4,129 matches
-
luptând în conflictele locale care au urmat după prăbușirea Uniunii Sovietice. La fel ca în perioada de dinainte de revoluția bolșevică, când formau garda imperială, cei mai mulți dintre soldații gărzii prezidențiale ruse sunt cazaci din Kuban. Pentru statul polono-lituanian, cazacii zaporojeni și răscoala lui Hmelnițki au marcat începutul prăbușirii sale - „Potopul” - care s-a terminat odată cu dezmembrarea statutului polonez de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Hanatul Crimeii și Imperiul Otoman au avut o soartă asemănătoare. După ce au suferit atât raidurile cazacilor, cât și
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
ajunsese la o poziție înaltă, datorită capacităților sale remarcabile și care se distinsese în timpul ultimului război civil în partida lui Andronic al III-lea adunând bogății și onoruri datorită lui Cantacuzino. Cândva, Alexios îi propusese lui Ioan să ridice o răscoală împotriva lui Andronic III, fusese refuzat și, de atunci, n-a mai avut niciodată încredere în Cantacuzino. Cearta a dus la izbucnirea unor intrigi la curte, în jurul tânărului basileu și al mamei sale se crease o atmosferă extrem de încordată și
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
dintre unchii săi. În cele din urmă a avut loc guvernarea "seniorilor florii de crin", adică a celor trei unchi din partea tatălui: Ducele de Anjou, Ducele de Burgundia și Ducele de Berry, precum și a unchiului din partea mamei, Ducele de Bourbon. Răscoale izbucnesc în întreaga Franță dintre care cea mai gravă a fost cea a Ciocănarilor ("les Maillotins") din Paris, în martie 1382. Unchii regelui se îngrijesc mai mult de interese personale decât de treburile regatului. Comunele flamande se revoltă împotriva contelui
Carol al VI-lea al Franței () [Corola-website/Science/317576_a_318905]
-
de eliberare ucrainean de sub dominația poloneză. Sub conducerea lui hatmanului Bogdan Hmelnițki, cazacii zaporojeni, aliați cu tătarii din Crimeea și cu țărănimea locală, au luptat într-o serie de bătălii cu forțele armate și cele paramilitare ale statului polono-lituanian. Urmarea răscoalei a fost încetarea controlului șleahtei poloneze și a arendașilor lor (unii dintre ei evrei) cât și a bisericii catolice în Ucraina. Răscoala a început ca o rebeliune a cazacilor, dar în curând, lor li s-a alăturat și țărani, burghezi
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
locală, au luptat într-o serie de bătălii cu forțele armate și cele paramilitare ale statului polono-lituanian. Urmarea răscoalei a fost încetarea controlului șleahtei poloneze și a arendașilor lor (unii dintre ei evrei) cât și a bisericii catolice în Ucraina. Răscoala a început ca o rebeliune a cazacilor, dar în curând, lor li s-a alăturat și țărani, burghezi și mici nobli ortodocși din Ucraina, care au avut ca scop final crearea unui stat ucrainean autonom. Deși răscoala a reușit să
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
catolice în Ucraina. Răscoala a început ca o rebeliune a cazacilor, dar în curând, lor li s-a alăturat și țărani, burghezi și mici nobli ortodocși din Ucraina, care au avut ca scop final crearea unui stat ucrainean autonom. Deși răscoala a reușit să anuleze influența poloneză asupra teritoriilor locuite de cazaci, Ucraina a căzut în cele din urmă în sfera de influență a Țaratului Rusiei. Pentru Polonia, toate aceste evenimente, la care s-au adăugat conflictele interne și războaiele cu
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
care le aduceau câștiguri importante. Pacea dintre Polonia și Imperiul Otoman îi oprea să reia activitățile piraterești. (În primele decenii ale secolului al XVII-lea, cazacii au efectuat raiduri împotriva orașelor otomane de pe țărmul Mării Negre aproape în fiecare an). Această răscoală a cazacilor s-ar fi putut stinge la fel precum alte rebeliuni ale lor, precum răscoala din 1637-1638 de exemplu, dar diferența a fost făcută de geniul lui Hmelnițki. Bogdan Hmelnițki, (care participase și la răscoala din 1637), și-a
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
piraterești. (În primele decenii ale secolului al XVII-lea, cazacii au efectuat raiduri împotriva orașelor otomane de pe țărmul Mării Negre aproape în fiecare an). Această răscoală a cazacilor s-ar fi putut stinge la fel precum alte rebeliuni ale lor, precum răscoala din 1637-1638 de exemplu, dar diferența a fost făcută de geniul lui Hmelnițki. Bogdan Hmelnițki, (care participase și la răscoala din 1637), și-a dat seama că trupele de cazaci au o infanterie excelentă, dar nu pot nici pe departe
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
în fiecare an). Această răscoală a cazacilor s-ar fi putut stinge la fel precum alte rebeliuni ale lor, precum răscoala din 1637-1638 de exemplu, dar diferența a fost făcută de geniul lui Hmelnițki. Bogdan Hmelnițki, (care participase și la răscoala din 1637), și-a dat seama că trupele de cazaci au o infanterie excelentă, dar nu pot nici pe departe să rivalizeze cu cavaleriștii polonezi, care la acea vreme se număra printre cele mai bune din Europa. Totuși, Hmenițki a
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
mai târziu însă, cazacii și-au luat revanșa în Bătălia de la Batoh. Într-un răstimp de doar câteva luni, toți nobilii, oficialii și preoții polonezi au fost alungați de pe teritoriul a ceea ce este azi Ucraina. Populația Rzeczpospolitei a scăzut în timpul răscoalei cu aproximativ un milion de oameni. Evreii au fost atacați în mod deosebit, ei fiind cei mai accesibili reprezentanți ai regimului nobiliar polonez. Răscoala a fost evenimentul declanșator a ceea ce istoria poloneză numește „Potopul”, (perioadă care include și invazia suedeză
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
polonezi au fost alungați de pe teritoriul a ceea ce este azi Ucraina. Populația Rzeczpospolitei a scăzut în timpul răscoalei cu aproximativ un milion de oameni. Evreii au fost atacați în mod deosebit, ei fiind cei mai accesibili reprezentanți ai regimului nobiliar polonez. Răscoala a fost evenimentul declanșator a ceea ce istoria poloneză numește „Potopul”, (perioadă care include și invazia suedeză), care a eliberat populația ucraineană de sub dominația poloneză, e adevărat, numai pentru a face loc dominației rusești. Ținând seama că țara fusese slăbită în urma
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
o parte a cazacilor au luptat de partea Suediei. În momentul în care Polonia a fost împărțită în 1795 între mai puternicii săi vecini, numeroși cazaci părăsiseră în bună parte Ucraina pentru a coloniza Kubanul. Amploarea pierderilor omenești din timpul răscoalei lui Hmelnițki variază la diferiți istorici și este un subiect aflat încă în dezbatere. Pierderile de populație din întreaga uniune în anii 1648 - 1667 (o perioadă care cuprinde în afară de răscoala propriu-zisă și războiul ruso-polonez din 1654 - 1667 și invazia suedeză
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
Ucraina pentru a coloniza Kubanul. Amploarea pierderilor omenești din timpul răscoalei lui Hmelnițki variază la diferiți istorici și este un subiect aflat încă în dezbatere. Pierderile de populație din întreaga uniune în anii 1648 - 1667 (o perioadă care cuprinde în afară de răscoala propriu-zisă și războiul ruso-polonez din 1654 - 1667 și invazia suedeză) sunt estimate la aproximativ patru milioane de oameni, (ceea ce corespunde unei scăderi a populație de la 11-12 milioane de oameni la 7-8 milioane). În perioada de până la izbucnirea rebeliunii cazacilor, magnații
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
regelui, care era de multe ori în conflict cu nobilimea, care încerca reducerea puterii monarhului. Tensiunile dintre cazaci și șleahtici s-au agravat în special de la sfârșitul secolului al XVI-lea, ducând la izbucnirea unor revolte, cea mai mare fiind răscoala lui Hmelnițki din 1648. În timpul acestor rebeliuni, cazacii înregistrați au fost forțați să aleagă între sprijinirea conaționalilor și loialitatea care o datorau forțelor armate regulate.
Cazac înregistrat () [Corola-website/Science/317593_a_318922]
-
Uniunea statală polono-lituaniană). În sens strict, " „Potopul”" se referă la invazia suedeză și ocuparea unei bune părți a teritoriului Rzeczpospolitei între 1655 - 1660. Într-un sens mai larg se aplică la o serie de întâmplări dezastruoase care au început cu răscoala lui Hmelnițki din 1648 și s-a încheiat cu în 1667, odată cu semnarea armistițiul de la Andrusovo, care a pus capăt războiului ruso-polonez din 1654 - 1667. Mai înainte de „Potop”, statul polono-lituanian a format - din punct de vedere teritorial - cel mai întins
Potopul (istorie) () [Corola-website/Science/317601_a_318930]
-
statutul de mare putere. Problemele Uniunii polono-lituaniene au început în momentul în care Bogdan Hmelnițiki a organizat rebeliunea cazacilor zaporojieni, rebeliune la care au participat și țăranii ruteni ș.a. (nu exista noțiunea de ucrainian), nemulțumiți de exploatarea magnaților polonezi. Deși răscoala lui Hmelnițki s-a încheiat, după nemeroase distrugeri reciproce, prin bătălia de la Beresteciko (1651), Rusia a utilizat evenimentele pentru a declanșa un nou război (1654-1667), invadând teritoriile estice ale statului polono-lituanian. Imperiul Suedez, care avea un conflict dinastic de lungă
Potopul (istorie) () [Corola-website/Science/317601_a_318930]
-
de la Ocraina (margine) fostului regat al Poloniei. Războiul pentru controlul asupra Ucrainei (1654-1667) s-a încheiat prin armistițiul de la Andrusovo de pe 13 ianuarie 1667. Prevederile armistițiului îi asigurau Rusiei controlul asupra Ruteniei ( teritoriul de pe malul stâng al Niprului desprins, după răscoala lui Hmelnițki, din Ocraina-marginea regatului Poloniei), în vreme ce Polonia păstra controlul asupra teritoriului de pe malul drept al Niprului care i-a rămas din fosta Ocraină-margine a regatului Poloniei). Ucraina nu exista ca stat.Dacă în momentul semnării înțelegerii, Rusia se obliga
Potopul (istorie) () [Corola-website/Science/317601_a_318930]
-
bizantin din 1391 până în 1425. Fiul mijlociu al lui Ioan al V-lea Paleologul s-a încoronat în primăvara anului 1391. Noul împărat era un dușman neîmpăcat al turcilor. Încă pe atunci era despotul Thessalonicului, el plănuia să ridice o răscoală împotriva sultanului și numai pericolul unei expediții a lui Murad I l-a silit pe viteazul despot să înceteze pregătirea pentru rebeliune. Sultanul, văzând în Manuel un dușman, a insistat, la început, ca drepturile de moștenitor să fie transmise fratelui
Manuel al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317671_a_319000]
-
turnuri, s-a înălțat fumul primelor mine de pulbere. Grecii luptau vitejește. Asaltul decisiv de la poarta sf Roman a fost respins în august, otomanii au fugit, abandonându-și aproape toate tunurile. În curând, în Asia Mică a început o puternică răscoală populară și Murad II s-a retras. Manuel, care fusese lovit de paralizie, se lupta atunci între viață și moarte, în palatul Vlacherne. Mai apoi, împăratul s-a întremat, dar, de acum încolo, numai era el, un bătrân pe jumătate
Manuel al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317671_a_319000]
-
proclamat țar. O serie de facțiuni boierești au refuzat însă să accepte această decizie. A urmat o serie de evenimente care a zdruncinat profund Rusia. După o serie de ani secetoși și de foamete în perioada 1601 - 1603, a izbucnit răscoale populare. În această perioadă a apărut un uzurpator care a pretins că este țareviciul Dmitri, fiul lui Ivan cel Groaznic, care era mort încă din 1591. Acest pretendent al tronului, Falsul Dimitrie I, a primit sprijin din partea Poloniei și a
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
acceptarea absolutismului țarist poate asigura ordinea și unitatea în Rusia. Timpurile tulburi au cuprins un război civil, în care luptele pentru tron au fost complicate de mașinațiunile complicate ale facțiunilor boierești rivale, intervenția puterilor vecine, Polonia și Suedia și numeroase răscoale populare. Falsul Dimitrie I a fost detronat și garnizoana poloneză care îl apăra a fost alungată, iar boierul Vasili Șuișki s-a proclamat țar în 1606. Vasili a încercat să-și asigure tronul aliindu-se cu suedezii, ceea ce a dus
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
care avea să devină în 1619 patriarhul Moscovei. Fiul lui Mihail, Alexei s-a folosit de un boier, Boris Morozov, pentru conducerea treburilor statului. Morozov a abuzat grosolan de poziția sa, iar, în 1648, Alexei l-a demis odată cu izbucnirea „răscoalei sării” din Moscova. După o încercare eșuată de recucerire a Smolenskului din mâinile lituanienilor în 1632, Rusia a semnat un nou tratat de pace cu polono-lituanienii în 1634. Regele Poloniei Władysław al IV-lea Vasa, al cărui tată, Sigismund al
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
de fugari era aceea a râului Don, aflată sub controlul cazacilor de pe Don. În regiunea fluviului Volga. Stenka Razin, un cazac originar din regiunea Donului, a condus o revoltă a cazacilor stabiliți în regiune și a țăranilor fugiți de iobăgie. Răscoala a devastat valea Volgii și a amenințat chiar și Moscova. În cele din urmă, trupele guvernamentale au înăbușit revolta, iar Razin a fost capturat și torturat și executat în public. Rusia și-a continuat expansiunea teritorială de-a lungul întregului
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
Hanatul Crimeii. Deși în timpul stăpânirii polono-lituaniene, cazacii fuseseră înrolați în armata Rzeczpospolitei în unitățile cazacilor înregistrați, ei au luptat pentru autonomiei, organizând mai multe revolte împotriva polonezilor. În 1648, cazacii și-au unit eforturile cu cele ale țăranilor ucraineni în timpul răscoalei lui Hmelnițki, izbucnită ca urmare a opresiunii sociale și religioase suferite în timpul dominației poloneze. La început, cazacii s-au aliat cu tătarii crimeeni, cu ajutorul cărora au reușit să-i alunge din țară pe polonezi. În momentul în care polonezii au
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
grenzeri alcătuiau aproximativ un sfert din armata austriacă. Totuși, deoarece grenzerii nu erau atât de buni în rolul de infanterie de linie precum regimentele obișnuite, comandanții austrieci nu i-au privit niciodată cu mult respect și, ca urmare a unei răscoale în 1800, numărul lor a fost redus de la 57 000 la numai 13 000. În ciuda acestor lucruri, grenzerii s-au comportat mai bine în luptă față de majoritatea celorlaltor trupe austriece, în special la Marengo și Austerlitz, câștigând astfel respectul francezilor
Grenzer () [Corola-website/Science/317797_a_319126]