4,129 matches
-
după ce l-a folosit și el trebuie să aleagă. Ori și-l pune în cap și atunci e nebun, ori ți-l pune ție și atunci nu e nebun deloc. Simplu de tot. Cu prostia lucrurile sunt ceva mai complicate. Proștii se descurcă, se pare, mai bine. 29 decembrie Din nou am avut dificultăți de respirație. Sper să fie o simplă spaimă trecătoare. 30 decembrie M-am înșelat când am crezut că iarna va fi blândă. Mă uit pe fereastră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la mine? Chiar așa am visat, că trăiam în secolul 9 pe vremea papei Formosus și eram cardinal. Ați priceput? Car-di-nal. Și cum ceilalți nu se puteau abține să nu râdă, Călugărul se rugă pentru ei. — Doamne, iartă-i pe proștii ăștia și pregătește împărăția cerurilor, căci se va umple curând... Eram cardinal și l-am slujit cu credință pe bunul meu stăpân câtă vreme a trăit. Pe urmă, viii cu viii. Am devenit acuzator în procesul papei Formosus. Iar râdeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Pe urmă, viii cu viii. Am devenit acuzator în procesul papei Formosus. Iar râdeți? Puișorilor, hotărâți-vă, vreți sau nu vreți să vă povestesc ce-am visat? — Sigur că vrem, săriră toți. — A fost un proces care a făcut vâlvă, proștilor, mă mir că n-ați auzit de el. Dar ce pretenție să am de la niște capete seci ca ale voastre... Procesele tale, Antoane, n-au fost decât maimuțăreli în comparație cu el, pricepi? Mai-mu-ță-reli. Nu te uita la mine urât, că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
părea vinovată de tot, că mă găseam acolo, că tremurasem, că mă simțeam umilit, și tot drumul până la azil am tăcut dușmănos. Abia la despărțire am avut puterea să-i zic: — Te rog, iartă-mă, uneori mă port ca un prost. Întâmplarea aceasta a avut și ea rolul ei. De fiecare dată când m-am simțit umilit, am devenit mai arogant cu cei care, dintr-un motiv sau altul, mă suportau sau trebuiau să mă suporte astfel. De aceea am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și i-am înlăturat-o, după care, cu un nou efort, m-am retras, depărtându-mă. Mulțumit de această victorie parțială asupra mea, m-am grăbit s-o desăvârșesc cât nu era prea târziu și să trec Rubiconul, făcând pe prostul. M-am ridicat în picioare și m-am plâns că aveam o migrenă îngrozitoare; vroiam să iau puțin aer, să mă răcoresc. Roșeața i-a dispărut imediat din obraji. A devenit palidă de furie, s-a sculat și ea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
însă repede. „Ce, domnule sculptor, n-am voie?” Tonul era chiar impertinent. „Sigur că ai voie, canalie bătrână, dar cum se face că ți-a venit să te plimbi tocmai pe aici?” „Dar ce se întâmplă aici?” făcu el pe prostul și am preferat să nu lungesc discuția. Oricum era inutil. Știam ce urma să aud. Și nici nu-mi păsa prea mult după discuția cu Laura. În cameră, m-am lungit pe pat fără să mai aprind lumina. Mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Aproape paralizat de frică, a încercat o ultimă ieșire din această discuție. — Așa ai fost tu totdeauna. Ai bravat. Psihiatrul uitase că astfel mă ațâța. Am sărit ca ars. — Am bravat? Dimpotrivă, am fost mai modest decât trebuia. Le spuneam proștilor că ei sunt extraordinari, iar eu nu sunt decât un nenorocit care-și merită soarta. Dar m-am săturat de atâta ipocrizie. — Datorită ție se întâmplă tot ce se întâmplă, îndrăzni Dinu cu jumătate de gură. — Adică cum? Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sculptorul nu încetează cu râsul?” Singurul pe care râsul meu îl bucura era Siminel. El mă încuraja din ochi: „Nu vă opriți, domnule sculptor. Ah, se întrista el brusc, de ce v-ați oprit?” Nu mai aveam chef să fac pe prostul și, pe deasupra, observasem amuzat că Siminel își îndesase ziare sub pulover ca să nu-i fie rece. Anton profită de tăcerea mea ca să-i întrebe dacă mă considerau vinovat. Ultimul care a dat din cap a fost Domnul Andrei, foarte jenat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tu unghiile de oftică. Și te smiorcăi ca ultimul dintre căcăcioși. Doar din pricina unei generații de tineri poeți sâcâitori și necredincioși, Fiorosule? - Cum să vă explic? coborî complice vocea Fiorosul, ca și cum s-ar fi pregătit să le împărtășească proștilor ăstora un secret. Dușmanii aceștia înrăiți ai patriei noastre - despre care nu sânt îndeajuns de scârbit că vorbim - sânt mai puțin poeți... chiar decât fundul meu... atunci când intră sub duș!... Posteriorul meu, atunci când intră sub duș, e de o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
posturi atât de străine!" 61 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Oho, se mai însenină deșiratul. Dacă tot te-ai trezit cu grădina aia de vară... și restaurantul pe piept, de ce n-oi fi rămas, tu, Pișălăule, nemișcat?! Să treacă proștii și să-și uite sticlele, pe jumătate pline, pe tine?! - ...De abia după două zile - continuă cel cu șobolanul pe cap, folosindu-se, pentru a se apropia de noi, de fiecare crevasă, spintecătură sau teșitură din zid, își înghiți un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
musca, iar pezevenghiului nostru atâta osândă i s-a pus: el să-i scrie revistei vocalele. Și vine altul din urmă, mai scăldat la dantură, da' tot băiat bun, Lavrentie Ulici, de-i adaugă revistei consoanele. Își zic unul altuia proști și se sparg de râs... Ei, ai priceput acum, puturosule, că nu amorul, girafa ori săpăturile, ci Poezia are cea mai grozavă putere de pe lume?!... Că numai ea, sărăcuța, te întoarce de pe celălalt tărâm și îți leapădă, la picioare, oricare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lesne de știut că o asemenea moarte era plictisitoare, era cîh, nu era șic. Te-ai fi dus și tu să te distrezi, să-ți frângi gâtul și când colo, te-ai fi trezit nimerind într-o serie cu toți proștii. 142 DANIEL BĂNULESCU Și-i descărcă între palme, desprinzîndu-și de la brăcinari, o pungă dintr-o piele lascivă, de culoarea caisei și-a nisipului. În care Țaca, scufundîndu-și, ca un cotoi într-un acvariu, gheara, și-o extrase, de-acolo, îmbrobonată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
încumetat să-i care pe acești pitecantropi în spate? Cine îi dăscălea, îi civiliza, le cizela manifestările, cine le dădea peste bot, când n-aveau chef să lucreze? Că n-aveau, domnule Floyd. S-o spunem pe șleau. Ce, erau proști?!... În sensul acesta, nu, nu erau!... Cine i-a ținut, pe veresie, până când a avut de gând să se termine războiul și unui împuținat buchet părți dintre ei le-a fost sortită celebritatea? Îi corconea pe toți și-i iubea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
școala, și s-a trezit direct în clasa a IX-a B, lui Doru Sinistratul i-a dat sângele pe nas. Nu crezuse el să ajungă așa sus. "Lumea e așa minunată - se amuză el - încît ne-ajută pe toți proștii să ajungem tocmai în clasa a IX-a." Bunică-su din partea maică-sii, Righeanu, os de chiabur, trăsese și el, într-o vară (numai că la modul propriu) cu pușca în Dumnezeu. Iar trăsnetul trebuise să-l caute vreo trei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
albe. Și care, pe motiv că publicase vreo 40 de volume de versuri, își petrecu întreaga după-amiaza distrîndu-se pe socoteala lor, recitîndu-le stihuri din lirica sa tâmpită și neascunzîndu-le încîntarea sa zgomotoasă sa că avea de-a face cu doi proști. Poetul impunător bău multă votcă, amestecată cu quik-cola, pe care, spre sfârșit, jumătate nu pregetă să o verse pe el. Nu se știa cum, dar, tupeist, din prima, le luase el, lor, graiul. Și nu se mai dovediră în stare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de parcă nu i-ar fi venit să creadă. Te rog să nu mai faci niciodată așa ceva. În spatele lui, Fiona vedea un Jake triumfător, care rânjea cu gura până la urechi. Femeia a închis ochii disperată. Abia aștepta următoarea întâlnire a clubului. Proștii se grăbesc acolo de unde îngerii au plecat dejatc "Proștii se grăbesc acolo de unde îngerii au plecat deja" Roșie la față și transpirată, Susan a abandonat cele patru sacoșe în pragul ușii, pentru ca apoi să-și flexeze degetele încovoiate, care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
rog să nu mai faci niciodată așa ceva. În spatele lui, Fiona vedea un Jake triumfător, care rânjea cu gura până la urechi. Femeia a închis ochii disperată. Abia aștepta următoarea întâlnire a clubului. Proștii se grăbesc acolo de unde îngerii au plecat dejatc "Proștii se grăbesc acolo de unde îngerii au plecat deja" Roșie la față și transpirată, Susan a abandonat cele patru sacoșe în pragul ușii, pentru ca apoi să-și flexeze degetele încovoiate, care o dureau îngrozitor. Femeia a realizat că viața, așa cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
e felul ei. După ce a așezat cana cu ceai pe podea, lângă Bill, Susan s-a ridicat repede, astfel ca bărbatul să nu-i poată observa expresia surprinsă de pe față. Susan știa că Bill era departe de a fi un prost, însă nu-l considerase nici un gânditor prea profund. — Nu mi se pare că e dură, în adevăratul sens al cuvântului, a răspuns Susan prudentă. Îmi închipui că-i e foarte greu. De fapt, că amândurora vă e foarte greu. —Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
identitatea acelei nefericite care arăta de parcă s-ar fi tăvălit în lipici, după care s-ar fi aruncat într-un șifonier etichetat „victimă a modei“. Ah, s-a gândit Julia. O soție de fotbalist! Încă un exemplu de triumf al prostului gust, susținut de prea mulți bani. Fata era drăguță și ar fi arătat infinit mai stilată - și mai în largul ei - dacă s-ar fi îmbrăcat cu o pereche bine croită de jenși și cu un tricou. Flexându-și gâtul înțepenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
trăiesc din plin. Ei, și-acum... vrea cineva să se înroleze în Clubul Soțiilor Numărul Trei? Cuprinstc " Cuprins" Mulțumiri 7 Prima nevastă e pentru toată viața, nu doar pentru Crăciun 9 Problema cu copiii este că nu sunt returnabili 25 Proștii se grăbesc acolo de unde îngerii au plecat deja 42 Un prieten aflat în nevoie e un prieten care trebuie evitat 53 Bărbați și femei. Femei și bărbați. N-o să meargă niciodată 65 Domnișoară Jones, poftiți o scrisoare de divorț 83
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
întins, ca de obicei, pe canapeaua acoperită cu brocart din camera de lucru, cu veșnicele sale veșminte întunecate potrivite măcar de data asta cu situația. — Livia nu părea genul care să se sinucidă, a spus el. — Care-i genul ăla, prostule? a întrebat Deggle. Era bătrână. Nu știi nimic despre o oarecare sticluță dispărută, așa-i? a întrebat Vultur-în-Zbor. — Ești tulburat, i-a zis Deggle. Știi că-mi placi. Ceea ce-ți trebuie ție acum, băiete, e să te rupi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
parte, câinele l-a plăcut întotdeauna. Cum era mai apropiat de animale decât de oameni, a știut mereu să se înțeleagă cu ele. îi Virgil Jones în carne și oase și nu vr’o stafie d-a lui. Jones groparu’. Prostul mormintelor a venit înapoi. Privirile s-au întors iarăși, traversând lent încăperea, înspre Virgil și Vultur-în-Zbor și înspre imensul animal prietenos, care sărea în jurul lor, în timp ce ei stăteau înțepeniți cam pe la mijlocul barului, lângă Peckenpaw și Puștiul De-Două-Ori. Vultur-în-Zbor urmări acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
apoi dispare iar. Ochii îi erau goi. Flann O’Toole se prăpădea de râs la propria-i șmecherie. — Ori ești prost, ori ești geniu, domnule Jones! zise el. Doar un prost ar fi lăsat nepedepsită o astfel de treabă. Un prost sau un om care-și cunoaște slăbiciunea. Cel puțin m-am convins de-un lucru: ești tu, în carne și oase. Acum vino și lasă-mă să mă revanșez. Bea ceva cu mine. Virgil nu se mișcă. — Haide, haide, chicoti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
înroșindu-se, apoi mâinile i s-au întins după Virgil Jones. înainte ca Virgil să se poată mișca, a fost înfășcat de gât într-o strânsoare ucigătoare. Gâfâi după aer. — Te scuz pe dracu’! urlă O’Toole. Oho, ești ditamai prostul, domnule Virgil Casanova! Mă jur jur pe toți sfinții că nu te strâng de gât aici, pe loc, te sugrum până-ți găsești moartea pe care-o meriți. Să intri în casa lui O’Toole și să-l acuzi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
eu, încercă Vultur-în-Zbor, sunt piatra de moară a filozofului. Se clătină. Cum, spuse ea, asta vrea să fie o vorbă de duh? Sunt sigură că, dată fiind condiția dumitale, nu ești în stare decât să transformi metale obișnuite în aurul prostului. Acum hai, grăbește-te! — Eu... o să am nevoie de ajutorul dumitale. Pe jumătate sprijinindu-se de ea, Vultur-în-Zbor reuși să ajungă acolo unde aștepta măgarul. După încă alte cîteva încercări, erau amândoi călare, cu doamna Gribb în față; și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]