5,013 matches
-
așteptări a capodoperei". În realitate, trebuie să bănuim aici obstinația de construcție a romanului total (ambiție vizibilă în cele două artefacturi epice de pînă acum). Un astfel de proiect devine realizabil doar în stare de recluziune (ca și Henry James, scriitoarea din Mississippi refuză public orice angajament matrimonial, fiind dedicată exclusiv vieții artistice) și în intervale mari de timp. Complexitatea romanului The Secret History, apărut în traducere românească în 2005, la Polirom*, nu lasă loc vreunei îndoieli vizavi de intențiile urieșești
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și Țepeș-vampirul sînt, de departe, mult diferite de cele induse în ficțiunea irlandezului victorian. Asupra acestor motivații care constituie admit inaugural structura de rezistență a romanului The Historian (tradus, prima dată în 2006, la noi, drept Colecționarul de istorie) al scriitoarei americance Elizabeth Kostova, roman de unde am extras, de altfel, pasajul menționat, voi reveni ceva mai tîrziu. E prematur deocamdată să discutăm substratul subtil, "ideologic", postmodern pînă la urmă, al unei povestiri în aparență măcar tradițional-gotice, horror chiar pe alocuri (deși
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
tălmăcit deja în 37 de limbi și achiziționat pentru varianta cinemato grafică de Douglas Wick, producătorul faimoaselor Memoirs of a Geisha/Memoriile unei gheișe și Gladiator/ Gladiatorul) are suficient rafinament epic pentru a nu-și dezvălui "mesajele" subterane prea devreme. Scriitoarea își lasă cititorul (fie el sofisticat sau nu) să alunece pe panta plăcută a thriller-ului psihologic (și istoric), expunîndu-l abia ulterior unei simbolistici culturale, unei filozofii artistice cum ar veni, pentru care el nu fusese prezumtiv pregătit. Însăși structura
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
femeia marginalizată de sistemul patriarhal, copleșită de "greutatea" subiectului, le trece cu vederea pe femeile marginalizate de sistemul patriarhal, care, cu multitudinea lor de trăiri emoționale și psihologice, ar fi oferit o substanță epică mult mai diversă. În practica narativă, scriitoarea crede în desenul de ansamblu și nu în contururile lui de amănunt. Imboldul sociologic primează în fața celui psihologic. De aceea, surprinde iritarea romancierei la auzul comentariului că este percepută drept "un reper al feminismului". În interviuri și eseuri autonome, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
suține autoarea justificat, refuză asemenea delimitări, mergînd pe teoria ambiguității morale și psihologice. Realitatea multo ra dintre romanele lui Lessing contrazice însă această opine perfect legitimă, părînd să dea dreptate mai curînd "fixațiilor" bogumilice. Cititorul profesionist notează cu ușurință că scriitoarea nu poate ieși din social nici măcar atunci cînd psihologicul se manifestă ca necesitate absolută a textului. Ea preferă conturul larg, ideologic, în locul detaliului semnificant. Aici nu vorbim, obligatoriu, de un "defect" al creației, ci mai degrabă de o curiozitate estetică
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
precum și inaderența sa funciară la variații semnificante pe o temă dată. De exemplu, unul dintre romanele ei recente, The Cleft/ Fisura, publicat chiar în 2007, reia mai mult decît sugestiv vechiul motiv al feminismului radical (din care criticii bănuiau că scriitoarea ieșise încă din anii șaizeci!), țesînd o intrigă alegorică extrem de sofisticată doar ca suport pentru o dezbatere, în ultimă instanță, ideologică. Faptele din text relatate de un istoric roman din timpul împăratului Nero sînt plasate în illo tempore și au
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o blochează pe Doris Lessing în proiectul social, îndepărtînd-o de proiectul psihologic al operei sale. Ideologicul fie și implict subminează psihologicul. Nu și esteticul, bineînțeles, pe care se întemeiază realitatea că Lessing rămîne, oricare i-ar fi scăderile, o mare scriitoare. Dacă nu chiar din clasa lui Dostoievschi, atunci, cu siguranță, din cea a lui Thackeray. Romanul masiv, The Golden Notebook/ Carnetul auriu, publicat de autoare în 1962 (și tipărit recent, la Polirom, într-o frumoasă versiune românească*) a rămas drept
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
publicat de autoare în 1962 (și tipărit recent, la Polirom, într-o frumoasă versiune românească*) a rămas drept arhetipul prin excelență al scriiturii unde principiul ideologic-social depășește, prin importanță, toate celelalte posibile ramificații simbolice ale literarității. Textul creio nează povestea scriitoarei Anna Wulf care deține patru carnete cu informații/analize mai mult sau mai puțin introspective despre viața ei. Carnetele au culori metafo rice: negru (segmentul narativ referitor la experiența Annei în Africa), roșu (fragmentul despre simpatiile comuniste ale personajului), galben
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
artistică, ci și provocatoare, prin substratul istoric și mentalist pe care-l implică. Sofer provine dintr-o familie evreiască iraniană care, la începutul anilor optzeci, suferă persecuții teribile (pe fondul revoluției islamice), văzîndu-se nevoită să emigreze în Statele Unite (pe cînd scriitoarea avea numai zece ani), cu traume psihologice și sociale. Septembrie în Shīrăz este cronica (subiectivă) a momentului respectiv, o "autoficțiune" grefată pe un interval temporal de transfor mări radicale și, măcar în aparență, ireversibile. Modifi carea abruptă a unei întregi
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
exegeza operei și cadrul teoretic avut în vedere. Alături de Simona Constantinovici, semnatara postfeței, am asistat la conturarea acestei viziuni, deloc simple, cu ezitări, neliniște, dar însoțită mereu de o bucurie specială, provocată de asumarea unui univers poetic inconfundabil. Foarte bună scriitoare ea însăși, Simona Constantinovici oferă în postfață un comentariu subtil, foarte atent la interpretările din cartea Alinei-Iuliana Popescu, pe care o numește o monografie atipică în care corola textelor exprimă un crez propriu, pe care autoarea și-l asumă conștient
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
entuziast de la început devine tăcere, iar tăcerea, consolare. Acel du-te vino, inițial, de recreare a unei realități moarte, prin prisma nemuritorului foșnet interior, capătă o întorsătură de 180 de grade și devine repaus, devine acceptare. Dacă primele volume ale scriitoarei sunt pline de freamăt, dar și de bucurie, de dorință de luptă, ele stând, fără îndoială, sub semnul identificării poetului cu viața semenilor, realitatea interioară a Anei Blandiana regăsind suficiente resurse de luptă contra celei exterioare, care nu este, pare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania"514. O cunoaștere și o cercetare îndeaproape a biografiei autoarei relevă modul în care nu doar întreaga experiență culturală acumulată influențează poetica acesteia, ci și experiențele cotidiene, intime sieși. Astfel, "așa cum scriitoarea argumentează și în epistolele trimise la vârsta de 19 ani poetei Victoria Ana-Tăușan (1937-2011), prietenă încă din adolescență, orice scriitor trebuie, un timp, să se izoleze, să citească enorm, să-și cunoască colegii de generație, să-i citească și, finalmente
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se constituie în tulburătoare confesiuni asupra genezei operei literare, asupra inspirației și efortului chinuitor de a crea imagini și universuri insolite, mărturisirile Anei Blandiana surprinzând, "printr-o dezarmantă sinceritate, printr-o luciditate greu de acceptat la o așa de tânără scriitoare, care începuse să se confrunte cu vitregiile existenței ce nu dădeau semne că vor obosi prea curând"516, În afara activităților literare, numele Anei Blandiana este strâns legat de fondarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, cunoscut și ca Memorialul de la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care ajung să ne șocheze chiar și pe noi. E ceva firesc și ține de actul cercetării, de "investigarea" în amănunt a domeniului de studiu. Recunosc faptul că, la început, n-am înțeles prea bine cum, la Ana Blandiana, o scriitoare neomodernistă, deconstrucția canonului ar funcționa. Doar avangardismul, prin avatarurile sale, mai precis, printr-o "aripă" lui, a constructivismului, sau prin falanga expresionistă, se preta la așa ceva și, prin extensie, postmodernismul, ca un continuator, din multiple puncte de vedere, al avangardismului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
doar) prin prisma poeziei interzise, prin impactul mesajului și prin curajul de-a se poziționa în bătaia puștii. Ca tipar poetic, însă, avem a face cu două moduri diferite de a concepe literatura. Chiar și felul în care cele două scriitoare și-au făcut apariția în peisajul literaturii române este diferit. Ileana Mălăncioiu, la debut, a trecut neobservată. Generația '60 era deja consolidată și suficientă sieși, promovată prin voci ale criticii extrem de autoritare. Un alt aspect ține de semantica textelor Ilenei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Revista 22", nr. 21 (1991), p. 54. 506 "Biografia și opera poetei, prozatoarei și eseistei Ana Blandiana (n. 25 martie 1942) comportă o cercetare amplă și profundă spre a identifica universul liric și epic al uneia dintre cele mai talentate scriitoare din literatura română". Cf. Nicolae Scurtu, Întregiri la biografia poetei Ana Blandiana în "România literară", nr. 11 (2012), p. 33. 507 Alex Ștefănescu Istoria literaturii române contemporane, București, Editura Mașina de Scris, 2005, p. 396. 508 Tatăl poetei este originar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
7 sept. 2004, nr. 733, p. 5. Elvira Sorohan. Singurătatea scriitorului: Geo Dumitrescu, Urmuz, Creangă, Cantemir. Iași: Editura Universității "Al.I. Cuza", 2004. PETRESCU, Lăcrămioara. Sub semnul inorogului. În: Convorbiri literare, 138, aug. 2004, nr. 8, p. 69-71. Despre creația scriitoarei Elvira Sorohan. SPÎNU, Alina. Și carapacea scriitorului are pereți de sticlă... În: Tomis (Constanța), 9, nov. 2004, nr. 11, p. 50. Elvira Sorohan. Singurătatea scriitorului: Geo Dumitrescu, Urmuz, Creangă, Cantemir. Iași: Editura Universității "Al.I. Cuza", 2004. TALPALARU, Valentin. Elvira
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de Mircea Cărtărescu, în privința acesteia din urmă autoarea declarându-și răspicat "neplăcerea lecturii". Recuperarea și valorizarea scriitorilor ignorați de vocile așa-zis creatoare de canon se poate invoca în cazul capitolelor despre Alice Botez, care vădesc o frumoasă admirație pentru scriitoarea desprinsă tot din filonul criterionist. Că piesa de teatru Dioptrele are ca hipotext Metafizica lui Cantemir, că romanul Eclipsa conține o antiutopie probează faptul că între autorii aleși spre analiză există puncte de convergență, poate cel mai important dintre toate
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
este să reinven tezi empatic Champs-Elysées rămânând acasă. Ceva-ceva din realita tea unui astfel de topos dobândește magnetismul viziunii intensifi cate de participare afectivă transmisibilă, iar aceasta ajunge să se răsfrângă și în spațialitatea difuză, concurențială și complementară locuită de scriitoare, ajungând prin cititori și în exteriorul social al peisajului cultural românesc. Știm ce poate însemna asta, aici, pe Bahlui și pe Dâmbovița, unde influența franceză despre care vorbea odinioară un ilustru înaintaș, a lăsat tipare recognoscibile și în larghețea piețelor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
închipuim în mîinile unor tineri cetățeni francezi, ale căror familii sunt originare din Africa sau Asia... Locul, spațiul apartenenței este, deci, problematic și declanșează cu mai mare ușurință resorturile fanteziei. Este, spre exemplu, cazul viziunii eroului din Muntele sacru, al scriitoarei canadiene Gabrielle Roy. Găsim acolo, desigur, și figuri și mituri literare legate de spațiul geografic nord-american, precum călătoria, exilul, frontiera, ruptura, dar acest spațiu e mai degrabă sursa unei conștientizări, a unei mutații intime și chiar a unei reapro prieri
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pe care le-a tăcut și le tace în continuare în propria-i limbă, femeia libaneză își face curaj să le exteriorizeze prin limba franceză. Violențele, fanatismul, machismul, teroarea, nedreptatea devin teme privile giate, iar francofonia face să sufle asupra scriitoarelor din Liban un vînt de libertate. În acest caz cum e și cel al unor numeroși scriitori români, ruși, cehi, albanezi etc. spațiul identitar e construit pe o dilemă. Căci un francofon e cineva care a făcut o alegere aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
integra cu greu, poate amesteca vorbiri diferite, fără ca lingviștii conformiști să se indigneze. A scrie în franceză devine astfel o nouă rațiune de a fi și o poartă de salvare în fața negării, a barbariei, sau a corectitudinii politice. Sau, potrivit scriitoarei libaneze Najwa Barakat, alegem fran ceză "pentru plăcerea de a încerca ceva nou și de a avea sentimentul călătoriei către un ținut necunoscut"... Alegem franceza pentru a fi mai liberi și mai protejați, această apropriere lingvistică deschizînd un drum către
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
rațiunile politice, fiecare caută și găsește în ea răspunsuri structurante pe care nu le-a găsit în limba sa maternă, și făcînd aceasta, le revelă nativilor francezi înșiși drumuri neeplorate în propria limbă. Iată, spre exemplu, confesiunea expli cită a scriitoarei daneze Pia Petersen: Nu m-am împăcat niciodată cu spiritul Nordului. Îmi place dezbaterea, îmi place să vorbesc. M-am simțit în largul meu în limba franceză, de la început. Chiar înainte de a o vorbi, aveam în minte imaginea unei limbi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a "ingurgitat" identitatea pentru a încerca să se salveze ; tot așa cum rizomul a ucis rădăcina ; așa cum limba de adopție a stins progresiv limba maternă. Mai puțin pe durata unei ficțiuni, atunci cînd forța imaginarului ope rează temporar reconcilierea, regăsirea, fuziunea. Scriitoarea a dorit această uniune nedisociabilă a eu-lui exilat și a eu-lui reconstituit al unei identități spațiale și expresive, fără a reuși vreodată; în schimb, această nereușită i-a permis, poate împotriva voinței sale, să se cuibărească într-un teritoriu unic
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fost masacrați, printre ei aflîndu-se și mama sa. Crucea dusă cu greu de o întreagă colectivitate, doliul perpetuu, întrebările și absența multor răspunsuri, dar și asumarea curajoasă a unui prezent incert se adună în vocea aspră, sacadată și adîncă a scriitoarei. Sigur, texte literare consacrate acestui genocid au apărut deja cu zecile, amestecînd reportaje și mărturii directe, de n-ar fi să-l amintim decît pe cel al lui Jean Hatzfeld, La stratégie des antilopes, laureatul premiului Médicis în 2007. Nici
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]