4,389 matches
-
lumină a lunii. Înfricoșat peste măsură, Anton făcu lumină în antreu și, întorcându-se în poziția pe care o cunoștea atât de bine, adică cu fața spre oglindă, păli. Un șuvoi de sudoare rece îl năpădi pe loc, văzând o siluetă fantomatică, lugubră și diformă, în locul prietenului său de suflet, ce până nu demult era atât de prezent acolo. Totul îi juca pe dinaintea ochilor. Silueta era una cu totul neomenească, supradimensionată și mișcătoare, adică tremurătoare, întocmai așa cum apare imaginea cuiva pe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cu fața spre oglindă, păli. Un șuvoi de sudoare rece îl năpădi pe loc, văzând o siluetă fantomatică, lugubră și diformă, în locul prietenului său de suflet, ce până nu demult era atât de prezent acolo. Totul îi juca pe dinaintea ochilor. Silueta era una cu totul neomenească, supradimensionată și mișcătoare, adică tremurătoare, întocmai așa cum apare imaginea cuiva pe linele valuri, ce se unduiesc liniștit pe suprafața unui lac. „Doamne ferește! Ăsta-i vis sau realitate?!”, îngână el sugrumat de tot de spaimă. Atunci
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
aspectul studios al personajului. Se zice că tatăl său e milionar și că Theo a făcut studii strălucite înainte de a fi bântuit de reverii teroriste. Ar fi, după unele zvonuri, un foarte avizat filolog. Cam straniu, dar tobă de carte. Silueta lui fină, fragilă, vulnerabilă pare să facă legătura dintre bibliotecă și ospiciu. Pe vas, e mereu preocupat. Apare pe neașteptate, căutând, parcă, pe cineva sau ceva, după care se îndepărtează. Foarte rar stă, ca acum, pe scaun, nemișcat... N-are
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
și a dezvoltării echilibrate, fiecare individ trebuie să învețe să se adapteze lumii reale care-l înconjoară. Există metode de antrenament care permit realizarea acestei adaptări. Umbre. Mișcare pe dealul pe care se ridicase odinioară Mașina jocurilor, acum pustiit. Două siluete, dintre care una, diformă, ciudată, se strecurau fără grabă printre copaci. Când se iviră din întuneric în lumina unui felinar - sentinelă singuratică pe această înălțime de unde puteai cuprinde orașul - una dintre siluete se arătă a fi un biped obișnuit. Cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
se ridicase odinioară Mașina jocurilor, acum pustiit. Două siluete, dintre care una, diformă, ciudată, se strecurau fără grabă printre copaci. Când se iviră din întuneric în lumina unui felinar - sentinelă singuratică pe această înălțime de unde puteai cuprinde orașul - una dintre siluete se arătă a fi un biped obișnuit. Cealaltă era o umbră, făcută din umbră, de întuneric prin care se zărea un felinar. Un om, și o umbră, cu mișcări de om, fără să fie om. O umbră - om, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
tot ce pot. Asta-i tot. - Vei fi îndepărtat la timp, ca de obicei. Vei putea aștepta aici sau pe Venus. - Venus, zise omul. - Perfect. Apoi, tăcere. Discipolul se plimbă agale ca pentru a scăpa de constrângerea datorată prezenței celuilalt. Silueta lui de umbră părea și mai puțin materială. Felinarul lucea și mai viu prin substanța neagră a trupului său, dar această formă cețoasă, tot estompându-se, pierzându-și claritatea conturului, rămânea întreagă și-și păstra forma. Pieri ca și cum nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Discipolul trebuia să aibă alți agenți în acest sistem planetar. Se uită prudent în jur. Se găsea într-un parc slab luminat. De pe o înălțime invizibilă, dincolo de un boschet, se prăbușea o cascadă. Pânza de apă sclipea în lumina plăpândă. Silueta Discipolului se decupa în parte pe cascadă, dar corpul său fără formă părea să se topească în umbra mai întunecată. Tăcerea se prelungea și Janasen se muta de pe un picior pe altul. Știa că nu era bine să vorbească primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
acestei forme de umbră care depășește cunoștințele mele de fizică''. Dar la imensele cunoștințe ale cui, făcea apel Discipolul, care mărturisise singur că nu avea habar de toate astea? Mister profund ca și cel al existenței unei ființe ca Discipolul. Silueta de umbră rupse tăcerea: - Recunosc, spuse, că m-ai luat prin surprindere. Data viitoare, voi opera după niște baze diferite. Se întrerupse. - Gosseyn, poți lua în considerare posibilitatea unei negocieri? - Da, după condițiile mele. - Care sunt acestea? întrebă celălalt după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
spre forma de umbră tremurătoare. A-l vedea pe Zeul Adormit mergând spre el cu intenții ostile, trebuie să fi fost o experiență distructivă. Cuprins de o groază frenetică, Discipolul încercă să scape prin singura metodă de care dispunea. Din silueta întunecată țâșni energie. Într-o jerbă de flăcări albe, trupul Zeului se mistui. În acest moment, Secoh fu omul care și-a distrus Zeul. Nici un sistem nervos condiționat ca al său nu putea să accepte o vină atât de teribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
LA COASĂ Răsare soarele de mai, Pe dealuri roua-ncet se lasă, În lunca ca un colț de rai Țăranii sunt de mult la coasă; Transformă-n șah covorul verde, Lăsând doar brazde-n lung și-n lat Iar silueta lor se pierde În orizontu-ndepărtat... La prânz, când glia e cuptor, Ei se retrag la umbra deasă Și printre țipet de cocor, Se-aud, pe rând, bătăi de coasă; Se-așează apoi, grăbiți, la masă, Întind mâncarea pe suman Și
LA COAS? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83817_a_85142]
-
fericit. Toate nemulțumirile de odinioară au dispărut, poate pentru că am exagerat crezîndu-mă iremediabil bolnav, indiferent de motive. Numai o singură nemulțumire. Am lăsat acasă o fată care mă iubește. Nu e frumoasă, și ochii mei au obosit repede îndreptîndu-se spre silueta ei bicisnică. Nu e savantă, și am ostenit vorbind singur, inutil și ridicol. Nu e bogată și mi-ar îngreuia mersul purtînd-o pe umerii mei, ca melcul cocioaba. Dar e îndrăgostită, căci pentru dragoste nu e nevoie de minte, de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
savoare galică. Cornemusa acompania. A cântat romanțe sentimentale și o mică babă vopsită exagerat, sforțîndu-se să pară tânără. M-a străfulgerat o idee: așa va fi Irina la bătrînețe! Într-adevăr, cu toată carnea boțită, avea mult din aspectul Irinei. Silueta, culoarea feții și a părului, ochii, nasul scurt, dinții lungi, buza inferioară strivită. Apoi gesturile aveau, ca și la Irina, ceva strident în ele. Așa va fi Irina bătrînă! Ce satisfacție am avut! Simțeam că descoperirea asta are să mă bucure
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
este drept ca să pricinuiesc neîncredere, sau asigurarea mea n-ar putea găsi decât o explicație: lipsa de feminitate. Ceea ce unui bărbat îi repugnă. Are însă temperamentul cel mai chinuit, bucuriile și tristețile se urmează neîncetat, obosind-o și păstrîndu-i o siluetă transparentă. Câte o mică atingere cu realitatea ia proporții catastrofale, și atunci se întîmplă scene violente, nu lipsite de vulgaritate, și în momentul acela o urăsc, mi se pare că sunt pierdut fiindcă nu am curajul să plec, regret timpul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în ea. Mă port cu Roza cu multă băgare de seamă, căci o consider un exemplar rar al umanității, dar am spaime și nu pot să fac prea multe sacrificii: hotărât, nu-mi place deloc aspectul ei, părul roșu, pistruii, silueta fără grații. Închid repede orice discuție și prefer să par superficial. De altfel, are unele obiceiuri rustice, exasperante, învățate din mediul unde a trăit. E ciudat cum exista în ea atâta sensibilitate, atâta jenă în fața fiecărei vorbe pe care o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o veleitate de a porni în lume și a descoperi un continent.) În cazul acesta planurile Ioanei luaseră o înfățișare amuzantă, căci era comic să-ți imaginezi pe grațioasa Viky, cu surâsul înflorit, cu hainele nostime de veritabilă pariziancă, cu silueta delicioasă, vindecând o vacă sau un cal. Noroc că Ioana nu-și susține planurile ei multă vreme, și, de altfel, dacă ești într-adevăr, înțelept și ți-e milă de sufletul ei, trebuie să o lași să vorbească și să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
grații. Dar uneori apare minunată cu profilul ei perfect de statuie greacă, fruntea limpede și mare sub arcurile sprîncenilor, ochii profunzi, dar potoliți, fără nimic turbure în ei, gura tăiată de un mare artist, părul bogat, încadrînd-o superb. Și o siluetă elegantă, înaltă, subțire, pe care o prinde admirabil negrul, și căreia i s-ar potrivi rochiile unei regine. Aparițiile Ioanei sunt uneori uimitoare (dar eu o prefer altminteri, căci de prima imagine, a Ioanei nenorocită, mi-e milă cumplită, iar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să reapară în fața altora, căci m-aș fi simțit umilit de a-mi fi ales o iubită de modă veche. Această umilință aveam să o simt de multe ori, dacă nu din pricina aspectului, căci Ioana își făcuse cea mai pariziană siluetă, în schimb, din pricină că în lume nu se vedea tot ce știa, felul cum se pricepea să judece o carte, fie din timiditate, fie din instinctul de a face împotriva dorinții mele, din orgoliu de a se ști iubită numai pentru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Trebuie să ne închipuim și moartea lui Viky. Vom suporta-o mai ușor dacă ne deprindem cu ea. Ce dezastru ar fi! Moartea nu i se potrivește deloc grațioasei Viky, care niciodată nu și-a pus întrebări prea profunde. Cu silueta ei delicată, îmbrăcată cu cel mai bun gust, cu nasul puțin în vânt, cu râsul frumos, care îi luminează întreaga față, mereu în tovărășia băieților, glumind cu toții, dar știind cum să păstreze distanțele, așa am știut-o pe Viky! și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
destul de tare ca să plec, fără să mă reție fiecare din vaietele ei!") eroul o socotește "iubită de moda veche", și se ferește s-o scoată în lume, din cauză că "nu se vede tot ce știa", deși "își făcuse cea mai pariziană siluetă", ca și când distincția unei femei stă în erudiție. Tăgăduind specificul, Anton Holban afirmă inconștient în romanele lui o puternică specificitate, aspirația lui nefiind occidentala căsătorie liberă întemeiată pe respectul între cele două sexe, ci disprețul orientalului pentru femeie. Și de data
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
zile. S-ar putea întâmpla chiar și mâine. — Mâine! Cei doi vasali îl priviră pe Kanbei cu ochi mari. Chipul său strălucea alburiu-difuz în reflexele apei limpezi. Trestiile uscate foșneau lângă maluri. Mori și Kuriyama se opriră speriați. Vedeau o siluetă stând între tulpini, pe malul opus. — Cine e? A doua surpriză fu altfel decât prima. Omul părea să fie un general inamic important, dar singurul său însoțitor ținea în spinare un copil mic. Nimic nu sugera că cei trei ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
față și din spate și arătați-le cu cât curaj cum cad florile cireșilor de munte! Strigătele de răspuns din partea aprigilor războinici, susținând că aveau să îndeplinească porunca întocmai, răsunară ca un vârtej de vânt. Cu toții priveau în sus, spre silueta seniorului lor, deasupra porții de la intrare, și, un timp, se auziră, la nesfârșit, aceleași cuvinte: — Aici ne despărțim. Nu se punea problema alegerii între voință și moarte. Era o goană deznădăjduită spre moarte. Porțile din fața și din spatele castelului fură deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro își mână calul spre silueta singuratică a părintelui său. Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau însă multe palanchinuri și lecției lăcuite pentru soția seniorului și doamnele ei de curte, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cedru a camerei pe care o păzea, se îndreptă încet. Cu o lance plină de sânge în mână, privi la stânga, apoi la dreapta. Auzind pași, își pregăti lancea. Concentrându-se cu toată ființa asupra zgomotului, ascultă vreun semn din cameră. Silueta albă care năvălise adineaori înăuntru era aceea a Generalului de Drept, Oda Nobunaga. Luptase până la sfârșit, când văzuse că flăcările devorau templul și toți oamenii din jurul lui fuseseră doborâți și uciși. Se înfruntase corp la corp cu soldații de rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
brazii ce mărgineau drumul de coastă. De cu seară și până după miezul nopții, pământul se cutremură sub pașii celor peste zece mii de oameni care se despărțeau în divizii, lângă Castelul Himeji. Se crăpa de ziuă și, una câte una, siluetele brazilor de pe marginea drumului deveneau vizibile. La răsărit, un soare roșu ca sângele se înălța peste orizontul Mării Harima, printre norii dimineții, ca pentru a-i zori pe oameni înainte. — Priviți! strigă Hideyoshi. Avem vânt bun. Drapelele și stindardele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îngustați, Akechi Shigemoto și Murakoshi Sanjuro cercetau terenul până departe în față, călărind de-a lungul satului îngust, fără vreun incident. Oprindu-se într-un loc unde drumul ocolea un pâlc de bambuși, îi așteptară pe Mitsuhide și grupul său. Siluetele celor doi oameni și lucirile lăncilor se vedeau limpede în umbra copacilor, care se înălțau la cincizeci de metri mai în față. Deodată, în întuneric, izbucniră zgomote de bambuși călcați în picioare și mormăielile unui animal sălbatic. Tatewaki, care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]