KorAP: Find »[drukola/base=strălucire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...140 141 142 ...271 >

6,757 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

cui să vorbească și în oraș, sau printre vecini, cu toate opreliștile nescrise, câte erau (procedând însă cu precauții luate cu mult înainte, pentru a se „lămuri” cu cine stă de vorbă). Nu uita să amintească în aceste vorbiri despre „strălucirile de altădată”, cum venise de pildă odată regele în oraș pentru dezvelirea unei statui - era prin ’36-’37cum regele având migrene, cineva din suită a fost trimis anume să cumpere niște leacuri de la farmacia din centru a domnului Ionescu, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
ce nu-și găseau așezare în timp. - În Capitală, regele însuși, continuă el, primea defilarea armatei, toată în ținută de gală. Era o frumusețe. Și ce rău era în asta? Spuneți-mi! rosti, nostalgic și convingător. Apoi, Regatul a dat strălucire istoriei, doamnelor! Gândiți-vă că regatul e cel sub care am dobândit independența și-am făcut România Mare. Și-acum cu ce ne-am ales? La rostirea acestei încheieri se așeză o liniște neobișnuită, pe care câteva momente lungi nici una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
ce? întrebai, profitând de pauza vorbirii mele, o anulă, privindu-mă peste umeri: - Chiar nu înțelegi? Apoi își fixă ochii în ai mei: ce memorie scurtă ai „domnule judecător”, vorbi, accentuând cu ironie prietenească ultimele două cuvinte. Privirea ei căpătă străluciri uitate, un fel de amurg; și neînțelegerea mea se risipi, jenată, dar mica panică ce-mi încercă ființa, căci nu știam ce să fac, fu salvată de fiica ei care se ivi cu cele trei farfurii cu prăjituri pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
veneau din poveștile Orientului. Fiica Anei nu știa toate acestea, de aceea lumea pe care o vedea aici, prima dată, în secvența unei singure zile, în timpul istoric de atunci, i se păruse încântătoare. Poate și era, fără a-i bănui strălucirea dinainte. Eu îi ajutam impresiile lăudând orașul - mic patriotism local pentru cele ce fuseseră odinioară, pentru gloria lui trecută, ce se mai putea vedea în stampele de altădată, aveam câteva acasă, de proveniență germană, luate de la tata, le păstram cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
vieții sociale, se succedau cantonate în trei-patru zone, devenite plictisitoare, ale codului civil, mereu aceleași, căci vântul alungător, prin secătuirea Dreptului (nu era vorba de îndreptarea lumii, cum ni se spunea), era același cu cel ce secătuia viața însăși, complexitatea, strălucirea relațiilor umane. Era ca și cum respirația societății se prinse izgonită de o piază rea. Mai era sectorul codului penal cu furtișagurile, escrocheriile lui, nimicniciile vieții omenești, lăturile valului dintotdeauna. Roba de pe umeri ne fusese smulsă de mult, destinul părea să fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
prânzului; zăpada scârțâia sub picioare. „E iarnă din nou! Nu mai au nici lemne să încălzească locuințele. Aici am ajuns, spuse ivindu-se lângă mine, în timp ce mă credeam singur. Era înfășurat în pelerina lui albă, privea zăpada sticlindă de pe alee, strălucirea copacilor înghețați. La ce te gândeai?” continuă. „La ce să mă gândesc?”, spusei. El își întoarse fața către mine. „Puntea la care am ajuns, spuse. La ce te-ai mai putea gândi?”. După o oarecare pauză adăugă: „Îți mai făceai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839

erau însoțite de următoarele explicații: "Este român, dar scrie într-o franceză splendidă. Mulți ani a fost exemplu de gânditor marginalizat, blestemat și pesimist, dar acum textele sale se ridică într-o voce profetică. Aceste paradoxuri îi oferă mai multă strălucire figurii lui Emil Cioran" și "Pentru Cioran, profetul dezamăgirilor, umanitatea a trăit liniștit numai în vremurile scepticilor". Citind cele două articole, am uitat că mă aflu pe o bancă din centrul Limei, afundându-mă în conținutul conversației inteligente a ziaristei

[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

albastru, ori printre frunzișuri, cu strecurarea vântului. Într-un rând, aproape de asfințitul soarelui, într-o zi liniștită de septemvrie, mă întorceam din luncă și veneam gânditor pe podul răsunător de fier. Apa râului curgea pe dedesubt largă și lină, cu strălucire întunecoasă. În stânga, pe malul dinspre Galați, o bulgărie își întindea răzoarele lungi și liniile negre ale șănțurelelor, cu sticliri de șuvițe de apă printre zarzavaturi. Stăpânul ei era un om cu mustățile mari, zbârlite, cu ochii abia zăriți sub sprâncenele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
miere... Face cine cum poate... Cu cofa de brad, Măriuca trecea prin iarbă spre casă și intra pe ușa care însemna în lumină o pată neagră. Liniștea plutea peste marginea aceea de pădure, liniște ușoară pe care o tremura parcă strălucirea luminii; și tăcea frunzișul nesfârșit. „Nu mai bătea inima codrului și erau priponite și vânturile...“ Pârăul curgea fărâmând lumina și clătea ușor ierburile și florile și treceau albine prin soare ca niște scânteietoare de aur. Și mi se umplea sufletul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vorbesc și despre tinerețele mele. Toate au trecut: nici codrii așa nu mai sunt, și tinerețele s-au călătorit! În mirosul ațâțător al pădurii creștea în mine puterea vieții, șuietul domol al vântului în frunzișuri îmi mângâia auzul și ce strălucire neobișnuită, ce strălucire vie, și ce mireasmă ascuțită, amețitoare, aveau florile din poienile de la margine! Ca-nspre o dragoste, cu dor, pornii, după două luni de lipsă spre codrul Antileștilor. Înaintea iernii, în toamnă târzie, voiam să mai văd o dată bolțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tinerețele mele. Toate au trecut: nici codrii așa nu mai sunt, și tinerețele s-au călătorit! În mirosul ațâțător al pădurii creștea în mine puterea vieții, șuietul domol al vântului în frunzișuri îmi mângâia auzul și ce strălucire neobișnuită, ce strălucire vie, și ce mireasmă ascuțită, amețitoare, aveau florile din poienile de la margine! Ca-nspre o dragoste, cu dor, pornii, după două luni de lipsă spre codrul Antileștilor. Înaintea iernii, în toamnă târzie, voiam să mai văd o dată bolțile sărăcite de podoaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Îndată ce-am scăpat de ei - am așteptat o leacă să se facă sară, și întins la tine am venit... Nu te-a văzut nimeni?... Nu m-a văzut.... Tudorița îl mângâia încet cu mâna stângă pe obrajii bruni, în strălucire. —Uite ce obraz moale ai, zicea ea. Parcă-s niște obraji de fată... De ce te uiți așa la mine... Și el râdea arătându-și dinții albi și ascuțiți, și se pleca domol spre ea, cu o sărutare pătimașă. Tudorița lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
antichități care se numește Seraiul Vechi. — Niciodată europenii dumneavoastră n-au cunoscut bine acest loc, m-a învățat domnul Ghirgor Misir. Împresurate de ziduri crenelate și străjeri cu baltag, grădinile de flori și plante rare par a se bucura de strălucirea celui mai dulce soare în vederea mării; cu toate acestea, semnul sub care au stat e tristeța. Chiparoșii au umbrit tăceri ca de morminte; în platani râd turturele deasupra furcilor unde putrezeau, mâncate de viermi, căpățâni de osândiți. Marea freamătă delicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
treci cu ei chiar astăzi Boazul și să n-ai hodină până la Amasia. Să-mi aduci pe Mustafa aici. Să nu-l strici. Vreau să-și mărturisească în fața mea nelegiuirea. Rustem, marele vizir, a îndrăznit: —Să fie oare vinovat fiul strălucirii tale? — Vom vedea, Rustem. În fața mea nu va putea tăgădui. Iar dacă e nevinovat, Allah va lumina judecata noastră. Rustem a fost într-o săptămână la Amasia. Marele vizir cunoștea puterea oștilor lui Mustafa, precum și dragostea lor pentru șahzadè. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
chemarea, însă chemarea e stăruitoare. Dacă se poate, fiul trebuie să se pregătească fără întârziere de drum. Porunca este ca Rustem-vizir să nu se întoarcă singur. A poruncit părintele meu așa? Cu glasul său? — Așa a poruncit, cu însuși glasul strălucirii sale, se închină Rustem. Mustafa șahzadè privește cu luare-aminte pe dregător. Întreabă zâmbind: —La Istambul vremea e bună și liniștită? Aș putea să-ți spun că-i bună, șahzadè, răspunde vizirul, însă n-aș grăi adevărat dacă ți-aș spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bună. Îl aștepta hodina pe piei de tigru a ceasului de după-amiază. —Ce-i asta? Îmi aduceți alte dovezi ale vicleniei osânditului? —Slăvite stăpâne, a răspuns cu mare umilință mai-marele caligrafilor, n-am fi îndrăznit să tulburăm din nou pe strălucirea ta cu altă dovadă de vinovăție. Dar hârtiile pe care le aducem mărturisesc altfel. S-ar putea ca ele să fi fost pregătite de Mustafa-bei. Atunci? — Încredințăm pe strălucirea ta că ceea ce am găsit noi nu-i plăsmuit. Cunoaștem caligrafiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai-marele caligrafilor, n-am fi îndrăznit să tulburăm din nou pe strălucirea ta cu altă dovadă de vinovăție. Dar hârtiile pe care le aducem mărturisesc altfel. S-ar putea ca ele să fi fost pregătite de Mustafa-bei. Atunci? — Încredințăm pe strălucirea ta că ceea ce am găsit noi nu-i plăsmuit. Cunoaștem caligrafiile tuturor diacilor care s-au învrednicit să îndrepte cărți împărăției, cu iscăliturile și pecețile șahilor de la răsărit și a beilor de la miazăzi. Nu poate fi nici o îndoială asupra celor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îndoială asupra celor cuprinse în cărți. Se vede, din ce-am cercetat, că șahzadè a fost străjer neclintit al hotarelor împărătești. Toți se supun amenințării lui șahzadè și mărturisesc dorință de pace, ca să nu supere cu nimic bunul plac al strălucirii tale. Iată. Arun caligraful a dat cetire cărților de la Persia, și de la Industan, și de la Egipet. Somilan a rămas ca o stană pe covorul lui. Allah îi trimitea pedeapsă cumplită, căci porunca sa pricinuise jertfa unui nevinovat și acel nevinovat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

ne-am întâlnit. — Dar cum ai reușit? —Cum adică? Pur și simplu am intrat în cameră. —Dar, Aidan - pentru că tocmai îmi amintisem - ai murit. M-am trezit brusc. Eram pe canapea. Luminile care băteau dinspre stradă învăluiau camera într-o strălucire violetă și se auzeau zgomote de afară: oameni care strigau și basul profund al unei limuzine de petrecăreți, care a reverberat sub mine până când s-a schimbat culoarea semaforului și a pornit mai departe. Am închis ochii și am reluat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
emoțională“. Că era ceva „normal“. A fost un șoc, pe undeva. Mă așteptasem la durerea emoțională, dar durerea fizică era ceva nou pentru mine. Mai și arătam îngrozitor: unghiile mi se rupeau întruna, părul meu era tocat și lipsit de strălucire, și, deși aveam acces la orice produs de exfoliere și hidratare pe care și l-ar fi putut dori cineva, pielea mi se cojea în fâșii subțiri, cenușii. Am înghițit vreo două calmante, am dat drumul la televizor, dar, negăsind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Girl!1. (Un fard. Nimic mai mult de spus despre el. O lansare „ușoară“, adică fără prea multe cheltuieli.) Cu fondurile modeste de care dispuneam, mă gândeam să le cumpăr redactorilor de profil veioze (legându-mă astfel subtil de tema „strălucirii“). Întâlnirea de la zece era cu un distribuitor de pe strada West 41 care importa lămpi neobișnuite; unele care arătau ca niște nimburi - le agăți pe oglindă, și reflecția ta arată ca icoana unui sfânt; aripi pe care le pui în spatele canapelei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Părerile erau împărțite. Se vedea că Bărbații Adevărați de ordinul doi erau nedumeriți pentru că Jacqui n-avea sâni. Dar cel puțin era blondă. Cam tot restul lumii, în schimb, era în culmea încântării. Brooke și-a împletit degetele, cu o strălucire în ochi. —E adorabil. Dragostea adevărată i se poate întâmpla oricui. Adică, cine zice că trebuie să lucreze pe Wall Street? Ar putea să fie, știu eu, instalator sau muncitor în construcții. Privirea i s-a oprit asupra lui Shake

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

unul și celălalt de ciudata scenă care se desfășura în fața noastră. Din înfățișarea sultanului, eu n-am văzut decât turbanul cu care își încinsese capul și care-i acoperea fruntea până la sprâncene. Calul lui mi s-a părut lipsit de strălucire în comparație cu cei doi cai regali de paradă care, venind din partea opusă, înaintau acum la pas, acoperiți cu aur și mătăsuri. Boabdil schiță intenția de a descăleca, dar Ferdinand îl opri cu un gest liniștitor. Sultanul s-a apropiat atunci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
la Hamed ca să-i ceară vești de la iubita lui. Salma suferea în tăcere, punându-și nădejdea în plecarea în exil. — Trăiam deja, spunea ea, primele călduri ale verii, însă hoinarii se răriseră prin grădinile Granadei, iar florile nu mai aveau strălucire. Cele mai frumoase case din oraș se goliseră, prăvăliile din suk rămăseseră fără tejghele, vacarmul de pe străzi se stinsese, până și în cartierele sărace. În piețele publice, soldații castilieni nu mai treceau decât pe lângă cerșetori, căci toți musulmanii grijulii cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
trebuia să ies din casă mai devreme de șapte zile. Când m-am trezit, mireasa era în picioare în patio, rezemată de fântână, uitându-se apatică la mama, care stătea ghemuită la doi pași de ea, ocupată să frece până la strălucire o tavă mare de aramă înainte de începerea celui de al doilea ospăț de nuntă, care avea loc în seara aceea și la care, după datină, doar femeile erau poftite, doar slujnicele cântau și dănțuiau. Salma vorbea cu glas scăzut, încruntată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]