5,963 matches
-
crede că murim, nici chiar când suntem în agonie, poate n-am muri. Dar de cum ne cuprinde cea mai mică bănuială că nu se poate să nu murim, suntem pierduți. Întâmplarea cu domnișorul meu a fost sinucidere, nimic altceva decât sinucidere. Și-a făcut damblaua! — Neplăceri pesemne. Și încă mari, foarte mari! Femei! — Înțeleg, înțeleg! Dar, ce mai, situația n-are altă rezolvare decât să-i pregătiți înmormântarea. Domingo plângea. XXXIII Când am primit telegrama cu anunțul morții bietului Augusto și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dezbinat pe noi, spaniolii, în germanofili și antigermanofili - aliatofili, dacă vrem -, mai mult datorită temperamentelor noastre decât cauzelor războiului. A fost prilejul care ne-a marcat cursul istoriei ulterioare până ce s-a ajuns la așa-zisa revoluție din 1931, la sinuciderea monarhiei burbonice. Atunci m-am simțit învăluit în ceața istorică a Spaniei noastre, a Europei noastre și chiar a universului nostru omenesc. Acum, oferindu-mi-se prilejul de a-mi reedita Ceața, am revăzut-o și, revăzând-o, am refăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Și-n altă scrisoare, din 2 iunie același an: „Tot ce le e străin au numit poezie; poetului i-au zis nebun până când l-au făcut să fie cu adevărat nebun; l-au dus la nebunie pe Tasso, au comis sinuciderea lui Chatterton și-a altora; au ajuns să-și reverse ura până și împotriva morților, Byron, Foscolo și alții, pentru că nu au mers pe drumurile lor. Să cadă disprețul asupră-le! Voi suferi, dar nu vreau să mă lepăd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să-și fi revenit Între timp. Exact la intrarea În clădire, Într-o mașină albă, cu geamurile Închise, Fima observă un bărbat masiv, cu brațele Întinse peste volan și capul culcat pe ele, de parcă ațipise. Infarct? Crimă? Un atac terorist? Sinucidere? Adunându-și tot curajul, Fima bătu ușor În parbriz. Uri Gefen se ridică dintr-odată, coborî geamul și spuse: —Ai venit. În sfârșit. Uluit, Fima vru să-i dea o replică amuzantă, dar Uri Îi tăie vorba. Îi zise Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu gloata spre abator, ca o vită inconștientă. Asta nu înseamnă degradare, ci mai degrabă o încercare eroică de a străbate prin lume pe un drum greu, dar fără ocoliri păgubitoare. Drumul mi-l deschid cu coarnele și rumeg gândul sinuciderii numai când rămân în urmă”. ...Și fiindcă veni vorba de sinucidere, Ferdinand Sinidis îmi vorbi de domnișoara Nora, care ocupase până mai deunăzi, camera cu numărul opt: Moștenise fata, din părinți, mania sinuciderii. Soră-sa mai mare, Herma, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
degradare, ci mai degrabă o încercare eroică de a străbate prin lume pe un drum greu, dar fără ocoliri păgubitoare. Drumul mi-l deschid cu coarnele și rumeg gândul sinuciderii numai când rămân în urmă”. ...Și fiindcă veni vorba de sinucidere, Ferdinand Sinidis îmi vorbi de domnișoara Nora, care ocupase până mai deunăzi, camera cu numărul opt: Moștenise fata, din părinți, mania sinuciderii. Soră-sa mai mare, Herma, s-a lăsat călcată de o locomotivă, numai pentru că ținea mult să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-l deschid cu coarnele și rumeg gândul sinuciderii numai când rămân în urmă”. ...Și fiindcă veni vorba de sinucidere, Ferdinand Sinidis îmi vorbi de domnișoara Nora, care ocupase până mai deunăzi, camera cu numărul opt: Moștenise fata, din părinți, mania sinuciderii. Soră-sa mai mare, Herma, s-a lăsat călcată de o locomotivă, numai pentru că ținea mult să-i pârâie oasele, după ce încercă o viață întreagă să-și pocnească degetele mâinilor, fără să ajungă la un rezultat satisfăcător. Nora spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să le car și pe ale lui, și nu vreau să-l încarc cu odioasele mele mărunțișuri. Apropierea dintre noi ar putea produce o perpetuă tentativă de înjosiri reciproce. Țin prea mult la dânsul pentru ca să-l sfătuiesc, să nu încerc sinuciderea cu capete de chibrituri dizolvate în spirt denaturat, căci are sângele imun. Pentru a nu fi semnalat în rubrica sinucigașilor, alături de o slujnică lăsată grea și părăsită apoi de un vagmistru, îmi sfătuiesc prietenul să calce, ca din greșeală, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să o bine dispună pe Alice. Toată viața suferise de boli ce nu putuseră fi diagnosticate decât ca rezultat al propriului sistem nervos hipersensibil și se simțise atât de nenorocită, Încât cel puțin o dată se gândise În mod serios la sinucidere. Acum, În sfârșit, era incontestabil, irefutabil, terminal bolnavă. Faptul acesta și conștiința lui Îi dădeau un soi de autoritate pe care nu o deținuse niciodată până atunci. Cu o tumoră nu se putea pune nimeni. Se pregăti de moarte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se căsătorise cu ea, dar credea că el putea fi răscumpărat prin dragoste, numai pentru a descoperi că prejudecățile din societate și contradicțiile din firea Însăși a femeii Îi subminau toate bunele intenții, Împingând-o În cele din urmă, la sinucidere. Venită la atât de scurtă vreme după succesul cu Evantaiul doamnei Windermere, Doamna Tanqueray Întări reputația lui Alexander ca actor și director de trupă. Parcă tot ce atingea se preschimba În aur - și ce n-ar fi putut face pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aceasta, dar cunoștea prea bine firea lui Fenimore, tristețea ei cronică, Înclinația către depresiile paralizante, grota aceea Întunecată și melancolică, ascunsă În adâncul unui personaj social altminteri echilibrat, pentru a se mai Îndoi că moartea ei fusese În realitate o sinucidere. Desigur, era posibil ca boala să fi precipitat Înfricoșătorul gest - și se agăță de acest aspect cu aceeași disperare ca restul familiei -, dar nu Îl provocase. Teoria sa, pe care o comunică prietenilor și cunoștințelor Într-un vârtej epistolar, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un sfârșit atât de Înfiorător, atât de dureros. Sau atât de șocant și de Întristător pentru familie și prieteni. Când Alice suferise cea de-a doua criză, la sfârșitul anilor ’70, și Își Întrebase tatăl dacă greșea gândindu-se la sinucidere, bătrânul Îi răspunsese senin că nu avea nici o obiecție față de faptul că dorea să Își ia zilele, cu condiția să o facă “Într-un mod neviolent, pentru a nu-și Întrista prietenii“ (prieteni, desigur, În sensul vechi și, acum, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îi mai solicite contribuții. Era În pragul dispariției ca figură În lumea literară, ca să nu mai vorbim de cel al falimentului. Se simți copleșit de un sentiment de neajutorare totală și, pentru prima dată În viață, percepu atracția ideii de sinucidere. Fusese Întotdeauna de părere că valoarea supremă o reprezenta conștiința, dar la ce folosea să fii conștient dacă nu aveai decât conștiința eșecului, a umilinței și a regretului? Aceste gânduri mohorâte Îi aduseră aminte de Fenimore, care ajunsese, se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
drumuri către neant, mai simple. Drogurile, derivatele opiumului. Să te stingi În miez de noapte, fără durere... Ceea ce Îi aminti de Alice, care, paradoxal, refuzase oferta prafului uitării, deși avea toate motivele să Îl ia și credea, În principiu, că sinuciderea nu era un păcat, ci o opțiune valabilă pentru ființele omenești. Se duse la dulapul În care ținea jurnalul ei, Într-un sertar Încuiat, și Îl scoase. Nu era un document pe care să Îl lase la Îndemâna oricui, să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
subestimase intuiția și spiritul. Acum parcă i se adresa, prin acest pasaj, de dincolo de mormânt - În același fel În care tatăl lor i se adresase ei, cu ani În urmă, pe aceeași temă - convingându-l să renunțe la ideea de sinucidere În timp ce părea să o recomande. Era dispus să dezvăluie prietenilor adevărata profunzime a disperării care Îl Învăluia? Era dispus să recunoască În fața lumii că jocul era prea greu de jucat? Probabil că nu. Oricum, era o binecuvântare faptul că Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
întregi de discuții existența umană era însumată sub linia totalului ca „abandonare a oricărei ființări“. Întotdeauna era vorba de sens în absurd, de individ și masă, de eul liric și de neantul atotprezent. Ca figură de stil recurentă se potrivea sinuciderea, numită și moarte liber consimțită. Să o pomenești în societate cu țigara în gură era de bon ton. S-ar putea ca, în decursul unor discuții atât de adânci, cărora le plăcea să se piardă în absurd, tânărul din fotografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ar fi ușchit otrava la raft dân neatenție, parcă n-ar fi avut baremi vro două degete dă frunte. Acu vin cu vorba coaptă că-i crimă, care așa ne murdărim cu toții. Că ce să vă spui: Între crimă și sinucidere, io sunt pentru a doua, care și ea ie ceva care nu ie. — Uite ce-i, puișorule; de atâta vorbărie, Îmi pare că celula mea e Belisario Roldán. Cum nu-s atent o clipită, mi se și strecoară-n ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de-acuma pe de rost intrigărăile polițiste și abecedarul detectivesc. Vă mărturisesc fără șovăială că pe mine, din pricina mai mult a hârțogărăii erudite decât a dedesubturilor delictive, m-au luat pe nepregătite. Dar acum zbirii se Înverșunează să afirme că sinuciderea Pumitei a fost un asasinat. Fapt e că toți acești Edgari Wallace de rezervă Îmi poartă pică. Sunt, fără doar și poate, un futurist, un viitorist; mai zilele trecute, am crezut că era prudent să efectuez „iscodirea plină de haz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ei. Zece minute de flecăreală cu Miss Evans sunt prea destule pentru a Întări chiar și curajul cel mai fleșcăit*; Ricardo - fir-aș al naibii să fiu! - a ajuns În ascensorul care cobora cu curajul la pământ și cu vorba „sinucidere“ limpede gravată În priviri, la dispoziția privirii și răbdării clarvăzătorului care ar fi descifrat-o. În sumbre clipe de dor, nici o farmacopee nu este la fel de valoroasă ca simpla și reiterata Natură care, atentă la amăgitoarele chemări ale lui april, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
al nostru s-a văzut nevoit să se Întoarcă În Castellammare, neputând goni cu mai mare sprinteneală nici dacă i-ar fi luat urma cei mai sluți douăzeci de mii de paracleți. Întunecate antecamere ale demenței, săli de așteptare ale sinuciderii: În noaptea aceea, Ricardo nu a stat la taifas cu cel care l-ar fi putut Îmbărbăta, un camarad, un filolog, ci s-a adâncit În mlaștina unor conciliabule fără sfârșit cu năucul de Croce, care-i chiar mai searbăd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
raftu gol, care le ierea teamă că toxica să Înfiltrase În meniu. Io am repudiat decât maioneza, omleta și porția dă sambayón, galbene ca otrava dă șoareci. Ici-colo, purtători dă cuvânt s-a dus cu mintea la o pregătire dă sinucidere, da josnicu lor pronostic Încă nu s-a adeverit. Io sunt mereu atent la mersu pătăraniei, care o să ți-o zic În viitoarea. La cât mai multe dă văzut, Indianu VII Dragă Avelino, Ziua dă ieri a fost, pă bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
zel care mi-a Înspirat tot ce să leagă dă S.U.P.A. noastră poa să mă stimule să fac dân țânțar armăsar, cu o „gravă acuzațe“, care mi-e cu totu străină dă caracter. FAPTELE MI-A DAT JUSTIFICAREA. Sinuciderea lu Cárdenas arată că acuzația mea iera izactă și nu unu dân arșinii dă brașoave dă fantazie. O campanie dârză și nenteresată, dusă cu a mai mare prolixitate, pă socoteala la nesomnurile și sacrificiile mele, m-a lăsat, la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Și-i invidiam pe stoici, calmi că li se va închide suferința reînglobîndui, prin virtutea morții, în curcubeul liniștii planetare. Între Socrate și Orfeu, sfidînd micimea mea egoistă, intoxicată de Elena, mă amăgeam că suport, ca pe o jumătate de sinucidere, o tortură mistică, un soi de inițiere. Să mor și să renasc perfect prin asumarea morții. Tărăgănam fără curaj. Dar amînarea sinuciderii e tot atîta lașitate cît și sublim uman: să-ți demonstrezi la fiecare pas că încă-i bine
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și Orfeu, sfidînd micimea mea egoistă, intoxicată de Elena, mă amăgeam că suport, ca pe o jumătate de sinucidere, o tortură mistică, un soi de inițiere. Să mor și să renasc perfect prin asumarea morții. Tărăgănam fără curaj. Dar amînarea sinuciderii e tot atîta lașitate cît și sublim uman: să-ți demonstrezi la fiecare pas că încă-i bine să n-o faci, găsind vieții pretexte. Dar tot așa de bine poți să te omori dintr-o lașitate turbată. V. tînăr
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
parte civilă pentru cei pe care însumi i-am distrus. Cer condamnarea la moarte. Ce zici? Cred că asta e posibil la noi. Nu vezi că cei ce ne înconjoară au instinctul de a trăi rău? Ei caută, ca o sinucidere aparte, supraviețuirea în orice condiții. O căutare masochistă a suferinței pe care doar perversiunea o împiedică să se alăture visului mîntuirii creștine. Sînt ciungi de vis. Gîndirea nu poate accepta umilința, pe cînd sălbatecul, da. O caută, chiar. Este condiția
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]