5,174 matches
-
avea de gând să dea toate astea pe mâna unui adolescent plin de coșuri din orașul lui Saddam. Un motiv în plus să petreacă cincisprezece ore în compania pulverizatorului de oase care era Racheta Deșertului. În ultimele două ore ațipise, tresărind de fiecare dată când autobuzul făcea o oprire. Ținuse geanta în poală tot drumul, cu mânerele răsucite în jurul încheieturilor, în cazul în care hoților nenorociți din jurul lui le venea vreo idee. Chiar înainte de-a deschide ochii, a pipăit geanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cronometrat și o nouă pagină începu să se încarce: căsuța de mail a misteriosului Saeb Nastayib. În partea de sus a paginii, scris cu caractere încă îngroșate, prin urmare necitit, se afla un nume care o făcu pe Maggie să tresară: Ahmed Nour. Se uită la data când a fost trimis e-mailul: 11.25 p.m., marți seara, abia la douăsprezece ore de când fusese declarat mort. Dădu clic pe mesaj ca să-l deschidă. Cine ești și de ce vrei să îl contactezi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
îndepărtase de casă. Trecuseră aproape douăzeci de ani și iat-o din nou acum, în țara nimănui, înconjurată de bărbați în stare să comită violențe îngrozitoare. —Ești bine-venită în casa mea. Era o voce de bărbat, care o făcu să tresară. Ridică privirea și văzu un bărbat într-un costum albastru spălăcit, cu o față lunguiață, osoasă și un păr îngrijit, care devenea acum din negru argintiu. Femeia se întoarse și cei doi începură să vorbească în arabă. Îi explica ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-l atingă prima oară. O așeză ușor pe gât, arătătorul și degetul mijlociu alăturându-se pentru a verifica pulsul. Imediat ce apăsă gâtul cu degetele, sări în spate, ca și cum ar fi fost respins de o sarcină electrică. În aceeași clipă, corpul tresări, astfel că atât Uri, cât și David Rosen săriră în picioare, fiecare din ei la fel de surprins. —Iisuse Hristoase, Uri, ce naiba faci aici? Cu părul cărunt și ochelari mari, demodați, Rosen era slab, cu brațe și picioare de păianjen. Brațele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
loc piedica armei. Avea nevoie de timp de gândire. —Echipa de la fața locului vrea să știe dacă trebuie să atace. — Nu asta e treaba lor! — Dar ordinele tale: cum că recuperarea tăbliței e cea mai mare prioritate? Unul dintre băieți tresări. Salim așteptă până când fu sigur că adormise la loc. —Spune-le, zise în cele din urmă, că sunt liberi să acționeze... —OK... Fugi imediat. —Marwan! Întoarce-te. Spune-le că sunt liberi să acționeze doar dacă prin acțiunea lor pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
culoare era tuns scurt. Rose bănuia că-l mai văzuse Înainte, Însă nu-și putea aminti unde și când. Sunt bune, nu-i așa? Întrebă Rose. Din păcate, nu toată lumea are destulă minte ca să le aprecieze... Smuls din meditație, tânărul tresări și se Întoarse spre femeia roșie la față și plinuță care răsărise lângă el și, ținând Încă În fiecare mână câte o conservă cu boabe de năut, roși. Fiindcă fusese luat prin surprindere, nu-și putea recăpăta ușor siguranța sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pastă plouată și vrednică de milă, nimic mai mult! Toată lumea În afară e noi e obsedată să intre În UE, să facă profit, să cumpere acțiuni, să-și schimbe mașinile, să-și schimbe prietenele... Scenaristul Nenaționalist de Filme Ultranaționaleste a tresărit nervos. — Ăsta e momentul În care intră În scenă Kundera, a continuat Caricaturistul Alcoolic fără să remarce gafa făcută. Întrega idee de ușurătate pătrunde În viețile noastre sub forma unui vid fără sens. Existența noastră e un kitsch, o minciună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Mustafa a ieșit din Încăpere. — Sigur că nu, a zis Rose cu o voce pierită. Doar că au unele lucruri În comun. Soneria a sunat ascuțit, smulgând-o pe Armanoush din transa ei și făcându-i pe toți ceilalți să tresară cuprinși de panică. Nu era nici măcar șapte. Punctualitatea, după cât se părea, nu era una din calitățile lui Matt Hassinger. Ca și când ar fi fost acționate de un buton, toate cele trei mătuși s-au năpustit spre ușă, Însă s-au oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
aia mizeră. Nu vedeți, sunt doar fețe și nume din partea boemă, avangardistă, cu pretenții artistice a Istanbulului. O elită tipică de țară din lumea a treia care se urăște pe sine mai mult decât orice altceva pe lume. Armanoush a tresărit la acest mesaj scurt al lui Baron Baghdassarian și s-a uitat În jur. Asya doarme În partea cealaltă a camerei cu Sultan al Cincilea ghemuit pe piept, o pereche de căști pe urechi și o carte deschisă În mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
afli care-ți va fi soarta? — Doar dacă e una fericită, a spus Micul Porumbel Rătăcit. Nu vreau s-o aflu dacă e tristă. Dintr-odată aerul nemișcat a fost străpuns de un zgomot de sticlă spartă. Hovhannes Stamboulian a tresărit În scaun, s-a oprit din scris și s-a Întors instinctiv spre fereastră cu urechile ciulite, Înghețând. Mult timp nu a auzit nimic altceva decât urletul vântului. Destul de ciudat e că tăcerea aceea i s-a părut mai rău-prevestitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
oricât și-ar fi dorit ca singurul ei fiu să-l slujească pe Dumnezeu, Shushan nu s-a putut abține să nu se tragă Înapoi Înspăimântată, de parcă s-ar fi aflat În fața unui răpitor care voia să-i ia fiul. Tresărise cu atâta putere și spaimă, Încât ceașca din mâna ei s-a cutremurat, vărsând o parte din ceai pe rochie. Preotul a dat Încet, amabil din cap, simțind umbra unei povești sumbre ascunse În trecutul ei. I-a mângâiat mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mărturisind ce anume nu mersese cum trebuia și de ce n-ar fi trebuit să fie concediat, o ceașcă de ceai din sticlă a crăpat În mâna Asyei. Lucrul ăsta s-a Întâmplat atât de brusc, Încât a făcut-o să tresară. Tot ce știa era că Își umpluse, ca de obiecei, ceașca pe jumătate cu ceai negru, turnase apă fierbinte până la buza ceștii și apoi, tocmai când era pe punctul de a lua o Înghițitură, a auzit o pârâitură. Ceașca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
doliu, cum poți să spui asemenea lucruri? a Întrebat mătușa Cevriye. — Doliul e ca virginitatea, a spus mătușa Zeliha scoțând un suspin. Trebuie să-l sacrifici celui care merită mai mult. Înspăimântate de ceea ce tocmai auziseră, cele două mătuși au tresărit, cuprinse de o uluială consternată. Chiar În clipa aia Asya și Armanoush au intrat În bucătărie, urmate de Sultan al Cincilea, care miorlăia dându-le de Înțeles că-i era foame. Haideți să dăm ceva de mâncare pisicii, Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Înțelegi că o fată Îți face curte prin simplul fapt că acceptă ca tu să-i faci curte? — Diverse femei mi s-au adresat spunîndu-mi „François“ fără să dea nici o importanță acestui lucru, și de fiecare dată inima mea a tresărit. Faptul că eram bulversat În asemenea măsură cînd o interlocutoare Își termina frazele cu un „François“ care nu avea pentru ea mai multă valoare decît „nu e așa“ sau „vezi tu“ nu e ceva normal. Dar mi s-a Întîmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lucru. Două familii În formație completă veneau să se amestece În ceva ce, după părerea mea, nu le privea. Tina și cu mine petrecuserăm ore Întregi, ani Întregi, doctore, dezbrăcîndu-ne și mîngîindu-ne fără să ajungem pînă la orgasm. Gol pușcă, tresăream la cel mai mic zgomot: „Tina, dacă e tata care vine să bată la ușă? Dacă cere să-i deschidem?“. Tata, care știa că eram În cameră și care ne Încredința mental În mîinile lui Dumnezeu... Poate că spunea rugăciuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
comod“, mi-a cerut el, „destinde-te“. Mi-am scos pantofii și, așezîndu-mă pe jos, am Încercat să regăsesc poziția lotusului. L-am implorat să mă scoată de acolo: „Ați văzut dosarul meu medical. Tahicardie, agorafobie, psihanaliză.... CÎnd sună telefonul, tresar. Ar fi criminal să mi se lase pe mînă o armă de foc“. Am pus la Îndoială puterile mătăniilor mele și ale mantrei lui Vișnu cînd l-am auzit răspunzîndu-mi: „Nu e nici o grabă“. Forțasem nota! Tipul voia să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Sau cînd pui preferințele ei înaintea dorințelor tale și ai încerca orice ca să îi oferi fericirea?... Cum știi că îți place într-adevăr cineva? Asta e ușor: e un sentiment inconfundabil... plutești deasupra lucrurilor, te afli în al nouălea cer, tresari numai cînd ochii tăi îi întîlnesc privirea și te topești pe loc, mai repede ca ceara, dacă se apropie de tine... apoi te apucă fericirea și totul îți pare miraculos și minunat chiar dacă plouă cu găleata și ești ud leoarcă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ce îmi stă în putință. Însă cel mai bine ar fi ca dumneata să nu îi atragi atenția. N-am putea noi găsi o cale de a rezolva aceasta situație fără atâta - ă - Porfiri zâmbi și spuse în șoaptă: hărmălaie? Tresărind, Salitov îl aprobă fără tragere de inimă. ă Cum se prezintă situația de față?, tonul gentil amuzat al lui Porfiri atenuă interogația. ă ștoarfa asta mică - o prostituată, ține cont... Salitov arătă spre o fată tânără și obosită. Aceasta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Era negricios? Păr negru și cu barbă? ă Da! ă și altceva? Altceva despre el? Zoiei scoase pachetul de cărți obscene de sub haine și spuse: ă Era un nemernic, dacă te iei după astea. Le-am găsit asupra lui. Lilia tresări ca și trăznită. ă Îl cunosc. Le-am mai văzut și pe astea. Venea des pe la Fraulein Keller și întodeauna mă voia pe mine. Zoia, tu ai fost pe la Fraulein Keller ieri seară? Aveai să îmi spui ceva despre Vera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
uita cu atenție la fața locotenentului, observă că aceasta devenise neobișnuit de palidă, ca și cum căldura temperamentului său l-a părăsit definitiv. Nu mai era nici urmă de ferocitate. Urmărind direcția privirii lui Salitov către locul la care se holba, Ptițin tresări când văzu cadavrul din zăpadă. ă Ați mai văzut vreodată așa ceva, domnule? șopti el, cu ochii largi deschiși a uimire șocată. Când Salitov răspunse, vocea îi era moale și uimită awed. ă Du-te înapoi pe Strada Chestaya. Ia o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Am înțeles. ă Sau în fața mea. Nu avem nevoie de gratitudinea sa. Porfiri duse supa în camera lui Virginski. Studentul zăcea cu ochii închiși, cu fața vlăguită și stoarsă. Însă pe măsură ce sesiză aroma savuroasă expresia i se schimbă. Nările îi tresăriră și își linse buzele, înghițând în gol, zâmbind și visând la festin minunat. Abia apoi reuși să disocieze mirosul mâncării de visul său și înțelesese că această senzație puternică și ademenitoare era reală. Când în sfârșit își deschise ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Cred că aș putea să îi fac o vizită. Care este numele stabilimentului unde lucrează? Ceva nemțesc. Keller sau Kellner. Îmi amintesc că era trecut pe licență, spuse Porfiri. ă Keller. Matroana este nemțoaică. ă Acolo ai întâlnit-o? Virginski tresări, ca de durere, și se opri. ă Odată, cu un grup de prieteni, nu, nu chiar prieteni, ci cunoștințe. Oameni din zilele mele de școală. Fusesem la o cină. Băusem. M-au dus pe sus la stabiliment. Ea era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o spatulă de lemn, acesta desfăcu buzele lui Virginski și îi examină dinții și gingiile. Ridică, te rog, brațele. După un moment de întârziere, Virginski se conformă. Ai putea să îți îndoiești brațul drept? Doctorul apucă bicepsul lui Virginski. Virginski tresări în timp ce își îndoi brațul. Te doare? întrebă doctorul Pervoiedov. Virginski își închise ochii de durere. ă Te mai dor și alte încheieturi? ă Nu știu. Cred că da. Nu am băgat de seamă. Nu dor rău. Câteodată. Virginski își deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Se pare că amândoi au fost omorâți. ă Nu! izbugni ea în așteptarea unui alt răspuns. ă Corpurile lor au fost găsit împreună în Parcul Petrovski. ă În Parcul Petrovski? Nu încăpea nicio îndoială. Menționarea Parcului Petrovski o făcu să tresară. Acum însă expresia ei deveni vigilentă și se trase puțin înapoi dinspre Porfiri. El o privea cu un aer de așteptare, însă ea nu mai spuse nimic. Porfiri acceptă o ceașcă de ceai de pe tava pe care Katia i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Dar pe bătrâna prostituată, Zoia Nicolaevna, care are grijă de copilul Liliei, o cunoașteți? ă Copilul Liliei? Însă ea este foarte tânără, Mein Herr. Nu are încă cinci ani. ă Desigur, am să plătesc. Chiar și ochii lui Fraulein Keller tresăriră la răceala cu care aceste cuvinte fură rostite. ă S-ar fi putut aranja, Mein Herr. Însă acum Lilia și-a găsit un protector bogat și mă îndoiesc că ați mai putea să o convingenți, pentru orice preț. Nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]