6,881 matches
-
Rex și zâmbea. ― Mâine Încep să filmez, spuse Jerome. Eu n-aveam nici o expresie. ― Filmul meu. Filmul meu cu vampiri. Sigur nu vrei să joci În el? ― Plecăm În vacanță săptămâna asta. ― Nasol, spuse Jerome. O să fie genial. Am rămas tăcuți. După o clipă, am spus: ― Geniile adevărate nu se cred niciodată genii. ― Cine spune asta? ― Eu. ― De ce anume? ― Pentru că geniul e nouăzeci la sută transpirație. N-ai auzit asta niciodată? De Îndată ce crezi că ești geniu, te lenevești. Ai impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Îi tremurau mâinile. Exasperat, o rugase pe Tessie să-i pună. ― Ce-i cu tine? Îl Întrebase ea delicat. Dar Milton o repezise: ― Pune-mi butonii și gata, bine? Și Întinsese brațele, privind În lături, stânjenit de slăbiciunea corpului său. Tăcută, Tessie Îi pusese butonii: comedia la o mânecă, tragedia la cealaltă. În acea dimineață, când am ieșit din hotel, aceștia străluceau În soarele proaspăt și, sub influența acelor accesorii cu două fețe, tot ceea ce s-a Întâmplat ulteriror a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cât și feminine. 2. Orice lucru compus dintr-o combinație de elemente diverse sau contradictorii. Vezi sinonime la MONSTRU. Aici m-am oprit. Și am ridicat privirea, ca să văd dacă mă privea cineva. Vasta sală de lectură vuia de energie tăcută: oameni care gândeau, oameni care scriau. Tavanul pictat se umfla deasupra noastră ca o velă, iar jos, dedesubt, lămpile verzi de pe birouri străluceau, luminând chipurile aplecate deasupra cărților. Și eu stăteam ghemuită peste a mea, cu părul căzut pe pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de atrăgătoare, așa că, În timp ce stăteam Întinsă pe șezlong, nu-mi puneam problema unde se Încadrau sentimentele mele pentru Obiect. Voiam doar să se termine totul. Voiam să mă duc acasă și să uit că se Întâmplase vreodată. Așa că-l ascultam tăcută pe Luce și nu comentam nimic. Îmi explică faptul că injecțiile cu estrogen aveau să-mi declanșeze creșterea sânilor. ― N-o să fii Raquel Welch, dar nici Twiggy n-o să fii. Avea să mi se Împuțineze părul de pe față. Vocea avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Luându-mă de braț, Tessie m-a condus În casă. Și Middlesex era În doliu. Oglinda din hol era acoperită cu o pânză neagră. Pe ușile glisante erau puse panglici negre. Toate amprentele emigranților. În afară de asta, casa părea nefiresc de tăcută și de Întunecoasă. Ca de obicei, geamurile imense lăsau natura să intre În casă, așa că În camera de zi era iarnă. În jurul nostru era plin de zăpadă. ― Cred că poți să rămâi În costumul ăla, Îmi spuse Capitolul Unsprezece. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nici urmă de elev din clasele mai mici. Totul era cufundat în întuneric. Doar o ușă, ici, colo, se contură într-un negru mai accentuat pe fondul închis al holului. Mă plimbam încet, fără scop, admirând noaptea și giulgiul ei tăcut. Hoinăream pe holul etajului doi gândindu-mă la diverse lucruri. Epoca în care trăiam era principalul subiect. Mă bântuiau apoi întrebări și presupuneri cu privire la conținutul lăzilor pe care trebuia să le primim dimineață. Mă întrebam dacă comportamentul Anei avea vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
iar crinii îmbinau magnific albul pur cu un verde crud. Mă obișnuisem cu întunericul, credeam eu. De undeva, de departe, se auzea un tren, iar cea mai apropiată cale ferată era la câțiva kilometri depărtare. Câte surprize ascunde o noapte tăcută! Povestește-mi despre cartea cu rândurile deja scrise! Timpul e o carte, începu el de parcă ar fi început să zică o poveste. Anii sunt ca filele. Pagini imense sunt prinse una de alta, iar în ele sunt scrise sute, mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în același sens. Acum erau cu spatele la noi și se duceau spre scările profesorilor. Mi-am retras capul și, uitându-mă la acei oameni care erau cu mine și căutau în mine un lider, le-am spus: Sunt trei. Vom aștepta tăcuți până vor trece de colț și vor veni în partea asta. Atunci, George și cu voi șase îi veți ataca. Trebuie să fiți rapizi! S-ar putea să fie și alții care să patruleze holurile. Nu trebuie să fim văzuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nu aveam cum ști ce se afla înăuntru. "Uită-te la mine!" mă rugă o voce imaginară. M-am uitat la Vladimir, dar el se uită la mine întrebându-se oare ce aștept. Nu era el. Sfetnicii erau neobișnuit de tăcuți. Cine... ? Eterna. Îi apucasem mânerul cu sete și o trăsesem în afară atât cât să-i văd tăișul. În acea clipă, un alb strălucitor umplu coridorul. Eram printre prieteni, iar unul dintre ei, cel de lângă mine, zâmbea. Balamalele ruginite au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pământ. Nu m-ar mira dacă asta ar fi intrarea pe care o căutăm noi... Ce-i drept, cam ar trebui să fie pe aici! Și avea dreptate. Ăla era accesul în subteran pe care-l căutau. Au urmat tunelul tăcut și înfricoșător de liniștit până au ieșit în partea cealaltă a lui. Au deschis o trapă și și-au ițit capetele. Altanovici și Sergheiov au fost primii care s-au uitat prin jur. Au coborât înapoi și le-au zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
arătă discret. — Aș dori să am o discuție cu dumneavoastră, domnule Pélardeau. — Acum? Avea o voce răgușită, așa cum Îi fusese descrisă. Bărbatul nu se pierdea cu firea. Cu siguranță că Îl recunoscuse pe Maigret și era surprins că Îl vedea tăcut. — Da, acum. Am mașina afară. Vom merge la biroul meu. Bărbatul se schimbă ușor la față. Pélardeau avea vreo șaizeci de ani, dar avea spatele drept, iar ținuta și expresia fizionomiei aveau multă demnitate. — Presupun că ar fi inutil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
E prima dată când veniți la Vichy? — Mi s-a mai Întâmplat să trec prin oraș cu mașina. — Niciodată ca să vă Întâlniți cu o anumită persoană? — Nu. Lecoeur puse o țigară Într-un portțigaret, o aprinse și rămase un moment tăcut. — Știți, presupun, motivul pentru care v-am adus aici? Omul se gândi, cu fața la fel de calmă, dar Maigret Înțelesese deja. Acel calm, acea lipsă a expresiei, nu erau atât stăpânire de sine, cât rezultatul unei mari emoții. Era În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ușura digestia în contextul zodiacal actual. Face o plecăciune adâncă în fața cuplului imperial și iese, mânându-și de la spate, ca pe o turmă, discipolii. După ce-i vede pe Themison și pe asistenții săi retrăgându-se, Antonius Musa începe și el, tăcut cum îi e felul, să-și strângă instrumentele pe un inel spiralat, asemănător unui trusou de chei. Doar medicamentele și oglinzile folosite pentru explorarea rectului le aranjează separat, într o lădiță cu balamale, pe care o încredințează unui tinerel sfios
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lasă gura apă. Oftează. Ce alte bucurii i-au mai rămas? Brusc, își îndreaptă maiestuoasă bustul. Mâncarea nu e totul în viață. Mai e și pute rea. Asta o face să-și aducă aminte de scopul vizitei ei. Rămâne însă tăcută, absentă în aparență, dar așteptând un moment prielnic. Îl blestemă în gând pe doctor, care are mâncărimi pe limbă. Ar trebui să mai introduci în alimentație, mărite dominus, substanțe despre care se știe, fără putință de tăgadă, că nu pot
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Asinius Pollio! Așa cum și-l amintește. Drept ca un brad chiar și cu un picior în groapă. Dă să țipe ca să-l alunge, dar vocea nu-l ascultă. Și atunci, din ceața dimpre jurul fantomei, prinde contur o altă siluetă tăcută și neclară, zgri bulită într-o manta fumurie. Pe măsură ce imaginea se limpe zește, o recunoaște și pe ea. Scribonia! Își duce, îngrozit, palmele la ochi, dar glasul arhicunoscut ce nu-i dă pace nici zi, nici noapte îi sfredelește timpanele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
om integru și inteligent care a fost Asinius Pollio, ne-am fugări și astăzi unii pe alții, încercând să ne nimicim. Pollio a pus la cale căsătoria lui cu Livia. Iar el s-a supus, s-a jertfit... Un urlet tăcut îi sfâșie pieptul. A renunțat la Scribonia! Fornăie mânios. N-o să lase pe nimeni să distrugă ce a construit cu prețul vieții și al fericirii sale. E obișnuit să taie putreziciunea și va tăia în carne vie, chiar dacă e vorba
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dacă a făcut o gafă sau nu. — Întruchiparea popoarelor învinse, nu? întreabă aparent liniștit Pusio. Nu pare ofensat. Din contră, și-a bombat pieptul și respiră adânc. Romanul se liniștește puțin și face semn că da. Rămâne însă în continuare tăcut. Nu-și dă seama că mânia și frustrarea clo cotesc în sufletul celui de lângă el decât când îl vede strângând din dinți. Abia atunci începe să aibă dubii. Cine naiba l-a pus să aducă vorba despre gali...? Așa deci
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lume în rândul armatei. Oftează și-și șterge cu dosul palmei fruntea îmbrobonată. Agrippina își petrece vremea mai mult prin tabere militare sau în căruță, hurducată printre convoaiele de soldați, decât la Roma. Îl urmează peste tot ca o umbră tăcută și supusă. Dar asta nu e decât o aparență. Își amintește din nou de vorbele legionarilor. Atunci a râs ca un prost, măgulit, deși n-avea de ce. Abia acum înțelege adevăratul sens al amenințării lor, abia voalate. Nu el contează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lângă un mic altar amenajat într-o nișă la exteriorul casei s-a adunat deja întreaga familie. Ca să nu fie auzit, tânărul coboară glasul: — De când ne-a retezat drepturile politice, ne face cadou sarcini administrative... Antonia nu comentează. Își continuă tăcută drumul. Germa nicus fierbe însă. Bombăne înfundat: — Refuz să particip la o astfel de carieră civilă. Mai bine sol dat pe câmpul de luptă, decât sluga lui Augustus. Fără să se oprească din mers, Antonia își admonestează cu tristețe fiul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Fără nici un alt cuvânt, iese din încăpere. Seianus îl urmează cu pași grăbiți. Nu este deloc edificat asupra intențiilor lui Nero. — Am să te rog... — Ce? mârâie Tiberius posac. Aelius Seianus coboară tonul până la limita umilinței: Nu asculta de bănuieli tăcute, șoptește precipitat. Pare agitat de o teamă profundă, care are darul de a trezi suspiciunile lui Tiberius. Ce fel de bănuieli? întreabă scurt. Se oprește lângă cadranul solar din grădină. Umbra tijei de metal, înfiptă într-o calotă de marmură
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Liviei. Chiar și mama lui, prietena ei cea mai bună, murmură uneori nemulțumită de câte este nevoită să suporte de la scorpia bătrână. Dar de răzvrătit nu îndrăznește... Rămâne brusc cu ochii țintă la un tânăr rezemat de o coloană. Stă tăcut, departe de tumultul din jur. Zăbovește perplex asupra benzii de purpură, nici lată, nici subțire, țesută vertical în pânza togii. Senator, sau cavaler? Bărbatul îi susține privirea fără să-și plece pleoapele. Schițează apoi un zâmbet timid. I se pare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prietenelor sale. Ați văzut? S-a înroșit! Cred că m-am îndrăgostit! Tenul lui Ben revine la normal, iar el se uită uluit la brunetă, pentru că este cu adevărat superbă, zâmbește și ridică sticla către ea, în semn de toast tăcut. ― Fetelor, le spune ea prietenelor sale și se ridică. Mă duc acolo. ― Succes, îi spun ele, neputând să-și ia ochii de la Ben. Nu face nimic din ce n-am face noi. Bruneta merge, ba nu, se leagănă fudulă până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
eu atâta iubeam odinioară: A codrului tenebră, poetic labirint; Să, mai salut odată colibele din vale, Dorminde cu un aer de pace, liniștiri, Ce respirau în taină plăceri mai naturale, Visări misterioase, poetice șoptiri. Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică, În valea mea natală ce undula în flori, Să tot privesc la munte, în sus cum se ridică, Pierzîndu-și a sa frunte în negură și nori. Să mai privesc odată cîmpia-nfloritoare, Ce zilele-mi copile și albe le-a
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
va muri când nu va avea la ce trăi. .......................................... Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cesarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri, gîndirea-i n-o înșală; Poporul loc îi face tăcut și umilit. Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută, Privirea-i ce citește în suflete-omenești, Și mîna-i care poartă destinele lumești, Cea grupă sdrențuită în cale-i o salută. Mărirea-i e în taină legată de acești. {EminescuOpI 62} Convins ca
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
trăi. .......................................... Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cesarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri, gîndirea-i n-o înșală; Poporul loc îi face tăcut și umilit. Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută, Privirea-i ce citește în suflete-omenești, Și mîna-i care poartă destinele lumești, Cea grupă sdrențuită în cale-i o salută. Mărirea-i e în taină legată de acești. {EminescuOpI 62} Convins ca voi el este-n nălțimea-i solitară Lipsită
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]