4,810 matches
-
martie 1489 la Suceava . După părerea noastră cele două sate de astăzi - Corni și Vlădeni - au o origine comună, din aceeași așezare răzășească, din valea Siretului, de pe locul numit astăzi „La Siliște“. La începutul secolului al XVI-lea datorită atacurilor tătarilor și apoi ale turcilor, cât și inundațiilor provocate de râul Siret, locuitorii acestui sat îl părăsesc. O parte s-au deplasat spre sud, sud-est într-o poiană din pădurea de corni și-au întemeiat satul Corni și o parte spre
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
în care s-au format lacurile cu apă sărată Unturosul și Tătaru. În lacul Unturosul apa se adună în urma precipitațiilor mai abundente, dar acesta este desecat periodic, suprafața de teren ocupată de acesta fiind folosită ca pășune pentru animale. Lacul Tătarul, în anotimpul secetos are apa foarte puțină și concentrația de mineralizare atinge valori maxime, uneori secând cu totul, iar în anotimpul în care precipitațiile sunt abundente, nivelul apei crește. Apele freatice, în marea lor majoritate sunt nepotabile, cu excepția celor din jurul
Comuna Dudești, Brăila () [Corola-website/Science/300961_a_302290]
-
boierului Roșu. Numele satului se trage de la originea tătară a paznicului, pe care boierul l-a angajat să păzească moșia. Paznicul, de origine tătară, își avea coliba pe o movilă, de unde avea vizibilitate asupra moșiei. Aceasta s-a numit "Movila Tătarului", iar oamenii care au fost aduși să muncească au început să-și facă bordeie de pământ aici. În vechime, satul era străbătut de așa-numitul "drumu al sării", drum ce făcea legătura între salinele de sare din Județul Prahova și
Tătaru, Brăila () [Corola-website/Science/300991_a_302320]
-
reședință al comunei cu același nume din județul Sălaj, Transilvania, România. Bătrânii satului povestesc că, pe vremuri, în apropierea locului unde azi se află lacul de acumulare de pe valea Sandrei se află un sat, cu numele "Sandra". Fiind atacați de tătari, locuitorii satului s-au refugiat în pădurile din apropiere, despărțindu-se în două părți. În timp, fiind nevoiți să viețuiască în pădure, fiecare grup de fugari au format noi sate, unul dintre acestea fiind satul Sălățig iar celălalt fiind satul
Sălățig, Sălaj () [Corola-website/Science/301830_a_303159]
-
Campania 2000” a Muzeului de Istorie și Artă din Zalău s-au găsit, în vatra veche a satului, pe șes, fragmente ceramice care țin de o locuire. Cercetătorii zălăuani susțin că satul s-ar putea să fi fost distrus de tătari, în invaziile acestora din sec. XIII . Anul 1458, când apare prima informație scrisă despre existența satului Marin, coincide cu urcarea pe tronul Ungariei a regelui Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara. Cei dintâi proprietari latifundiari ai satului Marin atestați
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
În acest an școlar sunt înscriși 201 elevi, dintre care 173 în clasele I-IV, iar 28 în clasele V-VIII. Școala din Marin funcționează cu două posturi, învățător-director fiind Nicolae Diaconiță, iar pe postul al -II- lea învățătoarea Paraschiva Tătar care a predat și în perioada anterioară, alături de înv. Burnea Alexandru. Ca urmare a creșterii numărului de elevi, în anul 1946-1947 se aprobă înființarea celui de-al treilea post de învățător, în persoana suplinitorului Biluca Miron. La data de 3
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
strategice și economice turcești (otomane). Ultimul comandant otoman al cetății este Evli Çelebi, menționat în 1651. Ulterior cetatea cade în ruine. În 1741, circa 1600 de familii de lipoveni se stabilesc în localitățile din jurul cetății, adăugându-se grecilor, românilor, bulgarilor, tătarilor, turcilor și cerchezilor care trăiau deja în zonă.
Enisala, Tulcea () [Corola-website/Science/301837_a_303166]
-
livezi pentru 300 de aspri. Este astfel prima atestare a transformării obștei libere de moșneni în obște de clăcași, fenomen comun în zona de “margine” și nu numai, în secolele XVII- XVIII, datorat sporirii obligațiilor și nesfârșitelor conflicte cu turcii, tătarii, moldovenii, polonezii sau cazacii. Din acest motiv, la sfârșitul secolului XVII, obștea liberă dispare prin vânzări voite sau silite către mari proprietari precum Iane Dumbrăveanul, căpitanii Costin și Mănăilă sau Mănăstirea Măxineni. Proprietatea privată țărănească revine după reforma lui Cuza
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
se construiască un șanț de apărare, cunoscut ca valul lui Athanaric. C. Giurescu bănuiește că toponimul "Ploscuțeni" provine de la numele principelui sau viceregelui brodnic Ploskuzeny, stabilit în zonă după bătălia de pe râul Kalka (1239), unde rușii au fost învinși de tătari (mongoli) în drumul lor spre vest. Pe de altă parte, Nicolae Iorga făcea aserțiunea că numele ar proveni de la un român, "Ploscuță", care ar fi întemeiat satul. Primele mențiuni cartografice se regăsesc pe hărțile armatei habsburgice și țariste din 1810
Comuna Ploscuțeni, Vrancea () [Corola-website/Science/301890_a_303219]
-
datinile strămoșești dintre care amintim plugușorul, jocul caprei , colindele sau haiducii . În rândul sătenilor au rămas vii numeroase superstiții și legende. O legendă are darul și acum să suscite interesul și să aprindă imaginația localnicilor. Se spune că în “Corbu” tătarii ar fi îngropat sub poala pădurii, care întregi cu „rodul“ jafurilor, ori că localnicii și-ar fi îngropat averile. Cert este că legendă s-a transmis prin viu grâi din generație în generație și nu puțini au fost cei care
Comuna Ibănești, Vaslui () [Corola-website/Science/301889_a_303218]
-
de Nord a dealului aproape de sat, se ridică o mică culme, acoperită cu pomi fructiferi, unde în timpurile vechi proprietarii își țineau prisăcile, de unde vine și numele locului "La Livezi" sau "Priseci". Spre Nord de Livezi se află localitatea "Dealul Tătarului", numită astfel petru că în vechime s-au găsit aici urme de locuințe tătărești. Tot în Nord se află localități acoperite de păduri numite: Spre Est de acest deal se află "Vale Boței", acoperită cu pădure spre Nord, iară spre
Viișoara, Vaslui () [Corola-website/Science/301920_a_303249]
-
care o străbate de la est la nord-vest. Comuna Boișoara se învecinează: la nord, cu munții Făgărașului; la sud, cu comuna Racovița; la sud-est cu comuna Titești și la nord-vest cu comuna Câineni. Ca repere importante ale localității sunt: Cetățeaua și Tătarul, două culmi de deal în formă de mameloane, situate în partea de nord-est a satului Boișoara, despărțite de Valea Mică, unde există o legendă că pe vremuri a avut loc o luptă între tătari și români; Posada este denumirea dată
Comuna Boișoara, Vâlcea () [Corola-website/Science/301989_a_303318]
-
importante ale localității sunt: Cetățeaua și Tătarul, două culmi de deal în formă de mameloane, situate în partea de nord-est a satului Boișoara, despărțite de Valea Mică, unde există o legendă că pe vremuri a avut loc o luptă între tătari și români; Posada este denumirea dată unui loc de trecere mai avantajos dintr-o parte în alta a unui munte sau deal și se află între culmea Clăbucetului și a Pleșilor, loc care leagă Loviștea de Sălătrucu de Sus; Mormântul
Comuna Boișoara, Vâlcea () [Corola-website/Science/301989_a_303318]
-
afluent al râului Moldova. Mănăstirea Râșca este rezultatul mai multor etape succesive de construcții. Ea își trage originea în Mănăstirea Bogdănești, care fusese zidită în jurul anului 1363 de către voievodul Bogdan I al Moldovei (1359-1365). Distrusă din temelie de către turci și tătari, ea nu a mai putu fi reconstruită, așa că la anul 7020 (1512), voievodul Bogdan al III-lea (cel Orb), fiul Sf. Voievod Ștefan cel Mare și fratele de pe tată al viitorului voievod Petru Rareș, a luat hotărârea să construiască în
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) a zidit aici, în stilul obișnuit al epocii, o biserică de dimensiuni modeste cu hramul „Sf. Nicolae”. Biserica a fost împodobită însă, ca pe una din ctitoriile sale, cu picturi în frescă. Mănăstirea este prădată de tătari în 1574. După mai bine de o jumătate de secol de la construirea sa, între anii 1611-1617, marele vornic al Țării de Jos, Costea Băcioc și soția sa, Candachia, au adăugat vechii biserici (după cum stă scris în inscripția pusă de el
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
și turla naosului, schimbându-se radical înfățișarea biserici lui Petru Rareș. Inițial o ctitorie domnească de proporții modeste, mănăstirea s-a dezvoltat ulterior, devenind una dintre cele mai reprezentative așezări monahale din trecutul Moldovei. Ea a fost prădată cumplit de tătari la începutul secolului al XVIII-lea, începând să decadă și să devină pustie. În perioada stăreției egumenului Calistru Ene (1750-1778), mănăstirea începe să se refacă treptat, biserica este reparată în anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
în preajma carierei romane de calcar. În Evul Mediu timpuriu în apropiere au mai existat 2 mici sate ("Párdé" la sud, în zona izvorului văii Pordeiului, și "Kovácsteluk" la nord, în zona fostei cariere de gips Buna) ambele dispărute după năvălirea tătarilor din anul 1241. În secolele XIX-XX calcarul de la Săndulești a servit ca materie primă pentru producția de ciment la Turda. Pentru transportul calcarului la Turda, cu câțiva ani înaintea primului război mondial, s-a construit o linie ferată îngustă lungă
Comuna Săndulești, Cluj () [Corola-website/Science/300351_a_301680]
-
consolidare a puterii ruse prin încorporarea puterii stepelor - consolidare necesară pentru Rusia, potrivit lui Gumiliov, pentru a face față influențelor romano-catolice, care, în concepția sa, ar fi periclitat integritatea grupului etnic rus. Consecvent cu teoriile sale, Gumiliov susținea mișcările naționale ale tătarilor, kazahilor, mongolilor și ale altor popoare turcice. În consecință, teoriile lui se bucură de popularitate în țările central asiatice. În august 2005, în capitala Tatarstanului, Kazan, a fost inaugurat un monument în memoria lui Gumiliov. Gumiliov nu și-a extins
Lev Gumiliov () [Corola-website/Science/300423_a_301752]
-
etnologic și la evreii medievali, pe care îi considera o clasă urbană, internațională, parazitară, care i-ar fi dominat pe hazari și care, în schimb, i-au înrobit pe slavii timpurii ("jugul hazarilor"). El a înlocuit astfel termenul tradițional "jugul tătarilor" folosit pentru a descrie dominația mongolilor asupra Rusiei medievale, etichetă pe care Gumiliov o respingea, apreciind că sutele de ani de cuceriri mongole nu au fost în mod necesar ceva negativ. În mod particular, fără a se sprijini pe surse
Lev Gumiliov () [Corola-website/Science/300423_a_301752]
-
această cale ferată este necirculabilă din 2005, când podul peste Argeș de la Grădiștea s-a prăbușit și nu a fost reconstruit. Pe teritoriul comunei se găsește Parcul Natural Comana, care este formată din trei păduri: "Călugăreni- Fântânele", "Oloaga - Grădinari", "Padina Tătarului", ce acoperă aproximativ 500 de hectare. Pădurea este dominată de tei, alături de care cresc arțarul, jugastrul, stejarul și frasinul. Speciile protejate din această rezervație sunt lăcrămioarele, ghimpele și bujorul de pădure. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Comana se
Comuna Comana, Giurgiu () [Corola-website/Science/300427_a_301756]
-
4,62% din populație), 600.932 reformați (3,19%), 362.314 penticostali (1,92%), 150.593 greco-catolici (0,8%), 112.850 baptiști (0,6%) ș.a.m.d. În Dobrogea, există o minoritate islamică (0,34%), compusă majoritar din turci și tătari. Există și un număr mic de atei (0,11%), agnostici, persoane care sunt nereligioase (0,1%) și persoane fără o religie declarată. Conform "Annuario Pontificio", buletinul oficial al Sfântului Scaun, în aceeași perioadă, recensământul intern al Bisericii Catolice a numărat
Religia în România () [Corola-website/Science/300471_a_301800]
-
musulmani este Constanța, unde trăiesc circa 85% dintre musulmanii din România. Următorul în top este județul Tulcea, unde se află alte 12 procente. Restul de musulmani locuiesc în orașe ca București, Brăila, Călărași, Galați, Giurgiu, Drobeta-Turnu Severin. Etnic, cei mai mulți sunt tătari, urmați de turci, albanezi, rromi musulmani și imigranți din Orientul Mijlociu. Lăcașurile de rugăciune musulmane din România sunt de două categorii: geamia (moscheea) și mesgidul. În total sunt 77 lăcașuri de cult, dintre care Moscheea Carol I, 74 de geamii și
Religia în România () [Corola-website/Science/300471_a_301800]
-
a drumurilor transcarpatice locale. La sfîrșitul secolului al XVIII-lea Pasul Priska era poartă accesibilă pentru pedestrași și călăreți. Oficiul vamal și carantină erau pe Muntele Priska (Piricske) între obirșia Putnei și Belcina. Cei care veneau din Gheorgheni urcau Muntele Tătarului (Tatárháó) apoi coborau pe valea Putnei și prin Tulgheș ajungeau în Moldova . Vama ardeleneasca de la Priska s-a mutat în anul 1806 spre Gură Putnei la Tulgheș, iar cea moldoveneasca la Prisecani ( 1792). Fenomenul de revărsare a populației din culoarul
Tulgheș, Harghita () [Corola-website/Science/300488_a_301817]
-
a fost atribuită RSS Ucrainene în detrimentul RSSM în cadrul Uniunii Sovietice, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov. „Buceag în limba tătărească (...) va să zică unghi un colț de pământ.(...), precum ne-o spune Dimitrie Cantemir însuși, care era de origine din cea mai însemnată familie de tătari nogai din câte s-au așezat în țara noastră” Teritoriul actualului Bugeac (~13.200 km pătrați) a făcut parte din vechiul regat Dacic al lui Burebista; ulterior partea sa sudică a fost adusă temporar sub stapânire romană. După ce a trecut
Bugeac () [Corola-website/Science/298551_a_299880]
-
și de la Dunăre în favoarea Imperiului Otoman, care denumește regiunea "Bucak" (citește: Bugeac), însemnând în turcește: „Ținut de frontieră”. De la 1484 și până la 1812 Bugeacul, care după 1538 va include și cetatea Tighina, face parte din pașalâcul (provincie) turcesc de la Silistra. Tătarii nogai așezați aici devin populația majoritară. Regiunea este cedată rușilor după Pacea de la București din 1812, împreună cu Moldova de la est de Prut. Autoritățile imperiale rusești au alungat populația tătară și o parte din cea moldoveană spre Dobrogea, invitând în schimb
Bugeac () [Corola-website/Science/298551_a_299880]