5,132 matches
-
la căminul meu, toate ferestrele erau în întuneric, cu excepția uneia de la primul etaj, o fereastră de la apartamentul tânărului doctor Abraham Epstein. Și el era licurici. El a scânteiat; am scânteiat și eu drept răspuns. Undeva cineva a pornit o motocicletă. Răsuna ca un șir de petarde. O pisică neagră mi-a tăiat calea chiar în fața ușii de la intrare. — Ralph? a zis ea. Și holul clădirii era în întuneric. Lumina din plafon nu s-a aprins când am apăsat pe comutator. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de oameni ne iubeam cuiburile și aveam nevoie de ele. Dar, oricum, un minut sau două, Helga și cu mine ne-am simțit ca Noe și soția lui pe Muntele Ararat. Nu există o senzație mai plăcută. Și apoi au răsunat din nou sirenele pentru alarmă antiaeriană și ne-am dat seama că suntem niște oameni obișnuiți, că lipseau porumbelul și făgăduința mântuirii și că potopul, departe de-a se sfârși, de-abia începuse. Îmi aduc aminte o dată când Helga și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
te ții de neîncepută? Ai zis la taica părinte, sub patrafir, ce faci tu în Baltă? Cum te leagănă pă apă Chiru și pune tarafu’ să-ți cânte la mandole și ghitare? Cum vă petreceți în orăcăieli și chermezeală, de răsună Balta? Crezi că nu le știe lumea? Tot satul știe parangheliile voastre, da’ tace, că e frică de Chiru și de ăia care cică i-a trimis acu din nou să acționeze, mai ceva ca la Revoluția de la Județeană. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-le să-mi lase ceva bani pe noptieră. Le aud cum își trag nasul și închid poșeta, dar rămân nemișcat, cu ochii închiși, scăldat de soarele dimineții. Apoi pantofii lor ticăie de câteva ori, se înfundă puțin în carpetă și răsună în sfârșit din hol. Toate femeile se încurcă vrând să descuie ușa fără să facă zgomot. E distractiv să le auzi cum înjură printre dinți - și ce înjurături îngrozitoare -, în vreme ce tu te prefaci că dormi, deși razele soarelui îți bat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a mai pomenit, și într-adevăr că nu se mai pomenise, pentru că era un ambuteiaj autentic, adică nu un șir de mașini târându-se pe o stradă, ci o adevărată conspirație a nemișcării, așa cum am putut auzi din claxoanele care răsunau de peste tot; în sfârșit, mi-am făcut loc și m-am apropiat de geam. Oamenii de pe trotuar se uitau la ceva din depărtare, unii își duceau mâna la gură, și probabil că se întâmplase un accident, dar nu era cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cuvintele rostite își înghițeau oamenii, așa încât nu mai știai cine ce vorbește. De altfel, fiecare din fete spunea același lucru, și dacă una perora, cealaltă o aproba și viceversa. Barul începea să se golească, dar muzica lui Ștefan Bănică Junior, răsunând dintr-un jukebox maro, făcea ca atmosfera să fie incredibil de densă și de trepidantă. - Asta e societatea: mănâncă sau vei fi mâncat. - Și cum nici unul din noi nu vrea să fie mâncat... - E o junglă. Și stai să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
îmbrăcat în haine de piele și blugi albi spunea că a stabilit detaliile petrecerii încă din august. Cabanierul îl cunoștea și-l aștepta cu brațele deschise, ca și anul trecut, când a tras un chef cu niște tovarăși de-a răsunat toată valea. Oho, spunea el bătându-se pe burtă, am băut și-am vomat în râpă... Dacă și anul ăsta o să fie la fel, ce mai șou o să iasă în creierii munților... - Uită-te la el, șopti Ioana în urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Doamne, bunicule, ce prostii vorbești”. Foarte jignit, bunicul a strigat „Magheru 21 - B6 bis, n-ai decât să te duci să verifici”, și nepotul a ieșit din cameră bombănind. Ceva mai târziu, s-a auzit o ușă trântită și pași răsunând pe scară. Când m-am dus la fereastră am văzut o femeie și un copil urcându-se într-o Mazetta verde. Se lăsă liniștea. Mi se părea că în tot blocul rămăsesem doar eu și vecinul și poveștile noastre întrețesute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
la repetiția generală. — A, da. Bună ziua! zise MM, părând un pic distrată. Își trecu o mână prin păr, dându-și pe spate claia ciufulită. — Cred că și colega mea este de acord când spun că ne-a plăcut foarte mult, răsună vocea lui Brian Fitzpatrick, acompaniată de o serie de mișcări din cap, în pizzicato, din partea lui Denise. Ne întrebam dacă ați dori să mergem să bem ceva și să discutăm despre cum vi se pare că merg lucrurile. Da, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
am încheiat toate cele. Hugo mi-a scos câteva frunze din păr. Eu i-am recuperat haina de pe bancă. Nu eram în stare să scoatem o vorbă. Afară, în grădină, auzeam oameni alergând, țipete din ce în ce mai slabe, voci ridicate. Încă mai răsuna muzica prin ferestrele deschise, Freak Nation și Jamiroquai, dar nimic nu părea că ne atinge. Eram cu totul pe altă lume. — Ești bine? îmi zise Hugo. Dădui din cap. Își trecu mâinile prin păr, încercând să-i dea o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
deschise larg. Zgomotul asurzitor al traficului pătrunse ca o haită de câini de vânătoare. Douăsprezece etaje mai jos, imensul bulevard al Republicii apărea congestionat cât vedeai cu ochii, de la Nord la Sud, și o mie de automobiliști nervoși făceau să răsune claxoanele știind că eforturile lor vor fi zadarnice. Nori de fum negru se înălțau de la tobele de eșapament ale autobuzelor și un miros greu de benzină de proastă calitate plutea deasupra orașului, lipindu-se de fațadele edificiilor, de reclamele luminoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe hol, Întorcându-se În bucătărie, auzi zăngănitul de oale mișcate, dar rămase locului, ascultând dangătul clopotelor de la San Polo ce băteau ora opt, apoi reverberația ca un răspuns a celor de la San Marco, câteva secunde mai târziu, ca Întotdeauna, răsună puternic peste oraș. Când toate clopotele tăcură, reintră În casă, Închise ușa În calea răcorii tot mai pronunțate a serii. În bucătărie, Paola stătea la aragaz, amestecând În risotto, oprindu-se din când În când să mai adauge supă fiartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
V-a Școala Gimnazială „Ion Ghica” Tortoman județul Constanța profesor coordonator Prisecaru Violeta Este primăvară! Toată lumea a prins viață și acum totul are culoare. Mii de gâze și gândaci zboară fericiți purtați de adierea lină a vântului. Zumzetele harnicilor albinuțe răsună în tot satul. Copiii alergă fericiți și profită de vremea bună. Ursul se leagănă încetișor încă amețit din pricina hibernării. Milioane de flori multicolore așteaptă să fie admirate de oameni și toate ființele mari sau mici se bucură de venirea primăverii
De mână cu primăvara. In: ANTOLOGIE:poezie by Ştefania Damache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_672]
-
carte, un caiet, o ploaie mocănească, rece, dezamăgită și ea de venirea toamnei udă orizontul. Ochii mei la fel de deschiși, de curioși sunt parcă umbriți de o nostalgie ce vă e poate bizară, dar nu și mie. O melodie începe să răsune încet, îmi ascund tristețea... Sau sunt doar egoistă și nu vreau să le împărtășesc și celor care n-au fost acolo magia de basm a unei veri în Apuseni? Refrenul mă trezește naiv, scap o lacrimă plină de amintiri pe
La un foc de tabără, la apusul unei veri. In: ANTOLOGIE:poezie by Oana Sîrbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_688]
-
Tudor-Alexandru Trif, clasa a VII-a Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău județul Sălaj profesor coordonator Iacob Diana Toamna își așterne covorul de frunze ruginii peste lume și zilele cenușii îndeamnă la visare. De departe răsună pădurea, ca un clopot vechi, de aramă și lanurile de porumb îi răspund cu un foșnet subțire și dulce, răspândind miros de bucate proaspete. Într-o astfel de zi, bunicul meu, care nu este chiar un bunic deoarece nu are
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
mai bună. Așa vom face, rostește cu hotărâre Eminescu, deoarece patria nu-i doar un cuvânt pe buze, patria este suflarea aceea sfântă din noi. De departe se auzea foșnetul pădurii din Făgete, iar din valea caselor se părea că răsună glas de clopot la miez de noapte. Cei doi s-au îmbrățișat, apoi Eminescu a spus: E târziu și noi trebuie sa ne continuăm drumul. Peste câteva ore vom pleca, dar promit să ne reîntâlnim cât mai curând. La revedere
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
legal să faci asta. Tribunalul... —Drept legal? Tribunal? a întrerupt-o Jake surâzând glacial. Cine are nevoie de drepturi legale? Cu rețeaua mea de eco-cunoștințe clandestine, pot să dispar uite-așa, a spus el pocnind din degete. Sunetul ascuțit a răsunat în urechile lui Alice. În primul rând, la tabăra nemțească de gândaci. — Gândaci...? E un grup din Germania care a construit un întreg sistem de tunele sub un teren folosit drept crescătorie de specii rare de gândaci, pe care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
poponautului, din Charlotte Crescent. —Neil, pentru numele lui Dumnezeu, s-a milogit Hugo. Trebuie să-mi mai dai o șansă. Îmi pare rău, Fine. Ți-ai epuizat șansele. În timp ce Hugo se gândea amărât la situația asta, în urechi i-au răsunat cuvintele Barbarei. „E puțin probabil ca un tată fără serviciu să fie cel căruia să-i fie acordată custodia, atunci când mama este angajată.“ Mai ales când era vorba de o mamă ca Amanda: autodeclarată de succes, care era în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
duce cu el. —Eu nu vă stau în cale, s-a înfuriat Alice. Apoi s-a întors mânioasă, începând să meargă pe stradă fără să dea nici o atenție băltoacelor. Hugo, care, la rândul lui, nu dădea nici o atenție claxoanelor care răsunau în spate, a continuat să se târască în paralel cu ea, strigând și implorând-o, însă fără nici un rezultat. După câteva minute de marș furios, Alice a cotit-o, dintr-odată, pe o străduță laterală, astfel că Hugo a pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
către tine însuți, Scriitorule, aceasta este singura destinație care te-ar putea salva... Strânse din dinți. Și alergă mai departe, în timp ce biletul din mâna Magicianului zbură către pământ și, înainte de a-l atinge, dispăru ca și cum nu ar fi fost... Nu răsunară aplauze. Nu se aprinseră luminile în sală. Nu se auziră nici măcar fluierături. Spectacolul merge mai departe, doamnelor și domnilor, avem un Iepure, dar cum îl utilizăm?, am putea întreba, o întrebare pur retorică, dacă este să fim sinceri până la capăt
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
apoi, după ce apăru fereastra care solicita salvarea, merse direct pe yes. Pagina se închise, iar laptopul intră în stand-by... Sub privirile dezaprobatoare ale trecătorilor, Scriitorul continuă să alerge pe urmele unei femei pe care doar el o vedea... Pașii îi răsunau pe caldarâmul umed, fu cât pe ce să alunece, de câteva ori, însă nu se opri. Din când în când, spre surprinderea celor care îl auzeau, striga numele ei. Apoi, dintr-o dată, orașul dispăru pe de-a-ntregul. Poate că nici
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
rochie verde, deloc provocatoare. Și nici nu o văzu. Plecase cu noaptea pe umeri, atrăgând după ea alaiul mut al unor gânduri sortite să nu devină niciodată cuvinte... Se îndreptă către mașină, scoase cheile din buzunar, în timp ce în urechi îi răsuna încă muzica acelui saxofonist atins de geniu. Da, murmură, unii oameni sunt mângâiați de Dumnezeu încă din momentul în care vin pe lume... Simți pași în spatele său. Întoarse capul, ușor, apoi dădu să se întoarcă și mai mult. Simți cum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
doamnelor și domnilor, primiți-l cu toată atenția cuvenită, reprezentația continuă! Anunțul Magicianului fu întâmpinat cu chiote nesfârșite de bucurie, spectatorii - mulți, foarte mulți, atât de mulți avu senzația că întreg orașul venise să asiste la execuția sa - fluierară extaziați. Răsunară tobele și alămurile, iar Iepurele renunță să opună rezistență... Undeva, într-o lojă, Omul cu Tatuaj îi dădu un cot Huidumei, apoi salută batjocoritor un personaj aflat de cealaltă parte a arenei. Detectivul flutură, la rândul său, degetele, aproape indiferent
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
putut să-mi transmită în timpul cursurilor. Oarecum surprins de gestul meu, m-a întrebat: Ce anume ți-a rămas? I-am răspuns imediat că m-a impresionat mult insistența sa asupra persoanei: „mereu trebuie pornit de la persoană!”. Răspunsul lui îmi răsună și acum în urechi și mă emoționează: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că în tot acest timp nu am străbătut inutil drumul până aici, la facultate!”. Pentru el cred că era o confirmare providențială a sensului profund al activității sale ca
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Conciliului: „În adâncul conștiinței, omul descoperă o lege pe care nu și-o dă el însuși, dar căreia trebuie să i se supună și al cărei glas, chemându-l neîncetat să iubească și să facă binele și să evite răul, răsună la momentul potrivit în urechea inimii: Fă aceasta, fugi de aceea»” (GS 16). După o lectură atentă a afirmației conciliare se observă că imperativul pe care omul îl descoperă nu depinde de arbitriul său, nici nu este rodul creativității sale
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]