3,798 matches
-
pustiiau târgurile; vărsările de sânge, jafurile, omorurile se țineau lanț, că bieții oameni ziua-n amiaza mare tremurau în spatele obloanelor trase. Nu mai era lege, nu mai era Dumnezeu!... Colac peste pupăză, foametea, ciuma, lingoarea, frigurile negre bântuiau într-o veselie, că nu mai pridideau popii cu slujbele de îngropăciune. Un blăstăm cumplit se abătuse asupra Moldovei! Nădușeau sfinții monahi prin mănăstiri cu slujbele, tămâierile, aghezmuielile, doar-doar s-o îndura Cerul de vreun ajutor, de ceva, că de altunde nici o nădejde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
negustor... șovăie Țamblac, mi-a spus că de când "il pazzo valaho"... Cum, cum?! Să nu se supere Măria ta, spune Țamblac stânjenit. "De când "nebunul de valah" chiar așa a spus a momit fulgerele otomane asupra Moldovei, negustorimea navighează într-o veselie pe Mediterană". Ștefan izbucnește în hohote mari de râs, cu boierii după el, măcar că râsul lor e cam hâit: "Nebunul de Ștefan?!" Hai că mi-a plăcut! A dat Domnul s-ajung și pe post de momeală turcească!... Tot neguțătorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fi ajuns să figureze în aceste pagini dacă tata, într-o clipă de mare inspirație, nu i-ar fi găsit un nume care i se potrivea ca o mănușă, imortalizându-l: „Proletaru” i-a zis, „Proletaru” a rămas, spre enorma veselie a nepotului meu de soră, Nicușor, pe atunci un băiat de zece ani. * Cu cât de puțin poate să rămână un om în amintirea altuia, și totuși să rămână, să dureze zeci de ani, acolo, într-un ungher al memoriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
țineam de braț, potrivindu-mi pașii după pașii ei mărunți. Purta niște pantofi comozi, care de mult ce-i folosise se lărgiseră și-i cam ieșeau din picioare, într-un chip caraghios și simpatic. Șleamp, șleamp. Micuță, energică, de o veselie mocnită, plină de bunătate. Ceva foarte puternic ne unea în acele clipe, ascunse de capriciul memoriei, ca niște boabe de diamant, în acei pantofiori modești și scâlciați. * De revelionul 1962-1963 nu-mi amintesc. Poate că n-a fost nici un „revelion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de ce? Nu știu. Pur și simplu, într-o noapte de 21 spre 22 mai am realizat, cu un soi de tristețe, de frustrare, de parcă mi s-ar fi luat ceva ce îmi aparținea de drept, că acea pașnică explozie de veselie străină, dar profund omenească, căreia sufletește mă obișnuisem să mă asociez fratern, nu se mai producea de la o vreme. Poate chiar de multă vreme... * Vocația fantastică de care dispun copiii de a transforma realitatea în ficțiune! Într-o seară de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
parter au musafiri, tanti Șura iese pe balconul dinspre curtea îngustă, de unde terasa de jos, preferată pentru răcoarea pe care o oferă, se vede ca în palmă. Stă rezemată pe balustradă și doar se uită, participând, în felul ei, la veselia tinerilor. Așa se simte mai puțin singură. * Record de lipsă de asistență la înmormântarea lui tanti Șura (iulie 1993): în afară de preot și dascăl, doar eu, Doina, Nelu și Tudora, femeia care venea din când în când să facă treabă (curățenie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
alegeri, desenam cu creta, pe zidurile caselor, împreună cu alți colegi, ochiul țărănist și ascultam entuziasmat istorisirea unui prieten care, locuind pe strada Iuliu Maniu (ulterior botezată 6 Martie) a fost, într-o zi, înadins întrebat de un student, cu provocatoare veselie: „Ce stradă e asta, băiete?”, „Iuliu Maniu, domnule!” a răcnit complice prietenul meu. „Trăiască!”, a pus punctul pe i studentul țărănist. Aflând de isprăvile mele electorale, tata, om cu vederi de stânga, m-a mustrat, m-a „prelucrat” îndelung (fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de caracter, ci și o filozofie. Filozofie mult mai profundă decât își închipuie posacii și pedanții, care disprețuiesc tot ce sunt incapabili să înțeleagă, adică aproape tot ce e uman, deci și dragostea, și durerea, și sacrificiul, și lacrimile, și veselia ; în consecință, și arta, în care nu sunt în stare să vadă decât lecții. Above all, keep cheerful, ̀ i spune Craig lui Acterian într-o scrisoare, subliniind această propoziție. Keep cheerful înseamnă mai mult decât clasicul precept englezesc keep
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
să mă ducă cu mașina la București, sperând că pe drum îmi voi schimba hotărârea. Era clar că nu mă cunoștea prea bine, era orbit de ceea ce ieșise din el de când mă cunoscuse: un alt ego plin de pasiune și veselie, un ego al primei naturi, când trăia în Belgia natală. Întoarcerea la București a provocat multă mirare, mai ales pentru cei care contaseră pe faptul că voi „fugi”, și cu asta ei înșiși sperând să se „elibereze” de corvoada de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
afară numai printr-o fereastră mică. La plecare, i-am dăruit Anei Maria câteva din păsările mari ale lui Rudbeck și un desen de-al meu. Vis fabulos - René și Nichita (Stănescu) mi-au telefonat și-mi vorbeau plini de veselie - se întâlniseră din nou și se simțeau excelent „acolo”, spunând că se gândeau foarte des la mine! Petrecere la Manila, cu scriitorii și criticii. Eva (Bonnier) mi-a spus că a fost foarte mulțumită de cartea mea, că i-a
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de bucate reci și calde, surorile Munteanu și directorul școlii care veniseră să vadă ce mi se întâmplase, rămânând ca la fotograf văzându-mă în capul mesei, loc de cinste, unde băteam aerul cu mâinile, vorbeam, de!, spre bucuria și veselia tuturor. Trecuseră orele de după orele de școală iar elevii noștri erau demult acasă. Noi, ba. Timpul liber mi-l petreceam învățând pentru ultima clasă și pentru bacalaureat. Examenele erau deosebit de exigente iar numărul celor reușiți era mic. De obicei, învățătorii
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
morților și răniților dintre trupele rivale, comandantul muzicii militare, căpitanul Hanganu și căpitanul preot Boris Totoescu fuseseră de dimineață la țărmul mării în comunele Cebanca și Grigorievca unde au fost botezați 60 de copii și se făcuse masă mare cu veselie și din bucate fuseseră aduse și la popotă. Momiceanu avusese și el parte de mâncare și băutură. Era veselie. Noaptea însă a început un bombardament sălbatec de pe crucișătoare și din altă parte tunurile grele. În zori, din păpurișuri, apar soldații
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
la țărmul mării în comunele Cebanca și Grigorievca unde au fost botezați 60 de copii și se făcuse masă mare cu veselie și din bucate fuseseră aduse și la popotă. Momiceanu avusese și el parte de mâncare și băutură. Era veselie. Noaptea însă a început un bombardament sălbatec de pe crucișătoare și din altă parte tunurile grele. În zori, din păpurișuri, apar soldații inamici. Colonelul Momiceanu nu știa ce decizie să ia așa că a fost nevoit colonelul Constantinescu să preia comanda
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
de la MAE, în care se menționa "urgență de serviciu", în doar o săptămână am fost primul locatar din bloc deținător de telefon! Taxele nu erau mari, bucuria de a avea un telefon fiind însă foarte mare, "dispozitivul" funcționa "într-o veselie", nu atât în ceea ce mă privește, eu fiind sătul de el la serviciu, ci din partea soției, prinsă în convorbiri interminabile cu neamurile, prietenele, colegele de școală și facultate... De la invenția lui Graham Bell, benefică întregii lumi de altfel, avea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
și Shakespeare în mod intuitiv Cehov a pus în lumină, pentru prima oară, după câte știu, caracterul bipolar, aparent contradictoriu (la data respectivă inexplicabil), al biotipului ciclotimic. Stanislavschi pomenește despre întâlnirea dramaturgului cu un mare artist, un om de o veselie, de o euforie sclipitoare, unul din idolii teatrului rus prin 1980-90. "Acest om se va sinucide", i-a spus Cehov lui Stanislavschi, după.plecarea actorului. Stanislavschi mărturisește că remarca l-a stupefiat. După moartea lui Cehov, artistul s-a sinucis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
struguri opalini, mineralizați, chipăruși, oameni cu ferăstraie sub braț, așteptând să fie chemați la tăiatul lemnelor, coșari din alte vremuri, țigănci hoațe, câini "comunitari", de pripas, adieri de pește, ciuperci cărnoase, gâște gălăgioase, găini amorțite de prostie, larmă, acordeoane, înjurături, veselie, bețivănie. Destul. Punct. Sunt înclinat spre o nepermisă visare. Sunt năpădit de sentimente și îmi vine greu să pricep altceva. De pildă, de ce mă întristez când văd copiii clăpăugi purtați de mână spre întâia zi de școală, îmi vine greu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
trebuie înlocuită. E acolo o Doamnă Dumitrescu, bună profesoară și naționalistă, care n-a voit niciodată să se ducă la «străjerie», așa că ea trebuie numită”. Am făcut mare haz cu Herseni și i-am răspuns părintelui Buzescu, puțin surprins de veselia noastră: - „Părinte, Dna Dumitrescu este soția mea, și cât timp eu voi fi secretar-general sau voi ocupa altă demnitate publică în statul «național-legionar» ea nu va primi absolut nicio însărcinare oficială! Pe de altă parte, Dna Costescu este soția unui
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
închiriat o mașină să ducă est-europenele să vadă și ele de-adevăratelea minunea, Orașul. Trec peste mirările noastre „provinciale”: lipsa bandiților pe străzi dosnice, faptul că oamenii ne zâmbeau și ne salutau „ca la țară”, gâturile frânte spre vârfurile zgârie-norilor, veselia duminicală de pe străzi. Ajung însă la un miracol trăit intens, ca în copilărie. Spre seară am luat un feribot de la capătul lui Battery Park să mergem pe Hudson până pe o insulă vizavi de Gemeni. Manhattanul rămăsese în spate, sclipind în
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
butelie sub care se mișca, grăbită, o pereche de piciorușe. Cu o mustață lăsată pe oală, profesorul privea încruntat pe sub sprâncenele zburlite, 172 ținându-și mâinile la spate și răspunzând monosilabic la saluturi. Exclamația ce exprima îndoiala, mânia, uneori chiar veselia profesorului, era alcătuită dintr-o singură silabă: - Hm! MOȘ TĂUTU Deși se numea și Dumitru, lumea îi spunea „moș Tăutu”. În penuria de specialiști de după război, acest învățător a ajuns profesor la Liceul Național fiind totodată director de internat. Cariera
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
să lâncezească și să cocheteze cu lenea și indiferența. Împreună cu colegii din clasă ne făceam temele și nu lăsam nici o problemă nerezolvată. Bucuria reușitelor noastre era de nestăpânit după ce rezolvam unele probleme. Îmi dau seama că aveam izbucniri violente de veselie determinate de oboseala intelectuală acumulată. Făcând lecțiile împreună ne consultam în timpul meditației. Cum eram foarte atent în timpul orelor, aveam unele avantaje în găsirea soluțiilor, ceea ce mă determina să fiu activ la lecții. Anul a trecut repede și am ajuns în preajma
75 - V?RSTA M?RTURISIRII by Gheorghe Musta?? () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83092_a_84417]
-
aventura școlară liceală în 1892. Avea 19 ani. De patru ori pe zi străbătea pe jos drumul de la biserica San Lorenzo la seminar. Un sfert de oră bună de mers, pe care un tânăr de vârsta sa o devora cu veselie și fără vreo dificultate; dar Giovanni era fragil, prost hrănit și îmbrăcat necorespunzător. Uneori, epuizat de căldură și de foame, era cuprins de «stări de leșin și de atacuri de natură nervoasă». Câte un profesor îl sfătuia spunându-i: «studiază
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
și aristocraticei Verone. Al șaselea din cei zece fii, născut din căsătoria contelui Antonio Maria Nicolò Perez și a marchizei Anna Da Lisca. În familie se respira o religiozitate profundă și sinceră. Nici un bigotism, ci credința sinceră, doctrina corectă și veselia plină de viață. Terminate primele studii rudimentare în familie, Francesco a fost trimis la Reale Collegio (Colegiul regal) Carlo Alberto din Moncalieri. Colegiul, deși laic, era condus cu seriozitatea și înțelepciunea părinților barnabiți. «Cecchi-no», după cum era numit în familie, s-
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
intrată pe 25 martie 1911; Maria Meneghetti, intrată pe 25 august 1912; Maria Olian Fannio, intrată pe 25 decembrie 1912. Programul zilei acestui grup de femei generoase și eroice se consuma între rugăciune și muncă, într-o reculegere senină și veselie desăvârșită. Lunar don Calabria le ținea reculegerea spirituală, predicată în biserica de la San Zeno in Monte. Căsuța unde trăiau a fost botezată Micuța Casă de la Nazaret și pusă sub protecția Sfântului Preot de la Ars. Prin sosirea sorei Galbusera, don Calabria
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
să vă binecuvânteze și să vă facă sfinte pe toate. Rugați-vă pentru mine». Don Calabria mergea deseori să viziteze surorile, pentru a le încuraja în munca lor grea materială și spirituală. Dorea ca între ele să domnească concordia și veselia. Uneori se înfățișa cu o istorioară curioasă ori le punea la încercare cu ghicitori și replici inocente, ca aceasta: «N-ați auzit, surorilor, ce i s-a întâmplat lui don Antonio B.?». În fața privirilor interogative ale femeilor uimite, continua: «Eh
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
îi definește veronezii «nebuni», datorită caracterului lor vesel și binedispus, însă aventurarea lor într-o asemenea expediție i-a făcut pe mulți preoți reflexivi să-și clatine capul: «Dar oare își dau seama unde merg să lucreze?» Au plecat cu veselie, fără a-și pune atâtea întrebări și fără a face prea multe raționamente umane. Se supuneau părintelui lor, don Giovanni, și asta le era îndeajuns. Ajunși la Roma, surorile calasanziene i-au hrănit și le-au dat niște învelitori. În
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]