3,870 matches
-
întrucât insurecția anticomunistă din Ungaria, a cărei înăbușire Bucureștiul a sprijinit-o prompt, a creat "premisele revenirii la îngheț, ceea ce s-a și întâmplat, chiar dacă nu brusc. Anul 1957 nu schimbă prea multe, dar 1958, 1959, 1960 reintroduc în România represiunea politică pe scară mare, cu arestări și procese ale intelectualilor, soldate cu ani mulți de închisoare, cu o dură campanie "antirevizionistă" și anticosmopolită. Cenzura, controlul de partid redevin drastice. I-a fost dat generației mele să-și înceapă drumul literar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
întrucât "insurecția anticomunistă din Ungaria, a cărei înăbușire Bucureștiul a sprijinit-o prompt, a creat premisele revenirii la îngheț, ceea ce s-a și întâmplat chiar dacă nu brusc. Anul 1957 nu schimbă prea multe, dar 1958, 1959, 1960 reintroduc în România represiunea politică pe scară mare, cu arestări și procese ale intelectualilor, soldate cu ani mulți de închisoare, cu o dură campanie "antirevizionistă" și anticosmopolită. Cenzura, controlul de partid redevin drastice. Marele nou val de represiune politică îl explică unii istorici prin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1958, 1959, 1960 reintroduc în România represiunea politică pe scară mare, cu arestări și procese ale intelectualilor, soldate cu ani mulți de închisoare, cu o dură campanie "antirevizionistă" și anticosmopolită. Cenzura, controlul de partid redevin drastice. Marele nou val de represiune politică îl explică unii istorici prin dorința lui Dej de a-i asigura pe sovietici că nu se va repeta în România ce fusese în Ungaria și pot de aceea să-și retragă trupele liniștiți. Ceea ce Hrușciov a și făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în care reperul absolut devin lacrimile suferinței. Această înșiruire de cuvinte vorbește despre aparatul de putere ("portrete cunoscute", "întîmpinări la aeroport", "discursuri", "aniversări"); înregimentare ("adunarea oamenilor muncii"); propagandă ("producția la hectar", "lupta popoarelor pentru pace, coruri", "Cîntarea României"); aparatul de represiune (poliția politică: "băieții de pe Calea Victoriei"); penuria cronică și alimentele de proastă calitate, justificate prin lozinca "alimentației raționale" ("cozi la făină", "gărgărițe" în alimente, "cafea cu înlocuitori"); corupție (ploconul de țigări Kent pentru a obține ceva), iar "dificultatea informației care se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în "Adevărul literar și artistic", august 2011, p. 45. 6Generația '60 debutează cu aproximativ 20 de ani înainte, anii '60 constituind doar apogeul, momentul de maximă prolificitate. 7Ibidem, p. 45. 8Gabriel Dimisianu, art. cit., p. 8: "Marele nou val de represiune politică îl explică unii istorici prin dorința lui Dej de a-i asigura pe sovietici că nu se va repeta în România ce fusese în Ungaria și pot de aceea să-și retragă trupele liniștiți. Ceea ce Hrușciov a și făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Încă un revoltat, deci, în dramaturgia lui Constantin Popa: Octav, din Cavou bar. Unul din tinerii care, la (ceea ce ei credeau că e) Revoluție, au ieșit nepăsători, nesăbuiți, superbi în stradă, înfruntînd gloanțele vidia, tancurile sumbre, toată urgia forțelor de represiune. Vom muri, dar vom fi liberi!", " Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!", scandau, răvășitor, frumoșii nebuni ai acelui însîngerat Decembrie. Îi transfigura speranța că jertfa lor va aduce, după lungul răstimp al dictaturii, o schimbare de esență, un puls
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fiecare din cuvintele celor trei versuri se justifica și la o dată și la cealaltă. Să le iau pe rînd. „Greve”. Din 1914 și pînă în 1930, în diverse țări europene și asiatice au loc peste o sută, cele mai multe urmate de represiuni. Așadar, și „sînge”. Bacovia era în București cînd s-a produs greva din 13 decembrie 1918. După 11 ani, aceasta a fost descrisă astfel de un participant: „Muncitorii veneau de la fabrică, cu oalele de mîncare în mînă. După ce s-au
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
care subliniază caracterul social al ființei umane, precum și importanța, influenței intercorelate a factorilor bio-psiho-sociali și culturali în formarea unei personalități complexe, supuse unui proces continuu de dezvoltare - este firesc ca cele - patru caracteristici ale comportamentului specific frustrării (agresiunea, fixarea, regresiunea, represiunea), așa cum au fost ele descrise în literatura de specialitate, să capete noi semnificații atunci când este vorba de lumea umană. Reflexul biologic de „agresiune”, de exemplu, este transformat, în lumea umană, sub influența condițiilor de educație, „într-o reacție reflexivă de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
pot fi uprinse în două clase/grupe principale: a) tendințe de acțiuni directe, care se referă, în primul rând, la „atac”, b) forme indirecte sau defensive, care includ diferite categorii de strategii defensive, cum ar fi: „negarea”, „proiecția”, „sublimarea”, „identificarea”, „represiunea” etc. Aceste strategii defensive reprezintă - spuse L.S. Lazarus - „metode psihologice” de apărare împotriva pericolului sau frustrării; aceasta înseamnă că pericolul este redus sau eliminat numai din punct de vedere psihologic, adică în mintea subiectului, printr-un proces de „autoamăgire” sau
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de genul celor consemnate mai sus, care se dovedesc a fi inactive, sau chiar reprezentând soluții patologice. Însuși S. Freud considera „identificarea” și „sublimarea” ca fiind singurele „apărări” sănătoase, normale; pe alte;e, în schimb, cum ar fi de exemplu „represiunea” și „proiecția”, Freud le aprecia ca soluții patologice. Nu există o clasificare universal valabilă a „apărărilor” și, așa cum observă R.S. Lazarus, teoriile „apărării” sunt „mai mult descriptive”, informându-ne prea puțin precis fie asupra condițiilor în care apare fiecare apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
determine populația să le accepte politicile, și în același timp sunt mijloacele prin care și populația (sau măcar cea mai activă parte a sa) încearcă să își exercite influența. Astfel, prin partide apar și sunt rezolvate conflicte (prin compromis sau represiune). Partidele sunt instituțiile prin care poporul este atât reprezentat cât și mobilizat, deoarece ele reprezintă un mijloc bidirecțional de comunicare a influenței între conducători și populație. Unele partide "agregă" sau, în termenii lui Apter, "reconciliază" mai mult decât altele; ele
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
acestor sisteme. * În primul rând vom examina pe scurt situațiile în care nu există sau nu este admis niciun partid. * În al doilea rând ne vom îndrepta atenția către sistemele cu un singur partid. Vom evalua gradul de variație a represiunii în aceste sisteme și vom examina care pare să fie viitorul lor în urma declinului suferit atât în regimurile comuniste, cât și în cele necomuniste. * În al treilea rând vom discuta despre caracteristicile competiției în sistemele cu mai mult de un
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
concepția partidului a fost uneori diferită de cea predominantă în țările comuniste în Malawi și Zair, fiecare cetățean era obligat să devină membru al partidului. În al doilea rând, sistemele cu un singur partid au luat naștere ca rezultat al represiunii extraconstituționale a opoziției. Această formă de sistem cu un singur partid a fost larg răspândită și a constituit adesea preludiul instituirii unei interdicții legale, așa cum s-a întâmplat în Kenya, Zambia și Germania. Opoziția este reprimată și pot apărea fuziuni
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
a întâmplat pur și simplu ca celelalte partide să aibă puține șanse la urne, cel puțin până în 1990 (P. Smith, 1979: 49-62; Philip, 1988: 99-112). Al treilea tip de sistem cu un singur partid are un caracter natural atunci când, fără represiune, un partid este forța dominantă în țară, iar presiunea exercitată este mai curând de tip "cultural" decât politic sau legal. Acest tip era frecvent în trecut în unele părți ale Americii Latine; acum însă a devenit rar, exceptând state mici
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
Dacă ne referim la cele trei dimensiuni ale scopurilor descrise în capitolul 3 (participarea, mijloacele de intervenție și scopurile socio-economice), sistemele cu un singur partid corespund aproape fiecărui scop, cu excepția liberalismului propriu-zis, dar chiar și în această privință gradul de represiune care are loc în sistemele de acest tip variază în mod considerabil. Așa cum am observat, cele mai cunoscute sisteme cu un singur partid din perioada postbelică au fost sistemele comuniste. Scopurile lor sunt sau erau autoritare, relativ participative și egalitare
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
că în general în lumea contemporană se pune accent pe dezvoltare cât și pentru că astfel de sisteme cu un singur partid nu par a fi în stare să prevină de-a lungul timpului apariția partidelor de opoziție decât dacă intensifică represiunea, schimbându-și astfel parțial scopurile. Cele mai bune exemple sunt sistemele cu partid dominant din țările mici și izolate sau cele la un nivel sub-național (ca în regiunile nigeriene de la începutul anilor '60, la scurt timp după independență). Sistemele tradiționale
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
pus atât pe dezvoltare cât și pe participare, deși în grad variat. Unele țări precum Tanzania au permis o multitudine de candidaturi dintre care votanții puteau alege, deși toate în cadrul partidului, în timp ce altele nu au tolerat astfel de soluții. Nivelul represiunii a variat și el în unele țări (Mexic, Tunisia) a fost considerabil mai redus decât în altele (Zair). Peste tot există totuși o limită a gradului de tolerare a opoziției: chiar în cele mai blânde sisteme populiste cu un singur
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
o limită a gradului de tolerare a opoziției: chiar în cele mai blânde sisteme populiste cu un singur partid sau chiar în cele mai blând dintre toate sistemele cu un singur partid -, în general se manifestă un anumit grad de represiune. Aceste sisteme se pot apropia într-o anumită măsură de liberalism, dar nu pot practica liberalismul propriu-zis. Diferențe în bazele sprijinului Sistemele cu un singur partid duc deseori lipsă de baze naturale de sprijin. Acest lucru se întâmplă chiar și
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
cu o dilemă. Fie își croiesc cu greu drum în direcția în care doresc să meargă, încercând să modifice structura socială și sperând să submineze după un timp grupurile tradiționale (aceasta înseamnă să se bazeze într-o anumită măsură pe represiune), fie încearcă să menajeze aceste grupuri tradiționale, iar în acest caz trebuie să își modifice scopurile politice și se poate întâmpla chiar să nu reușească să construiască o națiune unită (Apter, 1965: 199-212). Sistemele comuniste cu un singur partid au
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
comuniste cu un singur partid au forțat și mai mult în direcția schimbării sociale. Ele s-au străduit să elimine grupurile tradiționale unele dintre ele chiar au pretins că doresc să creeze un "om nou". Aceste eforturi au necesitat o represiune considerabilă. În statele est-europene, ocupația Uniunii Sovietice a fost un ajutor însemnat pentru regimurile care altfel poate nu ar fi apărut deloc (chiar în Cehoslovacia, unde Partidul Comunist s-a dovedit puternic în alegerile libere de la sfârșitul anilor '40) și
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
lui Nkrumah din Ghana, în 1966. Au urmat și alte cazuri în Burundi, tensiunile au rezultat periodic în serioase violențe tribale; în Uganda, violența era de asemenea substanțială; chiar și în Zimbabwe și Zambia, opozițiile tribale au dat naștere unei represiuni severe. Sistemele populiste în care partidul unic a dorit să evite aceste conflicte au încercat să își sporească baza de susținere practicând o politică de "acomodare" în ansamblu. Represiunea este mai redusă, iar procesul de construire a națiunii este mai
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
și în Zimbabwe și Zambia, opozițiile tribale au dat naștere unei represiuni severe. Sistemele populiste în care partidul unic a dorit să evite aceste conflicte au încercat să își sporească baza de susținere practicând o politică de "acomodare" în ansamblu. Represiunea este mai redusă, iar procesul de construire a națiunii este mai puțin deranjat; dar aceasta poate însemna și că partidul devine treptat dominat de grupuri tribale tradiționale, pierzând astfel din vedere scopurile de modernizare. Așa s-a întâmplat, până la un
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
sistemele comuniste cu un singur partid au părut cele mai puternice dintre toate și au durat o perioadă îndelungată. Totuși, colapsul întregii părți europene a edificiului comunist a arătat că durata de jumătate de secol și buna organizare însoțită de represiune nu au fost de ajuns. O bază largă de susținere pare necesară pentru a construi un sistem politic cu adevărat stabil. Tabel 10.2 Sisteme cu un singur partid stabile și instabile Total număr sisteme cu un singur partid existente
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
fost supus foarte repede, după căderea Zidului, unui proces de demitizare, în forme diferite, în mai toate societățile post-comuniste: demitizare dirijată de grupuri, de regulă oculte, ale fostelor poliții secrete, dar și provocată de confruntarea cu adevărul istoric integral al represiunii comuniste. O represiune mult mai feroce și mai extinsă decît s-a știut, atunci cînd nu exista o posibilitate de protecție, fie "din afară", din partea mediilor occidentale și a organizațiilor pentru drepturile omului, așa cum s-a petrecut în cazurile cele
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
repede, după căderea Zidului, unui proces de demitizare, în forme diferite, în mai toate societățile post-comuniste: demitizare dirijată de grupuri, de regulă oculte, ale fostelor poliții secrete, dar și provocată de confruntarea cu adevărul istoric integral al represiunii comuniste. O represiune mult mai feroce și mai extinsă decît s-a știut, atunci cînd nu exista o posibilitate de protecție, fie "din afară", din partea mediilor occidentale și a organizațiilor pentru drepturile omului, așa cum s-a petrecut în cazurile cele mai celebre de
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]