3,881 matches
-
întorsesem. Drum bun la întoarcere! Pe fața doamnei blonde înflorește un zîmbet senin, cu joc de ape în privirea ațintită spre mine. Mulțumesc! Mulțumesc mult ! șoptește ea. Fac o mișcare lentă de înclinare a capului și zic: Sărut mîinile, la revedere! Ies din birou și cobor cu liftul pînă la parter, apoi mă îndrept spre secție, să vorbesc cu Don Șef despre acordul global al muncitorilor de la filamente. În clădirea secției, pe scări, mă întîlnesc cu Marinescu. V-am căutat, tovarășe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu zîmbetul pe buze și cu fericirea în ochi. Eu o mai privesc o clipă, asigurînd-o prin expresia mea fermă că e adevărat tot ce a auzit, schimb casca dintr-o mînă în alta, înclin capul domol și zic: La revedere, doamnă. Mă întorc și ies. Am grijă să închid ușa încet, apoi pornesc pe culoar spre scări, cobor treptele repede, fericit, cu sufletul ușor, felicitîndu-mă în gînd că am reușit să fiu rău, așa cum îmi propun de multă vreme: să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bine și vorbește mai încet, că eu nu-s subalternul dumitale să urli la mine. Și chiar de-aș fi, nu ți-aș permite. Doi: rezolvați legal problema celor două apartamente, altfel veți avea de-a face cu legile. La revedere! Trîntește telefonul și se ridică furios de pe scaun: Porcul dracului! Îmi țipă de parcă i-aș fi servitor. Uită că acum vreo zece ani era și el printre cei ce transformaseră cîteva camere de oaspeți ale uzinei în alte minuni, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stîrnind fiori în jur, și-acum, ca și-n urmă cu zece ani, în timp ce vîntul serii, obraznic, îi necăjea poalele pardesiului. Oare nu tocmai comportarea ei a răscolit corzile sufletului meu, făcîndu-le să-și găsească tonalitatea proprie?!" A fost o revedere ca între prieteni. Ascultă, Mihai, mi-a spus ea, pornind alături de mine, am vrut să te întîlnesc ca să-mi răscumpăr o poliță mai veche... Fratele meu lucrează în cinematografie. Îl interesează să facă un film de actualitate, bun. Ați putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stare să spuneți ceea ce știți? îl întreb pe Olaru. De ce nu?! strînge Olaru din umeri. Nu o fac pentru că vreau să fiu erou, dar îmi place să nu-mi fie rușine de mine însumi cînd mă uit în oglindă. La revedere! Grăbiți-vă să-l mai găsiți pe tovarășul Amariei, că-i trecut de două jumate... Strîng mîna lui Olaru, mulțumindu-i, apoi trec strada, spre clădirea Comitetului Județean P.C.R. Intru la portar și-i spun că vreau să merg la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îi răspund. Carmol și aspirine. Tot secretul sănătății, tovarășe Vlădeanu, va sta în mîna care-o să vă facă frecția, spune prim-secretarul. Aveți grijă să fie caldă... În interfon se aud mai multe rîsete. Succes pe mai departe! La revedere! spune prim-secretarul. Mulțumim! La revedere!, îi spunem în același glas eu și Vlad. În interfon se aude cum pleacă o parte din cei care au stat în sala dispecerului central. Maistrul Cornea schimbă cîteva vorbe cu noi prin interfon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
secretul sănătății, tovarășe Vlădeanu, va sta în mîna care-o să vă facă frecția, spune prim-secretarul. Aveți grijă să fie caldă... În interfon se aud mai multe rîsete. Succes pe mai departe! La revedere! spune prim-secretarul. Mulțumim! La revedere!, îi spunem în același glas eu și Vlad. În interfon se aude cum pleacă o parte din cei care au stat în sala dispecerului central. Maistrul Cornea schimbă cîteva vorbe cu noi prin interfon, apoi discutăm cu Brăduț, Lupu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stăpîniți sănătoși! le strig. Din sala tabloului de comandă se aud cuvinte de mulțumire. Nu mergi acasă? mă întreabă Ion. Nu, Ioane, îi răspund, mai stau... Mda, zice Ion. Te cred: plăcerea contemplării în ziua a șaptea... Eu plec. La revedere! Mulțumesc, Ioane! îi spun, apoi închid interfonul. Vlad mai stă încă în scaun; privește abătut tabloul de comandă și-și mușcă buza de jos, oftînd din cînd în cînd. Mda, murmură el într-un tîrziu. O făcurăm și pe asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
n-o să fiu "prostul" cuiva. Eu sînt eu: Vlad! strigă el furios, arătîndu-se cu degetul, după care vrea să iasă pe ușă, dar se oprește, o invită pe Brîndușa să iasă înainte, întoarce capul spre mine și-mi strigă "la revedere!" apoi iese și el, continuînd să vorbească furios. Prin ușa deschisă, îi văd un timp, pînă se pierd după colțul clădirii: Brîndușa se oprește din cînd în cînd, vrea să-i mai spună ceva lui Vlad, să-l convingă că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
noștri, chefuiesc alții. Cînd a ieșit moș Andone la pensie și-am vrut să-l sărbătorim, nu ne-au aprobat petrecerea la cabană. Las' că-i ard eu la viitoarea adunare generală a oamenilor muncii! Nu mergeți? Eu plec. La revedere! Mulțumesc! Ați făcut treabă bună, ca de obicei. Cornea rîde, simțindu-se flatat. Îmi strînge mîna și pleacă. Închid ușa în urma lui, agățînd-o cu un capăt de sîrmă, apoi urc la pupitru, strîng documentația tehnică, îmi iau agenda, mi le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doar o dorință: să ajung acasă și să mi se dea un ceai cald. Indiferent cine-l pregătește? Indiferent! Dacă ai fi băiatul meu, ți-aș da palme! Norocul meu că nu vă sînt băiat. Pot să vă spun "la revedere"? Stai! strigă doamna. Ascultă-mă, Mihai! Scuză-mă că-ți zic pe nume, dar de vreo două zile, de cînd am aflat de tine, îmi place să mă gîndesc la tine ca la propriu-mi fiu. Gîndește-te o clipă c-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
zis: "o să plece, altă soluție nu are". Dacă-i pe-așa, devine femeia gravă, conducerea combinatului și ceilalți mai mari vor afla și punctul meu de vedere! Nu vă mai rețin, domnule Vlădeanu. Mi-nchipui că sînteți tare obosit. La revedere! Sărut mîinile! Imediat, aud tonul de oraș în receptor, semn că femeia a închis telefonul. Închid și eu telefonul. Mai citesc o dată biletul Cezarei, strîng din umeri ca la un lucru care nu mă privește, îl împăturesc și-l bag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gripa asta... Vă așteaptă și pe dumneavoastră doamna... Din fericire, nu mă mai. Cum așa?! Femeile au simțul șobolanilor: părăsesc corabia imediat ce-o simt scufundîndu-se... Eah!... Hai, domnule, să bem! Măcar un pahar... Nu pot, zău! Altă dată... La revedere! îi spun întinzîndu-i mîna. Cu bine! îmi urează Don Șef, strîngîndu-mi mîna, apoi îmi deschide portiera. Să nu fii supărat pentru declarație. N-am vrut să-ți fac rău. Lăsați, Don Șef. Cu bine! Îi fac un semn de salut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tine, îi spun rîzînd, nu dau răspunsul imediat, să nu se creadă că-s prea bucuros. Așa sînteți voi, ăștia valoroșii, spune Cezara, vă place s-o faceți pe nebunii. Noroc de noi, femeile, că vă înțelegem. Sărut mîinile, la revedere! le spun. Îmi văd de drum, fluturîndu-mi mîna în semn de salut. Îmi pare bine că Graur s-a hotărît să preia conducerea Sectorului cercetare. E un tip descuiat, cu o bază științifică solidă. El n-o să alerge după himere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
roșie din cauza grabei. Cînd ne vede, își revine. Stă cîteva clipe locului, să-și tragă răsuflarea, apoi se apropie de Ion: Hai sus... Ți se răcește masa... Mă uit la Ion, strîng din umeri, apoi mă întorc spre ieșire. La revedere, Ioane! spun încet, amărît. Mihai, plec duminică acasă cu mașina. Mă întorc duminică seara. Nu mergi? Mulțumesc! Plec de sîmbătă, cu cursa. Îmi place să mai dorm cîte o noapte în patul copilăriei, să stau de vorbă cu tata, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a copacului mutilat. Mouetta, Mica, trec prin momente grave, din ce în ce mai grave, dar îți făgăduiesc să rezist până la maximum de rezistență. Aș vrea să te întreb urlând: „Ce să fac, Mica dragă?“ Cât voi putea, voi lucra și voi aștepta viaticul: revederea noastră. Tu, draga mea, lucrează serios acolo la teza ta de doctorat. Am impresia că aceasta e însă lucrul care te atrage cel mai puțin; știu teoria ta: că nu aduce nimic; dar un plan sistematizat de muncă intelectuală creiază
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
doctoratul tău? Crede-mă, Mica, sunt îngrijorată pentru că îmi pare că tu părăsești gândul doctoratului și eu țin atât de mult la lucrul acesta, care e în fond la baza sacrificiului consimțit de mine. [...] Crede-mă, uneori pierd nădejdea unei revederi, alteori nici nu vreau să mă mai gândesc, alteori îmi fac planuri, și alteori cred că voi rămâne întemnițată aici. Dar oricum, te iubesc cu desnădejde, Mamina III Miercuri, 14 ianuarie [1948] [...] Nu pot să-ți spun ce frumoase discursuri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
flori, slujba cântată pentru toți cei îngenuncheați, toate acestea sfâșiau inimile; lacrimile curgeau încet și cădeau pe lespezi... Vineri dimineața, 11 februarie [1949] Cred că ți-am mai scris că am făcut legământ să văd toate bisericile din București, pentru revederea noastră. Până acum am vizitat 59. Iar aseară am intrat la Schitu Darvari; nici nu te puteai mișca. Preotul, bătrân, a slujit liturghia fără carte, pe dinafară, cu ochii închiși. Atmosfera bine cunoscută de neliniște, de apăsare, de suferință, de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tău de la Becky, ca să putem vorbi cât avem chef despre ce o să purtăm la nuntă! Ca să nu ne trezim cumva că ne-mbrăcăm la fel, ori prea diferit! Nu? — Într-adevăr, spune Elinor, uitându-se la pantofii lui mami. La revedere, Rebecca. Face un semn vag din cap către tati. Graham. — La revedere, Elinor, spune tati cu o voce extrem de politicoasă - însă, în clipa în care mă uit la el, văd că nu e deloc impresionat. Ne vedem mai târziu, Luke
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
purtăm la nuntă! Ca să nu ne trezim cumva că ne-mbrăcăm la fel, ori prea diferit! Nu? — Într-adevăr, spune Elinor, uitându-se la pantofii lui mami. La revedere, Rebecca. Face un semn vag din cap către tati. Graham. — La revedere, Elinor, spune tati cu o voce extrem de politicoasă - însă, în clipa în care mă uit la el, văd că nu e deloc impresionat. Ne vedem mai târziu, Luke. În clipa în care ei dispar pe ușă, tati se uită la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cum fiul lui e la aceeași școală cu vărul Alex, ce mică-i lumea, nu-i așa? La capătul conversației, mami pare înmuiată de tot și toată discuția despre hotelurile americane pare să fi fost uitată definitiv. Îmi iau la revedere, închid telefonul și expir adânc. Așa. Ei, m-am hotărât. Aș putea s-o sun pe Elinor și să-i spun. N-are nici un rost să mai pierd timpul aiurea. Îmi deschid iar mobilul, formez două cifre, după care mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
contract prenupțial. Și în mod categoric n-am de gând să semnez niște foi pe care nu le-am văzut în viața mea. — Poftim. Gata. Las stiloul jos și-mi iau geanta. Cred că acum e momentul să plec. La revedere, Elinor. — Becky... spune Luke. Mamă, ce naiba te-a apucat să faci așa ceva? Ies valvârtej din apartamentul lui Elinor, cu creierii duduindu-mi. Aștept câteva momente liftul, dar, văzând că nu vine, mă reped pe scări. Simt că tremur de furie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sunt în stare să iau o decizie, Antoine și Robyn se uită unul la altul și sugerează că probabil am nevoie de mai mult timp de gândire. Așa că, după ce primesc un ultim trandafir de caramel la pachet, le zic la revedere și mă îndrept către Barneys, unde îmi văd de clienții mei foarte liniștită, de parcă n-aș avea nici cea mai mică problemă. Dar tot acest timp nu mă gândesc de fapt decât la telefonul pe care trebuie să îl dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că vreau să mă mărit acasă la mine, în Anglia. Dacă vrei să vorbim despre asta, lasă-mi mesaj la mine acasă și te sun eu înapoi. Dacă nu mă suni, te rog să consideri că ne-am luat la revedere acum. Și... mulțumesc mult. M-am simțit foarte bine - atâta cât a fost să fie. Închid telefonul și rămân cu ochii la el, tăcut, în mâna mea. Am făcut-o. — Bravo, îi spune moașa lui Suze. Hai, c-a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
În colțul încăperii, bătând la computer, e o fată cu mii de agrafe colorate, care trebuie să fie Kirsten. — Becky! spune Robyn. Intră! Termin imediat! Jennifer, draga mea, cred că ar trebui să mergem pe satin imprimat. Da? OK. La revedere. Pune jos receptorul și mă privește radioasă. Becky, scumpa mea! Ce faci? Cum a fost în Anglia? — Bine, mulțumesc de întrebare. Robyn... — Tocmai vin de la un prânz de mulțumire pe care mi l-a oferit doamna Herman Winkler la Carlton
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]