36,259 matches
-
unui concept pentru album; trebuia să fie alcătuit din 12 cântece, interpretate de 12 personaje feminine diferite, locuind în aceeași clădire de apartamente. Totuși, până la urmă, doar 11 cântece au ajuns pe album, iar conceptul nu a fost dus până la capăt. Între anii 1968 și 1980, Fältskog a avut 18 prezențe în topurile radio din Suedia, începând cu singlelul ei de debut "Jag Var Så Kär" în ianuarie 1968 (ajuns până pe locul I) și terminând cu "När Du Tar Mig I
Agnetha Fältskog () [Corola-website/Science/325081_a_326410]
-
pașalelor. În 1839, Mahmud a lansat Tanzimatul ( „reforma” sau „reorganizarea”) printr-un hatișerif. Printr-un firma, sultanul a interzis practica conform căreia proprietățile tuturor persoanelor condamnate la moarte sau declarate nedemne erau confiscate de coroană. Acest firman încerca să pună capăt abuzurilor și să descurajeze delațiunile făcute doar din interes. Al doilea firman a interzis privilegiul străvechi al guvernatorilor turci să-i condamne fără judecată la moarte pe oamenii din subordinea lor. Pașalele, agalele și alți ofițeri au fost astfel obligați
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
din secolul al IX-lea. Deși în 876 Guy și fratele său mai mare, Lambert, devenit duce de Spoleto, fuseseră delegați de către împăratul Carol cel Pleșuv să îl însoțească pe papa Ioan al VIII-lea la Napoli pentru a pune capăt alianței pe care mulți dintre principii longobarzi din sudul Italiei o încheiaseră cu sarazinii, interesele familiei era în general ostile față de Papalitate, o politcă pe care Guy a urmat-o inițial. Înainte de a muri în 880, fratele său Lambert i-
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
a conformat. Deși principalul motiv de război încetase să mai existe atunci când Rusia și-a retras trupele din Principatele Dunărene, Regatul Unit și Franța nu au dorit să înceteze ostilitățile. Ele au încercat să rezolve Chestiunea Orientală și să pună capăt amenințării Rusiei la adresa Imperiului Otoman. Aliații au propus ca, în schimbul încetării ostilităților, Rusia să renunțe la protectoratul asupra Principatelor Dunărene, la pretențiile de amestec în afacerile interne ale otomanilor în sprijinul creștinilor ortodocși, să fie de acord cu revizuirea Convenției
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
de Rheinfeld de Suabia, proclamat anti-rege, și a fost prezent la bătălia de la Mellrichstadt din 7 august 1078, unde i-a salvat viața lui Rudolf. Cu toate acestea, el și cu saxonii săi nu l-au susținut pe Rudolf până la capăt și s-au reconciliat cu Henric, chiar luptând alături de armata regală împotriva slavilor. Magnus a fost un neîmpăcat dușman al arhiepiscopului de Bremen, Adalbert, al cărui sediu el l-a atacat și devastat în mai multe rânduri. Magnus a murit
Magnus de Saxonia () [Corola-website/Science/325202_a_326531]
-
participanți direcți ai conflictului. Pe 3 iulie, la ora 03:00 un foc de artilerie din partea formațiunilor Armatei a 14-a staționate pe malul stâng al Nistrului a cauzat daune forțelor moldovenești concentrate în pădurea Hîrbovăț, lângă Tighina, punând efectiv capăt fazei militare a conflictului. Cel puțin o sursă din Republica Moldova relatează că 112 soldați moldoveni au fost uciși de salva de artilerie. După încetarea conflictului, o unitate militară rusească adițională a fost dislocată în regiune ca parte a Comisiei Unificate
Implicarea Armatei a 14-a în Conflictul din Transnistria () [Corola-website/Science/325204_a_326533]
-
al formației, ”Independent”. În 1999, apare primul album de studio al trupei, numit ”Voyeur”, care conținea 10 piese. Nu după mult timp, Vank apărea la o serie de canale radio și tv din țară cu piesa ” Noi o scoatem la capăt”. Ulterior, piesa a devenit smash-hit. Cel de-al treilea album al băieților, ”6 piese de 5 stele”, a apărut în 2001, având ca prim sigle de promovare ”Regele șoselelor”. După numai un an, Vank lansează un nou material discografic, numit
Vunk () [Corola-website/Science/325222_a_326551]
-
printr-un singur aspect, prin nenumărate instanțe de comic de situație. Nici momentele de suferință ale bolnavului nu sunt lipsite de ridicol. Moartea lui nu inspiră un sentiment tragic, ci unul comic, realizat parcă de o farsă a destinului. La capătul consecințelor avariției lui mos Costache se profilează situația precară a Otiliei. Aceasta nu este înfiată și beneficiază doar de o mică parte din banii lui, lăsați în pază lui Pascalopol. Prin acest personaj autorul romanului condamna societatea epocii, care a
Enigma Otiliei () [Corola-website/Science/325228_a_326557]
-
să o rescrie. Textul rezultat a fost respins de Campbell, dar a fost în cele din urmă vândută revistei "Fantasy Book" în 1950. Patrick Cullen, care conduce un metrou în New York, este mirat să vadă că nimeni nu coboară până la capătul liniei, stația Flatbush. Uluirea sa continuă pe măsură ce metroul pornește mai departe, trecând prin stații care nu există. El îl întâlnește pe Mr Crumley, un om care îl convinge să creadă în el ca într-un zeu. Alături de alți credincioși, Cullen
Perioada Campbell () [Corola-website/Science/325226_a_326555]
-
ducele Conrad "cel Roșu" de Lorena, a întâmpinat rezistență din partea alor săi din Lorena. Bavarezii ducelui Henric I, unchiul lui Liudolf și fratele mai mic al lui Otto I, l-au sprijinit pe Liudolf, însă regele a reușit să pună capăt răscoalei. Dretp urmare, în 954 Liudolf a fost deposedat de ducatul său și, cu toate că s-a reconciliat cu tatăl său, nu l-a mai obținut. El a invadat pentru a doua oară Italia, 957, și multe cetăți au capitulat în fața
Liudolf de Suabia () [Corola-website/Science/325292_a_326621]
-
Arhur a coborât în fugă la parterul casei și a alergat după silueta întunecată care luase coronița. L-a ajuns din urmă pe Burnwell și între cei doi a avut loc o luptă, în timpul căreia amândoi au tras de un capăt al coroniței, care s-a rupt, iar Arthur a rămas cu diadema în mână, dar nu și-a dat seama că o bucată rămăsese la inamicul său. Ajuns cu diadema în cameră, el a văzut că bijuteria se strâmbase în timpul
Enigma diademei de berile () [Corola-website/Science/325308_a_326637]
-
și merge să lucreze ca asistentă medicală printre răniții Războiului Civil Rus. Între timp, Kolceak este informat că Armata Roșie avansează spre Omsk, sprijinită de simpatizanții bolșevici din spatele liniilor albe. Deși consilierii săi îi sugerează să apere orașul Omsk până la capăt, Kolceak hotărăște evacuarea orașului Omsk și stabilirea orașului Irkutsk ca nouă capitală a Rusiei anticomuniste. În timpul evacuării orașului Omsk, Anna este recunoscută de un ofițer alb care îl informează pe Kolceak. Profund mișcat, amiralul merge la ea și anunță că
Amiralul (film) () [Corola-website/Science/325315_a_326644]
-
divizii ale general-maiorilor Edwin V. Sumner și Joseph Hooker să efectueze asalturi frontale multiple împotriva poziției gen.-lt. James Longstreet de pe Înălțimile lui Marye, toate acestea fiind respinse cu pierderi grele. La 15 decembrie, Burnside și-a retras armata, punând capăt unei noi campanii eșuate a Uniunii pe teatrul estic de operațiuni al războiului. În noiembrie 1862, președintele Abraham Lincoln avea nevoie să demonstreze succesul efortului unionist de război înainte ca publicul din nord să-și piardă încrederea în administrația sa
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
lui Stonewall Jackson, ceea ce demonstrează ferocitatea luptei. Ciocnirile mai mici și tirul de artilerie au continuat până la căderea întunericului, dar nu au mai avut loc atacuri majore, în timp ce centrul bătăliei s-a mutat spre nord la Înălțimile lui Marye. La capătul nordic al câmpului de luptă, divizia condusă gen. brig. William H. French, din cadrul Corpului II s-a pregătit de înaintare, supusă tirului artileriei confederate îndreptată în jos, spre Fredericksburgul acoperit de ceață. Ordinele generalului Burnside către gen.-mr. Edwin V.
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
spre Fredericksburgul acoperit de ceață. Ordinele generalului Burnside către gen.-mr. Edwin V. Sumner, comandantul Marii Divizii Dreapta, era de a trimite „o divizie sau mai multe” să ocupe zonele înalte de la vest de oraș, presupunând că asaltul său de la capătul sudic al liniei confederate va fi acțiunea decisivă a bătăliei. Zona era una dificilă—predominant câmp deschis, dar întrerupt de case împrăștiate, garduri și grădini care restricționau mișcarea liniilor de bătălie. Un canal se afla la circa 200 de metri
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
șarje individuale, toate eșuate, cu pierderi între 6.000 și 8.000 de oameni. Pierderile confederate la Înălțimile lui Marye au totalizat circa 1.200 de oameni. Căderea întunericului și insistențele subordonaților lui Burnside au fost suficiente pentru a pune capăt atacului. Longstreet a scris mai târziu: „șarjele au fost disperate și sângeroase, dar total fără speranțe.” Mii de soldați unioniști au petrecut noaptea rece de decembrie pe câmpurile ce duceau spre înălțimi, incapabili să se miște sau să-i ajute
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
câmpul de luptă de la Fredericksburg. Este și singurul loc de pe câmpul de bătălie unde un vizitator mai poate urmări asaltul unionist de la 13 decembrie de la început până la sfârșit. Aproape toate celelalte terenuri asociate cu atacurile unioniste de la Fredericksburg—fie din capătul de sud al câmpului de luptă, fie în fața Înălțimilor lui Marye—a fost alterat prin dezvoltare. Achiziția cu 12 milioane de dolari a terenului Slaughter Pen Farm de la câmpul de luptă Fredericksburg a fost denumită cea mai ambițioasă achiziție nonprofit
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
este membră a Comunității, fiind descoperită și invitată de Comunitate sute de ani în urmă. Comunitatea se întinde în trei galaxii; Calea Lactee, Galaxia Triunghiului și Galaxia Andromeda, aflată la 2700000 de ani-lumină de la Galaxia Calea Lactee. Navele care călătoresc de la un capăt al altul al Comunității folosesc "purtătoarea" (engleză: "slipstreams"), scurtături în textura universului folosite pentru călătoria cu viteză superluminică, canale care sunt deschise numai în cadrul sistemelor stelare. Comunitatea pretinde a fi o societate utopică, dar în realitate se află în stare
Andromeda (serial TV) () [Corola-website/Science/324549_a_325878]
-
În 1178, episcopul de Toul a început construirea unei fortărețe la Liverdun, cu autorizația ducelui de Lorena Inferioară, Simon al II-lea de Lorena. Depășit de dimensiunile misiunii, el a acordat lui Henric această sarcină, care a dus-o până la capăt. Aceasta nu a compromis bunele relații cu ducele loren, deși acesta se putea simți amenințat de fortărețele Liverdun, Amance și Mousson. Pe linie maternă, Henric a fost văr primar cu regele Filip al II-lea al Franței și a fost
Henric I de Bar () [Corola-website/Science/324552_a_325881]
-
el a guvernat din 1157, dat fiind că a activat ca regent și co-conte al tatălui său, Thierry de Alsacia, frecvent plecat în Țara Sfântă. Filip l-a înfrânt pe contele Floris al III-lea de Olanda și a pus capăt pirateriei. Floris a fost capturat la Bruges și a rămas în închisoare până în 1167, când a fost răscumpărat în schimbul recunoașterii suzeranității flamande asupra provinciei Zeelanda. Prin moștenire, Filip a mai recuperat pentru Flandra teritoriile Waasland și Quatre-Métiers. În 1159, el
Filip I de Flandra () [Corola-website/Science/324543_a_325872]
-
a solicita omagiul din parte ducilor din sudul Italiei. Împăratul a restituit Capua lui Pandulf și a preluat sub suzeranitatea sa directă Aversa și Melfi. În continuare, l-a privat pe Guaimar de titlurile sale asupra Apuliei și Calabriei, punând capăt tulburătoarelor dușmănii feudale din regiune. De asemenea, Henric al III-lea a asediat Benevento, unde împărăteasa Agnes a fost reținută, iar porțile s-au închis în fața împăratului. În acel moment, Daufer, viitorul papă Victor al III-lea, fratele ducelui Pandulf
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
regent, unde mai târziu va deveni conte în sensul său deplin. Astfel, Guaimar a redobândit supunerea Aversei. La sinodul din Benevento din iulie 1051, papa Leon al IX-lea a solicitat lui Guaimar și lui Drogo de Hauteville să pună capăt incursiunilor normanzilor asupra teritoriilor bisericești. La puțin vreme după aceea, Drogo a fost asasinat, probabil în urma unei conspirații finanțate de bizantini. În același an, pe 3 iunie 1052, Guaimar a căzut la rândul său asasinat în portul capitalei sale. Cei
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
abia în 965. Sicilia arabă a fost guvernată succesiv de către dinastia sunnită a aghlabizilor din Tunisia și apoi de către cea șiită a fatimizilor din Egipt. Bizantinii au profitat la un moment dat de temporarele neânțelegeri dintre sarazini pentru a reocupa capătul estic al insulei vreme de câțiva ani. După suprimarea unei răscoale, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei (948-964). Acesta a izbutit să controleze permanentele răscoale ale bizantinilor și a întemeiat dinastia kalbizilor
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
margine de pădure, mica biserică din Măleni se lasă greu descoperită de cel care dorește să o viziteze. Drumul de pământ, anevoios, ce poate fi parcurs doar pe jos sau cu carul, urmează firul pârâului ce vine dinspre sat. La capătul acestui drum, priveliștea se deschide apărând biserica și cele câteva case ale localității. Această imagine a Măleniului poate fi considerată a fi una mai degrabă recentă deoarece satul, a cărui primă mențiune ni se păstrează din anul 1603 nu a
Biserica de lemn din Măleni () [Corola-website/Science/324646_a_325975]
-
lasă o impresie profundă. Călătorind prin Dresda și Copenhaga, ajunge în Christiania (Oslo) unde vede pentru prima oară pe scenă drama lui Henrik Ibsen, "Peer Gynt". Odată întors la Viena, Weininger suferă accese de depresie. Decizia de a-și pune capăt zilelor ia formă treptat în mintea sa; după o lungă conversație cu amicul său, Artur Gerber, ajunge totuși la concluzia că "nu e încă timpul". În iunie 1903, după luni de muncă asiduă, cartea sa, "Sex și Caracter — o cercetare
Otto Weininger () [Corola-website/Science/324659_a_325988]