4,331 matches
-
au luat o sfoară din cutia de lemn, unul din capete l-au legat de cuiul de siguranță, iar pe celălalt de clanță. Când au ieșit au trântit ușa după ei. Dacă îmi amintesc bine, ar fi trebuit să ne trântim la podea. Adél m-a luat de mână, plângea în tăcere și număra. Iar eu mă uitam la bătrân printr-una din crăpăturile paravanului. Stătea la mașina lui de cusut, cu grenada înfiptă în gură, de parcă ar fi mușcat una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cu povestirea mea, trezindu-se din somn - în chip tare curios - mult mai târziu decât de obicei, acesta, după salutul cuvenit oglinzii, ca să nu întârzie - Doamne ferește! - la serviciu, își trase neglijent hainele pe el și ieși pe ușă în grabă, trântind-o, nebănuind defel cam ce urmări poate avea graba, atunci când fatalitatea hotărăște că trebuie să fie așa, și nu altfel... Lucrând peste zi cu sârguință la birouașul său retras, ca să dea bine în ochii supervizorului său, el băgă de seamă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
acesteia, Luiza constată întrucâtva uimită că ea nu era închisă cum trebuie, ci fusese lăsată - din neglijență, desigur - pe jumătate deschisă. Atunci, deloc fără să stea prea mult pe gânduri, intră hotărâtă înăuntru și, după câteva momente, își găsi vecina trântită pe pat, cu ochii umezi și privind în gol. - Ce-i cu tine, în halul ăsta, Adriana? Ce faci?, îi vorbi Luiza. - Ce fac eu? Zac în pat și-l găuresc treptat cu greutatea corpului meu de plumb, asta fac
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și mai des coșmaruri oribile, fir-ar să fie! De ce, mă-ntreb, am atâtea coșmaruri? Și, de cele mai multe ori, mi se întâmplă să visez numai draci. De ce visez numai draci? Mereu, când mă observă, ei toți tăbărăsc peste mine, mă trântesc brutal la pământ și se așază, cu toată greutatea lor ticăloasă, exact deasupra mea. Țintuit și inert mă țin, în felul acesta, toată noaptea și mă scaldă numai în torturi! Iar eu - trist lucru! - resimt asta de parcă ar fi cel
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
dintru început clipa intrării repezite în casă a lui Șerban. Abia după ce se mai dezmetici cât de cât și după ce începu să-și recapete o încredere aproximativă în simțuri și tărie în trup, dădu pe nepoftite buzna în camera tânărului, trântind de-a dreptul ușa de perete, cât se poate de agresiv. De obicei, știm că o ceartă nu se planifică din timp, ea vine spontan. Totul constă în priceperea fiecăruia de a o face să plece la fel de spontan, cât mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Nu-mi place deloc când plouă la mare. Plaja, apa, cerul, până și mica grădină a vilei se urâțesc, brusc, atunci. Trupurile bronzate dispar sub haine. Pe faleză, apar "pietoni". Locatarii "Casei scriitorilor" se plimbă, să treacă timpul, sau se trântesc pe fotoliile de plastic de pe terasă, de-a lungul zidului, sub copertină și stau la taclale. Ideile mele despre antici și despre clasicitate suferă, probabil, de toate metehnele romantice. Pe Acropole, am plătit din plin tributul, specific romantic, de a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
luminoase, mârâie pe prispă, tu adormi. nouă în al patrulea loc: în visul tău nu apare nimic rău în această noapte, cârtițele-oribil dansatoare nu au putere asupra somnului tău, cineva mic care cum prinde puțină putere face ceva rău este trântit, este sacrificat, tu ai o putere fantastică, de prințesă strălucitoare, nu te pot ataca oarbele rele în această noapte. imediat după ce te trezești, berbecul ikanga rupe poarta grădinii tale suspendate cu coarnele sale și țâșnește, alergând, către lacul kanas, pe
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
zdravăn de furnicuță chitinoasă, berbecul rămâne înfipt cu coarnele în pământ, ca un suvenir al primejdiei, până când prințul tău mult dorit va ajunge în grădina suspendată a dragostei tale. cineva mic care cum prinde puțină putere face ceva rău este trântit, este sacrificat. șase în al cincilea loc: prințul yi, orizontul yi, vrăjitorul yi, cuvântul yi, împreună în yi, văd că berbecul ikanga nu a reușit să înțepe cu coarnele sale lacul kanas, supranumit și paleta lui dumnezeu. nu au regrete
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
apariție fermecătoare. Ce plăcere să o privești pătrunzând încet, scufundîndu-se, făcând roate, pe o parte, pe spate, pe pântec, îndepărtîndu-se sau jucîndu-se în preajmă, multă vreme, neobosită, părcă desen desprins dintr-o revistă de mode franțuzească. Apoi, când iese, se trântește lângă noi, udă, cu câteva fire de nisip lipite de carne, care măresc aspectul ei senzual, cu soarele strălucind pe fiecare picătură, cu sânii care se ridică tineri, cu tricoul ce ia perfect forma trupului și dezvăluie formele în cele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mea, unde am intrat deodată, ca să o împiedec să se facă aci comodă, cum mereu voia, și multă vreme după sosire Ioana avea pălăria pe cap), deodată i s-a ridicat în obraz tot sângele. Fără o vorbă, a plecat trântind ușa după ea. Am avut un moment de indignare, de încercare de a fi energic și am zis: "N-are decît!" Dar curând am fu-git pe scări să o caut. Am strigat-o zadarnic. Am încuiat camera, ca nu cumva
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că Nobunaga și Nobutada și-au împărțit trupele în două și sunt gata să dea năvală. Când m-am urcat pe un munte înalt și am privit, am văzut, în toate direcțiile, coloane de fum. Katsuyori avu senzația că fusese trântit la pământ. — Nobunaga! Ieyasu!Și până și Hojo Ujimasa? Conform acestor rapoarte secrete, era ca un șoarece prins în cursă. Se apropia amurgul. Sosiră noi știri, anunțând că trupele lui Shoyoken dezertaseră în noaptea trecută. — Nu poate fi adevărat! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dând năvală în oraș, trupele clanului Akechi se însuflețiseră deja până la frenezie. — La Templul Honno! Prin tumultul general, din casele de ici și colo se auzeau uși deschizându-se, dar locatarii, imediat ce priveau afară, își retrăgeau capetele la loc și trânteau ușile, încuindu-le cât mai bine. Printre numeroasele unități care alergau spre Templul Honno, forțele care se apropiară cel mai repede erau cele conduse de Akechi Mistuharu și Saito Toshimitsu, care puteau fi văzuți în avangardă. — E greu de văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ochii omului se învăpăiară spre soldați ca două oglinzi. Căutând o ruptură în cercul de oameni, încercă s-o ia la fugă. Dar, cu peste douăzeci de soldați în jurul lui, nici chiar acel vulpoi nu putea să scape. Ostașii îl trântiră la pământ și-l legară fedeleș, de abia se mai puteau mișca, apoi îl aruncară peste spinarea unui cal ca pe un sac. Bărbatul le arunca celor care îl capturaseră insulte și blesteme. Ofițerul îi astupă gura cu pământ. Biciuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Seniorului Katsuie că sunteți un om cu inima mare și că nu e nici un pericol să vă lăsați ofensat de glumele unui tânăr beat, cu o ocazie mai deosebită. Calul lui Hideyoshi pornise. Să mergem! le strigă el pajilor, aproape trântindu-l pe Takigawa la pământ. Locuința lui Hideyoshi se afla în cartierul apusean al orașului. Era un mic templu Zen și casa unei familii bogate, pe care o închiriase. Încartiruindu-și oamenii și caii la templu, el personal ocupa parterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sakai. Trecură în altă cameră și, în timp ce Nagato studia muscheta, un vasal al lui Nobuo răcni deodată: — Din porunca seniorului meu! Și îl înhăță de la spate. — E o infamie! gâfâi Nagato, încercând să-și tragă sabia din teacă. Fu însă trântit la podea de atacantul său mai puternic, neputând decât să se zbată neputincios în strânsoarea acestuia. Nobuo se ridică în picioare și o luă la fugă prin cameră, strigând: — Dă-i drumul! Dă-i drumul! Dar violenta încăierare continua. Ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
generală. Dimpotrivă, numai un paj teribil de tânăr, având doar vreo cincisprezece-șaisprezece ani, se mai apropie de el, șovăitor. Aducând de căpăstru un cal rătăcit, i-l oferi stăpânului său. În bătălia de la poalele colinei, calul lui Shonyu fusese împușcat, trântindu-și călărețul la pământ. Inamicii îl înconjuraseră, dar Shonyu și croise drumul cu disperare și reușise să urce spre culme. — Nu mai am nevoie de nici un cal. Pune-mi aici scaunul de campanie. Pajul instală taburetul în spatele lui, iar Shonyu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
clasei încetini pasul două clipe ca să mârâie ceva. Dar nu-și întoarse capul către domnul Ionescu, ci se întoarse doar pe sfert înapoi către clasă, părând mai degrabă că se adresează ultimei bănci: Las' c-o să vedeți dumneavoastră! Și ieși trântind ușa în urma sa. Ce ciudat... Cătălin cercetă cu privirea ochii domnului Ionescu și nu mai zări în ei nicio concentrare apropiată de zâmbet. Doar o lumină pe jumătate stinsă. Cenușie la fel ca lumina de afară. Domnul Ionescu o porni
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
efemeră, ca un cărăbuș de mai, care se naște, trăiește, crește, procreează și sfârșește după prima aversă de primăvară - sau, în cazul lui Dan, după prima aversă de Lamot. Dan era genul care-și bea mințile, un bețiv care se trântește în genunchi pe mese și care se apleacă de mijloc, scuipând porcării despre o fată din Leighton Buzzard pe care o iubise cândva. Genul de bețiv care vomită copios la mijlocul perorației. Și - atenție - genul de bețiv care nu-și amintește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
deschis despre serviciu, ca și despre sentimentele sale. Știa foarte bine că nu poate risca să-l întrebe direct, că nu se va alege decât cu o grimasă enervată și cu imaginea moțului său, de-acum pleoștit, fluturând atunci când va trânti ușa. Absenteismul atrase după sine și mai multă băutură. Carol găsea sticle suspecte de lichioruri lipicioase și rachiu puturos în tot felul de locuri: sub chivuetă, pe sub taburete, în spatele grilajelor de aerisire. Dar în scurt timp n-au mai mirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
deranjase să gătească. Înnebunit, Dan zbierase la ea chiar în fața mamei, ca și cum faptul că aceasta era de față îi dădea dreptul să se poarte în halul ăsta. Se năpustise afară din casă și se întorsese abia pe la patru dimineața, izbind, trântind și, în cele din urmă, vomitând. Dimineața, înainte de a pleca, mama lui Dan o luase pe Carol deoparte. Nu i se adresase direct de mai mult de zece ori în tot timpul pe care îl petrecuse la ei. — Îmi amintești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
trecute poruncile Alcoolicilor Anonimi (Cele Douăsprezece Etape și Cele Douăsprezece Tradiții) sau rugăciuni dintre cele mai importante: „Dă-mi, Doamne, puterea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba“ etc... etc... Știi la ce mă refer. Toate acestea le trântea cu putere pe blatul de lucru din bucătărie, ca și cum ar fi fost trupul păcătos a cărui existență îi justifica predicile sforăitoare... Vocea profesorului se stinse din nou. Spotul din orificiul circular de deasupra sa fusese aprins, scăldând în lumină părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Aveam senzația că se eliberase ceva, că se rupsese un fel de membrană. Mi-am scuturat capul cu putere într-o parte și în cealaltă, simțind șuvițele de păr atingându-mi fruntea și sprâncenele. Chiar în clipa în care mă trânteam înapoi pe scaunul acoperit cu pluș, închizând ochii pentru a potoli ploaia de scântei aurii produse de retină, mi-am dat seama că totul fusese în zadar. Mă aflam încă în vagon, iar profesorul era tot în fața mea. — Nu încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
reputația. Iar astfel de oameni n-ar putea fi decât bărbați, așa-i? Ești de acord cu mine? Când Dan ajunse acasă, obiectivul era fixat pe planul mediu și Carol pregătea cina. Ce-avem la masă? întrebă Dan și își trânti pe podea servieta modernă de aluminiu. — Ah, bună, dragul meu, spuse Carol. Se prefăcuse că nu observă intrarea lui și acum se grăbi să-l sărute prelung pe buzele cu colțurile lăsate. Dan observă imediat că se gătise și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
omenesc. Evident că sarea din mâncare o ajutase pe Carol să sporească setea care îl ardea deja pe Dan după meciul cu Barry, iar afrodisiacul, care contribuise și el, începuse acum să încingă prohabul firav al bărbatului ei. Carol îi trânti în față o cutie de Lamot. Era rece ca gheața și acoperită de o peliculă fină, aburită. Scoase una și pentru ea. Le goliră până la fund și mai supseră încă două. Trecură în sufragerie și Dan își puse recviemul: un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Carol fusese cuprinsă de un val de tandrețe ciudată și de un sentiment de posesiune încă și mai ciudat. Se opinti, îl ridică de subsuori, ca pe un copilaș, cu părțile intime încă acoperite de haine în dezordine, și îl trânti pe pat. Amețeala neobișnuită, șocul suferit de pe urma contactului dintre partea rotunjită a capului său și dulap îl împiedicaseră pe norocosul de Dan să simtă puterea acestei operațiuni a lui Carol, care părea că a acumulat toată forța participanților la meciurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]