4,124 matches
-
expusă ca o amenințare în fața blocurilor operatorii. - E-o epavă în toată legea. Poliția a tractat-o în depozitul din spatele secției. - Ai văzut-o? - Mi-a cerut sergentul s-o identific. N-a crezut că ai scăpat cu viață. Își strivi țigara. - Îmi pare rău pentru celălalt... soțul doctoriței Hamilton. M-am uitat stăruitor la ceasul de deasupra ușii, sperând că va pleca în scurt timp. Această falsă compasiune față de cel mort mă irita, era doar o scuză pentru un exercițiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
din oțel al unui indicator rutier, zdrobindu-și radiatorul și carcasa roții stângi, înainte să fie lovită la rândul ei de un taxi care intra pe Western Avenue dinspre drumul de acces. Coliziunea frontală în spatele limuzinei, urmată de un capotaj, strivise taxiul lateral, transformând locul pasagerului și panourile habitaclului într-un unghi de aproximativ cincisprezece grade. Mașina sport zăcea cu roțile în sus în refugiul median. Un detașament de polițiști și pompieri o întorceau pe-o parte, scoțând la iveală două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
decât un curcan de rasă. Acum, pentru prima dată, dar, și pentru ultima,în fața distracției străzii, rămasă, pentru moment, impietrită, cu gura strâmbă,într-un început de convulsie, uimită,în același timp, de prăvălirea pe spate, a colosului de sub care, strivit ca o broască, Cercel Dumistrăcel dădea din deget, ca dintr-o labă de țânțar, a adio, spre mulțimea de care se despărțea, ca un fulg de nea, adâncindu-seîntr-un ocean fără fund și fără margini. FOTOLIUL DE VECI Da, gândi Mațoschi
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
mereu pe picioare și nu își cerea niciodată scuze, ci râdea. “Râde ca nesimțitul”, își spunea în gând. Răbdă la început, după care îi spuse: - Petre, tu nu simți când mă calci pe picioare? Într-o zi o să-mi strivești degetele! El râdea de fiecare dată și îi spunea: - Lasă, Frusino, că așa te călești în viață, cu bătături, să simți că ai trecut prin ea, nu ca gâsca prin apă! Petre era mai mare decât Frusina cu câțiva ani
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Cea mai scurtă cale pentru a ajunge să închizi ușa în urma ta e să te îngropi în detalii. Probabil că așa ne privește Dumnezeu. Ca și cum toate ar fi la locul lor. Acum scoate-ți pantoful și, cu piciorul gol, calcă, strivește. Calcă și nu te opri. Oricât de tare te-ar durea - plasticul spart, lemnul și sticla -, calcă și nu te opri până ce vecinul de jos nu începe să bubuie cu pumnul în tavan. Capitolul 4 Cea de-a doua moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pentru a vă constitui ca parte civilă într-o acțiune juridică colectivă“. Urmează numărul de mobil al lui Stridie. Apoi zic: Helen, de ce-a trebuit să-i spui de chestiile astea? Helen se uită la anunțul din ziar. Îl strivește în noroi cu pantoful roz, zicând: — Din același motiv pentru care nu l-am omorât. Putea să fie foarte simpatic când voia. Alături de anunț, mânjită de noroi, stă fotografia unui alt top-model mort. Privind în sus către tiribombă, un cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
e cel mai albastru și vântul șoptește din vârfuri de brad unde timpul nu mai e timp și secundele ard și noi nu mai suntem doi suntem trupul frivol să mergem acolo unde tăcerea nu chinuie și iarba se lasa strivită de tine femeie de mine și muzica lui duval ne-nvăluie ne învăluie touch my soul să te uiți îmi spuneai că cel mai greu e să nu mai poți visa să nu mai poți spera că o aripă din trupul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Borges că de multe ori îți apeși pleoapele să vezi acea lumină neagră și încerci să uiți să uiți să te uiți plecări luați-mă și pe mine cocori să las în urmă această toamnă cu frunze ucise și ploi strivite de geamul pe care iar desenez o inimă doar jumătate chipuri de pe icoane primiți-mi stigătul alături de țipătul vostru și poate acolo sus cineva îmi va spune de ce trebuie să plecăm mereu și cum de încap într-un strop de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în urmă o cruce de lemn verde albastru ca un cuib fără aripi frământă iar lutul uneori îl face stea alteori om femeie cireașă amară despletită aromă între cerul gurii și-o boltă înverzită în talpă cât să n-o strivești pași în cerc niciodată prea departe de miezul rubiniu al luminii pânză deșirată cu regrete în așternutul unui neajuns de ajuns ață în acul nevăzătorului de iubiri picătura prelinsă pe bărbia flămândă femeie cu gust de zeiță și zâmbet de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să renunțe de bunăvoie la pământ... Iar noi aici, în sat, avem nevoie de un om cu experiență în cooperație ca dumneavoastră... Ne-ați fi de mare ajutor, dacă ați veni să lucrați la sfat... Rostind aceste cuvinte, vicepreședintele își strivi restul țigării în scrumiera improvizată, așteptând un răspuns. Stelian își trecu o mână prin păr, ezitând. Nu prea am avut timp să iau o hotărâre în privința asta, răspunse el prudent. De când a murit Elvira, sunt foarte ocupat cu întreținerea gospodăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
au de gând să ne oblige să rămânem aici... Ar fi scandalos!... vorbi și medicul Gutman, foarte agitat. În lumina lustrei cu șapte brațe care spânzura în mijlocul tavanului, lentilele ochelarilor săi păreau să azvârle mici fulgere de mânie. Valentin își strivi încet restul de țigară în scrumieră și se uită la cei adunați în jurul său cu un zâmbet amar. Domnii mei și dragii mei, prieteni..., grăi el prevenitor, am să vă rog să mă ascultați cu atenție și apoi să chibzuim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Icoanei seara își lungea umbrele pe sub copacii cu crengi înmugurite. Când se întunecă de-a binelea, Fănel Trifu își mai privi încă o dată ceasul de mână cu ace fosforescente, ca să se convingă că era suficient de târziu, își stinse țigara, strivind-o sub talpă, apoi dădu semnalul de plecare. Corneliu Caraiani, doborât de oboseala drumului lung și plin de riscuri, pe care îl făcuse împreună cu camaradul său din munții Muscelului și până la București, se lăsase furat de somn și tresări puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
poteca ștearsă a timpului Să ai cândva curajul De-a te pierde. Floarea Să nu culegi, în pripă, Nicio floare. Nu vei ști, de-i rupi tulpina-n două Cât o doare. Când buchetu-alegi, Într-o clipă de uitare, Vei strivi fericirea veșnic nouă De-a fi floare. O stea Peste pădure lucește o stea - Sunt palide altele pe lângă ea. Luceafărul Venus e prea depărtat - În seara târzie pe ceru-nnoptat. Cum steaua lucește, sever și puternic - Aproape-i de cine-o
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zeii primari ai Universului. Mascat de simplitate și de originea fixă pe care o are în pământ, nu oferă niciodată indiciul că ar sălășlui viață acolo, înlăuntrul său, lăsând talazurile ploii să izbească înțeleapta tăcere a necuvântătoarelor și luna să strivească unduioasa mișcare a pendulului ce stă cu capul în jos, foșnind ca uitat de pedeapsa timpului. Și-a pierdut demult ultima fărâmă de atenție căpătată vreodată de la ochii strămoșilor săi de sus pe care îi vedea doar noaptea pe cerul
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
omul inspirat din natură este și el retezat odată cu căderea ultimului trunchi de copac iar mintea sa debitează din nou durere în bazinul de neant din rațiunea sufletului; precum și cel mai iubit poet a rupt vreodată o creangă și a strivit o buburuză; iar firul de iarbă i-a lovit și i-a trimis aici, în această asiduitate deșartă cu care ne hrănim speranța de a ne afla originea. Acum armonia e deplină: în firele de oameni de la marginea pâlcului de
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a sosit, domnule doctor. O conduc În sala de consultații? Tresări, Întoarse capul, Încuviință. TÎnăra sa secretară remarcă țigara pe care o ținea Între degete, apoi se Îndepărtă. Și ea reîncepuse să fumeze după moartea unei prietene, așa că Înțelegea... Yves strivi chiștocul al cărui gust i se păru dintr-odată amar. CÎnd intră În sala de consultații, brusc Își aminti că i se păruse că vede lumină pe sub ușa lui Chantal cînd se reîntorsese acasă noaptea. La ora 3 noaptea. Ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dădu căsuța vocală. Mesajul pe care Îl lăsă Marie era scurt. „Sună-mă repede. Te iubesc“. Urmări din ochi goeleta care se Îndepărta spre apus, de unde venea furtuna. Și dacă nu se va mai Întoarce? Primele picături de ploaie se striviră de parbriz cînd ajunse la mașină. Deschise portiera, provocînd un curent de aer care făcu să zboare hîrtiile din compartimentul pentru diverse mărunțișuri. Închizînd iute ușa, se apucă să le adune și tresări descoperind un bilețel scris pe o foaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o ia cu el. - În ce calitate? se zborșise el. - De interpretă, răspunsese ea pe același ton. Yvonne avusese noroc. Mult noroc. Raftul care se prăvălise peste ea fusese oprit În cădere de cel opus, ferind-o astfel să fie strivită sub greutatea lui. Chipul ei avea o paloare anormală și Își ținea nările strînse. Lucas Îi găsi cu greu pulsul. Dar totuși Îl găsi. În timp ce Marie chema ajutoare, el examină cu grijă mîinile Yvonnei Înainte de a le lăsa jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
n-ai să reziști... Protestă, cerînd stăruitor un ultim pahar. Inflexibil, Lucas Îi ordonă să meargă la culcare. Ea scutură din cap și Încercă să apuce sticla. Se pomeniră atunci atît de aproape unul de celălalt că simți cum se strivește de el pieptul ei plin și plăcut. De data asta, nu mai făcu nimic pentru a o ajuta să se ridice. Marie citi limpede dorința În privirea lui Lucas. Îl dădu violent la o parte. - Nu mă atinge! - Ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
spre port. Spre cafenea. Spre ea. Se Întrebă dacă Își pusese rochia albă pe care o purtase În seara aceea la Brest. Și Își spuse că era un biet idiot. Și-l imagină pe skipper jucîndu-și rolul de fante și strivi cu furie al nu situ cîtelea chiștoc, fumat doar pe jumătate. Jumătatea care nu dă cancer, zicea el. Se crezu pradă unei iluzii văzîndu-l. Proaspăt ras, cu părul blond pieptănat cu grijă, cu privirea albastră și hotărîtă. - E cam tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sau fac o partidă de bridge, cu greu te poți hotărî pentru cea mai hâdă dintre ele. Joimărița, cea lungă și slabă, cu părul despletit și dinții galbeni, e alergică la usturoi. Îți povestește întâmplări cu fete leneșe, cărora le strivea degetele cu vătraiul. Muma-Pădurii are părul în șuvițe de șerpi, e adusă de spate și are mâinile noduroase crăci uscate. Se laudă cum fură somnul copiilor, pentru a-l restitui copiilor ei; singurul mod de a-i fi făcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
impostor de sine. El nu face decât să se prefacă, adică să joace teatru, cum ar veni. Se preface acasă în fața soției, a copiilor, se preface pe scenă, deși el are mereu un singur rol de jucat peste tot. E strivit de spaime, prejudecăți și de imposibilitatea de-a admite singurul lucru autentic din viața lui, iubirea pentru Pulcheria. Acum, că a concedat să-l admită în fața ei, i s-a făcut din nou frică. Nemernicul! Impostorul! Scena 12 sau 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu boturi ascuțite, o creastă antenoasă și un ochi central în frunte. Atunci, pentru ce se află aici? tună din nou împărăteasa, de data aceasta adresându-i-se furnicoiului vătaf. A mers vreme îndelungată de-a lungul drumului, fără să strivească un singur soldat al colosalei armate a majestății tale. Apoi s-a abătut anume de la drum ca să ne urmeze. Era evident că gândurile lui vădeau o puternică dorință ascunsă. Nefericirea și neîmplinirea erau înscrise pe fața lui. Desigur, poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ce a depășit de mii de ori capacitățile noastre naturale! Noi cu netrebnicii nu vrem să avem de-a face. Noi îi distrugem pe netrebnici și-i alungăm în prăpastia de la granițele hotarului. Acolo vor muri fie de foame, fie striviți de trecători la fel de netrebnici ca și ei. Și lovi încă o dată cu furie cu sceptrul în pardoseala de marmoră ce străfulgeră la atingerea ei. Apoi își reluă rechizitoriul. Cândva și oamenii erau ca noi, cu mii de ani în urmă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acel ținut cald era privit ca un miracol. Și în acea zi ningea cu fulgi pufoși și uriași cât pumnul. Ningea molatec, perfect vertical și greutatea fulgilor îți lăsa senzația că cerul coboară tot mai jos, peste tine și te strivește. De jos, din vale, pădurea părea o negură ce căpăta încet contururi albe. Terasa, luminată de o sursă nevăzută, aducea cu acele globuri de cristal din copilărie în care ningea peste o căsuță, înconjurată de mulți copii și un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]