambolaj perfect. Sfărâmăturile limuzinelor sovietice au acoperit, mai multe zile, zidurile de peste drum ale Consiliului de Stat al Planificării. Imens scandal diplomatic. Două săptămâni mai târziu, autoritățile române înscenează, pentru a-i mai potoli pe ruși, moartea accidentală a năpraznicului poet șaptezecist. - Pe când Optzeciștii - scârț, te plesnesc! -, prin ce vax de talent se evidențiaseră ei? Prin ce sângeroase fapte de scris au pătruns tinerele scârbe în Istoria literară? Că de scris, nu au scris
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
n-aș fi crezut niciodată. "Care vitrină, dragă, nu vezi că ești dobitoc?!" Am izbucnit în plâns, am fugit până la baie, unde am vărsat tot conținutul cinei din seara în care o așteptasem pe ea. M-am străduit să-mi potolesc bătăile inimii, mă speriasem. Când am revenit în sufragerie, am găsit întinsă pe jos o femeie străină. Adusese de undeva o oglindă, o sprijinise de poșetă, purta hainele Dinei și era o femeie străină de tot. Era atât de schimbată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sonor podeaua de lemn. Alison a tresărit. —Ba nu se schimbă, a mârâit el. Nu se schimbă deloc. Așa cum am mai zis, nu e absolut nimic în neregulă cu sperma mea. Sigur că nu e, a încercat Alison să-l potolească. Problema e numai a mea. Știu asta. — Atunci nu ai nevoie de mostra de spermă, nu? a concluzionat Luca, înșfăcând ziarul de pe masă și pornind către ușa bucătăriei. Trebuie să plec. Nu vreau să pierd trenul. Alison s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]