8,307 matches
-
CEREMONII se uită la ceas, face un semn și orchestra emite un semnal asemănător celui de la radio înaintea începerii unei emisiuni.) Și acum trebuie să așteptăm. FETIȘCANA: Pe cine? MAJORDOMUL: Pe Grubi. (Pauză; toată lumea așteaptă; se mai intonează un semnal) VIZITATORUL: Nu cred ca ăsta e un final potrivit. BRUNO: Așa l-a scris autorul. Te pui cu autorul? MAJORDOMUL: Ar fi fost foarte frumos dacă Grubi chiar ar fi căzut de sus. (Se ridică și se agită în jurul gropii.) Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
flama și s-a dus glonț... (Pauză; alt semnal al orchestrei.) MAJORDOMUL: Mă tem că iar s-a întâmplat ceva. BRUNO: Du-te și vezi ce-i cu Grubi. (MAJORDOMUL iese; ceilalți așteaptă.) FETIȘCANA: Am impresia că suntem cam penibili. VIZITATORUL (Se ridică și se plimbă; se dezmorțește; către public.): Se termină acum... Fariseul ăla de Grubi a pierdut intrarea. (Mai face câteva mișcări; din nou către public.) Cred că n-am jucat chiar prost, nu? Nu? (Pași.) Chiar nu v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
gropii.) BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Și eu plec. Nu mai are nici un haz. Iese înghițit de groapă.) PRIMUL BĂRBAT: Nu puteți fi serioși nici măcar o clipă? ( Iese împreună cu AL DOILEA BĂRBAT și cu OMUL CU SACAUA; ieșire prin groapă.) FETIȘCANA (Împreună cu vizitatorul.): Salut, provincia! (Iese.) CĂLĂTORUL GRĂBIT ( Se apropie de MAJORDOM, îl privește, vrea să spună ceva, dă din cap și dispare în groapă.) (Orchestra mai dă o dată semnalul; apoi, la ordinele MAESTRULUI, se aliniază și coboară în groapă.) BRUNO: Îți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pictorului nu este întru totul susceptibilă de a fi numită. Sigur, seamănă cu acele obiecte pe care limbajul omenesc le desemnează în mod obișnuit prin scaune, lăzi, canapea, servantă, labe de leu și așa mai departe. De îndată însă ce vizitatorul se așează și începe să se uite cu ceva mai multă luare aminte în jur, observă că asemănarea e doar o impresie de suprafață. O viață ciudată pâlpâie în interiorul lor. Însăși substanța din care sunt făcute o fi aducând ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Ați putea fi totuși un spion. - Spion al cui? Ce se petrece aici? - Numele dumneavoastră? întrebă Mitch verificându-i actele. - John Fitz. Scrie și acolo... - Patronul nostru are mulți dușmani, domnule Fritz. - Fitz. - Îmbrăcați-vă. Patronul vă primește imediat. După ce vizitatorul se îmbrăcă, Mitch făcu un semn unui soldat și acesta îi acoperi reporterului fața cu un sac. Apoi îi înfipse în coaste țeava pistolului pe care, în sfârșit, îl scoase de sub haină. Străbătură așa un labirint de scări și culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a intrat montajul și, când a revenit, în spatele ei erau tot o grămadă de insecte, dar parcă lipsea Coeu..., și nimeni n-a observat lucrul ăsta. La finalul reportajului camera îl surprinde pe Hector admirând exponatele, apoi îndepărtându-se; un vizitator între alții. Mi-a fost clar ca bun ziua că a șutit cărăbușul mexican și i-a prostit pe toți, adăugând un nou exemplar colecției. A venit de la baie. - Bă, tu ai furat insecta de la Antipa? N-a zis nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
paharul barmanului. Încă două blue margarita, vă rog! — Încă două ce? —O să-ți placă. Îți garantez. *** Nu prea mai dăduse nimeni pe la mine, prin studio, de așa de mult timp încât uitasem ce efect are, de obicei, locul ăsta asupra vizitatorilor, chiar și fără cele cincisprezece mobile imense de argint care atârnau în mănunchiuri, de tavan, legănându-se ușor în bătaia curentului creat de ușa deschisă. Grămada de ustensile electrice, măști de sudură și mănuși de lucru de sub mobile părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care e treaba cu caseta? — Doamna Jones? zise o voce pe jumătate cunoscută. Aș putea să vorbesc cu dumneavoastră? — Ce mai e? Am oprit compresorul și m-am întors cu fața, fără să-mi dau jos masca de protecție. Ambii vizitatori făcură un pas în spate văzându-mă cu ditamai năsoiul de cauciuc negru pe mutră. Dându-mi-l jos, strigai: — Ce Dumnezeu, doar lucrez! Nu puteați să veniți când sunt acasă sau în altă parte? — Am încercat să sunăm, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
am apucat să-i desfac cureaua. Știam o metodă absolut sigură de a-l face să tacă. Capitolul cinsprezecetc "Capitolul cinsprezece" În dimineața următoare, bubuituri repetate în ușa de la intrare m-au trezit fără milă, la ora nouă. Potențialul meu vizitator fie nu dădea de sonerie, fie își exprima o tandra considerație față de nervii mei alegând să nu mă trezească chiar dintr-odată. Înfășurată în kimono, am luat-o în jos pe scări și am traversat camera, încă năucă de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să mănânci porcăria asta la Santa Marta. Excelența Sa guvernatorul Aldemaro Barrancas încetă să se mai joace cu creionul pe care îl avea în mână, arătă imensitatea verde de dincolo de balconul deschis, de piață și de râu și se întoarse spre vizitatorii săi: — Priviți într-acolo, spuse el. Trebuie să guvernez o întindere de selvă aproape tot atât de mare cât Franța și de abia am la dispoziție ceva mai mult decât acest birou care se desface în bucăți și o mână de neputincioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
poate face. Deschise un album mare în care erau arhivate o infinitate de tăieturi din presă. Aproape toate apăreau subliniate cu roșu la anumite paragrafe. Își luă ochelarii de pe masa de scris, și-i puse și își ridică fața spre vizitatorii săi: — Vreau să ascultați asta, îi rugă el: „Senatorul Emilio Moraes, din Pernambuco, a denunțat faptul că întreprinderile străine: „Bethlehem Steel“, „Georgia-Pacific“, „Dutch Bruynzeel“ și „Toyomenka“ dețin în mod ilegal drepturi miniere în Amazonia braziliană, care merg de la un milion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
asta. În cele din urmă, oricum ajungea să afle totul. — Îmi pare rău de prânz, dar dădeam niște telefoane. Nu face nimic. Am luat masa alături de William Faulkner. Un om foarte interesant. De-a lungul anilor, ajunseseră să-și trateze vizitatorii de la ora prânzului ca pe niște musafiri reali, dezvoltaseră glume despre manierele la masă ale doctorului Johnson (șocante), discuția cu Melville (josnică) și despre cât bea Jane Austen (uluitor). — Voi fi acasă la cină, Însă. Mai trebuie doar să discut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pupitre erau acoperite cu deșeurile comune muncii de birou: hârtii, formulare, dosare, pixuri, creioane. Pe al treilea era un terminal de computer și-o tastatură, dar, În rest, era suspect de gol. Brunetti se așeză În scaunul evident pregătit pentru vizitatori. Unul dintre telefoane - pe fiecare birou era câte unul - sună și continuă să sune de șapte ori, apoi se opri. Brunetti așteptă câteva minute, apoi se duse la ușă și păși Înapoi pe coridor. O asistentă tocmai trecea pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
negru aflat Într-o postură absolut degajată, cu picioarele Încrucișate la nivelul genunchilor, cu o mână atârnând de pe brațul scaunului, cu țigara Între primele două degete. Nici unul dintre cei doi nu se sinchisi să se ridice când intră Brunetti, deși vizitatorul Își descrucișă totuși picioarele și se aplecă Înainte să-și stingă țigara În scrumiera de malahit. — A, Brunetti, zise Patta. Se așteptase oare la altcineva? Gesticulă spre bărbatul de lângă el. — Acesta este signor Viscardi. Se află-n Veneția pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
atunci când vizitau personal proprietatea cumpărătorii interesați de ea descopereau că era poziționată într-un cimitir de proporții. Hugo a observat că accentul pus pe faptul că zona era liniștită și că împrejurimile erau pline cu flori nu îi impresiona pe vizitatori. Într-un final, casa fusese cumpărată la un preț de nimic de un antreprenor de pompe funebre din Crewe, care ieșise la pensie și pentru care amplasamentul casei nu avea nimic extraordinar. Fine, uite o chestie deșteaptă pentru tine, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
când băiatul a emis un urlet de protest. Dar e foarte obosit. Chiar trebuie să-l duc acasă. Capitolul 17tc " Capitolul 17" Stând în fața casei, Hugo și-a amintit de instrucțiunile lui Neil. Ar trebui să fie destul de simplu, Fine. Vizitatorii - îi cheamă Buckley - sunt mai mult sau mai puțin deciși să cumpere locul, după ce l-au văzut pe website-ul nostru. Tot ceea ce trebuie să faci tu e să-i plimbi pe-acolo și să închei afacerea. Website-ul nostru, a sesizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
accidente regretabile. Chiar citise la un moment dat că un neatent (lumea e plină de astfel de specimene) se împiedicase în propriile șireturi desfăcute și alunecase sub roțile metroului. Stupid. Și manșetele pantalonilor erau pline de noroi, asta însemnând că vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenușiu atârna lălâu pe niște umeri înguști, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi încețoșați. Barbă nerasă de zile bune, cearcăne vineții
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
se întâmplă frecvent, nu trebuie să vă faceți probleme. Am ieșit un pic la aer, în felul acesta, această ploaie insistentă ne-a trimis pe toți în domiciliu forțat. Se dorise un simulacru de glumă, pentru eventuala destindere a atmosferei. Vizitatorul slobozi un oftat, iar chiștocul de țigară zbură pe verandă. Ar trebui să te pun să dai cu mătura, gândi... Apoi mișcă din cap întrebător, privind ostentativ către încheietura mâinii stângi, acolo unde ar fi trebuit să se afle un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o cuprinse din nou, În brațe, sărutând-o Îndelung. Ea răspunse cu dulceață sărutului Tăicuței. După care, osteniți, aproape, intrară În troiță. Aceasta se compunea din două Încăperi nu prea mari. În una sta ziua, Măicuța, acolo fiind primiți turiștii, vizitatorii, unii doar aprizând o lumânare, alături de multe altele, alții cumpărându-și materiale, obiecte de cult, fie pentru ei, drept amintiri, fie pentru alții, spre a li se face cadouri, În memorizarea frumuseții locurilor prin care viața i-a adus pentru
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ipoteticele stări, Thomas avea, Încă de la intrare, o tresă de hîrtie verde lipită pe braț, tipa - una albastră. Adică nu trebuiau să se alăture unul altuia; Însemnul albastru dovedea că faci parte dintr-un grup cu ghid, alt preț. Thomas, vizitator solitar, plătise mai puțin. A zîmbit. Nu dai, nu ai, și-a zis, extinzînd, preț de cîteva clipe, remarca la propria-i viață; mai mult ceruse; luase, dar pe datorie, trebuia să plătească, venise vremea. S-a simțit, dintr-odată
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
am vorbit!... Femeia i-ar fi spus soțului, s-ar fi Întins urît povestea... Juan se trăgea dintr-un nenorocit, iar venirea britanicului, care pentru ei devenea, dintr odată, danez, nu avusese alt scop decît coruperea fiului, dovadă fiind purtarea vizitatorului față de propria lui fiică. Precis străinul necinstise mulți minori, băieți și fete, pînă atunci. Și dinspre Juan, Își moștenea tatăl, ar fi putut, cîndva, să vină surprize, niciodată nu ar mai fi fost privit ca pînă atunci. Poate, Într-o
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
săptămînă de cînd vine în fiecare zi la librărie. Nu pot să-ți spun însă ce ochi a făcut văzînd că masa de corespondență era ocupată de Domnișoara Ri. Se obișnuise să fie singur în librărie, să se considere singurul vizitator al ei, singurul ei locuitor. Prezența Domnișoarei Ri l-a destabilizat, primul său gest a fost de a se retrage spre ușă și de a ieși cu spatele, dar Domnișoara Ri a ridicat ochii chiar atunci de pe scrisoarea pe care
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cînd zac în această bucătărie am fost vizitat de cel puțin douăzeci de specii de păsări. Ciudat este faptul că porumbeii s-au declarat de la bun început stăpîni pe locuința mea și i-au triat cu grijă întotdeauna pe ceilalți vizitatori. Ciorile și corbii, de exemplu, n-au fost lăsați să intre. în schimb au primit această permisiune specială vrăbiile (dar nu mai multe de cinci sau șase în același timp), cîteva rîndunici, cîteva gaițe, grauri și coțofene, precum și cîțiva cuci
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ri nu era întotdeauna cu mine) mă cuprindea un soi de panică surdă. în mod ciudat, cînd Bernard era așezat la micul său birou din spatele imenselor mormane de cărți, mai nimeni nu intra în librărie, dacă aveam doi sau trei vizitatori pe zi. în absența sa, însă, numărul vizitatorilor se dubla sau se tripla. era ca și cum diverși adoratori de cărți ar fi așteptat undeva, ascunși, plecarea lui Bernard pentru a da apoi buzna în librărie. treptat am început să-i identific
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un soi de panică surdă. în mod ciudat, cînd Bernard era așezat la micul său birou din spatele imenselor mormane de cărți, mai nimeni nu intra în librărie, dacă aveam doi sau trei vizitatori pe zi. în absența sa, însă, numărul vizitatorilor se dubla sau se tripla. era ca și cum diverși adoratori de cărți ar fi așteptat undeva, ascunși, plecarea lui Bernard pentru a da apoi buzna în librărie. treptat am început să-i identific pe acești oameni și să-i plasez într-
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]