3,800 matches
-
interesant despre lecții sau despre pățaniile din clasă. Nici măcar războiul n-a lăsat urme. N-am lipsit din București, între 1941 și 1944, decât în vacanțele de Crăciun, de Paști și vara. Cu toate acestea, nu-mi amintesc de nopți sfâșiate de urletele sirenelor sau de oameni fugind, îngroziți, pe stradă. În mod straniu, războiul a înseninat pentru mine o perioadă fericită. De altfel, tot ce știu despre al doilea război mondial cunosc din filme și din cărți. La vremea respectivă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în ultimul pătrar; unul din colțuri se agățase ciudat și părea gata, gata să cadă peste umbrele caselor. Un nor zdrențuit se învârtea în jurul ei necontenit... nu făcea zgomot, nu lăsa urme vizibile în cotlonul acela de cer întunecat și sfâșia satelitul după toane; se prognoza o noapte senină și călduroasă! Stelele pâlpâind plăpânde ieșiseră în partea cealaltă a universului când s-au adunat câțiva amici la sediul cumpărat de societatea comercială în care era băgat ca șef, unul dintre ei
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
să fie învinuit domnul Winshaw, care se pare că este într-o stare avansată de șoc în urma incidentului. Investigațiile continuă și cititorii ziarului vor fi ținuți la curent cu orice nouă informație. Duminică-dimineața, a doua zi după petrecere, Mortimer era sfâșiat între două îndatoriri. Atașamentul față de familie, sau ce mai rămăsese din el, îl îndemna să rămână cu fratele lui ca să-l ajute să-și revină după acel coșmar; în același timp, nerăbdarea soției lui de a pleca din Winshaw Towers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
putut citi în ele trecutul. Mi-am dat seama pe loc că nu existase nici o zi în ultimii optzprezece ani din viața acestui om în care să nu se fi gândit la acest încident, să nu-și fi pus întrebări, sfâșiat de suferință și de îndoieli. Se întreba cine ar fi putut să-l trădeze. Se întreba ce i-ar face ticălosului dacă soarta i l-ar fi scos în cale. Își puse jos ceașca și clătină din cap. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de câteva luni. E clar chiar că vrei să-mi spui. Întrucât nu venea nici o reacție, continuă să gândească cu glas tare: Ce-ar fi putut să spună, să te jignească atât de rău? Atât de rău încât te-a sfâșiat în două. În jumătatea care refuză s-o ierte pentru că insistă să vadă lucrurile în alb și negru și cealaltă jumătate - cea pe care ai încercat s-o înăbuși încă de când s-a întâmplat. N-am spus nimic; doar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
suie în el, și cu toate acestea se vor sui, vor merge, vor ajunge, presele vor presa, ciocanele pneumatice vor izbi, degeaba crâcnesc. Autobuzul sosește. Roțile scrâșnesc pe gheața neagră. E de mirare că zimții tăioși ai zăpezii înghețate nu sfâșie cauciucurile devenite rigide, aproape casante. Înăuntru, scăldați într-o lumină nefiresc de vie, șed și stau călătorii adunați de prin celelalte stații - pe scaune, boierii, cu respectabile căciuli și priviri pierdute în zare, de parcă nici n-ar face parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
forma unui om ce se desprindea din el. Întorcându-și capul masiv, leul se repezi spre copaci ca să se adăpostească, când auzi bubuitura unui tunet și simți lovitura unui glonț blindat de 3006 care-i mușcă din pântece și-i sfâșie stomacul, provocându-i dintr-odată greață fierbinte. Se Îndepărtă greoi, la pas, pe labele lui mari, clătinându-și stomacul mare și rănit printre copaci, spre iarba Înaltă, la adăpost, când bubuitura se auzi din nou, trecând peste el și despicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
labele lui mari, clătinându-și stomacul mare și rănit printre copaci, spre iarba Înaltă, la adăpost, când bubuitura se auzi din nou, trecând peste el și despicând aerul. Apoi tunetul se auzi din nou și-l lovi jos, Între coaste, sfâșiindu-i carnea și un șuvoi de sânge fierbinte și-nspumat Îi umplu gura, așa că o luă la fugă Înspre iarba Înaltă, unde se putea ghemui ca să nu fie văzut. Așa ar fi adus obiectul cu tunetul destul de aproape cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lance ca de o pârghie, Întoarse Încet calul, până Îl scoase din zona coarnelor. Simțind momentul În care calul era În siguranță și taurul putea trece, Își relaxă mușchii care opuneau o rezistență metalică și vârful de oțel al lancei sfâșie din cocoașa musculoasă a taurului când acesta se repezi spre capa agitată de Hernandez În fața sa. O atacă orbește și băiatul Îl trase Înspre mijlocul arenei. Zurito rămase pe loc, mângâindu-și calul și privind cum taurul se repezea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Întinse și trupul arcuit cu totul Înainte și Înfipse cârligele cu putere, ferindu-se În același timp de cornul drept. Taurul se izbi de barrera, unde-l atrăseseră capele unduitoare. Țiganul alergă spre Manuel În aplauzele publicului. Vesta Îi era sfâșiată Într-un loc. Nu se ferise chiar cu totul de vârful cornului. Era Încântat de treaba asta, și-și arăta vesta ruptă spectatorilor. Făcu un tur al arenei. La un moment dat trecu prin fața lui Zurito, zâmbind și arătându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și luă muleta. Fuentes Îi dădu sabia. Era Îndoită acolo unde se izbise de osul din umăr. O Îndreptă pe genunchi și alergă spre taur, care se oprise lângă unul din caii morți. Jacheta Îi flutura acolo unde Îi fusese sfâșiată, sub braț. — Fă-l să plece de-acolo, strigă către țigan. Taurul mirosise sângele calului ucis și acum sfâșia pânza cu coarnele. A atacat capa lui Fuentes, trăgând după el pânza agățată de cornul ciobit, În hohotele mulțimii. Ajuns În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe genunchi și alergă spre taur, care se oprise lângă unul din caii morți. Jacheta Îi flutura acolo unde Îi fusese sfâșiată, sub braț. — Fă-l să plece de-acolo, strigă către țigan. Taurul mirosise sângele calului ucis și acum sfâșia pânza cu coarnele. A atacat capa lui Fuentes, trăgând după el pânza agățată de cornul ciobit, În hohotele mulțimii. Ajuns În mijlocul arenei, Începu să zvârle din cap ca să scape de pânză. Venit În fugă din spate, Hernandez apucă un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
el. Manuel zăcea ca mort, cu capul pe brațe, și taurul Îl izbea. Îl izbi-n spate, Îi Împinse fața-n nisip. Simți un corn Înfingându-se În nisip printre brațele sale Încrucișate. Cornul trecu printr-una din mâneci și o sfâșie. Zvârcolindu-se, reuși să scape, și taurul se Îndreptă spre cape. Se ridică-n picioare, Își găsi sabia și muleta, Încercă vârful spadei cu degetul și se-ndreptă-n fugă spre barrera ca să-și ia alta. Omul lui Retana Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
culoare, În cazul rasei caucaziene, sunt de la alb la galben, apoi la un galben-verzui și apoi la negru. Dacă este lăsată destul timp În căldură, carnea Începe să semene cu gudronul carbonizat, mai ales În locurile În care a fost sfâșiată, și are un fel de irizare asemănătoare celei a gudronului, vizibilă cu ochiul liber. Morții se fac tot mai mari În fiecare zi până ce, uneori, devin prea mari pentru uniformele lor, umplându-le până ce acestea par să ajungă la pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-l scalpez Îl dau la câini. Billy era deprimat: — Mai bine ar avea grijă, spuse el sumbru. — O să-l rupă-n bucăți, spuse Nick, Încântat de idee. Și-apoi, după ce scalpase corcitura jegoasă, În timp ce stătea-n picioare, privind cum Îl sfâșiau câinii, fără să-și schimbe expresia, fu tras În spate și Trudy Îl strângea de gât cu brațele, sufocându-l și strigând Întruna: — Nu omorî el! Nu omorî el! Nu omorî el! Nu, nu, nu, Nickie, Nickie, Nickie! Ce te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
avea acum cincizeci și unu de ani, vesel de revederea fostului judecător din tinerețe, o Întreagă lume Îi răsărea În ochi, eu pe banca din spatele lui, privind pînă la orbire sticlirea fugară a zăpezii În soarele de necrezut al dimineții sfîșiat de goana cailor iuți. Și Crăciunul acelui an Începu spre seara zilei următoare În casa Învățătorului - el Încă nu Îmbătrînise, adică nu arăta pe măsura vremii care trecuse, soția mai Încerca fardate eforturi de Înșelare a vîrstei, În timp ce soțul Anei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
să-i întâlnească pe Julius Civilis și pe Velunda. Când ajunse la o ridicătură, se opri, fiindcă Lurr stătea nemișcat, cu părul zbârlit, adulmecând. Valerius coborî de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
binelui comun și al minunatei alcătuiri a Imperiului. Nici un comandant nu avea să-și mai dedice viața idealurilor de etică și credință care făceau din armată un templu. Nici un soldat nu avea să mai facă deosebire între curaj și brutalitate. Sfâșiat de lupte interne, Imperiul avea să se frângă. Soldatul avea să ajungă un simplu paznic de graniță sau un instrument în timpul raziilor. Barbarii aveau să invadeze lumea. Epoca marilor cuceriri se încheia cu scena aceea, care se anima din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
șterse cu dosul mâinii sângele care continua să-i curgă din gură. Îl căută din ochi pe secutor. Clătinându-se, se apropie și se prăbuși peste el. Îi duse lama pumnalului la gât, imediat sub marginea coifului, și abia dacă sfâșie pielea. Sângele înroși nisipul. În picioare, Valerius privea pierdut spre arenă. Mulțimea începu să strige, reclamând dreptul ei de a hotărî dacă învinsul va trăi sau va muri, fiindcă nici un gladiator nu avea voie să ucidă fără asentimentul publicului. Arbitrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
va trebui să faci o mișcare bruscă, locul rănit îți va tăia elanul, și așa îi vei oferi adversarului o șansă neașteptată. Valerius își aminti cum se prăbușise Salix când se afla la un pas de victorie, trădat de mușchii sfâșiați de tridentul lui Skorpius. — Înfășoară strâns fâșiile în jurul genunchilor. Așa vei evita alte răni și, în plus, fașele îți vor apăra genunchii. Valerius se așeză în iarbă și începu să-și bandajeze genunchii. Văzu că unii gladiatori aveau coapsa stângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
șaptea Galbiana pe stânga, apoi Claudia, iar la dreapta... La dreapta, Legiunea a opta, apoi Legiunea a treia, printre tufișuri... Cohortele pretoriene alături, iar cele auxiliare pe laturi... Agitat, își înfigea degetele în piept, ca și cum ar fi vrut să-l sfâșie. Titus îi prinse mâinile și le strânse, împiedicându-l să-și smulgă bandajele. Antonius se eliberă furios din strânsoare, cu ochii închiși, horcăind, strigă niște ordine, încercând să-și încurajeze soldații înainte de lupta cu vitellienii... Opt legiuni împotriva celor cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de pankration, în care toate mișcările erau îngăduite, dar nu aveai voie să înfigi degetele în ochii adversarului. În cele din urmă, își făcură apariția atleții care practicau pugilatul cu arme; erau aproape goi și încercau să-și învingă adversarul sfâșiindu-i carnea cu lamele ascuțite fixate pe mănușile de luptă. Mulțimea izbucni în strigăte, din ce în ce mai ațâțată la vederea sângelui care îmbiba nisipul. Chipuri desfigurate, pântece spintecate, urechi și nasuri tăiate dintr-o lovitură... La fiecare rană, la fiecare mutilare publicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o tactică menită să-l inducă în eroare pe Skorpius, pentru a-l face să se simtă sigur de victorie și să slăbească astfel strânsoarea. Valerius îl atacase cu rapiditatea și cruzimea unui demon. Strigătul de durere al lui Skorpius sfâșie liniștea. Mulțimea privea mută de uimire. Pe când rețiarul se prăbușea cu fața în sus, cu gura larg deschisă din pricina durerii, Valerius ieși de sub el și se ridică repede, dar nu avu timp să-l atace cu sica, fiindcă Skorpius se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Flavius Sabinus, pe care poporul îl iubea pentru firea sa blândă. Toți continuau să strige și să arunce în Vitellius cu bălegar și gunoaie, uitând de munera și de donațiile cu care împăratul încercase să câștige bunăvoința poporului. Cineva îi sfâșie veșmintele. Vitellius rămase gol în fața mulțimii. Mulți râseră de fața sa roșie din pricina băuturii, de pântecele revărsat, de piciorul bolnav, din cauza căruia șchiopăta, de trupul enorm și flasc luminat de flacăra tremurătoare a torțelor. Ca la un semn, mulțimea amuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
derivat din secutor, adversarul tipic al rețiarului. În locul marelui scut concav, scissor-ul poartă pe antebrațul stâng o plasă metalică având la capăt o semilună cu ajutorul căreia poate să-și agațe adversarul și, dacă o trage în sens contrar, să-i sfâșie carnea. Scissores sunt amintiți și în luptele lusiari, împotriva unor adversari care nu corespund rețiarilor. Scorpio (pl. scorpiones): catapultă mare, așezată pe un trepied. Spre deosebire de catapultele tradiționale, are două brațe articulate, tensionate cu ajutorul unor frânghii împletite, făcute adesea din coamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]