3,958 matches
-
mai extraordinară dintre călătoriile mele? IV CARTEA DE LA ROMA Nu mai vedeam nici uscat, nici mare, nici soare, nici capătul călătoriei. Limba îmi era sălcie, capul, doar greață, cețuri și dureri. Cala unde fusesem zvârlit mirosea a șobolan mort, a scânduri putrede, a trupuri de captivi care o umpluseră înaintea mea. Așadar, eram rob, fiule, iar sângele meu se simțea rușinat. Eu, ai cărui strămoși pășiseră în chip de cuceritori pe pământul Europei, urma să fiu vândut vreunui prinț, vreunui negustor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
MACABEUS: Unde era? PARASCHIV: Sub podea. MACABEUS: Care? PARASCHIV: Acolo. MACABEUS: Și n-ai spus nimic. PARASCHIV: Nu. MACABEUS: De ce? PARASCHIV: Nu voiam să te-mbeți. MACABEUS (Îl duce prin aer la unul din culcușuri.): Trage! PARASCHIV (Ridică salteaua și scândura.): Nu mai sunt. MACABEUS: Scoate-le! PARASCHIV: Sunt goale... Sunt goale toate... MACABEUS: Scoate-le pe toate... PARASCHIV (Scoate sticlele goale din ascunzătoare.) MACABEUS: Pune-le pe masă! PARASCHIV (Le duce pe masă.): Ce vrei să faci cu ele? Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Europa și în Asia, după care sufletul mortului iese prin horn (gură de fum) sau prin acoperiș, mai precis prin acea parte a acoperișului care se află deasupra "unghiului sacru".8 În caz de agonie prelungită, una sau mai multe scânduri din acoperiș sânt îndepărtate sau chiar sfărâmate. Semnificația acestui obicei este limpede: sufletul se va desprinde mai ușor de trupul său dacă această altă imagine a corpului-Cosmos care este casa e spartă în partea de sus. Este de la sine înțeles
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de baie dintre multe altele ce atârnau pe o frânghie de rufe. La adăpostul unei mici cabine, erai ajutat de un alt servitor să-ți lepezi costumul de baie Îmbibat cu apă și Îngreunat de nisip. Acesta cădea bâldâbâc pe scândurile de pe jos și Încă tremurând pășeai În afară, călcând pe dungile lui albăstrui difuze. Cabina mirosea a lemn de pin. Servitorul, un cocoșat cu fața brăzdată de riduri, Îți aducea un lighean cu apă clocotită În care Îți Înmuiai picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și sportivitate, Între pielea cu care erau Îmbrăcate cărțile și pielea mănușilor de box. De-a lungul pereților căptușiți cu cărți se Înșiruiau fotolii voluminoase. O complicată instalație, „mingea de box“, achiziționată din Anglia - patru stâlpi din oțel care susțineau scândura de care atârna sacul pentru lovit, În formă de pară - sclipea În capătul spațioasei Încăperi. Scopul acestui aparat, mai ales din cauza răpăitului ca de mitralieră al sacului, a fost pus la Îndoială, dar explicația oferită În silă de majordom i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de la țară, o mașinărie voluminoasă a cărei manivelă trebuia Învârtită viguros pentru a extrage din ea glasul stins al unei operatoare. Iuri era acum mai relaxat și mai sociabil decât vânătorul de mustangi de odinioară. Așezat pe o masă din scânduri de brad lipită de perete și legănându-și picioarele lungi, a trăncănit cu servitorii (ceea ce eu nu se cuvenea să fac și nici nu știam cum) - cu un valet bătrân cu favoriți, pe care nu-l văzusem niciodată până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
șederii lui la noi În acel an, inventasem o ciudată distracție pe care n-am descris-o nicăieri. În mijlocul unui mic teren circular de joacă, În fundul grădinii, exista un leagăn Înconjurat de iasomie. Am ajustat frânghiile În așa fel Încât scândura verde a leagănului să poată trece cu câțiva centimetri pe deasupra frunții și nasului celui care stătea culcat pe spate pe nisipul de dedesubt. Unul din noi Începea reprezentația stând În picioare pe scândură și balansându-se tot mai tare; celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Am ajustat frânghiile În așa fel Încât scândura verde a leagănului să poată trece cu câțiva centimetri pe deasupra frunții și nasului celui care stătea culcat pe spate pe nisipul de dedesubt. Unul din noi Începea reprezentația stând În picioare pe scândură și balansându-se tot mai tare; celălalt se Întindea pe jos cu capul pe un loc marcat și, de la o Înălțime care părea enormă, scândura leagănului se balansa În viteză pe deasupra feței celui culcat pe nisip. Trei ani mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pe spate pe nisipul de dedesubt. Unul din noi Începea reprezentația stând În picioare pe scândură și balansându-se tot mai tare; celălalt se Întindea pe jos cu capul pe un loc marcat și, de la o Înălțime care părea enormă, scândura leagănului se balansa În viteză pe deasupra feței celui culcat pe nisip. Trei ani mai târziu, fiind ofițer de cavalerie În armata lui Denikin, Iuri a fost ucis În lupta Împotriva Roșilor, În nordul Crimeii. L-am văzut la Ialta, mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
le smulgeau din apă și o hărțuiau pe fată cu ele; și preț de o secundă sau două - Înainte de a mă ascunde În ceața mohorâtă a scârbei și a dorinței - am văzut o altă Polenka, străină mie, tremurând ghemuită pe scândurile pontonului pe jumătate sfărâmat, acoperindu-și sânii cu brațele Încrucișate, pentru a se feri de vântul dinspre răsărit, În timp ce scotea limba provocator spre urmăritorii ei. Cealaltă imagine aparține unei sâmbete din vacanța de Crăciun a anului 1916. Priveam de pe peronul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
rabatabilă prinsă cu niște balamale ruginite de peretele de sub fereastra de la răsărit, prin ale cărei despărțituri, două sau trei, unele fără geam, altele cu geamuri palide, printre nuanțele de albastru afumat și de roșu beat, puteai zări râul. Pe o scândură a pardoselii, zăcea pe spate, la picioarele mele, o muscă de cal moartă, lângă rămășițele cafenii ale unui mâțișor de mesteacăn. Porțiunile văruite În curs de dezintegrare de pe interiorul ușii fuseseră folosite de diverși intruși pentru mâzgăleli de genul: „Dașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
zid În care nu puteai distinge altceva decât niște jalnice rămășițe din poeții majori și minori pe care-i imitam. Câțiva ani mai târziu, Îmi amintesc că am văzut În mahalaua mizeră a unui oraș străin, un gard ale cărui scânduri fuseseră aduse din alt loc unde mai fuseseră folosite, pare-se, la Îngrădirea unui circ ambulant. Pe el fuseseră pictate animale, În scop publicitar dar cel care scosese scândurile și apoi le alăturase din nou, trebuie să fi fost orb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În mahalaua mizeră a unui oraș străin, un gard ale cărui scânduri fuseseră aduse din alt loc unde mai fuseseră folosite, pare-se, la Îngrădirea unui circ ambulant. Pe el fuseseră pictate animale, În scop publicitar dar cel care scosese scândurile și apoi le alăturase din nou, trebuie să fi fost orb sau nebun, căci acum gardul Înfățișa doar părți disparate de animale (mai mult, unele din ele erau cu susul În jos) - o coapsă roșiatică, un cap de zebră, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de școală, sub ferestrele lor, cu lacrimile mamelor sau ale bunicilor în dosul perdelelor trase. Eu cântam la mandolină și, pentru un efect sonor mai pregnant, mișcam cu talpa pantofului un creion mare, cu opt muchii, pe o bucată de scândură care făcea parte din recuzita micii noastre orchestre. Râcâitul creionului pe scândură dădea niște gemete scrâșnite care, în imaginația noastră întristată, erau pe măsura necuprinsei depărtări în care aveau să se piardă nu peste mult timp acele nespus de frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dosul perdelelor trase. Eu cântam la mandolină și, pentru un efect sonor mai pregnant, mișcam cu talpa pantofului un creion mare, cu opt muchii, pe o bucată de scândură care făcea parte din recuzita micii noastre orchestre. Râcâitul creionului pe scândură dădea niște gemete scrâșnite care, în imaginația noastră întristată, erau pe măsura necuprinsei depărtări în care aveau să se piardă nu peste mult timp acele nespus de frumoase fete. Erau anii când toate fetele erau mici zâne, fermecătoare și misterioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
liftul și, acum, împreună cu dricarul, încercam s-o înghesuim în coșciug. Sicriul era puțin mai scurt, nici măcar cu un centimetru, dar Bătrâna se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan și a început să lovească în scândura sicriului de la picioare, până a desprins-o. Așa a intrat bătrâna în coșciug, cu picioarele în afară, acoperite de pânza care spânzura. Așa i-au pus, cred, și capacul când a fost s-o îngroape. În duba care ne ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe înserat, de la Bibliotecă - să trec prin șantier. Era o potecă printre bălării și tufe de nu știu ce fel de vițe, scaieți, flori sălbatice și câțiva prunișori. Îmi plăcea să mă strecor printre schele, mormane de moloz, de pietriș, stive de scânduri, de fierărie, sârmăraie, lăzi și cutii cu felurite piese, o mașinărie și câteva bancuri la care se tăia fier-beton și multe altele. Treceam și pe lângă o cabină metalică, un W.C. de șantier. Mirosea teribil căci, nu știu din ce motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
reușit să se bărbierească bine cu tăișul lui și a Început să-și folosească din nou brațul amorțit de frig, străbătînd puntea cea lungă de la prova la pupa, azvîrlindu-l cu mișcări largi și Înfigîndu-l, cu precizie aproape matematică, În mijlocul unei scînduri groase atîrnate de farul pupa. Fusese Întotdeauna, Încă din prima tinerețe, primul harponier de pe vapor, cel mai puternic și mai precis În aruncări, cel mai Îndrăzneț și, de asemenea, cel mai inteligent cînd trebuia să facă Întoarcerea pe loc sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pluteau funigei de cenușă, și un miros fetid a grăsime de balenă și de carne pîrlită Începu să se Împrăștie deasupra apelor, pentru a ajunge, În cele din urmă, În cel mai Îndepărtat colț al insulei solitare. În zori, cîteva scînduri, catargul central, două cadavre calcinate și jumătate de duzină de butoaie goale pe care curenții le tîrau În larg era tot ce mai rămăsese din ceea ce cîndva fusese o semeață și curajoasă balenieră. Dominique murise. Poate asfixiat de căluș; poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cîte unul, bolovanii grei și, cînd ambarcațiunea Începu să se ridice la suprafață, se apucă să scoată apa cu o găleată. Încă plină de apă, o Împinse pe mal ajutîndu-se de venirea noului flux și o goli. CÎteva coaste și scînduri se umflaseră, ieșind din cuie și făcînd ca apa să pătrundă pînă la Încheieturi, dar reuși să se descurce și să ajungă, vîslind, În ansă, pentru a o scoate pe plajă. Îi chemă atunci pe prizonierii lui, care o Întoarseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
facă un foc mare. În cea mai mare găleată pe care o avea strînse alge roșii, pești, moluște, și chiar oase și frunze de cactus, lăsînd să fiarbă ceasuri Întregi amestecul acela ciudat și pestilențial, În timp ce el fixa din nou scîndurile și călăfătuia rosturile, folosind În acest scop lungi fîșii din frumoasa rochie gri pal a Niñei Carmen. Aceasta, care Îl observa cum lucrează Înfrigurat, pradă parcă unei ciudate stări febrile, Îl Întrebă: - Ce se Întîmplă? De ce ai nevoie de vaporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
rupe o bucățică din pâinea pe care o ținea și i-o aruncă. El se repezi după pâine și noi trecurăm. Am intrat într-o odăița joasă și goală. Nu puteam inspira aer din cauza mirosului urât. Pe un pat de scânduri gol, stătea culcată baba Ioana. Când ne-a văzut, a încercat să-și întindă mâinile către noi, cerând ajutor, dar nu le putea ridica. Nu putea vorbi. Nu înțelegeam ce zicea, dar se vedea bine că plângea ca un copil
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cu ușile pe care nu le mai deschidea nimeni de mulți ani și care semăna cu acea biserică, pe care Sfântul Grigore Dialogul o compara cu „o luntre veche sfărâmată de furtună, în care intră apa din toate părțile, fiindcă scândurile ei sunt putrede și roase de zilnicele talazuri”. Singură și tristă, învechită de timp, de ploi și ninsori, biserica semăna cu un cerșetor ce nu-și ia ochii lui, rugători și triști, de la mâna trecătorului, așteptând în orice clipă un
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sara-n prispă să stea cu țara de vorbă. (40) Ca un pomătuf de jalnic și tăcut ca o cociorbă, Ș-a uitat de mult luleaua și clocește tot pe gânduri, Doară plosca-l mai ochește de pe-a policioarei scânduri. Dar în satu cela-n care ședea Împăratul dornic Era și un om de samă, un fruntaș... fusese vornic; (45) Avea trei feciori din cari doi or fost cum or fi fost, Oameni harnici și ca lumea - da cel mic
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
că ți-i greu Tu te trage la fântână Că-i muri făr-de lumină; Fără lumină de său Fără om din satul tău, Fără lumină de ceară Fără om dintr-a mea țară. Nici nu-i sapă nici arșeu, Nici scânduri de copîrșău, 220 {EminescuOpVI 221} Nici nu-i sapă nici lopată Nice-i om să-ți facă groapă, Copîrșăul mi-i de brazi Da nu-i pânză pe obraz. 189 Din Sibii până-n Abrud Murgul apă n-a băut, Iarbă verde
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]